ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 815/2016

Decizia nr. 815/2016

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Arbitraj Comercial și Civil de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Neamț din 2 iulie 2013 în Dosarul nr. x/2013, Biroul Individual de Arhitectură A. a solicitat obligarea SC B. SRL la plata sumei de 5.054,31 euro + TVA (25.736,850 lei la data facturării) reactualizată cu indicele de inflație până la momentul plății efective, precum și penalități de întârziere în cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere conform contractului de proiectare nr. x/2009.

Ulterior, potrivit precizărilor depuse la primul termen în procedura arbitrală, Biroul Individual de Arhitectură A. a solicitat, ca urmare a plății parțiale a sumei de 2.000 lei de către SC B. SRL, suma de 4.681,30 euro + TVA, reactualizată cu indicele de inflație până la momentul achitării efective, la care se adaugă penalități de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere, conform contractului.

Prin Hotărârea arbitrală nr. 1 din 23 septembrie 2013, SC B. SRL a fost obligată să plătească Biroului Individual de Arhitectură A. suma de 4.681,30 euro + TVA, la care se adaugă penalitățile de întârziere în cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, conform contractului.

Împotriva hotărârii arbitrale din 23 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial și Civil de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Neamț, a formulat acțiune în anulare reclamanta SC B. SRL invocând, în drept, dispozițiile art. 611 alin. (1), art. 608 alin. (1) lit. b), d), f) și h) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, art. 1020 și art. 970 C. civ. din 1864.

Prin Sentința nr. 18 din 19 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția tardivității acțiunii în anulare invocată de pârâtul Biroul Individual de Arhitectură A., s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC B. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Biroul Individual de Arhitectură A.. A fost anulată hotărârea arbitrală din 23 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial și Civil de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Neamț în Dosarul nr. x/2013 și a fost stabilit termen pentru administrarea probelor și judecarea în fond a cauzei la data de 19 martie 2015.

Prin Sentința nr. 68 din 30 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de Biroul Individual de Arhitectură A., împotriva SC B. SRL astfel cum a fost precizată. A fost obligată pârâta SC B. SRL la plata către Biroul Individual de Arhitectură A. a contravalorii în lei, la data plății, a sumei de 4.681,30 euro, la care se adaugă TVA, precum și la plata sumei de 51 lei, reprezentând penalizări calculate potrivit art. 13 din contractul de proiectare din 11 septembrie 2009. A fost respinsă cererea de obligare a pârâtei la plata sumei reactualizate cu indicele de inflație. A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.272 lei reprezentând cheltuielile efectuate de reclamant în fața instanței arbitrale.

În argumentarea acestei soluții, s-a reținut, în esență, că între părți s-a încheiat contractul de proiectare din 11 septembrie 2009, având ca obiect elaborarea și predarea de către proiectant către beneficiar a documentației de urbanism pentru PUZ - Depozit zonal conform pentru deșeuri industriale, documentație incluzând piese scrise și desenate, documentație pentru obținerea certificatului de urbanism și a unor avize, cu mențiunea că eventualele studii de impact, raportul de mediu și de gospodărire a apelor vor fi angajate și plătite de beneficiar cu o firmă care va realiza și studiul de fezabilitate (art. 2). Termenul final de predare a fost stabilit la 31 decembrie 2009 (art. 3), iar valoarea contractului la 9.000 euro + 19% TVA, cu plata unui avans de 20% și a unui rest de plată de 80%, pe baza facturilor, la termenele convenite de comun acord, pe bază de factură emisă de proiectant, conform art. 4.

Pentru neachitarea la termenul scadent a facturii, prin art. 13 s-a prevăzut ca proiectantul să aplice o penalizare de 0,1% din valoarea facturii, pentru fiecare zi de întârziere, dar nu mai mult de 0,2% din valoarea facturii neachitate, beneficiarul obligându-se să plătească această penalizare.

În baza acestui contract, proiectantul a emis factura fiscală din 6 mai 2011, pentru suma de 25.736,850 lei (inclusiv TVA), la emiterea facturii avându-se în vedere cursul BNR, de 4,1065 RON pentru un euro.

În raport cu probatoriul administrat în cauză, curtea de apel a apreciat că se impune admiterea acțiunii, așa cum a fost precizată de reclamant, dar fără reactualizarea sumei pretinse, pentru suma de 25.736,85 lei care reprezintă contravaloarea în lei, la data emiterii facturii fiscale din 6 mai 2011, a sumei de 5.054,31 euro plus TVA, sumă solicitată inițial prin acțiunea arbitrală, redusă ulterior cu suma de 2.000 lei, ca urmare a unei plăți parțiale.

