ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 956/2016

Decizia nr. 956/2016 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele Prin sentința nr. 7357 din 06 iulie 2015, Tribunalul București, secția a Vlll-a pentru conflicte de munca și asigurări sociale, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., a anulat Decizia nr. 63 din 05 august 2014, emisă de pârât și a dispus obligarea acestuia la plata către reclamant a drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate, precum și a celorlalte drepturi de care a fost lipsit, în perioada suspendării contractului individual de muncă. La data de 22 octombrie 2015, pârâtul B. a declarat apel împotriva sentinței civile mai sus menționate, prin cererea de apel solicitând și suspendarea executării provizorii a acesteia, în temeiul dispozițiilor art. 450 din Legea nr. 34/2010 privind C. proc.

civ. Prin încheierea din 17 decembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de intimatul-reclamant A., precum și cererea de suspendare a executării provizorii a sentinței civile nr. 7357 din 6 iulie 2015 a Tribunalului București, secția a VIlI-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2014, formulată de apelantul-pârât, B. Împotriva acestei încheieri, la dala de 30 decembrie 2015, pârâtul B. a formulat apel înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 25 ianuarie 2016 ca recurs și repartizai aleatoriu, spre soluționare, Completului nr.10 filtru.

În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 450 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. Prin rezoluția din 3 februarie 2016, Completul 10 filtru a dispus întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, iar prin rezoluția din 12 februarie 2016 a dispus comunicarea acestuia părților, în vederea formulării, în scris, a unor puncte de vedere. La data de 29 februarie 2016, intimatul-reclamant A. a inițiat un punct de vedere la raport prin care a opinat că recursul declarat în cauză este inadmisibil. Deși din dovezile de înmânare aflate la filele 21 și 22 în dosarul de recurs rezultă că raportul a fost comunicat recurentului-pârât, acesta nu și-a exprimat poziția procesuală prin formularea unui punct de vedere, însă la data de 15 aprilie 2016 a formulat o cerere de renunțare la judecată, precizând că s-a achitat debitul restant.

La termenul de judecată din 20 aprilie 2016, stabilit prin rezoluția din 21 martie 2016, în complet de filtru, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra admisibilității recursului, reținând următoarele: Față de dispozițiile art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea m aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., care prevăd că normele acestui act normativ se aplică numai proceselor și executării silite începute după intrarea acestuia în vigoare, Înalta Curte apreciază că. în cauză, suni aplicabile prevederile C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv din 04 septembrie 2014. Astfel potrivit art. 450 alin. (1) C. proc.

civ., în apel poate fi solicitată suspendarea executării, iar potrivit alin. (3) cererea de suspendare se va judeca de instanța de apel, prevederile art. 718 alin. (6) din același act normativ fiind aplicabile. Referitor la normele de competență, constată că, potrivii dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: (1) recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel precum și a noilor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; (2) recursurile în interesul legii; (3) cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea altor probleme de drept și (4) orice alte cereri date prin lege în competența sa.

În această materie, prevederile art. 21 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, stipulează că secția I civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal, al Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a noilor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate cu nicio altă cale. iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel în ceea ce privește completele de judecată, potrivit art. 314 alin. (1) din același act normativ, „completele de judecata se compun din 3 judecători ai aceleiași secții". Deși conform art. 718 alin. (6) C. proc.

civ. încheierea asupra suspendării poale fi atacata cu apel, în mod separat, trebuie avută în vedere particularitatea la încheierea supusă analizei în cauza pendinte C.M.C. pronunțată în faza procesuală a apelului, de Curtea de apel. Totodată, este de reținut că în reglementarea dispozițiilor Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și ale Legii nr. 303/2004. menționate anterior, Înaltei Curți nu i-a fost atribuită competența de a judeca litigiile aliate în stadiul procesual al apelului, în condițiile în care legile procesuale și de organizare judiciară nu menționează o astfel de posibilitate. Potrivit art. 97 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., pentru a judeca orice alte căi date de lege în competența sa, se impune ca acestea să ;e atribuite de lege.

în mod expres, Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pe de altă parte, prin Decizia nr. 8 din 27 aprilie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și justiție în Dosarul nr. x/2015. având ca obicei recursul în interesul legii cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 450 alin. (5) raportat la art. 997 șl următoarele și art. 719 alin. (7) C. proc. civ. (fost art. 718 alin. (1) în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată) s-a statuat că cererea de suspendare provizorie se judecă de un complet format din doi judecători, iar instanța se pronunță asupra cererii prin încheiere, care nu este supusă vreunei căi de atac.

De asemenea, prin decizia mai sus menționata s-a stabilit că, în raport de faptul că cererea de suspendare provizorie a executării nu se introduce pe cale principală, ci este o cerere exclusiv incidentală, de competența tribunalului sau curții de apel, ca instanță de apel, compunerea completului care o judecă este cea prevăzută pentru calea de atac a apelului. În concluzie, față de argumentele expuse și do dispozițiile legale evocate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de recurentul-pârât B. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul B., cu sediul în București, sector 1 și cu sediul procesual ales în București, sector 1, împotriva încheierii de ședință din 17 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. x/3/2014. Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 aprilie 2016.