ÎCCJ, decizie (scj.ro #85488)

Daune

materiale și morale solicitate organelor financiare pentru constatări și

impuneri care au determinat plăți de taxe și impozite nedatorate legal

Din întreaga economie a Legii

nr.29/1990, rezultă că instanțele de contencios administrativ au abilitarea să

se pronunțe și asupra prejudiciului suferit de o persoană printr-un act

administrativ reclamat ca având caracter nelegal, cum pot fi și actele

organelor financiare de constatare și  impunere la taxe și impozite

nedatorate legal.

Secția de

contencios administrativ – decizia nr.2781 din 1 octombrie 2002

Societatea comercială „I.I.V.” SRL a chemat în judecată Ministerul Finanțelor

Publice și Garda Financiară Vrancea, pentru a fi obligați cu titlu de daune, la

plata următoarelor sume:

- 197.243.802 lei, plătită ca datorie necuvenită la bugetul statului, inclusiv

majorări de întârziere și cheltuieli de judecată;

- 2.894.202.208 lei, sumă actualizată la cifra de inflație a sumei de mai sus,

până la data de 31 decembrie 2000;

- 1.000.000 lei, daune morale.

În motivarea acțiunii, reclamanta a  învederat că, printr-un act de

control al Gărzii Financiare, a fost obligată, în temeiul art.18 din Legea

nr.42/1993, la virarea către bugetul de stat a unei sume egale cu plata

accizelor. Contestația introdusă împotriva procesului verbal de control a fost

admisă, iar actul atacat anulat printr-o hotărâre  rămasă definitivă și

irevocabilă la data de 29 ianuarie 1999.

Pe parcursul judecății reclamanta a renunțat la plata sumei  de

197.243.802 lei ca urmare a restituirii sumei de 181.418.922 de lei către

D.G.F.P.C.F.S Vrancea.

Curtea de Apel Galați – Secția comercială și de contencios administrativ, prin

sentința civilă nr.65 din 2 aprilie 2001, a respins ca nefondată acțiunea

introdusă.

S-a reținut, de către prima instanță, că procedura contestării constatărilor

organului financiar nu constituie în sine o încălcare a unor drepturi

recunoscute prin lege. Că, deși s-ar putea pune problema răspunderii civile

delictuale pentru exercitarea cu rea voință a controlului  în discuție sau

chiar a îmbogățirii statului fără just temei, totuși întrucât în materia

răspunderii  delictuale cât și în ce privește materia îmbogățirii fără

just temei competența aparține instanțelor ordinare, urmează a fi respinsă

acțiunea ca nefondată.

Sentința a fost recurată de către reclamantă, susținând, în esență, că litigiul

trebuie soluționat  în cadrul  contenciosului administrativ, prima

instanță stabilind  greșit că ar fi vorba de o răspundere civilă

delictuală fondată pe dispozițiile art.998 C.civ.

Critica este fondată.

Din practicaua sentinței recurate rezultă că reclamanta, la solicitarea

instanței, și-a precizat temeiul acțiunii, arătând că aceasta a fost formulată

potrivt dispozițiilor art.6 din Legea nr.29/1990.

Prima instanță, independent de precizarea adusă de către reclamantă, a făcut o

evaluare criticabilă a naturii juridice a acțiunii și, drept urmare, în mod

greșit s-a considerat că nu are competența de a soluționa cele două capete de

cerere cu  judecarea cărora a rămas investită.

Din întreaga economie a Legii nr.29/1990, rezultă că instanța de contencios are

abilitarea să se pronunțe și asupra prejudiciului suferit de o persoană

printr-un act administrativ reclamat ca având caracter nelegal.

Valorificarea acestor drepturi  se face, potrivit acelorași principii

generale de drept, fie odată cu acțiunea în anulare a actului administrativ,

fie separat și ulterior.

Este evident că dreptul la dezdăunare își are sorgintea în încălcarea dreptului

recunoscut de lege ce a fost încălcat prin actul administrativ reclamat. Atâta

vreme cât legea specială oferă o cale proprie de realizare a dreptului la

daune, aceasta nu poate fi substituită prin recursul al o dispoziție legală a

cărei aplicare are un caracter subsidiar, fundamentând în mod generic, cadrul

răspunderii delictuale civile.

Nu există  nici un temei convingător pentru a considera că

nevalorificarea concomitentă, în cadrul procesului de bază, a dreptului derivat

la despăgubiri dă loc unei schimbări de substanță a acestuia din urmă,

modificându-i natura juridică și îndepărtându-l de sfera raporturilor juridice

născute în cadrul și sub incidența contenciosului administrativ.

Așa fiind, instanța avea a se pronunța și asupra celor două capete de cerere cu

judecarea cărora a fost investită.

În cadrul acestei judecăți, va trebui să se examineze dacă există temeiuri

pentru acordarea și de daune morale, precum și dacă faptul de a fi acționat

după mai mult de un an de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de anulare

a actului administrativ, în intenția de a obține și daune de întârziere, nu ar

putea fi considerat ca o exercitare abuzivă a unui drept.

Față de considerentele expuse, s-a admis recursul, s-a casat sentința recurată

și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.