ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 726/2016

Decizia nr. 726/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamantele SC A. IPURL și SC B. IPUR au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C. și președintele C., anularea Ordinului nr. 242 din 24 aprilie 2013 al președintelui C., ca fiind nelegal, cu cheltuieli de judecată.

2.

Soluția instanței de fond;

Prin sentința civilă nr. 254 din 16 iunie 2014, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantele SC A. IPURL și SC B. IPUR, în contradictoriu cu pârâții C. și președintele C., invocată din oficiu și, în consecință, a respins acțiunea ca inadmisibilă.

3.

Calea de atac exercitată;

Împotriva hotărârii instanței de fond au declarat recurs reclamantele SC A. IPURL și SC B. IPUR.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele au susținut faptul că hotărârea judecătorească contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Recurentele susțin că actul contestat este un act de autoritate intitulat Ordin având nr. 242/24 aprilie 2013 prin care se dispune împuternicirea d-nei D. - director al Direcției juridice din cadrul C. „să semneze corespondența către persoane fizice/juridice privind activitatea direcției, semnarea actelor și documentelor care sunt rezultatul activității direcției (contestații la executare, întâmpinări, căi de atac ordinare și extraordinare și alte acte procedurale formulate în dosarele aflate pe rolul instanțelor de judecată, ș.a.m.d.)".

Instanța de fond evită a se pronunța asupra problemei de drept ridicată prin acțiune tocmai pentru că se solicită analizarea unui act administrativ nelegal.

Nu se poate spune că efectele actului atacat nu sunt acelea ale unui act administrativ, din moment ce prin acesta se delegau atribuții conferite prin lege președintelui C., organ emitent al actului către o anume persoană, iar legea limitează astfel de delegări strict la anumite persoane dintre care cea prevăzută în ordinul atacat.

Respectivul act a fost opus terților, inclusiv instanțelor de judecată, care sunt obligați să-l pună în executare.

Recurentele invocă în susținerea recursului articole din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Intimata C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 14 octombrie 2015, recursul a fost admis în principiu.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurente, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a constatat că, în cauză, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiat, și că instanța de fond a făcut, prin sentința pronunțată, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Recurentele-reclamante au solicitat anularea Ordinului nr. 242 din 24 aprilie 2013 al președintelui C., ca fiind nelegal

Prin ordinul atacat se dispune împuternicirea directorului Direcției juridice din cadrul C. „să semneze corespondența către persoane fizice/juridice privind activitatea direcției, semnarea actelor și documentelor care sunt rezultatul activității direcției (contestații la executare, întâmpinări, căi de atac ordinare și extraordinare și alte acte procedurale formulate în dosarele aflate pe rolul instanțelor de judecată, ș.a.m.d.)".

Controlul judecătoresc asupra activității de organizare a executării legii și de executare în concret a acesteia de către organele administrației publice vizează doar legalitatea actelor administrative supuse controlului.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 prin act administrativ se înțelege „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ”.

Pentru a fi considerat act administrativ, condițiile prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv să fie vorba de un act unilateral emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații.

Însă, nu toate actele unilaterale emise de autoritățile publice, sunt acte administrative ci numai cele care sunt emise în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării acesteia.

În acord cu cele reținute de instanța de fond, Înalta Curte constată că actul ce face obiectul prezentei cauze nu este un act administrativ supus controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ, ci este un act emis de autoritate în cadrul activități curente, de organizare internă, reprezentând un ordin de serviciu.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentelor sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantele SC A. IPURL și SC B. IPUR împotriva sentinței civile nr. 254 din 16 iunie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 martie 2016.