ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 984/2014

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele; Prin Sentința penală nr. 70 din 21 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în Dosarul nr. 2430/115/2009, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B.I., pentru infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, faptă prev. și ped. de art. 183 C. pen. În baza art. 183 C. pen. a fost condamnat inculpatul U.M. (pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, la 8 (opt) ani închisoare. În baza art. 71, 64 C. pen. s-a interzis inculpatului U.M. exercițiul drepturilor prevăzute prin art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a (cu excepția dreptului de a alege) și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 14, art. 346 alin. (1) C. proc. pen. și art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 republicată a fost obligat inculpatul U.M. să plătească părților civile următoarele sume: 508 lei către Serviciul Județean de Ambulanță Caraș-Severin; 10.006,80 lei către Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin; 23.367,36 lei sumă reactualizată prin aplicarea indicelui de inflație de la data efectuării cheltuielilor de către partea civilă și până la data plății efective, către Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova. În baza art. 14, 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 998-999 C. civ. a fost obligat inculpatul U.M. să plătească părții civile H.P. - 15.000 lei cu titlu de daune materiale și 20.000 de euro sau echivalentul în lei al sumei cu titlu de daune morale.

Au fost respinse celelalte pretenții civile ale părții civile H.P., ca nefondate. În baza art. 14, art. 346 alin. (3) C. proc. pen. au fost respinse pretențiile civile formulate de părțile civile H.P., Serviciul Județean de Ambulanță Caraș-Severin, Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin și Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, împotriva inculpatului B.I. În baza art. 193 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul U.M. să plătească părții civile H.P. suma de 2.000 lei cheltuieli judiciare. A fost respinsă cererea de obligare a inculpatului B.I. la plata cheltuielilor judiciare către partea civilă H.P. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul U.M. să plătească statului suma de 2.500 lei cheltuieli judiciare față de stat.

S-a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin din data de 10 august 2009, înregistrat la Tribunalul Caraș-Severin sub nr. 2430/115 din 13 august 2009, au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, inculpații U.M. și B.I., pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. S-a reținut în fapt că în noaptea de 10 mai 2008 inculpații U.M. și B.I. au exercitat acte de agresiune asupra victimei H.C., în urma cărora acesta a decedat la data de 13 august 2008. S-a mai reținut că au fost administrate probe cu înscrisuri constând în planșe foto (filele 110-113, 225-228 dosar) și procesul-verbal de constatare a contravenției (fila 324 dosar), probe testimoniale fiind audiați martorii H.R.G.

(filele 88-89 dosar), H.M. (fila 90 dosar), S.A.R. (fila 91 dosar), S.D. (fila 92 dosar), S.A. (fila 114 dosar), D.I. (fila 115 dosar), U.M. (fila 116 dosar), S.T. (filele 117-118 dosar), B.G. (fila 137 dosar), T.E. (filele 138-139 dosar), G.G. (fila 166 dosar), A.I.F. (fila 222 dosar), P.S. (filele 223-224 dosar), S.I. (fila 260 dosar), A.M.M. (filele 261-262 dosar), A.N. (fila 263 dosar), N.C.A. (fila 277 dosar), V.M. (fila 288 dosar), s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale (filele 310 - 311 dosar) și s-a ascultat partea civilă H.P. (fila 321 dosar). În faza cercetării judecătorești, a fost audiat inculpatul B.I. (filele 70-72 dosar), iar inculpatul U.M. și-a exercitat dreptul la tăcere prev. de art. 70 alin. (2) C. proc.

pen. și a refuzat să dea declarație în fața instanței, așa cum rezultă din încheierea de ședință din data de 26 ianuarie 2010 (fila 73 dosar). Din ansamblul probator administrat în faza de urmărire penală și în faza cercetării judecătorești, instanța de fond, a reținut în fapt că, în seara zilei de 09 mai 2008, în jurul orelor 23,30 victima H.C. a venit acasă de la serviciu, după care a plecat împreună cu numitul B.G. să servească o bere la barul unde a fost patron S.A., consumând țuică și bere. întrucât H.C. a vorbit urât cu barmanele, patronul S.A. i-a dat două palme peste față, după care situația s-a calmat. în jurul orei 03,00, la bar au mai rămas doar barmanele A.M.M. și B.B., pentru a face curățenie și a închide localul.

Victima H.C. și martorul B.G. au plecat de la bar și au mers în parcul din apropiere. în parc s-au întâlnit cu inculpatul U.M. și martorul N.C.A. Între inculpat și victimă au avut loc discuții contradictorii, în urma cărora inculpatul U.M. a lovit victima. Cât privește numărul, localizarea, intensitatea loviturilor aplicate de către acest inculpat defunctului H.C., prima instanță a apreciat că martorii sunt inconstanți în declarațiile lor. Unele dintre mărturiile relevante sub acest aspect menționează o lovitură cu palma în zona capului, altele menționează aplicarea unui pumn în aceeași zonă, și aproape toate declarațiile de martor mai fac vorbire și despre o lovitură cu piciorul aplicată în zona bazinului.

S-a reținut că aceste declarații emană, însă, de la persoane apropiate inculpatului U.M., ceea ce le face puțin plauzibile. Tribunalul a apreciat că, distinct de acest aspect, declarațiile menționate nu se coroborează cu cele menționate de către defunctul H.C. în plângerile semnate de el în timp ce era spitalizat, și potrivit cărora ar fi fost bătut rău de către acest inculpat. în schimb, relatările defunctului H.C. se coroborează cu declarațiile a doi martori neutri față de inculpat, soții A.N. și A.M.M., care au susținut atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată că au asistat la lovirea de către inculpatul Ursulescu a lui H.C., urmată de căderea lui H.C. la pământ, moment în care acest inculpat l-a lovit pe H.C.

