ÎCCJ, decizie (scj.ro #83613)

Obligație comercială.Dividende.Dobânzi.Calificare juridică art.43 C.com. Chiar dacă aportul la capitalul social nu este purtător de dobândă și dividendele iși au izvorul în capitalul social, obligația de plată a dividendelor este comercială, astfel încât, potrivit art.43 C.com.,dobânzile curg de drept de la data când creanța acționarului asupra dividendelor a devenit certă,lichidă și exigibilă. (Secția comercială, decizia nr.2172 din 9 aprilie 2003) Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr.291 din 16 februarie 2001, a admis în parte acțiunea reclamantei SIF „M” SA și a obligat-o pe pârâta SC „E” Ploiești să plătească dividendele aferente anului 1996 și a respins capătul de cerere privind plata dobânzilor.

Instanța a apreciat că reclamanta este îndreptățită numai la plata dividendelor nu și a dobânzilor, întrucât aportul la capital social nu este purtător de dobânzi iar plata acestora către acționari ar duce la îmbogățire fără justă cauză.. În legătură cu determinarea cuantumului dobânzilor, instanța a reținut că O.G. nr.9/2000 nu se poate aplica retroactiv și că în calitate de acționar al societății pârâte, reclamanta nu poate pretinde dobânzi, în lipsa unui contract care să prevadă dobânzile, în mod expres. Apelul declarat de reclamantă a fost admis de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, care ,prin decizia nr.702 din 25 mai 2001, a schimbat sentința atacată și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei cu titlu de dobândă și a păstrat restul dispozițiilor.

Instanța de apel a examinat critica ce privea neacordarea dobânzilor solicitate la fond și a reținut că în cauză sunt aplicabile prevederile art.43 C.com., întrucât dividendele sunt obligații comerciale iar datoriile exigibile, lichide și certe produc dobândă de drept. Pârâta a declarat recurs, prin care a formulat o singură critică, pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând că instanța de apel a considerat aplicabile prevederile art.43 C.com., privind dobânzile care curg în cazul datoriilor comerciale, plătibile în bani, dar a nesocotit dispozițiile art.68 din Legea nr.31/1990 republicată, potrivit cărora aportul de capital, care dă naștere la dividende, nu este purtător de dobânzi. Recursul este nefondat.

Este adevărat că dividendele își au izvorul în capitalul social, iar aportul la capital stă la baza cuantificării acestora din beneficiul net. Aportul, ca parte a capitalului social, nu este purtător de dobânzi, așa cum afirmă pârâta, dar obligațiile care derivă din această contribuție a acționarilor la capitalul social sunt purtătoare de dobânzi ,în condițiile Legii nr.31/1990. Or, sub aspect juridic există distincție între aportul constituit ca parte din capitalul social și drepturile și obligațiile asumate sau care derivă din acest aport. Din momentul individualizării din beneficii a dividendelor cuvenite acționarilor, dreptul acționarilor asupra acestora devine nu doar un drept social, ci un drept de creanță individual, cu toate consecințele care decurg din acest fapt.

Ca atare, s-a apreciat că obligația de plată a dividendelor este comercială cu consecința ca dobânzile să curgă de drept de la data când creanța a devenit certă, lichidă și exigibilă. Rezultă că dobânzile au curs de drept, așa cum a reținut , in mod corect, instanța de apel și întrucât nu sunt motive de netemeinicie și nelegalitate a deciziei, potrivit art.312 C.proc.civ., recursul a fost respins.