ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.09.2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2942/2015

HOTĂRÂRE
30.09.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2942/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 2942/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, SC A. SA, a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 707 din 24 iulie 2013 privind aprobarea repartizării cotei de producție de zahăr din sfecla de zahăr începând cu anul de comercializare 2013 - 2014 pentru societățile comerciale acreditate producătoare de zahăr, publicat în M. Of. nr. 463 din 26 iulie 2013, emis de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, până la pronunțarea instanței de fond.

Soluția instanței de fond asupra cererii de suspendare

Prin Sentința nr. 174/2013 CA-PI din 21 octombrie 2013, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată cererea de suspendare formulată de petenta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) .

Cererea de recurs

Împotriva Sentinței nr. 174/2013 CA-PI din 21 octombrie 2013, a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în condițiile art. 483 din Noul C. proc. civ.

Recurenta și-a întemeiat calea de atac pe motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din  Noul C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din  Noul C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității;"

În acest sens a arătat că sentința recurată a fost pronunțată în alt dosar aflat pe rolul acestei instanțe de fond astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 176 pct. 6 din  Noul C. proc. civ. enunțând astfel prevederile art. 176 - Nulitatea necondiționată precum și dispozițiile art. 405 din  Noul C. proc. civ.

Față de acest aspect a solicitat constatarea nulității necondiționate a sentinței recurate, întrucât a fost pronunțată în alt dosar, având alt obiect și altă cauză dedusă judecății.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din  Noul C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material;")

Referitor la criticile aduse sentinței pe fondul cauzei, prin argumentele prezentate în susținerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (l) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a făcut trimitere la normele de drept prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ, care stipulează îndeplinirea cumulativă a condițiilor privind suspendarea unui act administrativ, aspecte care se circumscriu cazului bine justificat și iminenței producerii pagubei.

A susținut că suspendarea executării actelor administrative constituie,prin urmare o situație de excepție care intervine când legea o prevede în limitele și în condițiile anume reglementate.

Cu privire la existenta cazurilor bine justificate

Arată că instanța de fond a reținut în considerentele sentinței recurate că "existenta cazului bine justificat poate fi reținută dacă se invocă împrejurări de fapt sau de drept de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ atacat", reproducând practic textul legal al art. 2 (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În acest sens instanța de fond a reținut că "astfel de împrejurări pot viza emiterea unui act administrativ de un organ necompetent sau cu depășirea competentei, în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, dar nu aspecte ce țin de verificarea în fond a legalității actului administrativ și care țin exclusiv de acțiunea în anulare a actului atacat.

În continuare arată că interpretarea dată de către instanța fondului dispozițiilor legale incidente ale art. 2 alin. (1) lit. (t din Legea nr. 554/2004 care definesc noțiunea de "caz bine justificat" este complet eronată.

Susține că principiul legalității actelor administrative impune în egală măsură respectarea acestor exigente de către autorități să fie în mod efectiv asigurată prin instituția suspendării executării actului administrativ.

În fine, a precizat recurenta că în cauza de față, instanța de fond a făcut prin sentința recurată analiza cerinței prejudicierii noastre iremediabile, constatând prin sentința atacata că nu este îndeplinită în cauza.

Față de cele reținute de instanța fondului este de remarcat că nici dispozițiile legale interne, nici jurisprudența internă a Înaltei Curți nici Recomandările comunitare nu condiționează, cerința "necesitații prevenirii unei pagube iminente" de caracterul iremediabil al pagubei apte a fi cauzate de punerea în executare a actului administrativ a cărui suspendare a executării se solicită.

Intimatul - pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a formulat întâmpinare, în termen de 30 de zile de la data comunicării cererii de recurs.

La întâmpinare a atașat Încheierea pronunțată de aceeași instanță în data de 20 martie 2014, în camera de consiliu, prin care a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în antetul sentinței recurate, în sensul că numărul dosarului este 314  din 35/2013*, cerere formulată de petentul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Procedura în fața instanței de recurs

Intimatul - pârât Ministerul Educației Naționale a formulat întâmpinare, în termen de 30 de zile de la data comunicării cererii de recurs, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin Încheierea de ședință din 23 iunie 2015, pronunțată în condițiile art. 493 C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.

Ulterior, prin cererea înregistrată la data de 26 mai 2015, recurenta-reclamantă SC A. SA a formulat, în scris, cerere de renunțare la judecata cererii de recurs, solicitând instanței să ia act de acest lucru.

Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 406 C. proc. civ. conform cărora:

"(1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.

(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.

(3) Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.

(4) Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți.

Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare.

(5) Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.

(6) Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. Când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă."

De asemenea, instanța reține faptul că manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al reclamantului care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

Manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al părții care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Astfel fiind, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 406 alin. (6) teza a doua C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de renunțarea la judecata recursului de reclamanta SC "A." SA împotriva Sentinței nr. 174/2013 CA-PI din 21 octombrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Ia act renunțarea la judecata recursului declarat de reclamanta SC "A." SA împotriva Sentinței nr. 174/2013 CA-PI din 21 octombrie 2013 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2015.

Procesat de GGC - ED

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-09-23
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2267/2016
publică. În temeiul art. 492 Cod procedură civilă, instanța de recurs a încuviințat proba cu înscrisuri noi solicitată de intimatele reclamante. 6. Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost a
ÎCCJ 2016-11-16
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3182/2016
concret aspectele criticate. Revenind la principala argumentație din recurs, procesul-verbal de constatare nr. 1203 se încheie în data de 13.01.2014 primind doar numărul de înregistrare în 14.01.2014. Din chiar cuprinsul acestuia (Capitolul
ÎCCJ 2014-10-10
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2266/2015
producere, cumpărare, livrare și plată a rădăcinilor de sfeclă de zahăr cu diverși cultivatori locali de sfeclă de zahăr, reprezintă un argument suficient pentru a se dispune măsura prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, motiv pentru
ÎCCJ 2018-11-01
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3664/2018
organizări comune a piețelor produselor agricole încalcă principiul egalității de tratament pentru că obligă producătorii de zahăr să achite o taxă pe producție, însă nu prevede o astfel de obligație pentru producătorii de vin și de lactate
ÎCCJ 2015-04-02
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1554/2015
zia că această cerință este presupusă în majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/20
Sursă