în mod repetat cu picioarele, zona lovită fiind cea toraco-abdominală. Cât privește intensitatea loviturilor aplicate, s-a reținut că acestea au fost descrise ca fiind suficient de puternice cât să-l împingă pe defunct sub o mașină. Pentru aceste motive, instanța de fond a înlăturat declarațiile potrivit cărora H.C. ar fi fost lovit de către inculpatul U.M. o dată la nivelul feței și o dată la nivelul bazinului și a reținut ca probat că defunctul H.C. a fost lovit în mod repetat în zona toraco-abdominală, iar loviturile aplicate au fost intense. Deși rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin a reținut că inculpatul U.M. a lovit o singură dată victima în zona abdomenului în partea dreaptă, ocazie cu care i-a provocat acesteia ruptura de ficat, s-a apreciat că această susținere nu se coroborează cu probele administrate în cauză, tribunalul reținând că toate leziunile evidențiate în raportul medico-legal din 18 ianuarie 2008 avizat la I.M.L.

Craiova au fost produse de către inculpatul U.M., ca urmare a aplicării loviturilor menționate anterior. S-a reținut de prima instanță că raportul de expertiză medico-legală și avizele Comisiei Superioare medico-legale de la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” București menționează faptul că decesul lui H.C. s-a produs ca urmare a unei stări toxico-septice survenite ca rezultat final în evoluția unui proces morbid dezvoltat ca urmare a loviturilor aplicate în noaptea de 9/ 10 mai 2008 și că există legătură directă între loviturile aplicate și deces. Tribunalul a constatat că în legătură cu cauza finală a decesului, starea toxico-septică, s-a argumentat că aceasta s-ar fi datorat unui management eronat al afecțiunilor bolnavului H.C., unui sugerat malpraxis medical, însă, tribunalul a reținut că aceasta este o ipoteză nefondată.

Nu numai că avizele Comisiei Superioare Medico - Legale a Institutului Național de Medicină Legală „M.M.” București înlătură explicit această supoziție, dar însăși instanța a putut constata din studiul fișelor de tratament și al medicației administrate defunctului H.C. în perioada care a premers decesului său că s-au făcut de către medicii craioveni ai Spitalului Județean de Urgență Nr. 1 Craiova eforturi inclusiv în direcția prevenirii instalării la defunct a unei stări septice, prin administrarea de antibiotice cu spectru larg. S-a mai reținut de către tribunal că, în plângerile sale, semnate înainte de decesul său și în timpul spitalizării sale victima H.C. a reclamat organelor în drept faptul că ar mai fi fost bătut în noaptea de 9/ 10 mai 2008 de către inculpatul B.I.

împreună cu concubina acestuia, numita T.E., atunci când defunctul s-a deplasat la reședința inculpatului B.I., de fapt domiciliul concubinei sale T.E., cu intenția de a reclama faptul că a fost agresat de către inculpatul U.M. și de către patronul barului unde consumase băuturi alcoolice în acea seară, numitul S.A.. A mai afirmat că a fost bătut o a doua oară de către aceste din urmă două persoane și în drumul său de la locuința personală la domiciliul concubinei inculpatului B.I. A mai susținut că, după ce a fost bătut de către inculpatul B.I. și concubina acestuia în împrejurările menționate, același inculpat B.I. i-ar mai fi. aplicat o bătaie deosebit de puternică în spatele, sau după alte afirmații, în împrejurimile Postului de Poliție Mehadia.

Instanța de fond, deși a luat act de faptul că aceste fapte au fost relatate procurorului în faza urmăririi penale și mai apoi instanței, în faza judecății de către partea civilă H.P., de către fiica defunctului H.C., martora H.R., de către diverși membri ai familiei defunctului H.C., de către colegii de muncă ai decedatului cu ocazia vizitării acestuia la spital când i-au donat sânge, de către personalul de ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Caraș-Severin cu ocazia transportării acestuia la Spitalul Orășenesc Orșova, a reținut faptul că toate declarațiile au ca izvor, ca sursă, o singură persoană și anume, defuncta victimă. S-a considerat că în conformitate cu dispozițiile art. 75 C. proc.

pen. aceste declarații pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. S-a reținut că, potrivit art. 62 C. proc. pen., instanța este obligată să lămurească cauza sub toate aspectele pe bază de probe și are dreptul să aprecieze probele în urma examinării tuturor acestor probe. Potrivit dispozițiilor legale menționate anterior și avându-se în vedere faptul că declarațiile defunctului H.C. și ale părții civile H.P. nu se coroborează cu ansamblul probelor administrate în cauză, neexistând nicio persoană care să poată depune mărturie în sensul celor declarate de către aceste persoane, prima instanță a reținut că evenimentele ulterioare altercației dintre defunctul H.C.

și inculpatul U.M. sunt, în ceea ce privește acuzația de agresiune formulată față de inculpatul B.I., nedovedite. Pentru aceleași motive, tribunalul a calificat drept nedovedite și celelalte afirmații ale defunctului H.C. legate de agresarea sa de către alte persoane, în împrejurările de timp și loc menționate. S-a reținut că, legat de acuzațiile formulate de către defunct și mai apoi de către partea civilă împotriva inculpatului B.I., este de menționat un aspect esențial și anume faptul că însuși defunctul H.C. a relatat versiuni diferite cu privire la circumstanțele în care a fost agresat de către inculpatul B.I.

Astfel, s-a reținut că în ceea ce privește prima agresiune, cea pretins suferită la locuința concubinei inculpatului, potrivit defunctului ar fi fost bătut într-o versiune numai de către inculpat, iar într-o alta de către inculpat și concubina acestuia, iar cu privire la cea de a doua agresiune, cea pretins suferită în apropierea Postului de Poliție Mehadia, într-o primă versiune relatată de defunct inculpatul B. l-ar fi. bătut fără să fie nimeni de față, iar într-o alta martorul P.S., polițist, a asistat pasiv la agresiunea pe care ar fi comis-o inculpatul asupra victimei, considerându-se de către tribunal că aceste inconsecvențe au o anumită greutate. Prima instanță a constatat că starea de fapt potrivit căreia loviturile aplicate de către inculpatul U.M.

defunctului H.C. au vizat zona toraco-abdominală și au fost puternice este demonstrată nu numai de declarațiile martorilor soții A., ci și de declarațiile martorilor T.E. și P.S., declarații potrivit cărora, atunci când au vorbit cu defunctul, acesta se simțea foarte rău și acuza dureri în zona abdominală. Martorul P.S. și martora T.E. au declarat că acestea sunt consecințe ale loviturilor primite de către defunctul H.C. cu ocazia agresării sale de către inculpatul U.M. Cât privește o problemă care a reținut atenția participanților la procesul penal și a organelor judiciare, aceea dacă defunctul H.C. ar fi putut fi bătut într-un interval orar cu prins între orele 23,00 - 00,00, cu consecința apariției leziunilor având rol tanato-generator și să supraviețuiască hemoragiei interne constatate la Spitalul Orășenesc Orșova și rezolvată chirurgical la Spitalul Județean de Urgență Dr.

