ÎCCJ, decizie (scj.ro #82891)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82891) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Indemnizație
administrator. Acțiune în anulare hotărâre AGA. Invocarea unor motive de
oportunitate. Efecte
Cuprins pe materii:
Dreptul afacerilor. Funcționarea societăților comerciale
Index alfabetic: acțiune
în anulare
-
hotărâre
AGA
-
contract
de administrare
-
indemnizație
Legea
nr. 31/1990, art. 132, 153
18
alin. (4)
Din economia art. 153
18
din Legea
nr. 31/1990 rezultă faptul că
adunarea generală a acționarilor trebuie să se asigure, la stabilirea
remunerațiilor sau a altor avantaje acordate administratorului sau membrilor
comitetului de direcție, că acestea sunt justificate în raport de îndatoririle
specifice ale acestor persoane și de situația economică a societății.
Hotărârile
adunării generale pot fi atacate în justiție numai dacă sunt contrare legii sau
actului constitutiv, așadar numai pentru motive de nelegalitate, iar nu pentru
motive de oportunitate care privesc modalitatea de stabilire a cuantumului
indemnizațiilor administratorilor.
Secția a II-a
civilă, Decizia nr. 325 din 31 ianuarie 2012
Prin
cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a VI - a
comercială, reclamanta S.I.F. M. SA a chemat în judecată pe pârâta SC C. SA,
solicitând să dispună anularea hotărârii A.G.O.A. - punctele 6 și 7 - și
hotărârea AGEA a SC C. SA din 29.04.2008.
În
motivarea cererii, reclamanta a arătat că adunarea generală ordinară a decis
aprobarea contractului de administrare practicat de societate în relația cu
administratorul societății și majorarea indemnizațiilor membrilor comitetului
de direcție la niște sume exorbitante, urmărindu-se extragerea de bani din
societate prin membrii comitetului de direcție, în considerarea faptului că
există un grup de acționari care colaborează în acest sens.
În baza
acestor considerente reclamanta a apreciat ca nelegală hotărârea adunării
generale extraordinare prin care s-a aprobat răscumpărarea de către societate a
propriilor acțiuni în conformitate cu dispozițiile art. 103
1
din
Legea nr. 31/1990, în condițiile în care societatea a demarat un amplu proces
investițional, pentru care erau necesare credite de aproximativ 19 milioane
euro, reclamanta susținând că se urmărește consolidarea poziției acționarilor
care controlează societatea prin efortul substanțial al societății.
Reclamanta
a menționat că prin adoptarea acestor hotărâri s-a comis un abuz de putere,
grupul de acționari care deține controlul profitând de această poziție pentru a
spolia societatea și a-i prejudicia pe ceilalți acționari.
În
drept, au fost invocate dispozițiile art. 132 alin. (2) și art. 103 din Legea
nr. 31/1990.
Reclamanta
a depus o completare a cererii de chemare în judecată, solicitând instanței să
dispună anularea punctelor 6 și 7 ale Hotărârii nr. 1/2008 a AGOA SC C. SA,
anularea Hotărârii nr. 2/2008 a AGEA SC C. SA.
În
motivarea cererii, reclamanta a arătat că indemnizațiile exorbitante acordate
sunt în contradicție cu dispozițiile legale, având în vedere că cei trei
directori executivi nu își îndeplinesc atribuțiile care le revin, fiind vădit
disproporționate și față de salariul acordat directorului magazinului C.
Situația economică a societății nu justifică acordarea remunerațiilor, întrucât
este caracterizată prin pierderi, activitate redusă, recurgerea la împrumuturi
sau la vânzări de active și o evoluție generală defavorabilă.
Dublarea
indemnizației și răscumpărarea propriilor acțiuni în baza unei decizii adoptate
cu încălcarea dispozițiilor legale, în situația în care societatea a închis
magazinul C., principala sursă de venit, pentru realizarea unui proiect
investițional pentru care vor fi accesate credite substanțiale, urmărește în
fapt scoaterea din societate a unor sume cât mai mari în folosul celor trei
acționari.
În
drept, au fost invocate prevederile art. 153
18
din Legea nr.
31/1990.
Prin
sentința comercială nr. 1355 din 23.01.2009 pronunțată de Tribunalul București,
Secția a VI-a comercială, acțiunea reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată,
instanța de fond apreciind că aspectele criticate vizează oportunitatea
adoptării măsurilor contestate, iar nu legalitatea sau încălcarea actului
constitutiv, că potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990
pot fi atacate cu acțiune în anulare numai hotărârile adunării generale
contrare legii sau actului constitutiv, împrejurare față de care primul capăt
de cerere referitor la anularea punctelor 6 și 7 ale hotărârii nr. 1/2008 a
AGOA SC C. SA a fost apreciat ca neîntemeiat.(…)
Împotriva
acestei sentințe a declarat apel reclamanta SIF M. SA care a invocat, în
esență, caracterul lacunar și impropriu al motivării, încălcarea dreptului său
la un proces echitabil prin neadministrarea probei cu expertiza și
interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale pe care și-a
întemeiat acțiunea precizată.
Curtea
de Apel București, Secția a V-a comercială, prin decizia nr. 225 din 18 mai
2011, a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentința apelată și a admis
acțiunea reclamantei astfel cum a fost precizată.
