ÎCCJ, decizie (scj.ro #86775)

Acțiune pentru restrângerea exercitării dreptului la libera circulație. Conflict între norma internă și norma comunitară. Cuprins pe materii. Libera circulație a persoanelor. Restrângerea exercitării dreptului la libera circulație. Conflict între norma internă și norma comunitară. Index alfabetic. - norma interna - norma comunitara - conflict Legea nr.248/2005: art.38 lit.a și art.52 Tratatul de la Roma: art.14 (7A) Tratatul Comunității Europene art. 39 – art. 42 Este esențial nelegal refuzul apriori al judecătorului național de a aplica dreptul intern pentru simplul motiv al incidenței dreptului comunitar, fără să cerceteze și să identifice eventualele ipoteze de conflict între dreptul comunitar și dreptul intern, aplicând fie norma internă conformă cu dreptul comunitar, fie dreptul comunitar, în mod imediat, direct și prevalent, integrat automat sau transpus în sistemul național de drept.

I.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 2253 din 3 aprilie 2008 La 11 aprilie 2007, Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat Tribunalului Galați să dispună restrângerea exercitării de către P.C. a dreptului la liberă circulație în Danemarca pe o perioadă de până la 3 ani. Motivând cererea, reclamanta a susținut că pârâtul a fost returnat din Danemarca la data de14 martie 2007 în baza acordului de readmisie dintre România și acest stat, fiind astfel aplicabile dispozițiile art.38 lit.a din Legea nr.248/2005, modificată prin O.G. nr.5/2006. Cererea astfel motivată a fost respinsă prin sentința nr.852 din 20 aprilie 2007, pronunțată de Tribunalul Galați, Secția civilă, iar apelul declarat de reclamantă a fost respins prin decizia nr.356/A din 25 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Galați, Secția civilă.

Tribunalul, fără a analiza faptele imputate pârâtului, a interpretat art.38 lit.a și art.52 din Legea nr.248/2005 în sensul că aplicarea măsurii restrângerii dreptului pârâtului la liberă circulație trebuie corelată cu dispozițiile art.14 (7A) din Tratatul de la Roma și art. 39 – art. 42 din Tratatul Comunității Europene. Curtea de Apel, păstrând soluția primei instanțe a substituit motivarea acesteia în sensul că sunt incidente dispozițiile art.27 din Directiva nr.2004/38/CE, care prevăd că „statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățeanului Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică.

Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice”. A mai reținut curtea că, norma comunitară prevede doar trei situații în care statul ar putea restrânge libertatea de circulație a persoanelor și anume: afectarea ordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice. În aceste condiții, a constatat că norma internă este parțial incompatibilă cu norma comunitară, astfel încât instanța de fond a făcut o corectă aplicare a legii. Reclamanta a declarat recurs prin care, pentru cazul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, a cerut casarea hotărârilor de mai sus și, pe fond, admiterea cererii așa cum a fost formulată.

Recursul este întemeiat pentru cele ce succed: Așa cum rezultă din considerentele deciziei recurate, fundamentul soluției din apel rezidă în raționamentul potrivit cu care sunt direct incidente prevederile Directivei nr.2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului Europei din 29 aprilie 2004, iar norma internă, respectiv art.38 lit.a din Legea nr.248/2005 conține modalități suplimentare și discriminatorii de restrângere a dreptului la liberă circulație.

În raport de cele arătate sunt de reținut următoarele: Este esențial nelegal refuzul apriori al judecătorului național de a aplica dreptul intern pentru simplul motiv al incidenței dreptului comunitar, fără să cerceteze și să identifice eventualele ipoteze de conflict între dreptul comunitar și dreptul intern, aplicând fie norma internă conformă cu dreptul comunitar, fie – așa cum mai sus s-a arătat – dreptul comunitar, în mod imediat, direct și prevalent, integrat automat sau transpus în sistemul național de drept; De asemenea, în scopul aplicării corecte a normei de drept incidente, instanțele erau obligate să stabilească faptele care au determinat returnarea persoanei în cauză, dacă acestora le sunt sau nu aplicabile măsurile restrictive prevăzute în dreptul intern sau în cel comunitar și să examineze faptele și măsura cerută prin prisma raportului de proporționalitate, numai apoi hotărând fie în sensul admiterii cererii dedusă judecății lor, fie în sensul respingerii acesteia.

Raționamentul celor două instanțe contravine celor mai sus arătate, hotărârile fiind astfel nelegale. Ca atare, în temeiul art.312 alin. (1) și art.313 C.proc.civ., recursul a fost admis, cu consecința casării acestora, cauza urmând să fie trimisă pentru o nouă judecată Tribunalului București, conform O.G. nr.126/2007 pentru modificarea Legii nr.248/2005.