Tr. Severin, prima instanță a reținut că o asemenea supraviețuire era posibilă, fapt atestat și de unul dintre avizele medico-legale date în cauză. În concluzie, tribunalul a pronunțat față de inculpatul B.I. achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât, s-a apreciat că, din moment ce nu s-a dovedit din ansamblul probatoriului administrat în cauză că acesta a săvârșit infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prev. și ped. de art. 183 C. pen., întrucât fapta nu există. Cât privește pe inculpatul U.M., prima instanță a reținut că inculpatul a aplicat cu intenție lovituri defunctului H.C., cu intenția de a-1 vătăma, intenție peste care s-a suprapus culpa acestui inculpat cu privire la rezultatul mai grav produs față de defunctul H.C., și anume moartea acestuia.

S-a apreciat că între loviturile aplicate de către inculpat și decesul victimei există legătură directă. În consecință, prima instanță l-a considerat pe inculpatul U.M. vinovat de săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prev. și ped. de art. 183 C. pen., astfel că, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., l-a achitat inculpatul B.I., pentru infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, faptă prev. și ped. de art. 183 C. pen., iar în baza art. 183 C. pen. l-a condamnat pe inculpatul U.M. pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, la 8 (opt) ani închisoare. În baza art. 71, 64 C. pen. a interzis inculpatului U.M. exercițiul drepturilor prevăzute prin art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a (cu excepția dreptului de a alege) și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 14, art. 346 alin. (1) C. proc. pen. și art. 313 alin. (1) Legea nr. 95/2006 republicată prima instanță a obligat pe inculpatul U.M. să plătească părților civile următoarele sume: 508 lei către Serviciul Județean de Ambulanță Caraș-Severin; 10.006,80 lei către Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin; 23.367,36 lei sumă reactualizată prin aplicarea indicelui de inflație de la data efectuării cheltuielilor de către partea civilă și până la data plății efective, către Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, acestea fiind sumele cerute și dovedite cu acte de către unitățile sanitare menționate și care, potrivit dispozițiilor legale tacite, se datorează de către autorul infracțiunilor care au avut ca rezultat vătămarea integrității corporale sau sănătății persoanelor.

În baza art. 14, 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 998-999 C. civ. a fost obligat inculpatul U.M. să plătească părții civile H.P. 15.000 lei cu titlu de daune materiale. S-a reținut, potrivit declarației martorului G.G., că partea civilă a cheltuit suma menționată cu procurarea de medicamente în sumă de 1.000 lei, cu transportul defunctului de la Craiova la Mehadia în sumă de 1.000 lei, iar 13.000 lei au fost cheltuite de către partea civilă cu înmormântarea defunctului și cu cele trei pomeni (de la înmormântare, de la șase săptămâni și de la un an). S-a acordat părții civile H.P.

și suma de 20.000 de euro sau echivalentul în lei al sumei cu titlu de daune morale, pe care urmează să le plătească inculpatul U.M., părții civile, ca o desdăunare echitabilă pentru suferința psihică produsă părții civile, care este soția decedatului, prin faptul că a trebuit să asiste și să participe la drama trăită de defunct timp de trei luni, timp în care defunctul a fost operat în repetate rânduri și în care starea de sănătate a acestuia s-a deteriorat progresiv, cu suferințele fizice și psihice inerente situației. S-a apreciat că suma de 1.000 lei daune materiale nu a fost dovedită, iar pretențiile de acordare a 100.000 euro cu titlu de daune morale sunt nefondate față de împrejurările cauzei.

În baza art. 14, art. 346 alin. (3) C. proc. pen. prima instanță a respins pretențiile civile formulate de părțile civile H.P., Serviciul Județean de Ambulanță Caraș-Severin, Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin și Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, împotriva inculpatului B.I., dat fiind că acesta a fost achitat pe motiv că fapta nu există. Doar fapta ilicită cauzatoare de prejudicii poate fi temei al angajării răspunderii civile a persoanei. În baza art. 193 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul U.M. să plătească părții civile H.P. suma de 2.000 lei cheltuieli judiciare. De asemenea, prima instanță a respins cererea de obligare a inculpatului B.I. la plata cheltuielilor judiciare către partea civilă H.P.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Caras - Severin și inculpatul U.M. Prin Decizia penală nr. 22/A din 09 februarie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 2430/115/2009, Curtea de Apel Timișoara, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul U.M. împotriva sentinței penale nr. 70 din 21 septembrie 2011 a Tribunalului Caraș-Severin. În baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin împotriva aceleiași sentințe penale. A desființat în parte sentința penală apelată și rejudecând a schimbat temeiul achitării inculpatului B.I.

din art. 10 lit. a) C. proc. pen. în art. 10 lit. c) C. proc. pen. A menținut în rest dispozițiile sentinței penale apelate. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat cu apelul procurorului au rămas în sarcina statului. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpatul U.M. la 100 lei cheltuieli judiciare față de stat. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Timișoara a apreciat că starea de fapt reținută de prima instanță este corectă, fiind rezultatul evaluării complete și pertinente a probelor administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești. În ceea ce privește agresiunea comisă de inculpatul U.M.

asupra victimei H.C., instanța de apel a reținut că în cauză există probe care înlătură orice dubiu asupra existenței acesteia și vinovăției inculpatului, astfel că în mod corect prima instanță a reținut în sarcina acestui inculpat comiterea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen. În ce privește sancțiunea aplicată, instanța de apel a apreciat că prin sentința penală atacată s-a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsei aplicată inculpatului U.M. raportat la criteriile generale de individualizare reglementate de prevederile art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptei comise, persoana inculpatului, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.

