ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3145/2012

Ședința publică de la 12 iunie 2012

Asupra

recursurilor de față :

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele :

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanții M.T., C.T.L.D. și

V.A.M., în calitate de moștenitori ai defunctului M.G.V., în contradictoriu cu

pârâtul STATUL ROMÂN reprezentat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE au solicitat

obligarea pârâtului la plata sumei de 400.000 Euro, reprezentând despăgubiri

pentru daune morale.

Prin sentința

civilă nr. 434/2010 a Tribunalului Vrancea s-a admis în parte acțiunea și a

fost obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 45.000 Euro cu titlu de

daune morale.

Pentru a hotărî

astfel, s-a reținut că prin sentința penală nr. 162 din 27 martie 1958

pronunțată de Tribunalul Militar Constanța, autorul reclamanților M.G.V.,

decedat la data de 15 decembrie 1968, a fost condamnat la 8 ani închisoare

corecțională si 5 ani interdicție corecțională pentru delictul de uneltire

contra ordinii sociale

Potrivit art. 1

alin. (2) din Legea 221/2009 această condamnare constituie de drept condamnare

cu caracter politic.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâtul STATUL ROMÂN PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A

FINANȚELOR PUBLICE VRANCEA invocând faptul că nu s-a avut în vedere că

reclamanții nu au suportat personal vreo condamnare, iar art. 5 din Legea nr.

221/2009 are în vedere doar persoanele vătămate și că dreptul la repararea unui

prejudiciul moral este un drept de natură exclusiv personală ce nu se poate

transmite prin moștenire.

In cauză, au

declarat apel și reclamanții C.T., L.D., M.T. și V.A.M., dar nu l-au motivat.

Curtea de Apel

Galați, secția

I

civilă, prin decizia civilă nr. 148/R din 14

septembrie 2011 a admis apelul formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice Vrancea și a schimbat în parte sentința atacată numai în

ceea ce privește cuantumul daunelor morale și anume 5000 Euro (echivalentul în

lei la data plății) în loc de 45.000 Euro.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a reținut că aplicarea deciziei nr. 1358/2010 a Curții

Constituționale litigiilor în curs, ar fi de natură a duce la încălcarea

pactelor și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care

România este parte, astfel încât este obligată să dea prioritate

reglementărilor internaționale, respectând astfel dispozițiile art. 20 din

Constituția României, apreciind în acest sens că rolul Legii nr. 221/2009 este

doar de complinire a reparației morale ce s-a încercat să se facă după 1989

prin diverse legi reparatorii, considerând că suma de 1.000 Euro pentru fiecare

an de executare este ceea ce s-a dorit la data adoptării acestui act normativ.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal au declarat recurs reclamanții C.T., L.D., M.T. și

V.A.M. și pârâtul STATUL ROMÂN prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE

VRANCEA.

Critica adusă

deciziei atacate de către reclamanții C.T., L.D., M.T. și V.A.M. se referă în

esență la faptul că apariția Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a dus atât

la aplicarea discriminatorie și discreționară a legii, cât și la instituirea de

nedreptăți evidente, una dintre acestea fiind si diminuarea cuantumului

despăgubirilor ce au fost acordate, astfel încât suma de 5000 Euro, nu poate fi

pe măsura speranței legitime la despăgubire pe care o proclamă instanța de

apel, față de alte cauze similare.

În acest sens,

reclamanții apreciază că este rezonabil și adecvat ca în situația de față, să

aibă parte de un tratament judiciar similar cu cel aplicat tuturor celorlalte

persoane ce au beneficiat de hotărâri judecătorești reparatorii sub incidența

Legii nr. 221/2009, până la apariția hotărârilor Curții Constituționale, care

nu pot avea efect decât pentru viitor, nu și pentru cauzele înregistrate

anterior apariției acestora.

