ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 956/2016

Decizia nr. 956/2016

După deliberare, asupra cauzei de față, constată

următoarele

Prin sentința nr. 7357 din 06 iulie 2015, Tribunalul

București, secția a Vlll-a pentru conflicte de munca și

asigurări sociale, a admis cererea de chemare în judecată

formulată de reclamantul A., a anulat Decizia nr. 63 din 05 august 2014,

emisă de pârât și a dispus obligarea acestuia la plata către

reclamant a drepturilor salariale indexate, majorate și reactualizate,

precum și a celorlalte drepturi de care a fost lipsit, în perioada

suspendării contractului individual de muncă.

La data de 22 octombrie 2015, pârâtul B. a declarat apel împotriva

sentinței civile mai sus menționate, prin cererea de apel solicitând

și suspendarea executării provizorii a acesteia, în temeiul

dispozițiilor art. 450 din Legea nr. 34/2010 privind C. proc. civ.

Prin încheierea din 17 decembrie 2015, Curtea de Apel București,

secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și

asigurări sociale, a respins excepția autorității de lucru

judecat, invocată de intimatul-reclamant A., precum și cererea de

suspendare a executării provizorii a sentinței civile nr. 7357 din 6

iulie 2015 a Tribunalului București, secția a VIlI-a conflicte de

muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/3/2014,

formulată de apelantul-pârât, B.

Împotriva acestei încheieri, la dala de 30 decembrie 2015, pârâtul B. a

formulat apel înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția I civilă, la data de 25 ianuarie 2016 ca recurs și

repartizai aleatoriu, spre soluționare, Completului nr.10 filtru.

În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 450 alin.

(3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Prin rezoluția din 3 februarie 2016, Completul 10 filtru a dispus

întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, iar

prin rezoluția din 12 februarie 2016 a dispus comunicarea acestuia

părților, în vederea formulării, în scris, a unor puncte de

vedere.

La data de 29 februarie 2016, intimatul-reclamant A. a inițiat un

punct de vedere la raport prin care a opinat că recursul declarat în

cauză este inadmisibil.

Deși din dovezile de înmânare aflate la filele 21 și 22 în dosarul

de recurs rezultă că raportul a fost comunicat recurentului-pârât,

acesta nu și-a exprimat poziția procesuală prin formularea unui

punct de vedere, însă la data de 15 aprilie 2016 a formulat o cerere de

renunțare la judecată, precizând că s-a achitat debitul restant.

La termenul de judecată din 20 aprilie 2016, stabilit prin

rezoluția din 21 martie 2016, în complet de filtru, potrivit

dispozițiilor art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra

admisibilității recursului, reținând următoarele:

Față de dispozițiile art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru

punerea m aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., care prevăd

că normele acestui act normativ se aplică numai proceselor și

executării silite începute după intrarea acestuia în vigoare, Înalta

Curte apreciază că. în cauză, suni aplicabile prevederile C.

proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în

judecată, respectiv din 04 septembrie 2014.

Astfel potrivit art. 450 alin. (1) C. proc. civ., în apel poate fi

solicitată suspendarea executării, iar potrivit alin. (3) cererea de

suspendare se va judeca de instanța de apel, prevederile art. 718 alin.

(6) din același act normativ fiind aplicabile.

Referitor la normele de competență, constată că,

potrivii dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație

și Justiție judecă: (1) recursurile declarate împotriva

hotărârilor curților de apel precum și a noilor hotărâri,

în cazurile prevăzute de lege; (2) recursurile în interesul legii; (3)

cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru

dezlegarea altor probleme de drept și (4) orice alte cereri date prin lege

în competența sa.

În această materie, prevederile art. 21 din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, republicată, stipulează că

secția I civilă, secția a II-a civilă și secția de

contencios administrativ și fiscal, al Înaltei Curți de Casație

și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate

de curțile de apel și a noilor hotărâri, în cazurile

prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva

hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice

natură, care nu pot fi atacate cu nicio altă cale. iar cursul

judecății a fost întrerupt în fața curților de apel în ceea

ce privește completele de judecată, potrivit art. 314 alin. (1) din

același act normativ, „completele de judecata se compun din 3

judecători ai aceleiași secții".

Deși conform art. 718 alin. (6) C. proc. civ. încheierea asupra

suspendării poale fi atacata cu apel, în mod separat, trebuie avută

în vedere particularitatea la încheierea supusă analizei în cauza pendinte

C.M.C. pronunțată în faza procesuală a apelului, de Curtea de

apel.

Totodată, este de reținut că în reglementarea

dispozițiilor Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și ale Legii

nr. 303/2004. menționate anterior, Înaltei Curți nu i-a fost

atribuită competența de a judeca litigiile aliate în stadiul

procesual al apelului, în condițiile în care legile procesuale și de

organizare judiciară nu menționează o astfel de posibilitate.

Potrivit art. 97 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., pentru a judeca orice

alte căi date de lege în competența sa, se impune ca acestea să

;e atribuite de lege. în mod expres, Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Pe de altă parte, prin Decizia nr. 8 din 27 aprilie 2015,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și justiție în Dosarul

nr. x/2015. având ca obicei recursul în interesul legii cu privire la

interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 450 alin. (5) raportat

la art. 997 șl următoarele și art. 719 alin. (7) C. proc. civ.

(fost art. 718 alin. (1) în forma în vigoare la data introducerii cererii de

chemare în judecată) s-a statuat că cererea de suspendare provizorie

se judecă de un complet format din doi judecători, iar instanța

se pronunță asupra cererii prin încheiere, care nu este supusă

vreunei căi de atac.

De asemenea, prin decizia mai sus menționata s-a stabilit că,

în raport de faptul că cererea de suspendare provizorie a executării

nu se introduce pe cale principală, ci este o cerere exclusiv

incidentală, de competența tribunalului sau curții de apel, ca

instanță de apel, compunerea completului care o judecă este cea

prevăzută pentru calea de atac a apelului.

În concluzie, față de argumentele expuse și do

dispozițiile legale evocate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil,

recursul formulat de recurentul-pârât B.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I

D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul B., cu sediul în

București, sector 1 și cu sediul procesual ales în București,

sector 1, împotriva încheierii de ședință din 17 decembrie 2015,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale în

Dosarul nr. x/3/2014.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia

nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică

părților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 20 aprilie 2016.