ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2431/2015

Decizia nr. 2431/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 27 septembrie 2013 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Constanța, reprezentată prin primar, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Serviciul Soluționare Contestații Nereguli Fonduri Europene, anularea Deciziei nr. 15 din 23 mai 2013 și, pe cale de consecință, admiterea contestației formulate împotriva Notei de constatare a neregulilor și stabilire a corecțiilor financiare nr. CA-14205 din 20 februarie 2013, precum și anularea acestei note de constatare, cu consecința exonerării de la plata corecțiilor financiare aplicate.

La termenul de judecată din 20 martie 2014, în urma invocării de către instanță a excepției inadmisibilității celui de-al doilea capăt de cerere, reclamanta și-a precizat acțiunea, solicitând, în subsidiar, în situația în care s-ar admite excepția de inadmisibilitate invocată din oficiu, urmare a anulării Deciziei nr. 15 din 23 mai 2013, obligarea pârâtului să emită o nouă decizie, prin care să soluționeze pe fond contestația administrativă îndreptată împotriva Notei de constatare.

Prin sentința civilă nr. 1116 din 3 aprilie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele:

- admite excepția inadmisibilității, invocată din oficiu, și respinge capătul de cerere privind anularea Notei de constatare, ca inadmisibil;

- admite, în parte, acțiunea,

astfel cum a fost completată, de reclamanta U.A.T. Municipiul Constanța, prin primar, în contradictoriu cu pârâtul M.D.R.A.P.;

- anulează Decizia nr. 15 din 23 mai 2013 de respingere a contestației și obligă pârâtul să emită o nouă decizie, prin care să soluționeze pe fond contestația reclamantei înregistrată sub nr. 34355 din 25 aprilie 2013.

II. Motivele de casare invocate

Împotriva sentinței civile nr. 1116 din 03 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul M.D.R.A.P., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. din 2010.

Recurentul-pârât expune situația de fapt, arătând că Nota de constatare a fost comunicată reclamantului

prin adresa nr. CA 19718 din 11 martie 2013, înregistrată la sediul reclamantei sub nr. 39728 din 22 martie 2013, potrivit ștampilei cu număr de înregistrare aparținând Primăriei Municipiului Constanța.

Potrivit art. 47 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, „contestația se formulează în scris, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data comunicării titlului de creanță”, iar, potrivit art. 207 C. proc. fisc. și ale Ordinului președintelui A.N.A.F. nr. 450/2013, termenul de depunere la contestației „se calculează pe zile libere, neintrând în calcul nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul”.

Întrucât Nota de constatare a fost înregistrată la sediul reclamantei la data de 22 martie 2013, data limită de depunere a contestației era data de 21 aprilie 2013, zi în care serviciul era suspendat - duminică - ultima zi legală pentru depunerea contestației a fost luni, 22 aprilie 2013.

Însă, contestația a fost depusă, în original, la sediul M.D.R.A.P. la data de 25 aprilie 2013, cu depășirea termenului de decădere prevăzut de art. 47 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011.

Recurentul-pârât

menționează că, întrucât nu au fost depuse alte acte care să dovedească depunerea în termen a contestației, prin decizia atacată aceasta a fost respinsă ca tardiv formulată.

Referitor la susținerile reclamantei întemeiate pe prevederile pct. 3.9 din Ordinul nr. 450 din 19 aprilie 2013 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea Titlului IX din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., recurentul-pârât argumentează faptul că acestea nu sunt incidente cauzei, întrucât vizează ipoteza în care din actele dosarului cauzei nu se poate verifica respectarea termenului de depunere a contestației, iar în urma demersurilor întreprinse nu se poate face dovada datei la care contestatorul a luat la cunoștință de actul administrativ atacat și nu se poate face dovada datei la are contestatorul a luat cunoștință de actul administrativ atacat. Or, în cauză, această condiție nu este îndeplinită, întrucât Nota de constatare a fost comunicată reclamantei prin adresa nr. CA-19718 din 11 martie 2013 și a fost înregistrată la sediul acesteia la data de 22 martie 2013.

Totodată, recurentul-pârât învederează faptul că sarcina dovedirii datei la care a fost formulată contestația, precum și modalitatea de transmitere revine reclamantei U.A.T. Municipiul Constanța.

În ceea ce privește afirmația reclamantei potrivit căreia contestația a fost trimisă prin poștă fără confirmare de primire, recurentul susține că, în acest caz, contestația ar fi fost transmisă printr-un plic, pe care ar fi trebuit să apară ștampilele poștei, cu data plecării și a sosirii.

Însă, în posesia ministerului se găsește doar contestația formulată de reclamant, în original, așa cum a fost depusă la registratura instituției.

În consecință, recurentul-pârât critică hotărârea primei instanțe sub aspectul reținerii ca pertinente a susținerilor martorului A., potrivit cărora contestația ar fi fost trimisă fără confirmare de primire, deoarece a ajuns la poștă cu câteva minute înainte de ora 19.00 și programul informatic de înregistrare era închis. Se susține că aspectele declarate nu sunt veridice, deoarece funcționarii poștei închid programul informatic doar după terminarea programului de lucru și după finalizarea tuturor solicitărilor persoanelor aflate în incinta poștei.

