ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 240/2016

Decizia nr. 240/2016

Asupra recursului în casație de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 262 din data de 23 octombrie 2012 a Judecătoriei Vișeu

de Sus,

în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., s-a

dispus achitarea inculpatului A. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii

de vătămare corporală prev. și ped. de art. 181 alin. (1) C. pen. anterior, după schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. și ped. de art. 180 alin. (2) C. pen. anterior precum și de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor prev. și ped. de art. 1

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1991 (actualmente art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991)

și art. 321 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 33 lit. b). C. pen. anterior, iar în

baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen. anterior a respins, ca inadmisibile, acțiunile civile formulate de părțile civile Spitalul de recuperare Borșa, Spitalul Județean „Constantin Opriș" din Baia Mare și B., C., D. și E., moștenitori ai părții civile F., decedat în cursul procesului, reținând că nu există probe certe că inculpatul este autorul faptelor din actul de inculpare.

Prin Decizia penală nr. 1331/R din data de 16 octombrie 2013, Curtea de Apel Cluj,

soluționând recursurile declarate de către moștenitorii părții civile F. și anume B., G., C. și E. și a Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, a casat în întregime sentința penală mai sus menționată și, în rejudecare, a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulate în cauză și a dispus schimbarea încadrării juridice doar în ceea ce privește infracțiunea de lovire prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. anterior în tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 C. pen. anterior raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. anterior, trimițând cauza spre competentă soluționare Tribunalului Maramureș.

Instanța de control judiciar a apreciat că recursul promovat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus este întemeiat reținându-se că nu poate fi

pronunțată o soluție de achitare a inculpatului doar în baza probelor administrate în

faza de judecată, fără să țină seama și de probele administrate în faza de urmărire penală și fără să fie motivate eventualele contradicții existente între probele administrate în cauză în cele două faze procesuale.

Curtea a constatat că nu este întemeiată susținerea apărării, potrivit căreia nu

se poate trece la judecarea pe fond a cauzei, deoarece urmărirea penală ar fi fost

efectuată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș,

necompetent în raport de infracțiunea pentru care s-a început urmărirea penală împotriva inculpatului A.

Potrivit art. 263 alin. (1) C. proc. pen. rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală și trebuie să cuprindă fapta reținută în sarcina sa, încadrarea juridică etc.

De asemenea, Curtea a constatat că rechizitoriul întocmit în prezentul dosar respectă conținutul art. 263 alin. (1) C. proc. pen., iar conform art. 317 C. proc. pen.

judecata se mărginește la fapta și la persoana arătată în actul de sesizare a instanței.

Față de argumentele expuse și examinând rechizitoriul din perspectiva celor două texte legale, Curtea a constatat, ca neîntemeiată, concluzia existenței unor neregularități ale actului de sesizare, în sensul că nu se poate trece la judecarea faptei și a persoanei trimisă în judecată, cu încadrarea juridică respectivă, motive pentru care cererea formulată de părțile civile prin apărătorul ales al acestora de restituirea cauzei la procuror nu a fost apreciată ca întemeiată.

Prin sentința penală nr. 86 din 30 septembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Maramureș în Dosarul nr. x/100/2013,

a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru tentativă la infracțiunea de omor prevăzută de art. 32 rap. la art. 188 C. pen. și art. 5 C. pen.

(art. 20 C. pen. din 1969 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. din

1969), iar, în temeiul art. 67 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 66 lit. a) și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, cu consecințele prev. de art. 65 și art. 66 lit. a) și lit. b) a aceluiași articol C. pen.

În temeiul art. 16 pct. 1 lit. b) raportat la art. 396 alin. (5) C. proc. pen. și art. 4 C. pen. a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de port ilegal de armă prevăzută de art. 1

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1991 (art. 372 C. pen.).

În temeiul art. 16 pct. 1 lit. a) raportat la art. 396 alin. (5) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prevăzută de art. 321

alin. (1) C. pen. din 1969 (art. 371 C. pen.)

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat.

