ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1472/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1472/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1472/2016

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Tribunalului București, secția a Vlll-a conflicte de

muncă și asigurări sociale, și precizată la data de 12

februarie 2016, contestatoarea A. a formulat, în contradictoriu cu intimatul B.,

contestație împotriva Deciziei nr. 76 emisă de acesta la data de 07

august 2015, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să

se dispună : în baza art. 266 și 268 C. muncii, anularea Deciziei nr.

76 din 07 august 2015; în baza art. 146 C. muncii obligarea intimatului la

plata sumei de 3.516 lei, reprezentând drepturi salariale cuvenite din

concediul de odihnă neefectuat și compensat; În baza art. 1341 C.

civ. obligarea intimatului la restituirea sumei de 666 lei cu titlu de

plată nedatorată; în baza art. 166 C. muncii obligarea intimatului la

plata drepturilor salariale aferente perioadei 01 iulie 2015-11 august 2015,

indexate cu indicele de inflație de la data plății efective; în

baza Legii. nr. 263/2010, a Legii nr. 76/2002 și a Legii nr. 957/2006

obligarea intimatului la plata tuturor contribuțiilor sociale pentru

drepturile salariale datorate începând cu 17 aprilie 2015 și până la

data de 11 august 2015 către bugetele asigurărilor sociale de stat;

în baza art. 453 C. proc. civ. obligarea intimatului la plata cheltuielilor de

judecată.

Învestit cu

soluționarea cauzei, Tribunalul București, secția a VIII-a

conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința nr. 1551

din 12 februarie 2016 a admis contestația astfel cum a fost

precizată, a anulat Decizia nr. 76 din 07 august 2015, a obligat intimatul

să plătească contestatoarei suma de 3.516 lei, reprezentând compensarea

în bani a zilelor de concediu de odihnă neefectuat și la restituirea

sumei de 666 lei plată nedatorată. A obligat pârâta să

plătească reclamantului drepturile salariale aferente perioadei 01

iulie 2015-01 august 2015, actualizate cu indicele de inflație la data

plății efective. A obligat intimata la plata contribuțiilor

sociale pentru drepturile salariale datorate începând cu 17 aprilie 2015

și până la 11 august 2015 către bugetele asigurărilor

sociale de stat. A obligat intimata să plătească contestatoarei

suma de 2.729,35 iei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând

onorariu avocat.

Împotriva

acestei hotărâri a declarai apel intimatul B., solicitând separat și

suspendarea executării provizorii a hotărârii apelate, în temeiul art.

450 C. proc. civ.

Cu

soluționarea căii de atac a apelului și a cererii de suspendare

provizorie a executării hotărârii apelate a fost învestită

Curtea de Apel București, care a acordat termen în vederea soluționării

acesteia din urmă la data de 19 mai 2016.

Prin

încheierea de ședință din 19 mai 2016, Curtea de Apel

București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de

muncă și asigurări sociale, a respins, ca nefondată,

cererea de suspendare provizorie a executării silite a sentinței nr. 1551/2016,

formulată de petentă, dispunând și restituirea cauțiunii

În sumă

de 1.086 lei, consemnată de apelantă, cu mențiunea că

încheierea este supusă apelului în termen de 10 zile de la comunicare.

Împotriva

acestei încheieri a declarat apel petentul B., solicitând în temeiul art. 480 C.

proc. civ., admiterea acestuia, modificarea în totalitate a încheierii apelate

în sensul admiterii cererii de suspendare a executării provizorii a

sentinței nr. 1551 din 12 februarie 2016 a Tribunalului București,

până la soluționarea căii de atac a apelului declarat împotriva

acestei hotărâri, și anume la 29 septembrie 2016.

Prin

rezoluția din data de 20 iulie 2016, instanța supremă a stabilit

că soluționarea cauzei nu necesită procedura de filtrare,

prevăzută de art. 493 C. proc. civ., astfel că, în temeiul

dispozițiilor art. 113 din Regulamentul de ordine interioară al

instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea

Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, a fost fixat termen de

judecată, în ședință publică, ia data de 31 august

2016, complet nr. B, cu citarea părților.

Examinând,

cu prioritate, excepția de inadmisibilitate a căii de atac formulate

în cauză, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte constată că este întemeiată și urmează să o

admită, pentru următoarele considerente:

Potrivit,

dispozițiilor art. 274 din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii, cu

modificările ulterioare, hotărârile pronunțate în fond sunt

definitive și executorii de drept.

În temeiul

art. 450 alin. (1) C. proc. civ., în apei poate fi solicitată suspendarea

executării, iar potrivit alin. (3) cererea de suspendare se va judeca de

instanța de apel, prevederile art. 719 alin. (6) din același act

normativ fiind aplicabile.

Potrivit

acestor dispoziții, la care norma care reglementează procedura de

suspendare a executării provizorii în apel face trimitere, încheierea

asupra suspendării poate fi atacată numai cu apel, în mod separat.

Pe

de altă parte, dispozițiile art. 719 alin. (7) C. proc. civ.

prevăd că dacă există urgență .instanța

poate dispune, prin încheiere și fără citarea

părților, suspendarea

provizorie a executării până ia soluționarea cererii de

suspendare, încheierea instanței în această situație nefiind

supusă niciunei căi de atac.

Aparent,

între textele legale menționate există o neconcordanță cu

privire la calea de atac la care poate fi supusă hotărârea

pronunțată în temeiul art. 450 alin. (1) C. proc. civ.

În speță,

hotărârea împotriva căreia s-a formulat cerere de suspendare

provizorie a executării este dată într-un litigiu de muncă, iar

potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri

pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și

pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,

hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflictele de

muncă nu sunt supuse recursului, fiind supuse numai apelului, la curtea de

apel.

