ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1185/2015

Decizia nr. 1185/2015

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 6 octombrie 2014, contestatorul A. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 3348 din 19 septembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Contestatorul a indicat ca și temei al contestației în anulare dispozițiile art. 503 alin. (1) pct. 3 din Noul C. proc. civ.

A arătat contestatorul, în contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, că dosarul a fost soluționat în fața Curții de Apel București în lipsa acestuia la data de 14 martie 2013, fiind încălcat dreptul la apărare consfințit de Convenția Europeană a Drepturilor Omului în art. 6 și dispozițiile art. 24 și 21 din Constituție și 13 și 488 pct. 5 C. proc. civ.

Totodată, a susținut că instanța de fond nu a ținut cont de dispozițiile art. 13 C. proc. civ., respectiv de dreptul contestatorului de a-și angaja un apărător și nu i s-a acordat posibilitatea studierii dosarului.

A contestat acuzația adusă de către intimatul CNSAS în sensul că ar fi colaborator al Securității precizând că prin informațiile furnizate nu s-a adus atingere drepturilor și libertăților cetățenilor, acestea fiind axate pe identificarea unor dosare referitoare la "antiterorism internațional".

De asemenea, a arătat că în urma pronunțării Deciziei nr. 3348 din din 19 septembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a luat legătura cu un fost lucrător de securitate, respectiv B., care a declarat în fața notarului că nu a desfășurat activități de poliție politică, depunând la dosar declarația acestuia.

A solicitat admiterea contestației în anulare și anularea Deciziei nr. 3348 din din 19 septembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pe care o consideră netemeinică și nelegală deoarece nu au fost luate în considerare toate probele depuse la dosar, precum și pentru faptul că aceste probe nu au fost interpretate în mod corect în apărarea sa, cu consecința rejudecării fondului cauzei și respingerii acțiunii CNSAS.

Prin Decizia nr. 3348 din 19 septembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 1010 din 14 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut că la data de 28 ianuarie 2013 pârâtul a înregistrat o cerere prin care a solicitat comunicarea înscrisurilor aflate la dosar pentru a putea formula întâmpinare și acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător. Cererea a fost încuviințată de judecătorul fondului conform mențiunilor din încheierea de ședință de la 7 februarie 2013, următorul termen fiind stabilit la 7 martie 2013, când a fost pronunțată sentința atacată.

Astfel, s-a constatat că susținerea recurentului-pârât în sensul că cererea sa, depusă la data de 7 februarie 2013 a fost ignorată de instanța de fond, care nu i-a acordat posibilitatea de a-și angaja un apărător, nu se verifică în cauză, iar judecătorul fondului a acordat un termen rezonabil de 30 de zile, suficient pentru ca pârâtul să efectueze demersuri în scopul asigurării unei apărări calificate, astfel că nu poate pretinde că a suferit o vătămare.

Totodată, s-a reținut și împrejurarea că, în temeiul dispozițiilor art. 260 alin. (1) C. proc. civ. (1865), instanța a amânat pronunțarea 7 zile, perioadă în care recurentul avea posibilitatea să formuleze și să depună la dosar concluzii scrise.

Legat de fondul cauzei, Înalta Curte a constatat că recurentul a fost recrutat de către Securitate, astfel cum rezultă din Raportul cu propunerea de recrutare în calitate de colaborator din data de 27 septembrie 1975, întocmit și semnat olograf de lt. major C.

Instanța a reținut că prima condiție impusă de legiuitor pentru constatarea calității de colaborator al Securității este îndeplinită, prin informațiile furnizate recurentul aducând la cunoștința organelor de securitate atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

De asemenea, prin măsurile dispuse împotriva numitei D. prin Nota ofițerului din data de 15 decembrie 1986 la Nota informativă din 15 decembrie 1986, s-a apreciat că și cea de-a doua cerință prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv informațiile furnizate să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte analizând contestația în anulare, în raport cu motivele invocate și cu dispozițiile procedurale aplicabile, o va respinge pentru următoarele considerente:

Deși contestatorul a invocat dispozițiile art. 503 alin. (1) pct. 3 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte constată că în cauză se aplică principiul general introdus prin art. 24 - 25 din Noul C. proc. civ. și de art. 3 din Legea nr. 76/2012, respectiv al aplicării noilor norme numai proceselor și executărilor silite începute ulterior intrării în vigoare.

Or, reținând că dosarul în care a fost pronunțată hotărârea atacată a fost înregistrat pe rolul instanțelor la data de 19 decembrie 2012, Înalta Curte constată că, în fapt, motivele contestației în anulare se circumscriu dispozițiilor art. 318 din C. proc. civ. din 1865, respectiv "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație (...) când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare și nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătorești irevocabile date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greșite din cauza unor inadvertențe de ordin formal.

Ea poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de art. 317 - 321 C. proc. civ.

Reglementând contestația în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. precizează că pot constitui obiect al acesteia hotărârile instanțelor de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Motivele contestației în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.

În ceea ce privește ipoteza prevăzută de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., aceasta are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare invocate în termen de către recurent, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care oricât de larg ar fi dezvoltate sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină.

Astfel cum se poate observa și din cuprinsul contestației în anulare, s-a criticat modalitatea în care instanța de fond a încălcat dreptul la apărare, precum și modalitatea în care aceasta și instanța de control judiciar a apreciat materialul probator administrat în cauză.

Însă, chiar din pct. 2 al prezentei hotărâri, rezultă că instanța de recurs a examinat cererea de recurs în raport cu toate elementele probatorii și cu toate circumstanțele cauzei, argumentând de ce nu s-a constatat o încălcare a dreptului la apărare și prezentând considerentele pentru care s-au constat îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008

Având în vedere aceste împrejurări, motivele contestației în anulare privind omisiunea de a cerceta vreun caz de casare, nu îndeplinesc condițiile expres și limitativ prevăzute în textele legale sus-menționate.

În orice caz, contestația în anulare nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

De asemenea, nici împrejurarea că ulterior pronunțării deciziei contestate s-a produs o probă nouă, respectiv o declarație notarială a unui lucrător de securitate, nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 317 - 321 C. proc. civ.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile contestatorului sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de recurs a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Având în vedere considerentele expuse și ținând seama de prevederile art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca fiind neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 3348 din 19 septembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2015.

Procesat de GGC - GV