ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2266/2015

Decizia nr. 2266/2015

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 4 octombrie 2013, reclamantele SC A. SA și B. România (societate de naționalitate franceză, în calitate de acționar principal al SC A. SA) au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.A.D.R., suspendarea executării Ordinului M.A.D.R. nr. 707 din 24 iulie 2013 privind aprobarea repartizării cotei de producție de zahăr din sfeclă de zahăr începând cu anul de comercializare 2013 - 2014 pentru societățile comerciale acreditate producătoare de zahăr, până la pronunțarea instanței de fond.

Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 121 din 16 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis cererea formulată de reclamantele SC A. SA și B. România, în contradictoriu cu pârâtul M.A.D.R.; s-a dispus suspendarea executării Ordinului M.A.D.R. nr. 707 din 24 iulie 2013, până la pronunțarea instanței de fond.

Recursul

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul M.A.D.R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs, a arătat, în esență, în ceea ce privește existența cazului bine justificat, că acesta nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ, întrucât vizează fondul actului, care se analizează la dosar în cadrul acțiunii în anulare.

În acest sens, s-a susținut că prima instanță s-a aplecat asupra fondului reținând că aspectele privind motivarea în drept a ordinului se circumscriu indiciilor de nelegalitate.

A arătat că, în condițiile în care instituția emitentă a aprobat că a adoptat și a aplicat o strategie în sensul Regulamentului nr. 1.234/2007, împrejurarea că în preambulul ordinului nu se regăsește, în mod expres, prevăzut și alin. (2) al art. 60 din regulament, nu constituie un temei suficient care să susțină existența cazului bine justificat.

În ceea ce privește condiția prevenirii unei pagube iminente, s-a învederat că instanța a reținut doar estimările reclamantei, estimări care nu sunt justificate.

A susținut recurenta că ordinul contestat nu poate produce prejudicii societății în situația în care aceasta a comunicat depășirea cotei doar cu aproape 1600 de tone.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei cu consecința respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

A precizat recurenta că, în condițiile în care prezentul recurs este unul devolutiv, motivele de casare nu sunt limitate la cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., cauza putând fi cercetată sub toate aspectele.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat la data de 11 august 2014 recurenta-reclamantă a invocat nemotivarea hotărârii instanței de fond, apreciind că motivul se circumscrie pct. 6 al art. 488 C. proc. civ.

Procedura în fața instanței de recurs

Prin Încheierea din Camera de Consiliu din 19 februarie 2015 s-a admis în principiu recursul declarat de M.A.D.R.

Apărările intimatei-reclamante

Prin Întâmpinarea depusă la data de 16 iulie 2014, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., în condițiile în care recurenta nu a formulat nicio critică care să se circumscrie acestui motiv, a solicitat respingerea acestuia.

Raportat la dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., s-a arătat că prima instanță, contrar susținerilor recurentei, nu a intrat în judecata fondului în analiza "cazului bine justificat".

Prin notele de ședință din 2 iunie 2016, intimata-reclamantă a invocat excepția lipsei de interes în susținerea recursului în raport de soluția pronunțată în dosarul având ca obiect anularea aceluiași ordin.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) din Noul C. proc. civ. recursul urmărește să supună Înaltei Curți examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În fapt, prin Ordinul M.A.D.R. nr. 707 din 24 iulie 2013 privind aprobarea repartizării cotei de producție de zahăr din sfeclă de zahăr începând cu anul de comercializare 2013 - 2014 pentru societățile comerciale acreditate producătoare de zahăr, publicat în M. Of. nr. 463 din 26 iulie 2013, începând cu anul de comercializare 2013 - 2014, s-a aprobat repartizarea cotei de producție zahăr din sfeclă de zahăr (cota alocată României fiind de 104688,8 tone, conform Regulamentului UE nr. 513/2010 al Comisiei de modificare a Anexei VI la Regulamentul CE nr. 1234/2007 al Consiliului), astfel: SC C. SA - 19.355,80 tone, SC A. SA - 26.008 tone, SC D. SA - 22.750 tone și SC E. SA - 36.575 tone.