Dacă, într-adevăr martorul s-ar fi aflat în incinta poștei înainte de ora de închidere, nu exista niciun motiv ca plicul să nu fie înregistrat în sistemul informatic.

Mai mult decât atât, chiar dacă plicul nu ar fi fost înregistrat în programul informatic, ar fi fost necesară înregistrarea acestuia în evidențele poștei (condici, registre etc.).

De asemenea, întrucât nu există depusă la dosarul cauzei nicio dovadă că reclamanta ar fi trimis contestația prin poștă - cu excepția declarației martorului care face parte dintre apărătorii reclamantei și este direct interesat, având în vedere că transmiterea documentului în timp util era responsabilitatea sa - recurentul consideră că era necesară confirmarea din partea Oficiului poștal nr. 15 București care să ateste faptul că, în data de 22 aprilie 2013, s-a preluat un plic de la reclamantă care a fost transmis către minister și să se facă dovada transmiterii acestuia pe baza registrelor poștei.

Totodată, recurentul învederează faptul că, în cererea de chemare în judecată, nu s-a arătat modul de trimitere a contestației către minister, nu s-a specificat dacă s-a transmis plicul prin Poșta Română sau prin vreun serviciu de curierat, nu s-a arătat de către cine a fost trimis, respectiv de U.A.T. Municipiul Constanța sau de către S.C.P.A. B., și nici din ce localitate. În cazul în care aceste date ar fi fost precizate de către reclamantă în acțiune, s-ar fi putut verifica în evidența Poștei Române veridicitatea celor susținute de martorul audiat în cauză.

III. Derularea procedurii judiciare în fața instanței de recurs și analiza motivelor de casare

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare a recursului prevăzută de art. 493 din C. proc. civ. din 2010, iar, prin încheierea din 26 februarie 2015, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ. din 2010, Înalta Curte a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond la data de 11 iunie 2015.

Analizând motivul de casare invocat de recurentul-pârât în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. din 2010, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în continuare, în sensul art. 499 din C. proc. civ. din 2010 și în contextul circumstanțelor litigiului detaliat expuse în cuprinsul hotărârii atacate.

Prin Decizia nr. 15 din 23 mai 2013, M.D.R.A.P. - Serviciul Soluționare Contestații Nereguli Fonduri Europene a respins, ca tardiv formulată, contestația U.A.T. Municipiul Constanța împotriva Notei de constatare, reținând că actul contestat a fost comunicat contestatoarei prin adresa nr. CA-19718 din 11 martie 2013, înregistrată la sediul acesteia sub nr. 39728 din 22 martie 2013, conform ștampilei cu număr de înregistrare aparținând Primăriei Municipiului Constanța, iar contestația a fost depusă în original, direct la sediul M.D.R.A.P., fiind înregistrată sub nr. 34355 din 25 aprilie 2013, cu depășirea termenului de decădere prevăzut de art. 47 alin. (1) și (4) din O.U.G. nr. 66/2011, calculat conform art. 207 C. proc. fisc., care s-a împlinit la data de 22 aprilie 2013. Pe de altă parte, organul de soluționare a contestației a reținut că, deși contestația a fost semnată de avocat și depusă la data de 25 aprilie 2013, împuternicirea avocațială este datată 16 mai 2013, astfel că, în raport cu prevederile pct. 12.1 din

Instrucțiunile pentru aplicarea titlului IX din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., aprobate prin Ordinul președintelui A.N.A.F. nr. 450/2013, la data redactării, semnării și depunerii contestației, împuternicitul avocat nu justifică calitatea procesuală de a redacta și a depune acte în numele și pentru contestator.

Înalta Curte constată că judecătorul fondului a apreciat ca fiind nelegală decizia de soluționare a contestației, reținând, ca fiind concludentă, declarația martorului A., care a declarat în fața instanței, că a depus contestația personal, la Oficiul poștal nr. 15 București, la data de 22 aprilie 2013, într-o zi de luni, unde a ajuns cu câteva minute înainte de ora 19.00, iar funcționarul poștal i-a comunicat faptul că nu mai poate înregistra corespondența cu confirmare de primire, întrucât a închis programul informatic, motiv pentru care contestația a fost transmisă fără confirmare de primire. Totodată, instanța a respins apărările pârâtului, reținând că acesta nu a menționat, la momentul primirii contestației, persoana care ar fi depus-o și datele de identificare ale acesteia, pentru a nu exista niciun dubiu, că nu ține o evidență separată sau, cel puțin, particularizată, în ceea ce privește documentele primite la registratură și cele transmise prin poștă, ci le înregistrează împreună, fără nicio distincție; că lipsa plicului de la dosarul contestației, astfel cum prevede procedura aprobată prin Ordinul M.D.R.T. nr. 2704/2010, nu poate conduce automat la concluzia că aceasta nu a fost transmisă prin poștă, întrucât o atare omisiune se poate datora funcționarului public însărcinat cu primirea corespondenței.