Recursul

pârâtului STATUL ROMÂN prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE VRANCEA a

fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar critica

vizează faptul că prin Deciziile nr. 1358 și 1360/2010, Curtea Constituțională

a declarat ca neconstituționale prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 221/2009 și că, potrivit art. 31 din Legea nr. 47/1992 „deciziile Curții

Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau

ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, sunt

definitive si obligatorii".

Analizând critica

pârâtului adusă deciziei atacate și în raport de temeiurile de drept invocate,

Înalta Curte constată că aceasta este fondată, urmând ca recursul declarat de

pârâtul STATUL ROMÂN prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE VRANCEA să fie

admis, iar critica formulată de reclamanții C.T., L.D., M.T. și V.A.M. se

constată a fi nefondată, urinând ca recursul reclamanților să fie respins,

pentru următoarele considerente:

Reclamanții C.T.,

L.D., M.T. și V.A.M. au promovat acțiunea privind obligarea Statului Român la

acordarea daunelor morale, în temeiul dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din

Legea 221/2009, în calitate de persoane îndreptățite, pentru prejudiciul moral

suferit în urma condamnării autorului lor M.G.V., cu caracter politic, prin

sentința penală nr. 162 din 27 martie 1958 pronunțată de Tribunalul Militar

Constanța, la 8 ani închisoare corecțională si 5 ani interdicție corecțională

pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale.

Prevederile art.

5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost declarate neconstituționale

prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată

în Monitorul Oficial din 15 noiembrie 2010, astfel că, trebuie avute în vedere

dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și dispozițiile art. 147

din Constituție.

Potrivit art. 147

alin. (1) din Constituție, decizia prin care o normă de drept a fost declarată

neconstituțională își încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei

în Monitorul Oficial, iar pe durata acestui termen, dispozițiile sunt

suspendate de drept.

In condițiile

stabilite de art. 31 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 și art. 147 alin.

(4) din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție

legală este definitivă și obligatorie, iar efectele sale se răsfrâng și în alte

cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția.

Decizia Curții

Constituționale este general obligatorie, opozabilă „

erga omnes

",

inclusiv pentru instanțele judecătorești și are putere numai pentru viitor,

ceea ce înseamnă că, după publicare, ea are efect asupra cauzelor aflate în

curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.

Având în vedere

considerentele arătate, concluzia care se impune este aceea că dispoziția din

lege declarată neconstituțională nu se mai poate aplica, instanța investită cu

soluționarea unei acțiuni căreia i se aplica norma declarată neconstituțională

având obligația să nu aplice în acea cauză dispozițiile legale a căror

neconstituționalitate a fost constatată prin decizia Curții Constituționale.

Prin decizia nr.

12 din 19 septembrie 2011 a Î.C.C.J. dată în recursul în interesul legii, s-a

stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și

1360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 și-au

încetat efectele și nu mai pot constitui temei legal pentru cauzele nesoluționate

definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional

în Monitorul Oficial.

În speță, nu

există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamanții nu erau titularii unui

bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului câtă vreme la data publicării deciziei

Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să

fi confirmat dreptul reclamanților.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. va

admite recursul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN prin DIRECȚIA GENERALĂ A

FINANȚELOR PUBLICE VRANCEA, va modifica decizia atacată și va admite apelul

pârâtului împotriva sentinței nr. 434 din 10 iunie 2010 a Tribunalului Vrancea,

pe care o schimbă în tot, în sensul că respinge acțiunea reclamanților, iar în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanții C.T., L.D., M.T. și V.A.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul STATUL ROMÂN prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE

VRANCEA împotriva deciziei civile nr. 148/R din 14 septembrie

2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția

I civilă,

pe care

o modifică și în

consecință:

Admite apelul

pârâtului STATUL ROMÂN PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE VRANCEA

împotriva sentinței nr. 434 din 10 iunie 2010 a Tribunalului Vrancea, pe care o

schimbă în tot, în sensul că respinge acțiunea reclamanților.

Respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamanții

C.T.,

L.D., M.T. și

V.A.M. împotriva

aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 12 iunie 2012.