ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2772/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2772/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 2772/2015
Asupra conflictului negativ de competență;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești la data de 20 iulie 2012 sub nr. x/232/2012 petenta SC A. SRL a formulat plângere contravențională împotriva a trei procese-verbale de contravenție pentru săvârșirea faptelor de conducere a autovehiculului pe A1, A2 și DN1 fără a deține rovinieta valabilă.
Prin încheierea din 20 februarie 2013 pronunțată de Judecătoria Găești în Dosar nr. x/232/2012, în temeiul disp. art. 10
1
din O.G. nr. 15/2002 a scos cauza de pe rol și a trimis pe cale administrativă prezenta plângere contravențională la Judecătoria Iași, ca instanță de la sediul contravenientului.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr. x/245/2013, iar prin sentința civilă nr. 7072 din 07 mai 2013 pronunțată de Judecătoria Iași în Dosar nr. x/245/2013 cauza a fost declinată în favoarea Judecătoriei Găiești.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Găești la data de 27 august 2013 sub nr. x/245/2013, iar prin sentința civilă nr. 2389 din 20 noiembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Găești în Dosar nr. x/245/2013 s-a dispus disjungerea procesului-verbal de contravenție din 12 iunie 2012 și formarea unui nou dosar pe rolul Judecătoriei Găești.
Cererea disjunsă a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești la data de 02 noiembrie 2013 sub nr. x/232/2013 având ca obiect plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție din 12 iunie 2012 (unul din cele trei procese-verbale inițiale) pentru săvârșirea faptei de conducere a autovehiculului - localitatea Românești, jud. Prahova, fără a deține rovinieta valabilă.
Prin sentința civilă nr. 2885 din 23 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Găești în Dosar nr. x/232/2013 plângerea a fost declinată în favoarea Judecătoriei Ploiești, jud. Prahova.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 28 februarie 2014 sub nr. x/232/2013, iar prin sentința civilă nr. 13046 din 25 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în Dosar nr. x/232/2013 cauza a fost declinată la Judecătoria Iași.
Față de dispozițiile art. 133 alin. (2) „Există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină, la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente” Judecătoria Iași a constatat ivit conflictul negativ de competență întrucât prin sentința civilă nr. 7072 din 07 mai 2013. Judecătoria Iași a declinat Dosarul nr. x/245/2013 în favoarea Judecătoriei Găești, care după disjungere a declinat către Judecătoria Ploiești, pentru ca prin sentința civilă nr. 13046 din 25 septembrie 2014 Judecătoria Ploiești, în Dosar nr. x/232/2013, să decline cauza la Judecătoria Iași.
Față de aceste considerente, instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ., între Judecătoria Iași și Judecătoria Ploiești și în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ. a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.
Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.
Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte are în vedere considerentele în continuare arătate:
Prin procesul-verbal de contravenție din 12 iunie 2012 întocmit de agentul constatator din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - CESTRIN, petenta SC A. SRL a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 cu amendă contravențională.
Din procesul-verbal rezultă că locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentei a fost pe DN1 - localitatea Românești, jud. Prahova, situată în raza de competență teritorială a Judecătoriei Ploiești, jud. Prahova.
Înalta Curte constată că, la data introducerii plângerii contravenționale, competentă să judece plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii era judecătoria în circumscripția căreia s-a săvârșit fapta contravențională, în temeiul art. 32 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Plângerea contravențională a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești la data de 20 iulie 2012, anterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., fiind supusă, din punctul de vedere al instanței competente, vechii reglementări, conform prevederilor art. 24 din noul C. proc. civ., potrivit cărora dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare și că, prin urmare, norma de competență se aplică numai plângerilor contravenționale înregistrate după data de 15 februarie 2013.
Înalta Curte apreciază că în situația specială a stabilirii competenței normele de procedură civilă nu pot retroactiva decât în situația în care prin norma nouă se prevede în mod expres aceasta. Or, Legea nr. 2/2013 nu prevede în privința plângerilor contravenționale întemeiate pe O.G. nr. 15/2002, aflate pe rolul instanțelor de judecată,
obligativitatea declinării acestor cauze ca urmare a modificării competenței teritoriale prin introducerea art. 10
1
în acest act normativ.
Cu toate că prin art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se prevede că „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competențelor instanței legal investite, se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi”, Înalta Curte apreciază că acest text de lege nu este aplicabil și plângerilor contravenționale întemeiate pe dispozițiile O.G. nr. 15/2002, deoarece legiuitorul nu a considerat că aceste cereri fac parte din materia contenciosului administrativ și fiscal, ci au o identitate proprie, chiar legiuitorul făcând distincție între cele două materii în secțiunea a II-a din același act normativ, secțiune intitulată „modificarea și completarea unor acte normative în materia contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal”.
Pe cale de consecință, dispozițiile art. XXIII alin. (1) și (4) din Legea nr. 2/2013 nu sunt incidente în cauză, sens în care dispozițiile art. 32 din O.G. nr. 2/2001 își păstrează aplicabilitatea, pentru cauzele având ca obiect plângere contravențională întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 15/2002 introduse la instanță înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013.
Raportat la circumstanțele cauzei, față de prevederile legale sus-menționate, Înalta Curte constată că locul săvârșirii contravenției, reținute în sarcina petentei este localitatea Românești, jud. Prahova, localitate aflată în raza de competență teritorială a Judecătoriei Ploiești și, prin urmare, instanța competentă să soluționeze pricina este această judecătorie.
În
consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Ploiești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petenta SC A. SRL în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - CESTRIN, în favoarea Judecătoriei Ploiești.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2015.