ÎCCJ, decizie (scj.ro #127707)

Conflict negativ de competență. Disjungerea cererii reconvenționale. Instanța competentă teritorial să soluționeze cererea

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competența instanțelor

Index alfabetic : conflict negativ de competență;

competență teritorială;

prorogare legală a competenței

NCPC, art. 119, art. 120, art. 123, art. 135

Potrivit dispozițiilor art. 123 C. proc. civ., cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120 C. proc. civ., care reglementează competența de soluționare a cererilor în materia insolvenței sau concordatului preventiv, dându-le în competența exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripție își are sediul debitorul.

Întrucât competența instanței se determină la momentul sesizării acesteia, instanța competentă să soluționeze cererea principală rămâne învestită să soluționeze cererea reconvențională, chiar și după disjungerea în vederea soluționării separate, în condițiile art. 210 C. proc. civ.

Prin urmare, inclusiv în cazul în care cererea reconvențională are ca obiect o cerere în materie de societate, competența de soluționare a unei asemenea cereri revine tot instanței învestite cu soluționarea cererii principale, întrucât în această situație operează prorogarea legală de competență.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1231 din 5 mai 2015

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Zimnicea din data de 26.09.2014, sub nr. xx10/339/2014, reclamanta SC O.C. SRL, in contradictoriu cu parata SC K. SA, a solicitat obligarea acesteia la restituirea sumei de 200.000 lei, reprezentând plată nedatorată.

Judecătoria Zimnicea, prin sentința civilă nr. 1277 din 24.09.2014 pronunțată în dosarul nr. xx12/339/2014, a respins cererea principală formulată de reclamanta SC K. SA împotriva pârâtei SC O.C. SRL și a disjuns cererea reconvențională formulată de pârâta SC O.C. SRL împotriva reclamantei SC K. SA, formându-se dosarul nr. xx10/339/2014.

Prin sentința civilă nr. 1615 din 03.12.2014 pronunțată de Judecătoria Zimnicea în dosarul nr. xx10/339/2014 instanța a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâta SC K. SA și a declinat competența de soluționare a cauzei reprezentate de cererea reconvențională disjunsă din dosarul nr. xx12/339/2014 în favoarea Judecătoriei Targu-Jiu, reținându-se prevederile art. 137 alin. (1) și art. 159

1

C. proc. civ., precum și faptul că pârâta se află în insolvență, având, totodată, sediul în circumscripția teritorială a Judecătoriei Targu-Jiu, motiv pentru care sunt incidente dispozițiile art. 119 din același cod, care reglementează competența teritorială a instanțelor în soluționarea cererilor în materie de societate.

Judecătoria Târgu Jiu, prin sentința civilă nr. 1151 din 16 februarie 2015, a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Târgu-Jiu, invocată de reclamanta SC O.C. SRL, a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect pretenții, privind pe reclamanta SC O.C. SRL în contradictoriu cu pârâta SC K. SA, în favoarea Judecătoriei Zimnicea, reținându-se incidența dispozițiilor art. 123, art. 129 alin. (2) pct. 3 si art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 133 și art. 135 C. proc. civ. instanța a constatat intervenit conflictul negativ de competență, sens în care a dispus suspendarea soluționării cauzei și înaintarea dosarului pentru soluționarea conflictului la Înalta Curte de Casație si Justiție.

Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 135 C. proc. civ. ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, a pronunțat regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Zimnicea

, pentru următoarele considerente:

Din analiza actelor dosarului, Înalta Curte constată că obiectul dosarului nr. xx10/339/2014 îl reprezintă cererea reconvențională disjunsă din dosarul nr. xx12/339/2014 al Judecătoriei Zimnicea, respectiv o cerere incidentală în sensul art. 30 alin. (6) C. proc. civ., împrejurare față de care se apreciază ca sunt aplicabile dispozițiile art. 123 din același cod, potrivit cărora cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120 C. proc. civ., care reglementează competența de soluționare a cererilor în materia insolvenței sau concordatului preventiv, dându-le în competența exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripție își are sediul debitorul.

În acest sens se reține faptul că dispozițiile art. 123 C. proc. civ. reglementează un caz de prorogare legală a competenței, în sensul că instanța competentă a soluționa o cerere principală devine competentă a soluționa și cererile accesorii, adiționale și incidentale formulate în aceeași cauză, chiar dacă, în mod obișnuit, acestea nu ar fi intrat în competența sa materială sau teritorială, prin aceste dispoziții se derogă expres de la normele de competență materială și teritorială, cu o singură excepție, aceea a cererilor prevăzute de art. 120 C. proc. civ.

Întrucât competența instanței se determină la momentul sesizării acesteia, instanța competentă să soluționeze cererea principală rămâne investită să soluționeze cererea reconvențională, chiar după disjungerea în vederea soluționării separate, în condițiile art. 210 C. proc. civ.

În acest context, se reține că, inclusiv în cazul în care cererea reconvențională are ca obiect o cerere în materie de societate, competența de soluționare a unei asemenea cereri revine tot instanței investite cu soluționarea cererii principale, întrucât în această situație operează prorogarea legală de competență.

Deși prevederile art. 119 C. proc. civ. reglementează un caz de competență teritorială exclusivă, în cazul de față art. 123 din același cod derogă de la norma de competență teritorială exclusivă, având în vedere că cererea dedusă judecății nu reprezintă o cerere în materie de societate, întrucât acestea se referă la existența societății sau la ansamblul operațiunilor sale, interesând raporturile între asociați ori între aceștia și societate, or în speța de față este vorba de o cerere în materie de răspundere civilă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Zimnicea.