ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3182/2016

Decizia nr. 3182/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA Oradea a chemat în judecată pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură solicitând anularea procesului-verbal de constatare privind valoarea taxei pe producție pentru producătorul de zahăr nr. 1203 din 13 ianuarie 2013 și a deciziei de soluționare a contestației nr. 951 din 23 ianuarie 2014 și obligarea pârâtei la emiterea în termen legal a unui nou proces-verbal de constatare privind valoarea taxei de producție în ceea ce privește societatea reclamantă, în care calculul taxei de producție să fie realizat de către pârâtă raportat la cota de zahăr de 28.651,4 tone a reclamantei, anterioara Ordinului M.A.D.R. nr. 707/2013 (așa cum a fost repartizată reclamanta prin Ordinul M.A.D.R. nr. 221/2010 și menținută fără modificări prin Ordinul M.A.D.R. nr. 182/2011, care a precedat Ordinul M.A.D.R. nr. 707/2013).

Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 185/CA din 16 octombrie 2014 a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și a dispus anularea procesului-verbal de constatare privind valoarea taxei pe producție pentru producătorul de zahăr nr. 1203 din 13 ianuarie 2014 și a deciziei de soluționare a contestației nr. 951 din 23 ianuarie 2014, ambele emise de pârâtă.

A obligat pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură să calculeze taxa pe producție de zahăr alb prin raportare la cota de 28.651,4 tone.

Împotriva sentinței civile nr. 185/CA din 16 octombrie 2014 a declarat recurs pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitându-se administrarea acestuia, casarea sentinței și respingerea acțiunii.

I. Analiza cererii de recurs

În fapt recurenta a criticat soluția instanței de fond în principal sub aspectul greșitei interpretări a influenței suspendării Ordinului M.A.D.R. nr. 707/2013 asupra procesului-verbal de constatare și a deciziei de soluționare a contestației în raport de caracterul executoriu al procesului-verbal și de inopozabilitatea pentru părți a sentinței de suspendare a ordinului.

Alte argumente se referă la situația conform căreia prin aplicare sentinței nu ar fi respectat cota repartizată României prin Regulamentul nr. 1308/2013 al Parlamentului European și Consiliului.

S-a mai susținut că actul administrativ atacat ar fi fost întocmit respectându-se condițiile și elementele obligatorii prevăzute de art. 46 din O.G. nr. 92/2003, deși sentința nu conține vreo critică în acest sens, precum și aspecte referitoare la conținutul unei hotărâri judecătorești, fără însă a se exemplifica în concret aspectele criticate.

Revenind la principala argumentație din recurs, procesul-verbal de constatare nr. 1203 se încheie în data de 13.01.2014 primind doar numărul de înregistrare în 14.01.2014.

Din chiar cuprinsul acestuia (Capitolul XI) rezultă că data de la care curge termenul de 30 de zile de contestare este de la comunicarea acestuia, aspect valabil pentru toate celelalte aspecte ale sale.

Prin decizia de soluționare a contestației din data 27 februarie 2014 se respinge contestația cu motivarea că:

În fapt întreaga argumentație din prezenta cauză se raportează la această motivare cu precădere la cea de la pct. 3 și 4.

În realitate, a pretinde că o hotărâre de suspendare - premergătoare unei analize a cererii de anulare a unui act administrativ, are efecte generale, lăsând actul administrativ fără vreun efect, este real.

Ceea ce s-a constatat nu a fost nelegalitatea actului administrativ, în speță a procesului-verbal pentru argumente anterioare întocmirii lui, ci pentru unele ulterioare.

Din această perspectivă afirmația că suspendarea unui act administrativ nu conduce la anularea actelor emise în temeiul acestuia poate fi adevărată, însă este incompletă întrucât primul efect este al suspendării erga omnes a efectelor acelui act, în caz contrar hotărârea judecătorească de suspendare ar fi lipsită de orice efect.

Sofismul interpretării precum ca fiind vorba despre un titlu de executoriu, acesta nu putea fi repus în discuție, este contrazis de existența unui termen de plată limită ulterior chiar emiterii deciziei date în soluționarea contestației.

Ceea ce omite recurenta în interpretarea secvențială pe care o dă legislației în domeniu, se regăsește chiar în cuprinsul dispozitivului deciziei la punctele 2 și 3 unde pe o parte se confirmă obligativitatea comunicării deciziei contestatorului „prin sesizarea recomandată cu confirmare de primire” dar, mai important, faptul că decizia este definitivă în sistemul căilor administrative de atac, ceea ce confirmă unicitatea procedurii din „sistemul căilor administrative de atac” respectiv faptul că în situația ivirii în acest sistem a unor dispoziții legale ori administrative acestea trebuiau să fie luate în considerare la analiza efectuată.

În concret, suspendarea Ordinului M.A.D.R. nr. 707/2013, se impunea a fi luată în considerare la analiza deciziei de soluționare a contestației împotriva procesului-verbal întrucât acesta din urmă fusese emis în aplicarea respectivului ordin.

În lipsa existenței unui act intern pentru calculul taxei de producție pentru cota de zahăr, aplicarea normei comunitare aplicabilă în speță Regulamentul nr. 1308/2013, al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 se impun conform dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Argumentul din recurs precum că prin această modalitate de calcul s-a ajuns la o cotă de zahăr mai mare decât cea cuvenită României, dat fiind faptul că unele fabrici au raportat cote pentru anul de comercializare 2013-2014 potrivit Ordinului M.A.D.R. nr. 707/2013 nu se constituie decât într-o altă dovadă că recurenta nu a înțeles efectele suspendării acestui ordin în speță, acela ca și pentru acele firme trebuia să se procedeze la recalcularea cotelor de zahăr în raport de temeiul normativ în vigoare.

În raport de aceste considerente Înalta Curte apreciază că hotărârea contestată este temeinică și legală.

Cum față de motivele invocate, recursul nu se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva sentinței nr. 185/CA/2015-P.I. din 16 octombrie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă SC A. SA a sumei de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 noiembrie 2016.