ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2995/2015

Decizia nr. 2995/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Sănătății solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună anularea ordinului din 26 iulie 2013 emis de pârât, prin care a fost eliberat din funcția de director general al I.N.C.D.M.I. „Cantacuzino”.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 78 din 14 ianuarie 2014, a respins excepția lipsei de interes, a admis acțiunea formulată de reclamant, a anulat ordinul din 26 iulie 2013 și a obligat pârâtul la 4.050 RON cheltuieli de judecată către reclamant.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul, care a solicitat casarea acesteia și respingerea acțiunii reclamantului.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurent critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare:

- în mod greșit, prima instanță a reținut faptul că nu a fost respectat principiul motivării actului administrativ, în condițiile în care au fost ilustrate temeiurile de fapt și de drept care au condus la adoptarea acestuia;

- măsura eliberării din funcția de conducător al unui organ de specialitate din subordinea Ministerului Sănătății, potrivit prevederilor H.G. nr. 144/2010, a fost întemeiată pe constatările făcute în cadrul unei verificări asupra modului de îndeplinire a atribuțiilor pe care le are directorul general, constatări ce au fost consemnate în adresa din 25 iulie 2013 indicată în cuprinsul ordinului;

- directorii generali ai institutelor de cercetare-dezvoltare pot fi numiți și eliberați din funcție, în mod unilateral, până la ocuparea postului prin concurs;

- chiar dacă directorul general al Institutului a fost numit în funcție fără a susține concurs, mandatul acestuia nu poate depăși 4 ani, după cum impun dispozițiile H.G. nr. 637/2003.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 21 aprilie 2014, recursul a fost admis în principiu, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și s-a fixat termen pentru soluționarea pe fond a acestuia.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Controlul judiciar declanșat de recurentul-reclamant are ca obiect verificarea legalității ordinului din 26 iulie 2013 emis de Ministrul Sănătății, prin care partea a fost revocată din funcția de director general al I.N.C.D.M.I. „Cantacuzino”.

Prima instanță a admis acțiunea, apreciind că autoritatea emitentă a actului administrativ contestat nu a motivat în fapt și în drept măsura adoptată, ceea ce atrage sancțiunea nulității sale, fiind vorba despre o manifestare de voință arbitrară.

Critica recurentului privind reținerea greșită de către prima instanță a încălcării principiului motivării actelor administrative este fondată.

În argumentarea acestui punct de vedere se va pleca de la câteva considerații de ordin teoretic care vor fi expuse în cele ce urmează.

Înalta Curte reține că, într-adevăr, un act administrativ este motivat atunci când el enunță motivele de fapt și de drept pentru care autorul său în consideră justificat.

Motivarea reprezintă o condiție generală, aplicabilă oricărui act administrativ.

Altfel spus, motivarea este o condiție de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului.

Așadar, motivarea este o formalitate substanțială a cărei absență sau insuficiență antrenează invaliditatea actului.

Motivarea urmărește o dublă finalitate: îndeplinește o funcție de transparență a procedurilor administrative în profitul cetățenilor care vor putea astfel să verifice dacă actul este sau nu întemeiat și permite autorității judiciare să exercite controlul de legalitate asupra acestuia.

Din această cauză, motivarea trebuie să expună într-un mod clar și neechivoc raționamentele instituției care a emis actul.

De asemenea, motivarea trebuie să indice în mod expres baza juridică a actului adoptat.

O motivare insuficientă sau greșită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actului administrativ, iar aceasta atrage nulitatea sau nevalabilitatea lui.

În cauza de față, Înalta Curte apreciază că actul dedus judecății este corespunzător motivat, în condițiile în care emitentul său a făcut referire la adresa Consiliului de Administrație al I.N.C.D.M.I. „Cantacuzino” din 25 iulie 2013 în care sunt precizate actele normative ce au fost încălcate de către intimat, în calitatea sa de director general al Institutului, precum și neregularitățile în ceea ce privește managementul desfășurat de către acesta.

De altfel, Înalta Curte a statuat în mod constant în jurisprudența sa faptul că nu este necesar să fie reluate in extenso toate temeiurile de fapt și de drept prezentate în cadrul unui înscris pe care actul administrativ s-a fundamentat și care este indicat în preambulul său, situație care se regăsește și în speța de față.

Totodată, instanța de control judiciar reține faptul că în actul administrativ analizat au fost indicate temeiurile de drept care au condus la adoptarea măsuri administrative contestate.

În fine, Înalta Curte consideră că nu prezintă nicio relevanță juridică faptul că ordinul analizat a fost comunicat intimatului la data de 30 iulie 2013, când se afla în incapacitate temporară de muncă, în condițiile în care, în art. 1 din ordin, se precizează în mod expres că măsura revocării din funcția de director general al I.N.C.D.M.I. „Cantacuzino” își va produce efectele la data încetării suspendării raportului de muncă pentru incapacitate temporară de muncă.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând, va respinge acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 78 din 14 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând, respinge acțiunea reclamantului A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2015.