ÎCCJ, decizie (scj.ro #85510)

Acte ale organelor Ministerului Finanțelor

Publice pentru care s-au reglementat și căi de atac administrative

Este prematură acțiunea adresată instanței de contencios administrativ

pentru anularea actelor de constatare și stabilire a unor obligații bugetare,

dacă în cadrul căilor de atac administrative s-a dispus refacerea actului pe

baza căruia s-au emis actele contestate.

Secția

de contencios administrativ – decizia nr.3157 din 24 octombrie 2002

Societatea comercială „S” SRL a chemat în judecată Ministerul Finanțelor

Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de

Stat a județului Vrancea, solicitând anularea deciziei nr.1487 din 31 octombrie

2000 și a dispoziției nr.35 din 26 iulie 2000 prin care i-au fost stabilite

obligații bugetare în sumă de 31.671.005 lei, ca nelegale.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că sancțiunea pentru stornarea

greșită a cheltuielilor de sponsorizare (18.559.000 lei) în luna decembrie 1998

nu mai putea fi aplicată întrucât a intervenit prescripția potrivit art.13

alin.4 din Legea nr.32/1998, iar impozitul pe profit și taxa pe valoarea

adăugată stabilite suplimentar de organele de control, precum și majorările de

întârziere aferente, sunt  calculate greșit, cu ignorarea actelor privind

mărfurile lipsă și degradate.

Curtea de Apel Galați – Secția comercială și de contencios administrativ, prin

sentința civilă nr.93/F din 29 mai 2001, a admis acțiunea, a anulat actele

administrative contestate și a  constatat că reclamanta nu are debite

către stat de natura celor stabilite de organele financiare de control.

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Vrancea a declarat recurs în

nume propriu și  pentru Ministerul Finanțelor Publice susținând că

hotărârea este nelegală deoarece instanța care a pronunțat-o s-a substituit

organelor administrative jurisdicționale, reclamanta neparcurgând procedura

prevăzută de Legea nr.105/1997 atunci în vigoare.

Recursul este întemeiat.

Din dosarul cauzei rezultă că Ministerul Finanțelor Publice – Direcția generală

de soluționare a plângerilor, prin decizia nr.1487 din 31 octombrie 2000 a

admis plângerea reclamantei formulată împotriva dispoziției nr.35 din 26 iulie

2000 a Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat

Vrancea, în sensul desființării acesteia și obligării organelor fiscale la

refacerea actelor de control.

Prin considerentele deciziei s-a reținut, în esneță, că obligația de plată a

sumei de 31.671.005 lei la bugetul de stat a fost stabilită fără includerea

perisabilităților aferente lunii aprilie 1999 în calculul limitelor maxime

admise pentru astfel de pierderi, iar taxa pe valoarea adăugată suplimentară a

fost calculată cu ignorarea prevederilor H.G. nr.304/1999.

Potrivit art.4 din Legea nr.29/1990, actele administrative jurisdicționale pot

fi atacate cu recurs după epuizarea căilor administrativ-jurisdicționale, în

termen de 15 zile de la comunicare, la instanța de contencios administrativ.

În privința măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite

de organele Ministerului Finanțelor Publice, Legea nr.105/1997, în vigoare la

data emiterii actelor administrative jurisdicționale atacate, stabilea, prin

art.9, că finalizarea procedurii prealabile are loc prin emiterea deciziei de

către Ministerul Finanțelor Publice, decizie care poate fi atacată la instanța

judecătorească competentă.

În cadrul procedurii prealabile administrative, Ministrul Finanțelor Publice a

fost investit prin lege cu prerogativa anulării actelor  întocmite de

organele subordonate și, în cazul de față, această preorgativă a fost

exercitată.

Prin desființarea actului administrativ-jurisdicțional emis de organul

subordonat și obligarea acestuia la refacerea actului conform normelor legale,

căile administrative jurisdicționale nu au fost epuizate în sensul  art.4

din Legea nr.29/1990.

Prin urmare, greșit a procedat instanța de judecată când a pășit la

soluționarea pe fond a cauzei, fără a ține cont de faptul că plângerea și,

respectiv, contestația  depuse la organele administrative abilitate să

soluționeze căile administrative de atac, nu au fost soluționate pe fond.

Instanța de judecată nu se poate substitui organului administrativ cu atribuții

jurisdicționale expres conferite de lege, astfel încât, sesizarea instanței mai

înainte ca  acest organ să se pronunțe prin decizie motivată pe fondul

cauzei, este prematură.

Așa fiind, s-a admis recursul și s-a respins acțiunea ca prematură.