În temeiul art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. au fost admise, în parte, acțiunile civile formulate de părțile civile B., C. și E., și obligat inculpatul la plata sumei de 6.500 lei cu titlu de despăgubiri materiale și contravaloarea în lei la data executării a sumei de 6.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.

Au fost respinse restul pretențiilor civile formulate.

S-a constatat că părțile civile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 25 C. proc. pen. inculpatul a fost obligat să plătească

despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș" Baia Mare în cuantum de 1.224,15 lei, plus dobânda legală până la data plății efective.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 17 septembrie 2008, în fața restaurantului din Borșa, inculpatul, pe fondul relațiilor de dușmănie cu familia persoanei vătămate F., i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu o bâtă. Potrivit certificatului medico-legal eliberat la data de 30 septembrie 2008 persoana vătămată a prezentat un traumatism cranio-cerebral acut cu fractură craniană fronto-parietală stângă, iar leziunile au putut fi produse prin loviri active

cu corp dur, posibil par și care necesită pentru vindecare un număr de 45-50 de zile

de îngrijiri medicale (majorate apoi cu încă 20 de zile). La data de 24 septembrie 2009 s-a

întocmit în cauză un raport de expertiză medico-legală care a redus numărul de zile

de îngrijiri medicale la 18-19.

Raportul de nouă expertiză medico-legală întocmit de Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca la

data de 12 aprilie 2012 (fila 190 din dosarul Judecătoriei Vișeu de Sus), raport avizat de Comisia de avizare și control a actelor medico-legale din cadrul aceleași instituții a concluzionat că urmarea produsă este aceea a unui traumatism cranio-cerebral acut cu fractură craniană fronto-parietală stângă în lungime de cea 20 cm și care a necesitat pentru vindecare un număr de 25-30 de zile îngrijiri medicale.

În speță, aspect confirmat de concluziile actelor medico-legale, obiectul folosit pentru aplicarea loviturilor persoanei vătămate (decedată) a fost un par sau o bâtă de baseball.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel

în termen legal, atât inculpatul A., cât și părțile civile B., D., C. și E., criticând soluția primei instanțe ca fiind netemeinică și nelegală.

În motivarea apelului său, inculpatul a învederat faptul că nu există probe care să conducă la stabilirea fără urmă de echivoc a vinovăției acestuia, din

depozițiile martorilor audiați în cauză reiese cu certitudine participarea inculpatului

la incident, iar depoziția părții civile B. este contrazisă de declarațiile

martorilor H. și I. din care rezultă că soția persoanei vătămate a ajuns la fața locului după incident. Mai mult, chiar declarațiile persoanei vătămate sunt contradictorii și, deși aceasta plasează incidentul în interiorul barului, în rechizitoriu se reține că acesta s-a petrecut în exterior.

În motivarea apelului lor, părțile civile B., D., F.

junior și E. au învederat faptul că se impune majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, raportat la gravitatea faptei comise (inculpatul a agresat-o pe persoana vătămată, care era o persoană în vârstă, lovind-o cu o bâtă în zona capului, provocându-i astfel importante leziuni craniene) și

aplicarea pedepsei complementare prevăzute de art. 66 lit. b) C. pen. și anume s-a

interzis inculpatului să ia legătura cu membrii familiei persoanei vătămate. Aceasta, în contextul în care s-a dovedit dincolo de orice dubiu vinovăția inculpatului, care în declarațiile sale s-a contrazis atât cu privire la alibiul său, cât și cu privire la refuzul său de a se supune testului poligraf.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, s-a apreciat că, în mod nejustificat,

au fost respinse pretențiile părților civile, despăgubirea acestora cu suma de 30.000 euro, daune morale justificându-se raportat la prejudiciul moral cauzat prin fapta

inculpatului.

Prin Decizia penală nr. 193/A din data de 12 februarie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori,

în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de inculpatul A.,

împotriva sentinței penale nr. 86 din 30 septembrie 2015 a Tribunalului Maramureș.

S-a desființat, în parte, sentința apelantă cu privire la soluția de condamnare a

inculpatului pentru comiterea tentativei la infracțiunea de omor, la latura civilă a

cauzei și la cheltuielile judiciare la care a fost obligat inculpatul.

Pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite, în baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. c) C. proc. pen. instanța a dispus achitarea inculpatului A.

de sub învinuirea comiterii infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor prevăzută de art. 32 rap. la art. 188 C. pen. și art. 5 C. pen. (art. 20 C. pen. din 1969 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. din 1969).

În temeiul art. 397 rap. la art. 25 C. proc. pen. au fost respinse acțiunile civile formulate de părțile civile B., D., C. și E.

Cheltuielile judiciare avansate de stat la fond și în apelul inculpatului au rămas în sarcina statului.

Au fost menținute restul dispozițiilor hotărârii atacate.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. au fost respinse, ca

nefondate, apelurile declarate de părțile civile B., D., C.

și E. împotriva aceleiași hotărâri.

A fost respinsă cererea părților civile de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către acestea.

Părțile civile au fost obligate la plata în favoarea statului a sumei de câte 400

lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare.

Analizând probele administrate atât în cursul urmăririi penale cât și de către

instanțele de judecată nemijlocit, curtea a constatat că, în ceea ce privește comiterea tentativei la infracțiunea de omor sunt îndeplinite în cauză dispozițiile art. 16 lit. c) C. proc. pen. potrivit căruia, se dispune achitarea inculpatului în cazul în care nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea.

Instanța a apreciat că în speța de față, s-a dovedit existența unui conflict între

cele două familii (a inculpatului și a persoanei vătămate), de asemenea și faptul că inculpatul, deși a declarat în mod constant că nu a fost în localitate în acea zi fiind la muncă, la montatul unei sobe de teracotă, și-a nuanțat de mai multe ori declarațiile cu privire la locație și la persoanele care l-au însoțit.

S-a arătat că toate aceste contradicții precum și refuzul inculpatului de a se supune testului poligraf pot fi apreciate defavorabil inculpatului, dar în lipsa unor probe certe de vinovăție, unica soluție ce se putea pronunța în cauză fiind cea de achitare.

În ceea ce privește restul probelor administrate în cauză, Curtea a constatat că în speța de față s-a dovedit existența unui incident care a condus la vătămarea persoanei vătămate, leziunile produse fiind cele consemnate în actele medicale de la dosar.

S-a motivat că nu s-a probat însă dincolo de orice dubiu faptul că inculpatul este autorul agresiunii. „încă din faza de urmărire penală, în declarațiile date de soția și mama persoanei vătămare B. și respectiv E., se arată că persoana vătămată a fost lovită de mai multe persoane. Apoi, cu ocazia confruntării dintre inculpat și martora E., aceasta arată inițial că nu-l cunoaște pe inculpat".

Împotriva Deciziei penale nr. 193/A din data de 12 februarie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, la data de 16 martie 2016 au declarat recurs în casație părțile civile B., D., F. și E.

Prin motivele de recurs în casație, părțile civile, prin apărător, au invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. „în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie".

În motivarea scrisă, părțile civile au arătat că, în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie în raport de infracțiunea prev. de art. 32 rap. la art. 188 C. pen., respectiv judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

S-a precizat că întreaga urmărire penală a fost efectuată sub aspectul

săvârșirii unei tentative la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art.

174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen. 1969. Ulterior, prin rechizitoriu, în mod vădit nelegal, s-a dispus schimbarea încadrării juridice, din tentativă la infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de lovire sau alte violențe, iar instanța sesizată a fost

Judecătoria Vișeu de Sus, încălcându-se astfel prevederile legale privitoare la competența materială a instanței judecătorești.

Părțile civile au arătat că, prin rezoluția procurorului din data de 08 mai 2009

s-a dispus începerea urmăririi penale față de numitul E., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 20 rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. 1969, art. 321 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 33 lit. a) și b) C. pen.

1969 în considerarea tentativei la infracțiunea de omor, situație în care competența

aparținea procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș.