Prin

urmare, cum în speță sentința civilă nr. 1551 din 12

februarie 2016 a Tribunalului București este supusă numai căii

de atac a apelului, încheierea pronunțată în soluționarea

cererii de suspendare provizorie a executării formulată prin cererea

de apel este definitivă, pentru că nu se poate ca încheierea de

suspendare a executării unei hotărâri să fie supusă altor

căi de atac decât cele pe care le are deschise hotărârea supusă

executării.

În ceea

ce privește normele de competență, se constată că,

potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație

și Justiție judecă recursuri, precum și orice alte cereri

date prin lege în competența sa.

În

această materie, art. 21 din Legea nr. 304/2004 republicată, privind

organizarea judiciara prevede că, secția I civilă, secția a

II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal,

ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă

recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel

și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum

și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a

actelor judecătorești, de orice natură, care mi pot fi atacate

pe nicio alta cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în

fața curților de apel", în ceea ce privește completele de

judecată, potrivit art. 31 alin. (2) din aceeași lege „Completele de

judecată se compun din 3 judecători ai aceleiași

secții".

Coroborând

dispozițiile legale incidente, menționate anterior și aplicând

cu prioritate normele imperative ce guvernează materia competenței

materiale, Înalta Curte apreciază ca prezenta cale de atac este

inadmisibilă întrucât, deși potrivit art. 719 alin. (6) C. proc. civ.

încheierea asupra suspendării executării se poate ataca cu apel, în

mod separat, trebuie avută în vedere particularitatea că încheierea

ce face obiectul controlului judiciar în prezenta speță este

pronunțată, în faza procesuală a apelului, de către curtea

de apel.

În reglementarea

dispozițiilor C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010 și ale

Legii nr. 303/2004, menționate anterior, Înaltei Curți nu i-au fost

atribuite competențe în a judeca litigii aflate în stadiul procesual al

apelului, în condițiile în care legile procesuale și de organizare

judiciară nu menționează expres o astfel de abilitare.

Pentru

a judeca, potrivit art. 97 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., orice alte cereri

date prin lege în competență, trebuie ca aceste cereri să fie

expres atribuite de lege în sarcina Înaltei Curți de Casație și

Justiție. Or, în economia textelor de lege nu există o prevedere care

să confere expres instanței supreme competență în

soluționarea apelului împotriva încheierii dată de curtea de apel

într-o cerere de suspendare a executării unei hotărâri.

Se

reține și că, în materia suspendării, art. 484 C. proc.

civ. stipulează că, în situația în care se formulează în

recurs o cerere de suspendare a executării hotărârii atacate, aceasta

se va fi soluționa prin încheiere motivată, definitivă, deci

care nu mai este supusă unei alte căi de atac.

Prin

urmare, deși conform, prevederilor legale menționate anterior

încheierea de suspendare a executării provizorii pronunțată în

apel poate fi

atacată cu apel, în

situația particulară în care aceasta, a fost pronunțată de

curtea de apel, devine o hotărâre definitivă, cu un regim juridic ce

poate fi asimilat celui reglementat de art. 484 C. proc. civ., nefiind

susceptibilă de apel, care să fie judecat la instanța imediat

superioară, Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pe

de altă parte, dispozițiile art. 483 alin. (1) prevăd că

hotărârile date în apel sunt supuse recursului, iar art. 466 C. proc. civ.

definesc ce hotărâri sunt supuse apelului, astfel, alin. 1 „Hotărârile

pronunțate în primă instanță pot fi atacate cu apel

dacă legea nu prevede în mod expres altfel", iar alin. (2) prevede

că „sunt supuse apelului și hotărârile date în ultimă

instanță dacă, potrivit legii, instanța nu putea să judece

decât în primă instanță."

Or,

încheierea apelată prin prezenta cale de atac nu se regăsește în

niciuna din ipotezele textului legal citat, fiind o hotărâre dată. în

apel, astfel încât calea de atac cu care a fost învestită instanța în

prezenta speță reprezintă, practic, un apel, la apel, ceea ce în

condițiile art. 460 alin. (1) nu este posibil decât cu încălcarea

principiului unicității căii de atac.

Pentru

toate aceste considerente, calea de atac intitulată „apel" formulată

de petentul B. împotriva încheierii de ședință din 19 mai 2016 a

Curții de Apel București, secția a VlI-a pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale, va fi respinsă, ca

inadmisibilă.

Față

de soluția dispusă în cauză, potrivit art. 453 C. proc. civ.,

petentul a pierdui procesul și, aflându-se în culpă procesuală,

urmează a fi obligat Ia plata cheltuielilor de judecată în cuantum de

1.000 lei, în favoarea intimatei A., cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin.

(2) C. proc. civ., potrivit cărora instanța poate, chiar și din

oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată

reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit

disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu

activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de

circumstanțele cauzei.

Astfel,

în raport de înadmisibilitatea vădită a căii de atac

formulată de petentul B., care a fost invocată în mod expres prin

întâmpinarea depusă la dosar, Înalta Curte constată ca fiind nepotrivit

de mare onorariul de 2.673,30 lei (justificat cu factura din 02 august 2016

și extrasul de cont din 17 august 2016) pretins de avocatul intimatei A.,

raportat și la complexitatea cauzei, precum și la munca depusă

de acesta.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I

D E

Respinge,

ca inadmisibilă, calea de atac intitulată „apel" formulată

de petentul B. cu sediul în București, sector 6, în contradictoriu cu intimata

A. domiciliată în București, sector 1, împotriva încheierii

de ședință din 19 mai

2016 a Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Obligă

petentul să plătească intimatei 1.000 lei, cu titlu de

cheltuieli de judecată reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 31 august 2016.