ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.05.2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1231/2015

HOTĂRÂRE
05.05.2015
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1231/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 1231/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Zimnicea din data de 26 septembrie 2014, sub nr. x/339/2014, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, a solicitat obligarea acesteia la restituirea sumei de 200.000 RON, reprezentând plată nedatorată.

Judecătoria Zimnicea, prin sentința civilă nr. 1277 din 24 septembrie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/339/2014 a respins cererea principală formulată de reclamanta SC B. SA împotriva pârâtei SC A. SRL și a disjuns cererea reconvențională formulată de pârâta SC A. SRL împotriva reclamantei SC B. SA, formându-se Dosarul nr. x/339/2014.

Prin sentința civilă nr. 1615 din 03 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Zimnicea în Dosarul nr. x/339/2014, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâta SC B. SA și a declinat competența de soluționare a cauzei reprezentate de cererea reconvențională disjunsă din Dosarul nr. x/339/2014, în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu, reținându-se prevederile art. 137 alin. (1) și art. 159

1

Judecătoria Târgu Jiu, prin sentința civilă nr. 1151 din 16 februarie 2015 a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Târgu Jiu, invocată de reclamanta SC A. SRL, a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect pretenții, privind pe reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, în favoarea Judecătoriei Zimnicea, reținându-se incidența dispozițiilor art. 123, art. 129 alin. (2) pct. 3 și art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 133 și 135 C. proc. civ. instanța a constatat intervenit conflictul negativ de competență, sens în care a dispus suspendarea soluționării cauzei și înaintarea dosarului pentru soluționarea conflictului la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 135 C. proc. civ. ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Zimnicea, pentru următoarele considerente:

Din analiza actelor dosarului, Înalta Curte constată că obiectul Dosarului nr. x/339/2014 îl reprezintă cererea reconvențională disjunsă din Dosarul nr. x/339/2014 al Judecătoriei Zimnicea, respectiv o cerere incidentală în sensul art. 30 alin. (6) C. proc. civ., împrejurare față de care se apreciază sunt aplicabile dispozițiile art. 123 din același cod, potrivit cărora cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120 C. proc. civ., care reglementează competența de soluționare a cererilor în materia insolvenței sau concordatului preventiv, dându-le în competența exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripție își are sediul debitorul.

În acest sens se reține faptul că, dispozițiile art. 123 C. proc. civ., reglementează un caz de prorogare legală a competenței, în sensul că instanța competentă a soluționa o cerere principală devine competentă a soluționa și cererile accesorii, adiționale și incidentale formulate în aceeași cauză, chiar dacă, în mod obișnuit, acestea nu ar fi intrat în competența sa materială sau teritorială, prin aceste dispoziții se derogă expres de la normele de competență materială și teritorială, cu o singură excepție, aceea a cererilor prevăzute de art. 120 C. proc. civ.

Întrucât competența instanței se determină la momentul sesizării acesteia, instanța competentă să soluționeze cererea principală rămâne învestită să soluționeze cererea reconvențională, chiar după disjungerea în vederea soluționării separate, în condițiile art. 210 C. proc. civ.

În acest context se reține că, inclusiv în cazul în care cererea reconvențională are ca obiect o cerere în materie de societate, competența de soluționare a unei asemenea cereri revine tot instanței învestite cu soluționarea cererii principale, întrucât în această situație operează prorogarea legală de competență.

Deși prevederile art. 119 C. proc. civ. reglementează un caz de competență teritorială exclusivă, în cazul de față, art. 123 din același cod derogă de la norma de competență teritorială exclusivă, având în vedere că cererea dedusă judecății nu reprezintă o cerere în materie de societate, întrucât acestea se referă la existenta societății sau la ansamblul operațiunilor sale, interesând raporturile între asociați ori între aceștia și societate, or în speța de față este vorba de o cerere în materie de răspundere civilă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Zimnicea.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Zimnicea.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,97
ÎCCJ, decizie (scj.ro #127707)
. SRL, in contradictoriu cu parata SC K. SA, a solicitat obligarea acesteia la restituirea sumei de 200.000 lei, reprezentând plată nedatorată. Judecătoria Zimnicea, prin sentința civilă nr. 1277 din 24.09.2014 pronunțată în dosarul nr. xx1
ÎCCJ 2015-04-30
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1210/2015
Decizia nr. 1210/2015 Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Zimnicea, reclamanta SC A. SA prin administrator judiciar B
ÎCCJ 2015-02-24
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 620/2015
tă cauza la Tribunalul Gorj spre competentă soluționare. Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Zimnicea a apreciat în ceea ce privește cererea principală că, potrivit dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit. j) C. proc. civ. este competentă să soluț
ÎCCJ 2015-02-17
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 538/2015
Decizia nr. 538/2015 Asupra conflictul negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Zimnicea la data de 05 mai 2014, reclamanta SC A. SA, prin adm
ÎCCJ 2015-02-26
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 666/2015
Decizia nr. 666/2015 Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Zimnicea la data de 24 aprilie 2014, reclamanta SC A. SA pri
Sursă