În ceea ce privește pretinsa agresiune comisă de inculpatul B.I., instanța de apel a constatat că nu există probe suficiente pentru a se putea reține vinovăția acestuia. Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpatul U.M. În recursul declarat de procuror, decizia instanței de apel a fost recurată pentru două motive și anume: - incidența în speță a art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., întrucât atât instanța de fond, cât și de apel nu s-au pronunțat asupra tuturor probelor administrate în faza de urmărire penală și nu au procedat la verificarea acestora în condiții de publicitate, contradictorialitate și oralitate; - s-a comis o gravă eroare de fapt în speță, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare a inculpatului B.I.

pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 183 C. pen. În recursul declarat de inculpatul UU.M. s-a solicitat casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru toate motivele invocate de parchet, cât și pentru audierea medicilor care au îngrijit partea vătămată în ultimele zile de viață, având în vedere unele pasaje relevante din foaia de observație a părții vătămate. S-a menționat că inculpatul recurent U. a recunoscut din prima clipă că a avut un comportament incorect față de victimă, a lovit cu piciorul și a dat o palmă, însă victima a mai trăit trei luni, perioadă în care a spus cine l-a bătut și s-a mai arătat că la dosar există două declarații ale unor martori oculari.

Prin Decizia penală nr. 3712 din 14 noiembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 2430/115/2009, au fost admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpatul U.M. împotriva Deciziei penale nr. 22/A din 9 B.I. A fost casată decizia recurată și s-a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caras Severin și inculpatul U.M. aceleiași instanțe, respectiv Curții de Apel Timișoara. Instanța de recurs a apreciat că în cauză este necesară administrarea de alte probe pe care le-a considerat utile și concludente pentru aflarea adevărului cu privire la faptele imputate celor doi inculpați U.M.

și B.I. și împrejurările concrete ale comiterii acestora, astfel că, prin conformare la dispozițiile art. 3 C. proc. pen., a dispus admiterea ambelor recursuri de față, declarate de procuror și inculpatul U.M. și, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385 15 pct. 2 lit. c) alin. ultim C. proc. pen., a dispus casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor declarate aceleiași instanțe de apel, respectiv Curtea de Apel Timișoara. Trimiterea va opera la instanța de prim control judiciar în consecința efectului devolutiv total al acestei căi de atac, stabilit expres prin dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora instanța de apel „este obligată ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept”.

Astfel, s-a dispus ca instanța de apel să procedeze direct și nemijlocit la administrarea următoarelor probe: - ascultarea celor patrusprezece martori, colegi de serviciu cu victima H.C., care s-au deplasat la Spitalul Județean Drobeta Turnu Severin pentru a-i dona sânge, unde victima H.C. a fost internată în perioada 10 mai 2008 - 25 iunie 2008 și cărora aceasta le-a relatat că în noaptea de 9-10 mai 2008 a fost lovită de intimatul-inculpat, polițistul B.I. (a se vedea declarația martorului D.I. - fila 90 dos. urm. pen.); - reaudierea martorului P.S., coleg de serviciu cu intimatul inculpat B.I.

la postul de poliție din localitatea Mehadia, județul Caras Severin; - ascultarea ca martor a soției susmenționatului ofițer de poliție P.S.; - adresă scrisă la Institutul Național de Meteorologie pentru indicarea condițiilor meteo concrete din seara zilei de 9 mai 2008 și din noaptea ce a urmat din 9-10 mai 2008; - adresă la Serviciul de telecomunicații specială în calitate de administrator al sistemului național de alertă telefonică cu număr unic de operare 112 pentru solicitarea transcrierii convorbirii telefonice purtate în seara și noaptea de 9-10 mai 2008 de către victima H.C., cu operatorul acestui sistem național de alertă și după caz transcrierea convorbirii aceleiași victime cu ofițerul de poliție, dispecer de la unitatea de poliție (ce urmează a fi identificată) spre care a fost direcționat apelul victimei pentru verificarea susținerilor și arătărilor victimei nominalizate, inclusiv prin indicarea a uneia sau mai multora agresări la data și locul faptei menționate în rechizitoriul scris; - solicitarea, spre proprie evaluare, de către instanța de apel a foii de observație clinică de la Spitalul Municipal Orșova cu referire la internarea victimei imediat agresiunii sale la data de 10 mai 2008 și ascultarea în calitate de martor a medicului primar chirurg M.P.

de la această unitate spitalicească, cu referire la relatările despre autorii agresiunii făcute de către victima H.C., precum și propriile sale constatări cu referire la leziunile traumatice ale victimei; - identificarea și ascultarea ca martori a medicilor curanți de la spitalele unde victima a fost internată și anume, Spitalul Județean Drobeta Turnu Severin pentru perioada 10 mai 2008 - 25 iunie 2008 și respectiv, Spitalul Universitar din Municipiul Craiova pentru perioada 25 iunie - 13 august 2008 (data decesului victimei), cu referire la toate constatările acestor medici și care au semnificație medico-legală și judiciară; - întrucât în cauză nu s-a efectuat - prin conformare la dispozițiile art. 129 C. proc.

pen., cercetarea la fața locului, de către organul de urmărire penală al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caras Severin, urmează ca instanța de apel să procedeze la reconstituirea la fața locului în procedura prevăzută de art. 130 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen. a modului și condițiilor despre care s-a pretins de către fiecare din inculpați, intimatul B.I. și recurentul U.M. că a fost săvârșită fapta ce a determinat decesul victimei H.C., în prezența ambilor inculpați nominalizați și cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. pen. și art. 129 alin. (2) C. proc. pen.; urmând să se încheie un proces-verbal scris în sensul dispozițiilor art. 131 alin. (2), (3) C. proc.

