ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 336/A/2016

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 4/F din 11 aprilie 2016 a Curții de Apel Brașov, secția penală, s-a dispus, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen., respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 49/F din 18 aprilie 2012 a Curții de Apel Brașov, dată în Dosarul nr. x/64/2008 al acesteia, definitivă prin Decizia penală nr. 1.705/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Brașov a reținut următoarele:

Prin Cererea înregistrată la Curtea de Apel Brașov la 11 martie 2016, condamnatul A. a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 49/F din 18 aprilie 2012 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în Dosarul nr. x/64/2008 al acesteia.

În motivarea cererii de revizuire condamnatul a invocat că potrivit deciziei Curții Constituționale a României, probele constând în interceptarea convorbirilor telefonice efectuate de S.R.I. ar fi nelegale și că în Dosarul nr. x/64/2008 al Curții de Apel Brașov probele administrate împotriva lui ar consta doar în două interceptări telefonice efectuate de U.M. Brașov, astfel cum rezultă din Raportul de expertiză criminalistică din 6 februarie 2012 și din Adresa din 2 februarie 2012 a U.M. Brașov, aflate în Dosarul nr. x/64/2008. Revizuentul a mai arătat că dacă acest unic mijloc de probă este nelegal, atunci Decizia nr. 49/F/2012 a Curții de Apel Brașov poate fi revizuită.

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată de condamnatul A., Curtea a constatat că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele motive:

Prin Decizia pronunțată în Ședința din 3 martie 2016, Curtea Constituțională a României a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, este neconstituțională. Curtea a reținut că în ceea ce privește cauzele soluționate până la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. al României, Partea I, prin care s-a constatat neconstituționalitatea unei dispoziții dintr-o lege sau o ordonanță a Guvernului și în care nu a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate având același obiect, acestea reprezintă facta praeterita, de vreme ce cauzele au fost definitiv și irevocabil soluționate. Curtea a mai reținut că din momentul introducerii cererii în instanță și până la soluționarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de prezumția de constituționalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunțării hotărârii prin care s-a tranșat în mod definitiv litigiul și care a dobândit autoritate de lucru judecat. Prin urmare, Curtea a constatat că incidența deciziei de admitere pronunțată de instanța de contencios constituțional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea unor efecte ex tunc actului jurisdicțional al Curții, cu încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, și ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este atașată hotărârilor judecătorești definitive. Curtea a constatat însă că, în reglementarea cazului de revizuire examinat, reglementat de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., deși intenția legiuitorului a fost de a da eficiență controlului de constituționalitate, posibilitatea de a beneficia de efectele deciziei de admitere a Curții este necesar a fi circumscrisă sferei persoanelor care au declanșat acest control, anterior momentului publicării deciziei, în condițiile prevăzute de lege. În speță, Curtea a constatat că motivul substanțial și imperios care justifică derogarea de la principiul autorității de lucru judecat îl constituie decizia de admitere a excepției de neconstituționalitate, pronunțată de instanța de contencios constituțional.

Curtea de Apel Brașov a constatat că petentul condamnat A. nu a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 911 și art. 912 din vechiul C. proc. pen., referitoare la interceptarea convorbirilor telefonice, în cauza cu nr. x/64/2008 a Curții de Apel Brașov. Acesta și-a întemeiat prezenta cerere de revizuire pe faptul că în această cauză, în care el a fost condamnat definitiv, un alt coinculpat a invocat o excepție de neconstituționalitate a acestor dispoziții legale. Invocând acest aspect, condamnatul susține că după adoptarea Deciziei nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curții Constituționale a României, care a declarat neconstituțional un text din noul C. proc. pen., referitor la efectuarea interceptărilor, ar avea și el dreptul la formularea unei cereri de revizuire.

Susținerile revizuentului A. sunt neîntemeiate, în primul rând pentru motivul că potrivit deciziei Curții Constituționale a României din data de 3 martie 2016, posibilitatea de a beneficia de calea de atac a revizuirii, întemeiată pe declararea neconstituționalității unor prevederi legale care au stat la baza hotărârii de condamnare, trebuie să fie "circumscrisă sferei persoanelor care au declanșat acest control". Așadar, potrivit acestei decizii a Curții Constituționale a României, au deschisă calea de atac a revizuirii doar persoanele care au invocat anterior o excepție de neconstituționalitate, iar nu orice parte sau subiect procesual principal din cauza în care s-a invocat o astfel de excepție.

În al doilea rând trebuie analizat dacă în excepția de neconstituționalitate invocată s-au criticat aceleași prevederi ca cele declarate ulterior neconstituționale. Or, nici această condiție nu este îndeplinită în cauză, având în vedere că în Cauza nr. x/64/2008 a Curții de Apel Brașov s-a invocat neconstituționalitatea unor alte dispoziții legale decât cele declarate neconstituționale prin Decizia nr. 51/2016 și pentru alte motive decât cele pentru care a fost admisă excepția de neconstituționalitate.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 459 alin. (5) C. proc. pen., Curtea a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 49/F din 18 aprilie 2012 a Curții de Apel Brașov, pronunțată în Dosarul nr. x/64/2008 al acesteia, definitivă prin Decizia penală nr. 1.705/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva Sentinței penale nr. 4/F din 11 aprilie 2016 a Curții de Apel Brașov, secția penală, în termen legal, a formulat apel revizuentul A., susținând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii atacate și solicitând admiterea apelului cu consecința admisibilității în principiu a cererii de revizuire.

Examinând apelul formulat, în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Instanța urmează a analiza cererea de revizuire prin raportare la dispozițiile art. 459 C. proc. pen., având în vedere împrejurarea că motivele care pot fi invocate în susținerea căii de atac extraordinare a revizuirii sunt expres și limitativ prevăzute de art. 453 C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Analizând motivul de revizuire invocat de petent, instanța reține că a fost invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Conform art. 453 alin. (4) din Noul C. proc. pen., cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal, iar cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) - d) și f) constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.