S-a apreciat că suma reactualizată nu poate fi acordată având în vedere că reclamantul nu a atacat hotărârea arbitrală, prin care nu a fost acordată suma reactualizată, iar obligarea pârâtei la plata sumei reactualizate ar semnifica o înrăutățire a situației acesteia, ca urmare a exercitării acțiunii în anularea hotărârii arbitrare.

Împotriva Sentinței nr. 68/2015 din 30 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul Biroul Individual de Arhitectură A..

Recurentul a criticat sentința menționată din perspectiva respingerii cererii de obligare a pârâtei la plata sumei reactualizate cu indicele de inflație, respectiv, cu privire la acordarea penalităților în cuantum de 51 lei și nu astfel cum au fost solicitate prin cererea formulată la instanța arbitrală.

În ceea ce privește respingerea cererii de obligare a pârâtei la plata sumei reactualizate cu indicele de inflație, a susținut recurentul că prin Sentința nr. 18 din 19 februarie 2015, Curtea de Apel Bacău a anulat hotărârea arbitrală din 23 septembrie 2013, împotriva căreia a formulat recurs iar prin Sentința nr. 68 din 30 aprilie 2014, s-a reținut că nu poate fi acordată reactualizarea sumei pretinse deoarece ar semnifica o înrăutățire a situației pârâtei în propria cale de atac.

Cu privire la acordarea penalităților în cuantum de 51 lei și nu astfel cum a fost solicitat prin cererea formulată la instanța arbitrală, a susținut recurentul că prin hotărârea recurată, instanța nu a motivat de ce acordă penalități în cuantum de 51 lei și nu astfel cum au fost solicitate la instanța arbitrală.

În final, recurentul a susținut că atâta timp cât s-a anulat hotărârea arbitrală, instanța trebuia să se pronunțe asupra tuturor capetelor de cerere iar nepronunțarea echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.

Prin precizarea depusă la 16 iulie 2015, recurentul a arătat că motivele invocate prin cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Prin încheierea din 8 decembrie 2015, Înalta Curte a dispus comunicarea către părți a  principiu recursul și a fixat termen de judecată la 1 raportului întocmit în cauză iar prin încheierea din 1 martie 2016, Înalta Curte a admis în martie 2016.

Analizând recursul declarat de pârâtul Biroul Individual de Arhitectură A. împotriva Sentinței nr. 68/2015 din 30 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, din perspectiva criticilor formulate și temeiurilor de drept invocate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Critica recurentului, subsumată motivului de casare invocat anterior, prin care a susținut că sentința recurată nu cuprinde argumentele referitoare la soluția de acordare a penalităților în cuantum de 51 lei și nu astfel cum au fost solicitate la instanța arbitrală, se constată a fi fondată, pentru considerentele ce succed.

Astfel, din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte observă că, prin dispozitivul sentinței recurate, s-a dispus obligarea pârâtei SC B. SRL la plata sumei de 51 lei calculată potrivit art. 13 din contract, însă din verificarea considerentelor hotărârii nu rezultă niciun argument și nu se face nicio referire la modalitatea în care s-a ajuns la această soluție, în condițiile în care prin cererea introductivă, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 4.681,30 euro + TVA, reactualizată cu indicele de inflație până la momentul achitării efective, la care se adaugă penalități de 0,1% pe zi de întârziere, conform contractului.

Așa fiind, este de reținut că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, obligație consacrată legislativ de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Or, așa cum s-a arătat anterior, verificarea considerentelor sentinței atacate din perspectiva criticilor formulate, relevă că nemotivarea soluției de obligare a pârâtei la plata sumei de 51 lei cu titlu de penalități de întârziere constituie motiv de casare, în raport cu dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. în condițiile în care aceasta nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței.

Similară este situația și în ceea ce privește critica referitoare la reactualizarea cu indicele de inflație a sumei pretinse, în sensul că instanța nu și-a fundamentat în fapt și în drept soluția, mărginindu-se la a constata că admiterea acestui capăt de cerere ar însemna înrăutățirea situației pârâtei în propria cale de atac.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În speță, se constată că deși prin precizarea depusă la 16 iulie 2015, recurentul a invocat și dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ca temei al cererii de recurs, din analiza criticilor formulate rezultă că nu s-au formulat veritabile critici care să vizeze nelegalitatea hotărârii instanței de control judiciar din perspectiva temeiului de drept menționat, împrejurare ce face imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanței de recurs în limitele impuse de art. 488 C. proc. civ.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte admite recursul declarat de pârâtul Biroul Individual de Arhitectură A. împotriva Sentinței nr. 68/2015 din 30 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Biroul individual de arhitectură A. împotriva Sentinței nr. 68/2015 din 30 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2016.

Procesat de GGC - CL