pen.; - în final, orice alte probe ce vor fi apreciate ca fiind concludente și utile de către instanța de apel în vederea justei soluționări a cauzei de fată. După casare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. 2430/115/2009* la data de 18 decembrie 2012. Conformându-se deciziei de care, instanța de apel a solicitat Serviciului de telecomunicații Speciale comunicarea transcrierii convorbirii telefonice purtate în seara și noaptea de 9-10 mai 2008 de către victima H.C., cu operatorul acestui sistem național de alertă și după caz transcrierea convorbirii aceleiași victime cu ofițerul de poliție, dispecer de la unitatea de poliție (ce urmează a fi identificată) spre care a fost direcționat apelul victimei, a solicitat fișa de observație clinică din 10 mai 2008 de la Spitalul Municipal Orșova cu referire la internarea victimei imediat agresiunii sale la data de 10 mai 2008, a solicitat informații de la A.N.M.

pentru indicarea condițiilor meteo concrete din seara zilei de 9 mai 2008 și din noaptea ce a urmat din 9-10 mai 2008, răspunsurile acestor instituții fiind depuse la dosar la filele 22-34 dosar, transcrierea apelurilor serviciului de urgență 112 fiind efectuate de grefierul de ședință (fila 130-132). în cauză a fost efectuată reconstituire și cercetare la fața locului, cele constatate fiind consemnate în procesul verbal afla la fila 317. S-au efectuat cu sprijinul I.P.J. Caras Severin - Serviciul Criminaliști fotografii judiciare (fila 325 -333). Au fost audiați inculpații B.I. (fila 151-152), U.M. (fila 252) martorii D.I. (fila 153), P.S. (fila 154-155), J.I. (fila 156), D.I.L. (fila 157), S.A.

(fila 158), B.B.G. (fila 159), B.G. (fila 160), L.V.D. (fila 161), V.I. (fila 162), M.P. (fila 163), P.R. (fila 253), P.G. (fila 254), F.V. (fila 255), G.V. (fila 256), N.C.A. (fila 257), U.M. (fila 258), T.E. (fila 259), Ș.M.V. (fila 297) V.V. (fila 298), A.M.M. (fila299 - 300), M.D. (fila 357), F.A.S. (fila 3589 C.N.V. ( fila 359), R.D.S. (fila 360), D.A.G. (fila 361), D.A.D. (fila 362), S.S.M. (fila 363), E.M.E. (fila 364), G.V. (fila 365), P.C.D. (fila 366), M.A. (fila 367), partea civilă H.P. (fila 368). Procedând la rejudecarea cauzei, instanța de apel a constatat că este sesizată cu apelurile declarate Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin și inculpatul U.M., criticând-o ca netemeinică și nelegală.

S-a reținut că Parchetul de pe lângă Tribunalul Caras - Severin a susținut că soluția de achitare a inculpatului B.I., în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., sub aspectul art. 183 C. pen., este netemeinică, instanța de fond neținând cont de materialul probator administrat în cauză. Astfel, dacă prima instanță era convinsă de nevinovăția acestui inculpat, trebuia să dispună achitarea acestuia în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru infracțiunea prev. de art. 183 C. pen. și nu în baza art. 10 lit. a) C. pen. De asemenea, s-a arătat că prima instanță nu a ținut cont nici de declarațiile victimei aflată pe patul de moarte, de declarațiile părții civile și ale coinculpatului, care au indicat ca autor al agresiunii în principal pe inculpatul B.I.

alături de inculpatul U.M. S-a solicitat să se observe astfel disproporția între soluțiile dispuse de Tribunalul Caraș-Severin față de cei doi inculpați, fiind ignorat principiul de drept, potrivit căruia: „cetățenii sunt egali în fața legii”, considerându-se ca injust faptul că inculpatului U.M., prim agresor, să i se aplice pedeapsa de 8 ani închisoare cu executare, iar inculpatului B.I., pentru faptul că este polițist, să fie exonerat de răspundere penală din „lipsă de probe directe”, neputându-se împărtăși o astfel de poliție, ținând cont de faptul că inculpatul B. este cel care, în principal, a produs și cauzat moartea victimei. Prin urmare, s-a arătat că, avându-se în vedere împrejurarea că victima a decedat, nimeni nu dorește să plătească vreo persoană pentru o faptă pe care nu a comis-o, dar nici nu poate fi acceptată ideea ca un agent de poliție să scape nepedepsit pentru o faptă gravă.

S-a mai arătat în motivele de apel că motivarea primei instanțe este lapidară, dispunându-se achitarea inculpatului B.I. în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. și nu a art. 10 lit. c) C. proc. pen., nefăcându-se nicio afirmație convingătoare în considerente la înlăturarea probelor care dovedesc vinovăția acestuia și, deși inculpatul U.M. s-a prevalat de dreptul la tăcere, cert este că cel care l-a agresat în principal pe victimă a fost inculpatul B.I., în ultimul cuvânt, inculpatul U.M. indicându-l pe inculpatul B.I. ca principal agresor. S-a mai arătat că prima instanță a considerat că sursa principală a nevinovăției inculpatului B.I. este victima însăși și a înlăturat toate declarațiile acuzatoare față de acesta, respectiv declarațiile victimei, ale părții civile H.P., ale martorei H.R., ale celorlalți colegi de muncă ai victimei, considerând că sunt martori indirecți, însă D.I.

a declarat că a fost prezent la spital la victimă alături de 14 colegi de serviciu, iar victima le-a relatat tuturor cum a fost agresat de inculpatul B. Prin urmare, s-a considerat că instanța, pentru a înlătura orice dubiu, ar fi trebuit să treacă la audierea tuturor acestor martori care au donat sânge. Totodată, s-a arătat că au fost de față colegii de serviciu când victima a descris modul cum a fost bătut la locuința inculpatului B., cât și la sediul poliției și le-a spus că papucii cu care a fost încălțat în acea noapte au rămas în fața casei inculpatului B., aspect confirmat tocmai prin faptul că papucii victimei au fost găsiți în urma cercetării la fața locului.