Potrivit ordinelor anterioare ale M.A.D.R. nr. 624 din 10 octombrie 2008, nr. 614 din 30 septembrie 2009, nr. 221 din 30 septembrie 2010, nr. 182 din 27 iulie 2011 și nr. 318 din 10 mai 2013, pentru anii comerciali 2008 - 2013, cota de producție zahăr din sfeclă de zahăr a fost repartizată astfel: SC C. SA - 28.651,4 tone (27,37%), SC A. SA - 33.391,4 tone (31,90%), SC D. SA - 18.406 tone (17,58%) și SC E. SA - 24.240 tone (23,15%).

În preambulul Ordinului nr. 707/2013 se menționează că acesta a fost emis avându-se în vedere Referatul de aprobare din 23 iulie 2013 al Direcției generale politici agricole și strategii.

Împotriva Ordinului nr. 707/2013, reclamanta a formulat plângere prealabilă, prin care a solicitat reexaminarea și modificarea acestuia, în sensul menținerii cotei de producție de zahăr din sfeclă de zahăr de 33.391,40 tone pentru SC A. SA.

În drept, prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.

Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate, acest act administrativ constituind el însuși titlu executoriu.

Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

În ceea ce privește invocarea excepției lipsei de obiect a cauzei și a lipsei de interes, analizând din perspectiva legalității și temeiniciei sentinței recurate, prin prisma condițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 și art. 20 din aceeași lege, interesul reclamantului de a formula prezentul recurs, Înalta Curte constată că legitimitatea acestuia este justificată, iar recursul nu este lipsit de obiect sau de interes, motiv pentru care va respinge excepția.

Cu privire la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.;

Verificând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte apreciază că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., explicând în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situația de fapt și susținerile părților, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri.

Astfel, nu se poate reține incidența acestui motiv de nelegalitate.

Cu privire la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de recurs reține că judecătorul fondului s-a pronunțat exclusiv prin prisma dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, astfel că nu se poate reține o intruziune nepermisă în sfera acțiunii în anularea actului.

Analizând hotărârea atacată, în raport de criticilor formulate, Înalta Curte constată că probele administrate în cauză oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și fac verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.

Înalta Curte constată că întotdeauna cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.

Cu privire la prima condiție legală - existența unui caz bine justificat - constată Înalta Curte, în acord cu hotărârea primei instanțe, că în cauză există o "îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ" în măsura în care art. 60 alin. (1) din Regulamentul nr. 1.234/2007 prevede posibilitatea reducerii cotei de zahăr alocate unei întreprinderi naționale acreditate până la concurența de 10%, iar prin Ordinul nr. 707 din 24 iulie 2013 privind aprobarea repartizării cotei de producție de zahăr din sfeclă de zahăr începând cu anul de comercializare 2013 - 2014 pentru societățile comerciale acreditate producătoare de zahăr, cota alocată SC A. SA a fost redusă cu 22,11%, de la cuantumul de 33391,4 tone la cuantumul de 26008 tone.

Cât privește îndeplinirea cerinței pagubei iminente, se impune a fi subliniat faptul că iminența prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenția unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul și în situația dedusă prezentei judecăți.

Așadar, aprecierea instanței de fond, în sensul că reducerea cotei de zahăr ar afecta interesele economice ale reclamantei în condițiile în care aceasta a procedat la încheierea a peste 500 de contracte de producere, cumpărare, livrare și plată a rădăcinilor de sfeclă de zahăr cu diverși cultivatori locali de sfeclă de zahăr, reprezintă un argument suficient pentru a se dispune măsura prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care vor fi înlăturate și criticile referitoare la neîndeplinirea condiției existenței pagubei iminente, în sensul art. 2 lit. ș) din același act normativ.

Pe lângă aceste argumente, se mai reține că instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 2.693 pronunțată în data de 10 octombrie 2014, în Dosarul nr. x/2/2013 a dispus anularea actului administrativ și suspendarea executării acestuia până la soluționarea definitivă a cauzei.

Totodată, Înalta Curte constată că aprecierile recurentului cu privire la caracterul devolutiv al recursului sunt fără suport legal.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de obiect și a lipsei de interes.

Respinge recursul declarat de M.A.D.R. împotriva Sentinței nr. 121 din 16 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2015.

Procesat de GGC - N