ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3438/2015

Decizia nr. 3438/2015

Asupra cererii de renunțare la judecată formulată de recurenta-pârâtă;

Prin încheierea din 14 aprilie 2014, pronunțată în Dosarul nr.

x/2/2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a dispus următoarele:

- stabilește că petenta SC A. SA trebuie să achite o taxă

judiciară de timbru în sumă totală de 42 RON;

- intimații Ministerul Mediului, Pădurilor și Schimbărilor

Climatice, SC B. SRL, SC C. SRL și SC D. SRL au posibilitatea să formuleze

în scris cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare

de timbru aferentă plângerii petentei în termen de 3 zile;

- prorogă pronunțarea asupra excepției insuficientei timbrări

a plângerii.

Împotriva încheierii din 14 aprilie 2014 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

în dosarul nr. x/2/2014 a declarat apel SC B. SRL - lider al asocierii formate din

SC B. SRL și SC E. SRL, prin administrator judiciar F. SPRL, cauza fiind înregistrată

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2014.

La termenul de judecată de astăzi, Înalta Curte, în temeiul

art. 28 alin. (1) raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a constatat

că încheierea atacată, pronunțată de o instanță de

contencios administrativ, este supusă numai căii de atac a recursului,

motiv pentru care calea de atac exercitată de pârâtă va fi soluționată

ca recurs, iar instanța a rămas în pronunțare asupra cererii formulate

de recurenta-pârâtă de renunțare la judecata căii de atac exercitate.

În acest sens, Înalta Curte constată că, prin înscrisul înregistrat

la Registratura Generală în 23 iunie 2015, recurenta-pârâtă a formulat

cerere de renunțare la judecata căii de atac exercitate împotriva încheierii

din 14 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2014.

Potrivit art. 406 C. proc. civ.:

„Art. 406. - (1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată,

în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie

prin cerere scrisă.

(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.

(3) Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii

de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va oblisa pe

reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.

(4) Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen

la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea

nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți.

Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că

renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen

până la care să își exprime poziția față de cererea

de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră

acord tacit la renunțare. [...]

(6) Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre

supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară

celei care a luat act de renunțare. Când renunțarea are loc în fața

unei secții a înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea

este definitivă.”

Constatând că cererea de renunțare la judecata căii de atac

a fost formulată cu respectarea dispozițiilor art. 406 alin. (1) și

(2) C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de manifestarea unilaterală de voință

exprimată de recurenta-pârâtă.

Având în vedere dispozițiile art. 406 alin. (3) C. proc. civ., întrucât

cererea de renunțare la judecata căii de atac a fost formulată după

comunicarea cererii către intimata-reclamantă A. SA și având în vedere

cererea și documentele justificative depuse de intimata-reclamantă, Înalta

Curte va dispune obligarea recurentei la plata către intimata-reclamantă

a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.

În privința cheltuielilor de judecată solicitate de intimata-reclamantă,

Înalta Curte reține că sunt lipsite de relevanță apărările

recurentei-pârâte cuprinse în notele de ședință înregistrate la dosar

la data de 02 noiembrie 2015, atât cele întemeiate pe decizia nr. 2 din 19 ianuarie

2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul competent

să soluționeze recursul în interesul legii, referitoare Ia taxa de timbru

datorată pentru plângerea formulată împotriva deciziei pronunțate

de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, cât și

cele întemeiate pe lipsa capacității procesuale a Asocierii A. SA. Sub

acest aspect, Înalta Curte are în vedere faptul că răspunderea pentru

plata cheltuielilor de judecată este întemeiată pe culpa procesuală

a părții care, deși a renunțat la judecata căii de atac,

nu este exonerată de plata cheltuielilor avansate de celelalte părți,

care au primit cererea și au angajat cheltuieli pentru a-și asigura apărarea.

În temeiul art. 406 alin. (3) și (6) C. proc. civ.,

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I

D E

Ia act de renunțarea pârâtei SC B. SRL - lider al asocierii formate

din SC B. SRL și SC E. SRL, prin administrator judiciar F. SPRL, la judecata

recursului declarat împotriva încheierii din 14 aprilie 2014 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2014.

Obligă pe recurenta-pârâtă SC B. SRL la plata către intimata-reclamantă

SC A. SA a sumei de 449,49 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând

onorariu de avocat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

03 noiembrie 2015.