De asemenea, s-a arătat că martora V.M., în declarația dată, a descris ce i-a spus victima, declarație care a fost dată în fața procurorului care s-a deplasat la domiciliul ei, iar în fața instanței, aceasta a revenit în declarații, fapt la care Tribunalul Caraș-Severin nu a făcut referire, față de această martoră, procurorul de ședință de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin sesizându-se sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 260 C. pen., fiind cercetată în Dosarul penal nr. 249/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița. De asemenea, s-a mai arătat în motivele de apel că primul care a lovit victima a fost inculpatul U.M., în jurul orelor 12,00, iar ultimul care l-a lovit în jurul orelor 03,00 noaptea, a fost inculpatul B.I., iar după trei luni victima a decedat conform adagiului: vulnerat omnes, ultima necat, toate loviturile rănesc, ultima ucide.

S-a mai criticat soluția primei instanțe din perspectiva faptului că în sprijinul soluției de achitare a inculpatului B., tribunalul a considerat inutile declarațiile tuturor martorilor, ca având izvorul în percepția victimei, în acest caz însă, neaplicându-se regula Testis unus, Testis nullus, fiind vorba despre un grup de 14 persoane, colegi ai victimei care au venit de departe să doneze sânge acesteia și au fost revoltați de fapta comisă de cei doi inculpați și cu precădere de fapta comisă de inculpatul B., care a agresat și bătut victima, dezonorându-și astfel profesia.

Totodată, s-a precizat în motivele de apel că din ancheta efectuată rezultă că victima nu s-a putut deplasa singură de la sediul poliției, moment în care aceasta a fost găsită de martorul S.T., care are casa vecină cu sediul postului de poliție, solicitând ajutor acestuia pentru a fi dusă acasă, ori la sediul poliției a existat un interval de timp când victima s-a aflat împreună numai cu inculpatul B.I. În motivele sale de apel, inculpatul U.M. a arătat că din probatoriul administrat în cauză rezultă în mod indubitabil că între faptele de violență și moartea victimei H.C. nu există niciun raport de cauzalitate, moartea survenind ca urmare a agresării sale în noaptea de 9/ 10 mai 2008 de către inculpatul B.I., față de care instanța de fond a dispus achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), .rap.

la art. 10 lit. a) C. proc. pen. S-a arătat că o primă critică adusă hotărârii instanței de fond de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, critică însușită și de inculpatul Ursulescu, este aceea că în situația în care prima instanță era convinsă de nevinovăția inculpatului B.I., trebuia să dispună achitarea acestuia în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. și nu în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., care se referă la inexistența faptei, reținând în sprijinul nevinovăției inculpatului, că prin prisma disp. art. 62 C. proc. pen., fiind obligată să lămurească cauza sub toate aspectele pe bază de probe, avea dreptul să aprecieze concludenta lor în urma examinării acestora.

S-a considerat că instanța de fond a ignorat însă probele esențiale, în pofida faptului că acestea au indicat ca autor al agresiunii pe inculpatul B.I., fapt susținut și în motivele de apel ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, motive care susțin că hotărârea pronunțată a fost dată fără a se ține cont de materialul probator administrat în cauză.

De asemenea, s-a mai arătat în motivele de apel că în mod cu totul inexplicabil au fost înlăturate declarațiile victimei, care în tot intervalul scurs de la agresiunea sa și până la decesul său a susținut în mod constant că loviturile care în final i-au provocat moartea, l-au avut ca autor pe inculpatul B.I., respectiv loviturile aplicate de acest inculpat victimei cu piciorul în zona abdominală, care i-au provocat un traumatism toracico-abdominal, cu rupturi hepatice și ruptură de splină, care în final, datorită stării toxico-septice intervenite, i-au cauzat moartea, conform raportului medico-legal nr. 2840 din 28 noiembrie 2008 avizat de I.M.L. Craiova.

Pe de altă parte, s-a mai arătat că și la Spitalul din Orșova, unde victima a fost transportată, medicul primar chirurg a consemnat în foaia de observație clinică nr. 1903/342 din 10 mai 2008, la rubrica „istoricul bolii”, faptul că victima a fost agresată de un polițist cunoscut, B.I., prin lovire cu piciorul în zona abdominală, fapt care confirmă susținerile din declarațiile victimei, declarații care au fost însă ignorate de prima instanță în mod nejustificat și care se coroborează cu cele ale părții civile H.P., ale martorei H.R., ale martorului D.I., precum și cu cele ale colegilor de muncă ai victimei, care, vizitându-l pe acesta, au luat cunoștință de faptul că agresorul a fost inculpatul B.I.

S-a precizat, totodată, că și martorii S.A. și S.D. au declarat că în clipele în care au ajutat victima să coboare din apartamentul său până la mașina salvării, acesta a declarat expres că a fost bătut de șeful de post B.I., împrejurare ce se regăsește și în motivele de apel ale parchetului. Pe de altă parte, s-a susținut în motivele de apel că în ceea ce privește apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, nu se face vreo referire la vreo participare a inculpatului U.M. la agresarea victimei, fiind cert că acesta nu a lovit victima în zona abdominală pentru a-i provoca traumatismul toracico-abdominal cu rupturi hepatice și ruptură de splină care au condus la moartea victimei, prin urmare a considerat că în sarcina sa nu putea fi reținută infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen., faptă pentru care a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc.

pen. Prin Decizia penală nr. H4/A din data de 4 iunie 2013 Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin și de inculpatul U.M. împotriva sentinței penale nr. 70 din 21 septembrie 2011a Tribunalului Caraș-Severin. A desființat sentința penală apelată și rejudecând: A redus cuantumul pedepsei aplicate inculpatului U.M. la 6 (șase) ani închisoare. A schimbat temeiul achitării inculpatului B.I. din art. 10 lit. a) C. proc. pen., în art. 10 lit. c) C. proc. pen. A menținut în rest dispozițiile sentinței penale apelate. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina statului.