În aceste condiții, s-a susținut că odată ce procurorul a dispus schimbarea încadrării juridice din tentativa la infracțiunea de omor calificat (singura infracțiune care atrăgea competența Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș), procurorul era obligat, potrivit art. 45 alin. (1) C. proc. pen. 1968 să își decline prin ordonanță competența în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, în condițiile în care dosarul nu a fost preluat de procurorul de la parchetul ierarhic superior, conform art. 209 alin. (4)

1

C. proc. pen. 1968, astfel că declinarea de competență era obligatorie, ex lege.

De asemenea, prevederile art. 41 alin. (1) C. proc. pen. 1968, potrivit

cărora instanța sesizată cu judecarea unei infracțiuni rămâne competentă a o

judeca, chiar dacă constată, după efectuarea cercetării judecătorești că infracțiunea

este de competența instanței inferioare nu sunt aplicabile în cursul urmăririi penale.

În acest sens, au fost invocate prevederile art. 45 alin. (1) C. proc. pen. 1968, care exclud în mod expres aplicarea art. 41 C. proc. pen.

1968, pentru faza de urmărire penală (actualul art. 63 C. proc. pen.).

Pe cale de consecință, s-a apreciat că întrucât organul de urmărire penală era

necompetent din punct de vedere material să efectueze cercetări în cauză, rechizitoriul emis de acesta este lovit de nulitate.

Mai mult părțile civile au arătat că trimiterea în judecată s-a realizat pentru

o altă faptă decât cea pentru care s-a efectuat urmărirea penală și pentru care s-a

prezentat materialul de urmărire penală.

În consecință, părțile civile au solicitat să se constate că în ceea ce privește judecata pe fond a cauzei de către Judecătoria Vișeu de Sus au fost încălcate dispozițiile legale privind competența materială a instanței.

S-a solicitat, admiterea recursului în casație casarea hotărârilor cu consecința

trimiterii cauzei spre rejudecare instanței competente.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 04 aprilie 2016, când, constatându-se îndeplinită procedura de comunicare prevăzută de art. 439 C. proc. pen., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză și totodată, s-a stabilit

termen în vederea examinării admisibilității cererii, potrivit art. 440 C. proc. pen.

Prin raportul întocmit în cauză asupra recursului în casație formulat de părțile civile, s-a concluzionat că cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen. și îndeplinește cerințele prev. de art. 436 alin. (1) lit. c) și alin. (2), precum și pe cele prev. de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) C. proc. pen.

Cu prilejul examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, prin încheierea nr. x/RC din data de 11 mai 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru argumentele expuse în cuprinsul

încheierii respective, a dispus admiterea în principiu a cererilor de recurs în casație

formulate de părțile civile B., C., D. și E. și trimiterea cauzei în vederea judecării acestora completului competent,

pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4)

C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/1/2016, fiind stabilit termen pentru soluționare la data de 22 iunie 2016, ocazie cu care, apărătorul ales al recurentelor părți civile a solicitat, în esență, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., admiterea recursurilor în casație declarate împotriva Deciziei penale nr. 193/A din data de 12 februarie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Analizând recursurile în casație formulate de părțile civile B., C., D. și E., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sunt nefondate pentru următoarele considerente:

În cauză, recurentele părți civile B., C., D. și E. au formulat recurs în casație, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. - „în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie".

În concret, prin motivele de recurs în casație formulate, recurentele părți civile au solicitat admiterea recursului în casație, casarea Deciziei penale nr. 193/A din 12 februarie 2016 a Curții de Apel Cluj și a sentinței penale nr. 86 din 30 septembrie 2015 pronunțată de Tribunalul Maramureș și rejudecarea cauzei, cu respectarea dispozițiilor legale care reglementează competența după materie, apreciind că, în mod nelegal, parchetul a dispus schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de lovire sau alte violențe și a fost sesizată o instanță inferioară celei legal competente care a efectuat judecata în cauză.

De asemenea, în susținerea orală a motivelor, în esență, apărarea a invocat nerespectarea dispozițiilor privind obligativitatea prezentării materialului de urmărire penală ulterior schimbării încadrării juridice dată faptelor, având drept

consecință nulitatea absolută a rechizitoriului întocmit în cauză de către procurorul

de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen. anterior, întrucât se impunea declinarea competenței în favoarea organului competent, respectiv Parchetul de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, fie preluarea cauzei.

