ÎCCJ — Daune materiale și morale solicitate organelor financiare pentru constatări și impuneri care au determinat plăți de taxe și impozite nedatorate legal Din întreaga economie a Legii nr.29/1990…

Daune materiale și morale solicitate organelor financiare pentru constatări și impuneri care au determinat plăți de taxe și impozite nedatorate legal Din întreaga economie a Legii nr.29/1990, rezultă că instanțele de contencios administrativ au abilitarea să se pronunțe și asupra prejudiciului suferit de o persoană printr-un act administrativ reclamat ca având caracter nelegal, cum pot fi și actele organelor financiare de constatare și impunere la taxe și impozite nedatorate legal.

Secția de contencios administrativ – decizia nr.2781 din 1 octombrie 2002 Societatea comercială „I.I.V.” SRL a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice și Garda Financiară Vrancea, pentru a fi obligați cu titlu de daune, la plata următoarelor sume: - 197.243.802 lei, plătită ca datorie necuvenită la bugetul statului, inclusiv majorări de întârziere și cheltuieli de judecată; - 2.894.202.208 lei, sumă actualizată la cifra de inflație a sumei de mai sus, până la data de 31 decembrie 2000; - 1.000.000 lei, daune morale. În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat că, printr-un act de control al Gărzii Financiare, a fost obligată, în temeiul art.18 din Legea nr.42/1993, la virarea către bugetul de stat a unei sume egale cu plata accizelor.

Contestația introdusă împotriva procesului verbal de control a fost admisă, iar actul atacat anulat printr-o hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă la data de 29 ianuarie 1999. Pe parcursul judecății reclamanta a renunțat la plata sumei de 197.243.802 lei ca urmare a restituirii sumei de 181.418.922 de lei către D.G.F.P.C.F.S Vrancea. Curtea de Apel Galați – Secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr.65 din 2 aprilie 2001, a respins ca nefondată acțiunea introdusă. S-a reținut, de către prima instanță, că procedura contestării constatărilor organului financiar nu constituie în sine o încălcare a unor drepturi recunoscute prin lege.

Că, deși s-ar putea pune problema răspunderii civile delictuale pentru exercitarea cu rea voință a controlului în discuție sau chiar a îmbogățirii statului fără just temei, totuși întrucât în materia răspunderii delictuale cât și în ce privește materia îmbogățirii fără just temei competența aparține instanțelor ordinare, urmează a fi respinsă acțiunea ca nefondată. Sentința a fost recurată de către reclamantă, susținând, în esență, că litigiul trebuie soluționat în cadrul contenciosului administrativ, prima instanță stabilind greșit că ar fi vorba de o răspundere civilă delictuală fondată pe dispozițiile art.998 C.civ. Critica este fondată. Din practicaua sentinței recurate rezultă că reclamanta, la solicitarea instanței, și-a precizat temeiul acțiunii, arătând că aceasta a fost formulată potrivt dispozițiilor art.6 din Legea nr.29/1990.

Prima instanță, independent de precizarea adusă de către reclamantă, a făcut o evaluare criticabilă a naturii juridice a acțiunii și, drept urmare, în mod greșit s-a considerat că nu are competența de a soluționa cele două capete de cerere cu judecarea cărora a rămas investită. Din întreaga economie a Legii nr.29/1990, rezultă că instanța de contencios are abilitarea să se pronunțe și asupra prejudiciului suferit de o persoană printr-un act administrativ reclamat ca având caracter nelegal. Valorificarea acestor drepturi se face, potrivit acelorași principii generale de drept, fie odată cu acțiunea în anulare a actului administrativ, fie separat și ulterior. Este evident că dreptul la dezdăunare își are sorgintea în încălcarea dreptului recunoscut de lege ce a fost încălcat prin actul administrativ reclamat.

Atâta vreme cât legea specială oferă o cale proprie de realizare a dreptului la daune, aceasta nu poate fi substituită prin recursul al o dispoziție legală a cărei aplicare are un caracter subsidiar, fundamentând în mod generic, cadrul răspunderii delictuale civile. Nu există nici un temei convingător pentru a considera că nevalorificarea concomitentă, în cadrul procesului de bază, a dreptului derivat la despăgubiri dă loc unei schimbări de substanță a acestuia din urmă, modificându-i natura juridică și îndepărtându-l de sfera raporturilor juridice născute în cadrul și sub incidența contenciosului administrativ. Așa fiind, instanța avea a se pronunța și asupra celor două capete de cerere cu judecarea cărora a fost investită.

În cadrul acestei judecăți, va trebui să se examineze dacă există temeiuri pentru acordarea și de daune morale, precum și dacă faptul de a fi acționat după mai mult de un an de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de anulare a actului administrativ, în intenția de a obține și daune de întârziere, nu ar putea fi considerat ca o exercitare abuzivă a unui drept. Față de considerentele expuse, s-a admis recursul, s-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.