Contrar celor reținute de judecătorul fondului, Înalta Curte apreciază că declarația martorului A. este lipsită de concludența necesară demonstrării ipotezei contrare celei avute în vedere de organul de soluționare a contestației, întrucât martorul audiat are un interes profesional direct în concordanță cu interesul urmărit de reclamantă prin demersul judiciar inițiat, nefiind în prezența unei declarații imparțiale și obiective apte să demonstreze fără echivoc realitatea împrejurărilor afirmate. În acest sens, instanța are în vedere faptul că martorul este unul dintre avocații împuterniciți de reclamantă, astfel că se prezumă existența unui interes profesional firesc în demonstrarea faptului că, în speță, contestația administrativă a fost depusă cu respectarea termenului legal.

Totodată, fără a pune în discuție veridicitatea aspectelor pe care le conține, Înalta Curte observă că declarația martorului A. nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă administrat de reclamantă, căreia îi revine sarcina de a proba depunerea contestației cu respectarea termenului legal de decădere, cum ar fi, spre exemplu, o dovadă provenind de la oficiul poștal care că confirme aspectele declarate de martor referitoare la primirea contestației la data de 22 aprilie 2013, cu câteva minute înainte de ora 19.00, după închiderea programului informatic și transmiterea către destinatar a contestației fără confirmare de primire.

Respingând apărările pârâtului, prin luarea în considerare, în principal, a declarației martorului A., instanța de fond a înlăturat prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ contestat sub aspectul faptului că, în cauză, contestația a fost depusă în original, direct la sediul M.D.R.A.P., unde a fost înregistrată sub nr. 34355 din 25 aprilie 2013, reținând, în plus, și deficiențele existente la nivelul autorității publice sub aspectul că nu a menționat, la momentul primirii contestației, persoana care ar fi depus-o și datele de identificare ale acesteia și că nu ține o evidență separată sau, cel puțin, particularizată, în ceea ce privește documentele primite la registratură și cele transmise prin poștă, ci le înregistrează împreună, fără nicio distincție.

Reținând și că lipsa plicului de la dosarul contestației, astfel cum prevede procedura aprobată prin Ordinul M.D.R.T. nr. 2704/2010 nu poate conduce automat la concluzia că aceasta nu a fost transmisă prin poștă, prima instanță a realizat în fapt o răsturnare a sarcinii probei, în sensul că, deși reclamantei îi incumbă obligația de a demonstra că respectiva contestație a fost depusă la oficiul poștal la data de 22 aprilie 2013, autoritatea publică emitentă a actului atacat în cauză este pusă în ipostaza de a demonstra că reclamanta nu a transmis corespondența în discuție prin poștă, împrejurare, de altfel, pe deplin atestată prin faptul înregistrării acesteia, în original, la registratura M.D.R.A.P., la data de 25 aprilie 2013, în sensul celor menționate în decizia de soluționare a contestației.

În consecință, Înalta Curte reține că, realizând o interpretare eronată a probatoriului administrat, prima instanță în mod neîntemeiat a reținut că reclamanta a făcut dovada depunerii contestației la data de 22 aprilie 2013, la Oficiul poștal nr. 15 București, în condițiile în care, din analiza proprie a materialului probator, instanța de recurs constată că, prin actul administrativ atacat, cu just temei autoritatea publică pârâtă a reținut tardivitatea contestației depuse la data de 25 aprilie 2013, în original, la registratura instituției, cu nerespectarea termenului de decădere prevăzut de art. 47 alin. (1) și (4) din O.U.G. nr. 66/2011 și calculat conform pct. 3.10 lit. a) și b) din

Instrucțiunile pentru aplicarea titlului IX din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., aprobate prin Ordinul președintelui A.N.A.F. nr. 450/2013, și

art. 181 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că este legală, urmând a fi menținută, soluția primei instanțe sub aspectul inadmisibilității capătului de cerere privind anularea Notei de constatare, întrucât, în raport cu prevederile art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004 și, cu precădere, ale art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. (forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată), pot forma obiectul acțiunii în anulare deciziile emise în soluționarea contestațiilor, iar nu în mod direct notele de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare emise în temeiul O.U.G. nr. 66/2011.

Pentru toate considerentele arătate, constatând că sunt întemeiate criticile formulate de recurentul-pârât subsumate motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. din 2010, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. din 2010 coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va casa sentința atacată și, rejudecând cauza, va respinge, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei având ca obiect anularea Deciziei nr. 15 din 23 mai 2013 emise de M.D.R.A.P., cu menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice împotriva sentinței civile nr. 1116 din 03 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința atacată și, rejudecând cauza, respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamantei Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Constanța, prin primar, de anulare a Deciziei nr. 15/2013 emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2015.