De asemenea, a apreciat că, se impune rejudecarea cauzei, în vederea verificării rechizitoriului sub aspectul legalității de către un procuror competent și legala sesizare a instanței de judecată, solicitând admiterea recursului în casație, casarea hotărârilor cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare instanței competente.

Recursul în casație este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen., în cazuri excepționale și numai pentru motive de nelegalitate.

În intenția de a răspunde cerințelor jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și de a se conforma prevederilor Convenției, în privința asigurării celerității procesului penal prin desfășurarea acestuia într-un termen rezonabil, legiuitorul român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicție, recursul în casație devenind astfel o cale extraordinară de atac, exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Scopul recursului în casație este de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Analizând motivele de recurs în casație astfel cum au fost formulate de recurentele părți civile B., C. și D., întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., „în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie", Înalta Curte constată că, în concret, prin acestea, se invocă nerespectarea dispozițiilor privind competența în cursul urmăririi penale și nu în cursul judecății astfel cum prevăd dispozițiile legale invocate și care nu pot constitui motiv de cenzură din partea instanței supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casație.

Critici precum schimbarea încadrării juridice dată faptelor de către organul de urmărire penală, nedeclinarea competenței, lipsa prezentării materialului de urmărire penală inculpatului ulterior schimbării încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor în infracțiunea de lovire și alte violențe, nulitatea absolută a

întocmirii în sens contrar a rechizitoriului, existența unei neregularități a actului de sesizare a instanței de judecată nu pot fi analizate de către instanța supremă decît în limitele prevăzute de lege în calea de atac a recursului în casație,

De altfel, prin motivele de recurs în casație invocate se solicită o rejudecare a cauzei de către organele de urmărire penală competente, motiv care nu se

circumscrie cazului de casare invocat și nici vreunui alt caz prevăzut de dispozițiile

legale care să vizeze legalitatea hotărârilor atacate în materie, în această cale de atac fiind exclusă rejudecarea unei cauze în parametrii în care poate avea loc judecata în fond și apel.

Prin urmare, aspectele invocate care vizează faza urmăririi penale ar fi putut fi puse în discuție în cursul judecății cauzei în fond și apel în fața Judecătoriei Vișeu de Sus, care a pronunțat sentința penală nr. 262 din data de 23 octombrie 2012, a Curții de Apel Cluj, care a pronunțat Decizia penală nr. 1331/R din data de 16 octombrie 2013, a Tribunalului Maramureș, care a pronunțat sentința penală nr. 86 din 30 septembrie 2015 ori a Curții de Apel Cluj, care a pronunțat Decizia penală nr. 193/A din data de 12 februarie 2016.

Prin prisma criticilor aduse deciziei de condamnare de către recurentele părți civile, întemeiate pe cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte subliniază astfel cum rezultă din actele dosarului, că instanțele de fond și apel au făcut o corectă aplicare a legii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.

, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de părțile civile B., C., D. și E. împotriva Deciziei penale nr. 193/A din 12 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/100/2013.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentele părți civile B., C., D. și E. la plata sumei de câte 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Față de solicitarea intimatului inculpat A. de obligare a

recurentelor părți civile la plata cheltuielilor de judecată aferente acestei căi de atac

constând în onorariul de avocat, depunând în susținere chitanța din 06 mai 2016 (fila 34 Dosar nr. x/100/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), ca document justificativ, Înalta Curte va admite cererea, apreciind asupra culpei procesuale a recurentelor părți civile în promovarea recursurilor în casație.

Pe cale de consecință, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentele părți civile B., C., D. și E. la plata sumei de câte 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul inculpat A., reprezentând onorariul de avocat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 65 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de părțile civile B., C., D. și E. împotriva Deciziei penale nr. 193/A din 12 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/100/2013.

Obligă recurentele părți civile B., C., D. și E. la plata sumei de câte 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentele părți civile B., C., D.

și E. la plata sumei de câte 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul inculpat A., reprezentând onorariul de avocat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 65 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iunie 2016.