Astfel, apelantul a susținut că, la data de 16 februarie 2016, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică astfel încât hotărârea de condamnare, a cărei retractare se urmărește, s-a întemeiat pe o prevedere ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, iar consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă.

Analizând apelul formulat de revizuentul A., Înalta Curte constată că, în mod corect instanța fondului a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire.

Astfel, prin decizia pronunțată în ședința din 3 martie 2016, Curtea Constituțională a României a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, este neconstituțională. Curtea a reținut că în ceea ce privește cauzele soluționate până la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. al României, Partea I, prin care s-a constatat neconstituționalitatea unei dispoziții dintr-o lege sau o ordonanță a Guvernului și în care nu a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate având același obiect, acestea reprezintă facta praeterita, de vreme ce cauzele au fost definitiv și irevocabil soluționate. Curtea a mai reținut că din momentul introducerii cererii în instanță și până la soluționarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de prezumția de constituționalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunțării hotărârii prin care s-a tranșat în mod definitiv litigiul și care a dobândit autoritate de lucru judecat. Prin urmare, Curtea a constatat că incidența deciziei de admitere pronunțată de instanța de contencios constituțional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea unor efecte ex tunc actului jurisdicțional al Curții, cu încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, și ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este atașată hotărârilor judecătorești definitive. Curtea a constatat însă că, în reglementarea cazului de revizuire examinat, reglementat de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., deși intenția legiuitorului a fost de a da eficiență controlului de constituționalitate, posibilitatea de a beneficia de efectele deciziei de admitere a Curții este necesar a fi circumscrisă sferei persoanelor care au declanșat acest control, anterior momentului publicării deciziei, în condițiile prevăzute de lege. În speță, Curtea a constatat că motivul substanțial și imperios care justifică derogarea de la principiul autorității de lucru judecat îl constituie decizia de admitere a excepției de neconstituționalitate, pronunțată de instanța de contencios constituțional.

Instanța constată că revizuentul nu a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor referitoare la interceptarea convorbirilor telefonice, în cauza a cărei revizuire o solicită. Acesta și-a întemeiat prezenta cerere de revizuire pe faptul că după adoptarea Deciziei nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curții Constituționale a României, care a declarat neconstituțional un text din noul C. proc. pen., referitor la efectuarea interceptărilor, ar avea și el dreptul la formularea unei cereri de revizuire.

Susținerile revizuentului sunt neîntemeiate, pentru motivul că potrivit Deciziei Curții Constituționale a României din 3 martie 2016, posibilitatea de a beneficia de calea de atac a revizuirii, întemeiată pe declararea neconstituționalității unor prevederi legale care au stat la baza hotărârii de condamnare, trebuie să fie "circumscrisă sferei persoanelor care au declanșat acest control". Așadar, potrivit acestei decizii a Curții Constituționale a României, au deschisă calea de atac a revizuirii doar persoanele care au invocat anterior o excepție de neconstituționalitate, iar nu orice parte sau subiect procesual principal din cauza în care s-a invocat o astfel de excepție.

Astfel, în mod corect, instanța fondului a reținut că petentul condamnat A. nu a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 911 și art. 912 din vechiul C. proc. pen., referitoare la interceptarea convorbirilor telefonice, în Cauza cu nr. x/64/2008 a Curții de Apel Brașov. Acesta și-a întemeiat prezenta cerere de revizuire pe faptul că în această cauză, în care el a fost condamnat definitiv, un alt coinculpat a invocat o excepție de neconstituționalitate a acestor dispoziții legale. Invocând acest aspect, condamnatul susține că după adoptarea Deciziei nr. 51 din 16 februarie 2016 a Curții Constituționale a României, care a declarat neconstituțional un text din noul C. proc. pen., referitor la efectuarea interceptărilor, ar avea și el dreptul la formularea unei cereri de revizuire.

De asemenea, în mod judicios, Curtea a constatat că în Cauza nr. x/64/2008 a Curții de Apel Brașov s-a invocat neconstituționalitatea unor alte dispoziții legale decât cele declarate neconstituționale prin Decizia nr. 51/2016 și pentru alte motive decât cele pentru care a fost admisă excepția de neconstituționalitate.

Prin urmare pentru ca cererea de revizuire să fie admisibilă se impunea ca petentul să fi invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen. în dosarul în care a fost judecat

Astfel, faptul că o astfel de cerere este inadmisibilă s-a stabilit și prin Decizia nr 51 din 16 februarie 2016 a Curții Constituționale referitoare la dispozițiile art. 142 C. proc. pen., publicată la data de 14 martie 2016 prin care se arată în parag. 52: "Cu privire la efectele prezentei decizii, Curtea reamintește caracterul erga omnes și pentru viitor al deciziilor sale, prevăzut la art. 147 alin. (4) din Constituție. Aceasta înseamnă că, pe toată perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumția de constituționalitate, astfel încât decizia nu se va aplica în privința cauzelor definitiv soluționate până la data publicării sale ... "

Față de aceste considerente, precum și față de actele dosarului, instanța constată că nu au fost invocate temeiuri legale privind redeschiderea procedurilor penale conform art. 459 alin. (3) lit. c) din C. proc. pen.

Constatând că motivul invocat de revizuent nu se circumscrie motivelor de revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 453 C. proc. pen., instanța, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 4/F din 11 aprilie 2016 a Curții de Apel Brașov, secția penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 360 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 4/F din 11 aprilie 2016 a Curții de Apel Brașov, secția penală.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 360 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 septembrie 2016.

Procesat de GGC - N