ÎCCJ, decizie (scj.ro #85510)

Acte ale organelor Ministerului Finanțelor Publice pentru care s-au reglementat și căi de atac administrative Este prematură acțiunea adresată instanței de contencios administrativ pentru anularea actelor de constatare și stabilire a unor obligații bugetare, dacă în cadrul căilor de atac administrative s-a dispus refacerea actului pe baza căruia s-au emis actele contestate. Secția de contencios administrativ – decizia nr.3157 din 24 octombrie 2002 Societatea comercială „S” SRL a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat a județului Vrancea, solicitând anularea deciziei nr.1487 din 31 octombrie 2000 și a dispoziției nr.35 din 26 iulie 2000 prin care i-au fost stabilite obligații bugetare în sumă de 31.671.005 lei, ca nelegale.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că sancțiunea pentru stornarea greșită a cheltuielilor de sponsorizare (18.559.000 lei) în luna decembrie 1998 nu mai putea fi aplicată întrucât a intervenit prescripția potrivit art.13 alin.4 din Legea nr.32/1998, iar impozitul pe profit și taxa pe valoarea adăugată stabilite suplimentar de organele de control, precum și majorările de întârziere aferente, sunt calculate greșit, cu ignorarea actelor privind mărfurile lipsă și degradate. Curtea de Apel Galați – Secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr.93/F din 29 mai 2001, a admis acțiunea, a anulat actele administrative contestate și a constatat că reclamanta nu are debite către stat de natura celor stabilite de organele financiare de control.

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Vrancea a declarat recurs în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice susținând că hotărârea este nelegală deoarece instanța care a pronunțat-o s-a substituit organelor administrative jurisdicționale, reclamanta neparcurgând procedura prevăzută de Legea nr.105/1997 atunci în vigoare. Recursul este întemeiat. Din dosarul cauzei rezultă că Ministerul Finanțelor Publice – Direcția generală de soluționare a plângerilor, prin decizia nr.1487 din 31 octombrie 2000 a admis plângerea reclamantei formulată împotriva dispoziției nr.35 din 26 iulie 2000 a Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Vrancea, în sensul desființării acesteia și obligării organelor fiscale la refacerea actelor de control.

Prin considerentele deciziei s-a reținut, în esneță, că obligația de plată a sumei de 31.671.005 lei la bugetul de stat a fost stabilită fără includerea perisabilităților aferente lunii aprilie 1999 în calculul limitelor maxime admise pentru astfel de pierderi, iar taxa pe valoarea adăugată suplimentară a fost calculată cu ignorarea prevederilor H.G. nr.304/1999. Potrivit art.4 din Legea nr.29/1990, actele administrative jurisdicționale pot fi atacate cu recurs după epuizarea căilor administrativ-jurisdicționale, în termen de 15 zile de la comunicare, la instanța de contencios administrativ.

În privința măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice, Legea nr.105/1997, în vigoare la data emiterii actelor administrative jurisdicționale atacate, stabilea, prin art.9, că finalizarea procedurii prealabile are loc prin emiterea deciziei de către Ministerul Finanțelor Publice, decizie care poate fi atacată la instanța judecătorească competentă. În cadrul procedurii prealabile administrative, Ministrul Finanțelor Publice a fost investit prin lege cu prerogativa anulării actelor întocmite de organele subordonate și, în cazul de față, această preorgativă a fost exercitată. Prin desființarea actului administrativ-jurisdicțional emis de organul subordonat și obligarea acestuia la refacerea actului conform normelor legale, căile administrative jurisdicționale nu au fost epuizate în sensul art.4 din Legea nr.29/1990.

Prin urmare, greșit a procedat instanța de judecată când a pășit la soluționarea pe fond a cauzei, fără a ține cont de faptul că plângerea și, respectiv, contestația depuse la organele administrative abilitate să soluționeze căile administrative de atac, nu au fost soluționate pe fond. Instanța de judecată nu se poate substitui organului administrativ cu atribuții jurisdicționale expres conferite de lege, astfel încât, sesizarea instanței mai înainte ca acest organ să se pronunțe prin decizie motivată pe fondul cauzei, este prematură. Așa fiind, s-a admis recursul și s-a respins acțiunea ca prematură.