S-a constatat că starea de fapt reținută de prima instanță este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești Analizând probatoriul, instanța de apel a reținut că în declarația dată în data de 03 iunie 2008 victima H.C. a arătat că în jurul orelor 23,30 s-a dus la bar împreună cu B.G. și fiindcă a cerut un pahar de sticlă, a fost scos afară de către patron, iar acolo îl aștepta U.M. care l-a luat la bătaie fără nici o motivație, iar după ce a sunat la 112 a fost urmărit din nou de inculpatul U. împreună cu numitul A.S., cale l-au bătut din nou, iar când a reușit să se deplaseze la polițistul B., acesta l-a bătut la rândul său, atât în fața casei, cât și la postul de Poliție.

În plângerea din 27 iunie 2008, victima H.C. a arătat că patronul A.S. l-a dat afară, unde aștepta U.M. și l-au luat la bătaie fără nici un motiv. (.) A plecat spre șeful de post B.I., patronul S.A. împreună cu Ursulescu Ion, l-au urmărit din nou și l-au luat iarăși la bătaie, a scăpat din nou și în final a ajuns acasă la șeful de post B.I., acesta îl aștepta acasă la T.E. și, în loc să facă dreptate l-a luat la bătaie împreună cu T.E., apoi l-a urcat forțat în mașină. Șeful postului de poliție Mehadia l-a dus cu forța la secție dar în loc să intre în post l-a dus după clădirea poliției, lângă un coteț luându-l din nou la bătaie și spunându-i că îl bate până îl omoară.

În declarația dată de martora H.R.G., fiica victimei, (filele 88 - 89 dosar tribunal), se arată că victima i-a spus că „a fost bătut în primul rând de inculpatul Ursulescu care i-a dat un pumn (...), după care a fost lovit în două reprize de inculpatul B., respectiv: mai întâi în fața casei concubinei acestuia, numita T.E., după care a fost urcat în mașina personală a inculpatului și dus în spatele secției de poliție, unde l-a lovit rău de tot până a căzut la pământ. Aceleași aspecte le-a relatat și martorul M.G. (fila 82 dosar UP). În declarația dată de martora H.M., sora victimei, (fila 90 dosar tribunal), se arată că victima i-a spus că după ce a venit de la serviciu s-a dus la un bar în localitate și acolo în urma unei dispute pe care a avut-o a fost lovit de către inculpatul Ursulescu cu un pumn și cu piciorul.

După ce s-a ridicat și a ajuns acasă s-a hotărât să se ducă la poliție pentru a reclama pe acesta și l-a găsit pe șeful de post la domiciliul lui și .acesta i-a aplicat câteva lovituri după care l-a introdus în mașină, l-a dus la poliție unde l-a bătut rău de tot până l-a lăsat la pământ. în același sens, este și declarația părții civile H.P., soția victimei, (fila 321 dosar tribunal) care a arătat că victima i-a povestit pe patul de spital că a fost bătut de inculpații U.M. și B.I. În declarația dată de martora S.D. a (fila 92 dosar tribunal, fila 86 dosar U.P.), se arată că atunci: „când a venit salvarea eu l-am ajutat pe victimă să se deplaseze până la mașină și am văzut că era într-o stare gravă, că are dureri mari în special în zona bazinului și atunci el, personal, mi-a spus că a ajuns în acel hal pentru că a fost bătut de inculpatul B. și de prietena acestuia”.

în același sens, martorul S.A., socrul victimei, în declarația dată în fața primei instanțe, (fila 114 dosar tribunal), a arătat că a ajutat victima să se urce în salvare și aceasta i-a spus că „a fost bătut de către inculpatul B. și de către soția acestuia, T.E.”. Martorul D.I. (fila 115 dosar tribunal) a arătat însă că victima i-a spus că a ajuns în spital fiindcă l-a bătut șeful de post. Aceleași aspecte le-a spus victima și martorilor V.M. (fila 91 dosar U.P.). Pe de altă parte, martorul S.I. (fila 260 dosar tribunal, fila 135 dosar UP) a arătat că victima i-ar fi spus că a fost lovit de o femeie, care a dat în el mai tare ca un bărbat, iar martorul V.P.M. (fila 136 dosar U.P.) că victima ar fi afirmat că a fost bătut la bar, fără a preciza persoana.

Instanța de apel a constatat că, așa cum a reținut și Tribunalul Caraș-Severin, potrivit art. 75 Cp. declarațiile părții vătămate făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Martorii sus menționați nu sunt persoane care au asistat direct la actele de agresiune comise asupra victimei, ci care cunosc aspectele relatate de aceasta, de aceea declarațiile lor nu pot avea o valoare probatorie superioară celei ale victimei însăși. Mai mult, aceste declarații, în loc să aibă menirea de a conduce la concluzia că victima ar fi susținut în mod constant un anumit mod de derulare a evenimentelor, dimpotrivă atestă prezentarea unor variante diferite, respectiv că ar fi fost agresată fie de numitul S.A.

împreună cu inculpatul U.M. de două ori, a doua agresiune fiind după apelul la 112; ulterior de inculpatul B.I. și concubina T.E.; fie doar de inculpatul B.I. și concubina sa; fie doar de B.; fie doar de martora T.E. Instanța de apel constată că nu trebuie omis nici aspectul că la momentul agresiunii, victima se afla în stare avansată de ebrietate, confirmată de toți martorii audiați, inclusiv de inculpați, ori în această stare, capacitățile cognitive ale unei persoane sunt diminuate, ceea ce explică și relatările ulterioare confuze ale acestuia, ceea ce reduce calitatea probatorie a susținerilor sale.