În
fundamentarea acestei decizii, instanța de prim control judiciar a reținut, în
esență, următoarele:
- în
mod netemeinic prima instanță a considerat că stabilirea cuantumului exorbitant
al indemnizațiilor administratorilor (mai exact a 3 dintre aceștia) este o
decizie de oportunitate și că nu a fost încălcată legea în acest caz,
față de concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză și din răspunsul
la obiecțiunile formulate de intimata SC C. SA în care expertul contabil
precizează fără dubiu că situația economico-financiară a intimatei în anii 2007
– 2008 se caracterizează printr-o lipsă a lichidităților și necesitatea
societății de a atrage fonduri de finanțare externe (credite bancare pe termen
mediu și lung), că rentabilitatea și profitabilitatea aferente anului financiar
2008 (când s-au adoptat hotărârile atacate) sunt grav afectate prin valori
negative ale următorilor indicatori: excedentul brut din exploatare, profitul
din exploatare, profitul curent și profitul net;
-
societatea a înregistrat pierdere din exploatare, respectiv pierdere din
activitatea curentă ceea ce denotă o situație economică nesatisfăcătoare, fiind
astfel încălcate dispozițiile art. 153
18
alin. (4) din L.S.C;
-
potrivit dispozițiilor art. 153
18
din Legea nr. 31/1990 republicată,
trebuie respectată proporționalitatea remunerațiilor cu îndatoririle specifice
ale administratorilor sau ale directorilor și, îndeosebi, cu situația economică
a societății, fiind evident că o societate în criză, precum pârâta, nu va putea
acorda remunerații mari administratorilor sau managerilor.
A
conchis în final instanța de apel că prin adoptarea Hotărârii AGOA din
29.04.2008 – pct. 6 și 7 au fost adoptate măsuri nelegale, cu încălcarea
prevederilor exprese și imperative ale art. 153
18
alin. (4) din
L.S.C., dar și că hotărârea nr. 2 a AGEA din aceeași dată a fost în mod nelegal
adoptată, cu toate că în privința acesteia a expirat termenul maxim de 10 luni,
stabilit pentru răscumpărarea propriilor acțiuni.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs pârâta SC C. SA, solicitând admiterea
recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, respingerea ca neîntemeiat
a apelului formulat de S.I.F. M. SA și menținerea hotărârii instanței de fond.
Recurenta
– pârâtă și-a subsumat criticile motivului de modificare reglementat de art.
304 pct. 9 C. proc. civ. și a adus în susținere următoarea argumentație:
În ceea
ce privește soluționarea primului capăt de cerere instanța de apel a încălcat
dispozițiile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, care prevăd faptul că
hotărârile adunării generale pot fi atacate în justiție numai dacă sunt
contrare legii sau actului constitutiv, respectiv numai pentru motive de
nelegalitate, și a aplicat în mod eronat prevederile art. 153
18
alin. (4) din Legea nr. 31/1990 și prevederile art. 948 C. civ., reclamanta
neinvocând în cuprinsul cererii de chemare în judecată motive de nelegalitate a
hotărârilor atacate, ci motive de oportunitate, în speță nefiind astfel
incidente motive de nulitate a punctelor 6 și 7 din hotărârea AGOA mai sus
evocată.
A
considerat recurenta – pârâtă că nu există motive de nulitate a punctelor 6 și
7 din hotărârea mai sus menționată, aceasta fiind convocată și adoptată în mod
legal, cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare.
În
considerarea acestei argumentații recurenta-pârâtă a făcut trimitere și a
prezentat îndatoririle specifice ale administratorilor și la situația economică
a societății. (…)
Înalta
Curte, examinând decizia atacată din perspectiva criticilor formulate, a
constatat că recursul este fondat pentru motivele ce urmează a fi prezentate.
Instanța
de apel, calificând drept cauze de nulitate a unei hotărâri AGA motivele
întemeiate de reclamantă pe dispozițiile art. 132 și 153
18
alin. (4)
din Legea nr. 31/1990, a făcut o aplicare și interpretare greșită a legii din
perspectiva regimului nulității aplicabil unei hotărâri AGA în dreptul
societar.
Astfel,
potrivit art. 132 din LSC pot fi atacate cu acțiune în anulare numai hotărârile
AGA contrare legii sau actului constitutiv iar conform art. 153
18
alin. (4) din aceeași lege AGA se va asigura, la stabilirea remunerațiilor sau
a altor avantaje, că acestea sunt justificate în raport de îndatoririle
specifice ale persoanelor respective și de situația economică a societății.
Așa cum
se poate observa, motivele de nulitate invocate nu se pot încadra în
dispozițiile amintite întrucât nu se înscriu în ipoteza legală astfel
reglementată, acestea vizând în realitate motive de oportunitate.
Or,
dispozițiile art. 132 din LSC au ca finalitate cenzurarea legalității unei
hotărâri AGA din perspectiva caracterului său statutar, și nu a oportunității
adoptării acesteia.
De
asemenea, trebuie subliniat și faptul că AGA este singurul organ care are drept
de apreciere a situației economice a societății și de stabilire a
remunerațiilor administratorilor în funcție de criterii determinate, situația
de fapt nerelevând niciun indiciu în sensul că prin aprobarea contractului de
administrare și a indemnizațiilor lunare s-au extras sume de bani în mod
fraudulos din societate.
Așadar,
Înalta Curte, constatând că decizia recurată este cenzurabilă din perspectiva
criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., .a admis recursul, a
modificat decizia recurată în sensul că a respins ca nefondat apelul reclamantei.