ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3145/2012

Ședința publică de la 12 iunie 2012 Asupra recursurilor de față : Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele : Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanții M.T., C.T.L.D. și V.A.M., în calitate de moștenitori ai defunctului M.G.V., în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 400.000 Euro, reprezentând despăgubiri pentru daune morale. Prin sentința civilă nr. 434/2010 a Tribunalului Vrancea s-a admis în parte acțiunea și a fost obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 45.000 Euro cu titlu de daune morale.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că prin sentința penală nr. 162 din 27 martie 1958 pronunțată de Tribunalul Militar Constanța, autorul reclamanților M.G.V., decedat la data de 15 decembrie 1968, a fost condamnat la 8 ani închisoare corecțională si 5 ani interdicție corecțională pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea 221/2009 această condamnare constituie de drept condamnare cu caracter politic. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul STATUL ROMÂN PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE VRANCEA invocând faptul că nu s-a avut în vedere că reclamanții nu au suportat personal vreo condamnare, iar art. 5 din Legea nr. 221/2009 are în vedere doar persoanele vătămate și că dreptul la repararea unui prejudiciul moral este un drept de natură exclusiv personală ce nu se poate transmite prin moștenire.

In cauză, au declarat apel și reclamanții C.T., L.D., M.T. și V.A.M., dar nu l-au motivat. Curtea de Apel Galați, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 148/R din 14 septembrie 2011 a admis apelul formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice Vrancea și a schimbat în parte sentința atacată numai în ceea ce privește cuantumul daunelor morale și anume 5000 Euro (echivalentul în lei la data plății) în loc de 45.000 Euro.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că aplicarea deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale litigiilor în curs, ar fi de natură a duce la încălcarea pactelor și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, astfel încât este obligată să dea prioritate reglementărilor internaționale, respectând astfel dispozițiile art. 20 din Constituția României, apreciind în acest sens că rolul Legii nr. 221/2009 este doar de complinire a reparației morale ce s-a încercat să se facă după 1989 prin diverse legi reparatorii, considerând că suma de 1.000 Euro pentru fiecare an de executare este ceea ce s-a dorit la data adoptării acestui act normativ.

Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs reclamanții C.T., L.D., M.T. și V.A.M. și pârâtul STATUL ROMÂN prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE VRANCEA. Critica adusă deciziei atacate de către reclamanții C.T., L.D., M.T. și V.A.M. se referă în esență la faptul că apariția Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a dus atât la aplicarea discriminatorie și discreționară a legii, cât și la instituirea de nedreptăți evidente, una dintre acestea fiind si diminuarea cuantumului despăgubirilor ce au fost acordate, astfel încât suma de 5000 Euro, nu poate fi pe măsura speranței legitime la despăgubire pe care o proclamă instanța de apel, față de alte cauze similare.

În acest sens, reclamanții apreciază că este rezonabil și adecvat ca în situația de față, să aibă parte de un tratament judiciar similar cu cel aplicat tuturor celorlalte persoane ce au beneficiat de hotărâri judecătorești reparatorii sub incidența Legii nr. 221/2009, până la apariția hotărârilor Curții Constituționale, care nu pot avea efect decât pentru viitor, nu și pentru cauzele înregistrate anterior apariției acestora. Recursul pârâtului STATUL ROMÂN prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE VRANCEA a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., iar critica vizează faptul că prin Deciziile nr. 1358 și 1360/2010, Curtea Constituțională a declarat ca neconstituționale prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 și că, potrivit art. 31 din Legea nr. 47/1992 „deciziile Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, sunt definitive si obligatorii". Analizând critica pârâtului adusă deciziei atacate și în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că aceasta este fondată, urmând ca recursul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE VRANCEA să fie admis, iar critica formulată de reclamanții C.T., L.D., M.T.

și V.A.M. se constată a fi nefondată, urinând ca recursul reclamanților să fie respins, pentru următoarele considerente: Reclamanții C.T., L.D., M.T. și V.A.M. au promovat acțiunea privind obligarea Statului Român la acordarea daunelor morale, în temeiul dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, în calitate de persoane îndreptățite, pentru prejudiciul moral suferit în urma condamnării autorului lor M.G.V., cu caracter politic, prin sentința penală nr. 162 din 27 martie 1958 pronunțată de Tribunalul Militar Constanța, la 8 ani închisoare corecțională si 5 ani interdicție corecțională pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale.

Prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial din 15 noiembrie 2010, astfel că, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și dispozițiile art. 147 din Constituție. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituțională își încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, iar pe durata acestui termen, dispozițiile sunt suspendate de drept. In condițiile stabilite de art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 și art. 147 alin. (4) din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție legală este definitivă și obligatorie, iar efectele sale se răsfrâng și în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția.

Decizia Curții Constituționale este general obligatorie, opozabilă „ erga omnes ", inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că, după publicare, ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor. Având în vedere considerentele arătate, concluzia care se impune este aceea că dispoziția din lege declarată neconstituțională nu se mai poate aplica, instanța investită cu soluționarea unei acțiuni căreia i se aplica norma declarată neconstituțională având obligația să nu aplice în acea cauză dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale. Prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Î.C.C.J.

dată în recursul în interesul legii, s-a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și 1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei legal pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial. În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanții nu erau titularii unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului câtă vreme la data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul reclamanților.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. va admite recursul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE VRANCEA, va modifica decizia atacată și va admite apelul pârâtului împotriva sentinței nr. 434 din 10 iunie 2010 a Tribunalului Vrancea, pe care o schimbă în tot, în sensul că respinge acțiunea reclamanților, iar în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții C.T., L.D., M.T. și V.A.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE VRANCEA împotriva deciziei civile nr. 148/R din 14 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, pe care o modifică și în consecință: Admite apelul pârâtului STATUL ROMÂN PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE VRANCEA împotriva sentinței nr. 434 din 10 iunie 2010 a Tribunalului Vrancea, pe care o schimbă în tot, în sensul că respinge acțiunea reclamanților. Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții C.T., L.D., M.T. și V.A.M. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2012.