De asemenea, s-a reținut că o altfel de declarație a dat victima medicului care l-a preluat din salvare, de la Spitalul din orșova, acesta declarând potrivit celor consemnate în fișa de observație că a fost bătut în jurul orei în centrul comunei Mehadia (timp și loc în care a avut loc incidentul cu inculpatul U.) de către polițistul B., nici o altă declarație nereferindu-se la prezența inculpatului B. în centrul localității la acea oră. Totodată s-a reținut că, în ceea ce privește agresiunea comisă de inculpatul U.M. asupra victimei H.C., în cauză există probe care înlătură orice dubiu asupra existenței acesteia și vinovăției inculpatului. Astfel, în declarația sa, martora U.M.

(fila 116 dosar tribunal), mama inculpatului U.M., a relatat că a fost trezită de victimă care i-a spus că se bate cu fiul său, că l-a urmat de urgență afară, a ajuns în părculețul din centrul comunei și a sesizat că erau mai multe persoane, inculpatul U. a întrebat-o pe victimă de ce a chemat-o pe mama acestuia acolo și i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona feței, iar când victima s-a întors cu spatele i-a tras o lovitură de picior în spate. S-a mai reținut că, reaudiată în faza de rejudecarea a apelului (fila 258) martora și-a menținut declarațiile arătând că după sosirea sa, inculpatul, enervat că victima o chemase, l-a mai lovit odată cu pumnul în față și odată cu piciorul în șold, astfel că, au existat acte de agresiune și înainte de chemarea de către victimă a mamei inculpatului.

Martora A.M.M. (fila 261 dosar tribunal) a arătat că a văzut momentul în care inculpatul U.M. a dat victimei un pumn, iar după ce victima a căzut la pământ, a început să-l lovească cu picioarele peste tot corpul, și la nivelul capului, al stomacului, peste picioare, „peste tot pe unde apuca”. Aceleași aspecte au fost susținute de către martoră și în fața instanței de apel în rejudecare (fila 299-300), aceasta menționând că după ce victima a căzut la pământ, inculpatul U. a mai lovit victima cu piciorul în coaste nelăsând-o să se ridice, loviturile continuând până la intervenția soțului său. S-a mai reținut că, în același sens, este și declarația martorului A.N. (fila 263 tribunal), care a arătat că a fost de față când inculpatul U.M.

a lovit victima, că „mai întâi i-a aplicat o lovitură în zona feței cu pumnul, după care acesta a picat jos și apoi a început să-l lovească cu picioarele peste tot”. Totodată, martorul a apreciat că inculpatul U.M. a lovit destul de tare victima întrucât a observat că din cauza loviturilor primite victima aproape a fost băgată sub un autoturism din apropiere. De asemenea s-a reținut că, potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 2840/B/2008 (filele 45 - 46 dosar U.P.) întocmit de I.M.L. Craiova, moartea lui H.C. a fost violentă, s-a datorat stării toxico-septice, episod final în evoluția unui traumatism toraco-abdominal, cu rupturi hepatice, ruptură de splină; leziunile de violență s-au putut produce prin lovire cu corp dur, între traumatism și deces existând legătură de cauzalitate directă și necondiționată.

Prin avizul nr. El/4511/2009 al Comisiei Superioare de Medicină Legală s-a concluzionat că leziunile constate s-au produs ca urmare a mai multor lovituri în regiunea trunchiului, fiind exclusă producerea lor printr-o singură lovitură; că nu se poate preciza dacă leziunile cu rol tanatogenerator s-au produs concomitent, în cadrul unui singur moment traumatic sau în momente diferite, însă fiecare dintre cele două leziuni luată separat, avea potențial tanatogenerator, putând duce la deces, prin ea însăși; că în raport cu constatările intraoperatorii, acumularea de sânge în cavitatea peritoneală s-a produs gradual, astfel încât intervalul de timp între producerea leziunilor și instalarea simptomatologiei putea fi de ordinul minutelor sau al orelor, interval în care victima se putea deplasa singură.

Medicii care au tratat pe victima după producerea agresiunii au învederat instanței de apel că, deși loviturile au fost de mare intensitate, victima se putea deplasa singură, ruptura de splină care a produs hemoragia, putând avea loc în doi timpi, mai întâi se rupe organul dar este ținut de membrană, iar mai târziu se rupe membrana, efectul fiind hemoragie masivă. Curtea de apel a mai reținut că, din înregistrarea apelului la 112 de la ora 3,35, a rezultat că victima a declarat dispeceratului de poliție că a fost agresat de inculpatul U.M. Tot din înregistrarea acestuia apel, rezultă că soția victimei a comunicat operatoarei apelurilor de urgență că soțul său este „plin de sânge”, ceea ce întărește declarațiile martorilor că U.M.

a lovit victima de mai multe ori și nu doar o lovitură cu dosul palmei în zona feței și una cu piciorul în zona șoldului, aceste lovituri neputând provoca leziuni pentru care să fie „plin de sânge”. Având în vedere că din declarațiile martorilor a rezultat că inculpatul U.M. a aplicat victimei mai multe lovituri cu picioarele în zona abdominală și nu așa cum a susținut inculpatul, că potrivit actelor medico-legale s-a concluzionat că oricare dintre leziunile produse în această zonă e aptă prin ea însăși să conducă la decesul victimei, s-a reținut că, în mod corect prima instanță a reținut în sarcina acestui .inculpat comiterea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen.

În ce privește sancțiunea aplicată, instanța de apel, raportat la criteriile generale de individualizare reglementate de prevederile art. 72 C. pen., potrivit cărora: „la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală”, apreciat că se impune o reindividualizare a pedepsei.

Instanța de rejudecare a avut în vedere pericolul social concret al faptei comise, modalitatea de săvârșire a acesteia, precum și faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, că de la data comiterii acestei infracțiuni, respectiv din anul 2008, inculpatul U. nu a mai încălcat vreo normă de drept penal, nesuferind nici o altă condamnare, aceste împrejurări fiind de natură a convinge că aplicarea unei pedepse de 6 ani închisoare, este suficientă pentru a se realiza prevenția specială și generală și pentru a se atinge scopul pedepsei. Se apreciat, totodată, că pedeapsa de 6 ani