ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1052/2016

Decizia nr. 1052/2016

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu la data de 22 septembrie 2014, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. Giurgiu, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea în totalitate a Deciziei de concediere nr. 15 din data de 4 iunie 2014 emisă de pârâtă, repunerea în situația anterioară și plata de daune morale.

Prin sentința civilă nr. 253/LM.AS din data de 11 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția civilă, a fost respinsă, ca tardivă, contestația formulată de către reclamantă, hotărârea fiind

pronunțată cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare.

Prin Decizia

nr. 475 din data de 29 ianuarie 2016

,

Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile

nr. 253/LM.AS din data de 11 iunie 2015

a Tribunalului Giurgiu, secția civilă.

Împotriva acestei decizii,

reclamanta A.

a formulat recurs, înregistrat la data de 4 martie 2016, conform ștampilei de primire a curții de apel.

În cuprinsul criticilor enunțate

, reclamanta și-a exprimat nemulțumirea față de soluțiile pronunțate în cauză, arătând că instanțele nu au administrat probele necesare în soluționarea cauzei și nu au luat în considerare dovezile depuse la dosar.

În drept, au fost indicate motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3 și pct. 8 C. proc. civ.

În aplicarea art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, care a fost însușit de membrii completului de judecată la data de 7 aprilie 2016, dispunându-se comunicarea acestuia către părțile în litigiu.

Conform dovezilor aflate la filele 23 și 24din dosar, raportul a fost comunicat recurentei-reclamante

A.

și intimatei-pârâte

B. Giurgiu

la data de 12 aprilie 2016.

La data de 15 aprilie 2016, recurenta-reclamantă a depus la dosar punct de vedere, în care a precizat că acțiunea introductivă nu este un litigiu de muncă, ci o acțiune de contencios administrativ.

La data de 15 aprilie 2016, intimata-pârâtă a depus punct de vedere la raport, în care a arătat că recursul este inadmisibil.

Analizând recursul, Înalta Curte urmează să îl respingă, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr. 253/LM.AS din data de 11 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția civilă, a fost respinsă, ca tardivă, contestația la Decizia de concediere nr. 15 din 4 iunie 2014, formulată de către reclamanta

A.

Prin Decizia

nr. 475 din data de 29 ianuarie 2016

,

Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile

nr. 253/LM.AS din data de 11 iunie 2015

a Tribunalului Giurgiu, secția civilă.

Hotărârea pronunțată de curtea de apel este definitivă, motiv pentru care nu mai poate fi atacată cu recurs, având în vedere următoarele argumente:

Legalitatea căilor de atac, prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Față de natura pretenției deduse judecății, respectiv litigiu de muncă, se reține incidența dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind N.C.P.C., care stipulează că în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv 15 februarie 2013, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflictele de muncă și de asigurări sociale.

Referitor la aceste litigii, nu sunt supuse recursului deciziile pronunțate de instanțele de apel, acestea fiind hotărâri definitive, așa cum se prevede în dispozițiile art. 274 C. muncii.

Coroborând prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 2/2013, conform cărora nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile având ca obiect litigii de muncă, rezultă că Decizia civilă

nr. 475 din data de 29 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale,

este definitivă, nefiind supusă prin lege cenzurii căii de atac a recursului.

Având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 475 din 29 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 mai 2016.