ÎCCJ, decizie (scj.ro #83313)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83313) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Caracterul relativ al obligației de comunicare a documentelor
reglementată de art.46 din OUG 51/1998
Obligația de comunicare a documentelor - potrivit dispozițiilor
art.46 din OUG nr.51/1998 - nu constituie o procedură prealabilă
care, de regulă reprezintă o modalitate de soluționare
extrajudiciară a cauzei și a cărei
neîndeplinire
se sancționează cu respingerea cererii ca prematur introdusă iar
nu cu respingerea ei ca inadmisibilă.
(Înalta Curte de Casație și Justiție Secția
comercială decizia
nr
. 3430 din 18 noiembrie
2008, în același sens, decizia nr.147 din 24 ianuarie 2008, decizia
nr.411 din 7 februarie 2008, decizia nr.1258 din 27 martie 2008, decizia
nr.1549 din 8 mai 2008, decizia nr.1925 din 18 martie 2005, decizia nr.2104 din
12 iunie 2008, decizia nr.3430 din 18 noiembrie 2008)
Prin
sentința nr.44 din 24 martie 2008, Curtea de Apel București –
Secția a V-a comercială, a respins contestația la executare
formulată de contestatoarea S.C.A.L. în
contradictor
cu intimata A.D.S. ca inadmisibilă, urmare admiterii excepției
invocată de intimată în baza dispozițiilor art.46 din O.U.G.
nr.51/1998.
Instanța de fond a reținut că a fost sesizată prin
sentința nr.1/14 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel
Timișoara, de declinare, cu soluționarea contestației pe care
contestatoarea a formulat-o împotriva executării silite pornită de
intimată în temeiul O.U.G. nr.51/1998 și, în raport de
dispozițiile art.137, analizând excepția invocată de intimată
în temeiul art.46 din O.U.G. nr.51/1998 pe care a apreciat-o ca întemeiată
nu a mai analizat excepția tardivității și nici fondul
contestației.
Cu privire la temeinicia excepției, prima instanță a
reținut că prevederile art.46 din O.U.G. nr.51/1998 stabilesc
imperativ obligația reclamantului de comunicare a cererii și actelor
pe care aceasta se întemeiază intimatei înainte de a fi depuse la
instanță, sub sancțiunea de a nu fi primite de judecător,
obligație ignorată de contestatoare.
Față de constatarea
neîndeplinirii
obligației
menționate, care constituie o condiție prealabilă de sesizare a
instanței, contestația la executare a fost respinsă ca
inadmisibilă.
În contra sentinței a declarat recurs contestatoarea S.C.A.L. în temeiul
art.299 – 316 Cod procedură civilă, conform art.304
1
Cod
procedură civilă, recursul
nefiind
limitat
la motivele prevăzute de art.304.
În dezvoltarea criticilor sale, recurenta arată că norma
cuprinsă în art.46 din O.U.G. nr.51/1998 nu se referă la A.D.S. ci se
aplică doar A.V.A.S.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata A.D.S. a solicitat
respingerea recursului ca
nefondat
și
menținerea sentinței, aceasta făcând o corectă aplicare a
prevederilor art.46 din O.U.G. nr.51/1998, care îi sunt incidente în baza art.1
alin.2 din O.U.G. nr.64/2005.
Recursul este fondat pentru considerentele care urmează
.
Cu privire la incidența art.46 din O.U.G. nr.51/1998 în cauza de
față, se constată critica ca fiind neîntemeiată, întrucât,
în conformitate cu prevederile art.1 alin.2 din O.U.G. nr.64/2005,
dispozițiile capitolului VIII, IX și X din O.U.G. nr.51/1998 se
aplică și Agenției Domeniilor Statului în calitate de
instituție implicată în procesul de privatizare, iar art.46 este
cuprins în
cap.IX
.
Sentința este nelegală însă sub aspectul calificării
obligației de comunicare a cererii și actelor pe care aceasta se
întemeiază părții adverse, înainte de sesizarea instanței,
ca fiind o procedură prealabilă în raport de prevederile art.109 Cod
procedură civilă a cărei
neîndeplinire
susține instanța, atrage sancțiunea inadmisibilității.
Or, obligația de comunicare a documentelor respective este o
măsură administrativă, sancționată cu neprimirea
cererii de către judecător, deci un fine de neprimire, iar nu o
procedură prealabilă care, de regulă, reprezintă o
modalitate de soluționare extrajudiciară a cauzei și a
cărei
neîndeplinire
se sancționează cu
respingerea cererii ca prematur introdusă iar nu cu respingerea ei ca
inadmisibilă.
Rațiunea instituirii obligației de comunicare a documentelor în baza
art.46 din O.U.G. nr.51/1998, constă în asigurarea celerității
soluționării cauzei, rațiune care la momentul soluționării
de prima instanță nu mai avea suport.
Astfel, cererea a fost înregistrată la 17 septembrie 2007 la Curtea de
Apel Timișoara, Secția civilă care, la 15 noiembrie 2007, a scos
cauza de pe rol și a înaintat-o secției comerciale pentru
competentă soluționare iar aceasta la 14 ianuarie 2008 prin
sentința nr.1/PI și-a declinat competența de soluționare în
favoarea Curții de Apel București care a soluționat
excepția în temeiul art.46 din O.U.G. nr.51/1998 la 24 martie 2008.
Prin urmare, constatând că cererea a fost primită și
înregistrată la instanță și că intimata, dat fiind
parcursul cauzei a avut posibilitatea să ia cunoștință de
conținutul acesteia, în mod greșit prima instanță a admis
excepția invocată și greșit a respins contestația la
executare ca inadmisibilă.