ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1813/2017

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 20.04.2015, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâții: B., C., K., D., E., F., G., H., I. și L. pentru a se dispune nulitatea absolută a contractelor de muncă încheiate între reclamantă și fiecare pârât în baza art. 57 alin. (1) din C. muncii și a se constata lipsa oricărei obligații a angajatorului de plată a vreunei remunerații față de pârâți, începând cu data de 18.03.2015, raportat la art. 57 alin. (5) din C. muncii, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 872 din 27 ianuarie 2016, Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins excepția prematurității invocată asupra capătului 2 din cererea de chemare în judecată.

A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, a constatat nulitatea contractelor individuale de muncă încheiate între reclamantă cu fiecare pârât.

A constatat lipsa oricărei obligații a reclamantei de plată a drepturilor salariale față de fiecare pârât, începând cu data de 18.03.2015, în raport de contractele individuale de muncă în baza art. 57 alin. (5) C. muncii.

A obligat pe pârâți la plata sumei de 21.000 RON cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei reprezentând onorariu avocat pentru cabinetul J.

Prin decizia nr. 6591 din 19 decembrie 2016, pronunțată în dosar nr. x/2015 al Curții de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admis apelul declarat de apelanții - pârâți B., C., K., D., E., F., G., H., I., L., în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC A. S.A. (fosta S.C. M. SA); a fost schimbată în tot sentința civilă apelată, în sensul că, a fost respinsă cererea având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor individuale de muncă, ca neîntemeiată, a fost respinsă cererea având ca obiect constatarea lipsei oricărei obligații a angajatorului de piață a vreunei remunerații față de pârâți, începând cu data de 18.03.2015, ca lipsită de interes, a fost respinsă cererea de obligare a pârâților la piața cheltuielilor de judecată în fond, ca neîntemeiată, și a fost obligată intimata la plata către fiecare din apelanții pârâți D., L., H. și I. a sumei de 360 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 22 noiembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de recuzare a completului de judecată 24 A/AS-LM.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că punerea în discuție a unor împrejurări de fapt și de drept potrivit art. 14 alin. (4) și (5) C. proc. civ. nu îl face pe judecător incompatibil, iar faptul că același complet de judecată nu a considerai necesară suspendarea judecății până ia soluționarea cauzei, așa cum au apreciat alte complete de judecată, nu atrage incompatibilitatea, în cauză fiind pronunțata o hotărâre definitivă deja, iar partea avea la dispoziție la acel moment toate căile prevăzute de lege pentru apărarea intereselor procesuale.

Împotriva acestei încheieri reclamanta S.C. M. S.A. fostă S.C. A. S.A. a declarant recurs înregistrat la 13 martie 2017, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea recursului, s-a arătat că încheierea pronunțată este rezultatul unei greșite interpretări și aplicări a dispozițiilor art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13 C. proc. civ.

S-a solicitat a se observa că atitudinea procesuală a judecătorilor depășește limitele unei simple exercitări a rolului activ pentru lămurirea aspectelor cauzei, situându-se pe planul incompatibilității determinate de antepronunțarea asupra cauzei și de lipsa imparțialității judecătorilor.

Se arată că un prim semnal de imparțialitate a judecătorilor rezultă din intenția de a se prevala și raporta la o soluție pronunțată tot de aceștia asupra despăgubirilor cuvenite salariatului D. ce figura și în cauza în care fusese invocată din oficiu excepția de autoritate de lucru judecat.

Al doilea semnal de imparțialitate rezultă din împrejurarea că autoritatea de lucru judecat a fost invocată în dosar nr. x/2015 de către aceiași judecători, care, în cadrul dosar nr. x/2015, au înțeles să respingă cererea de suspendare formulate de recurentă până la soluționarea definitivă a dosar nr. x/2015, apreciind cu autoritate de lucru judecat că nu există nici o legătură cu acest dosar.

Al treilea semn de imparțialitate este dat de soluția ce urma a fi dată de către judecători în legătură cu excepția invocată din moment ce aceasta se raporta la o hotărâre judecătorească pronunțată tocmai de aceiași judecători în dosar nr. x/2015.

S-a mai arătat, că instanța a calificat excepțiile invocate printre care și autoritatea de lucru judecat drept motive de ordine publică asimilate motivelor de apel, iar prin acest mijloc procedural a adăugat motive de apel suplimentare la cererea de apel formulate de intimați, aspect față de care era evidentă soluția pe care urmau să o pronunțe în cauză.

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Fundamentul instituțiilor prevăzute de dispozițiile art. 41-44 C. proc. civ., respectiv incompatibilitatea, abținerea și recuzarea, este acela al respectării dreptului la judecata cauzei de către o instanță independentă și imparțială, pentru a se asigura părților obiectivitate în soluționarea pricinii.

Potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale, în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

Analizată în contextul dreptului la un proces echitabil, așa cum este reglementat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, imparțialitatea are, pe de o parte, o conotație subiectivă, ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită împrejurare, iar pe de altă parte, implică un demers obiectiv ce urmărește a determina dacă judecătorul oferă toate garanțiile suficiente spre a exclude, în persoana lui, orice bănuială legitimă.

Imparțialitatea implică aparența de corectitudine a instanței, incluzând aici și percepția subiectivă a părților cu privire la atitudinea magistraților, astfel încât pentm a asigura toate garanțiile procesuale privind dreptul la un proces echitabil, se impune neparticiparea judecătorului la soluționarea cauzei deduse judecății.

În speța de față, în mod legal, s-a respins cererea de recuzare, completul investit cu soluționarea acesteia reținând că nu este incident nici unul din motivele de recuzare prevăzute de art. 44 C. proc. civ., text care face trimitere la cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 41 și art. 42 din același cod.

Instanța a reținut în încheierea atacată cu recurs, faptul că punerea în discuție a împrejurărilor de fapt și de drept ce vizează soluționarea cauzei nu reprezintă o exprimare a părerii cu privire la soluția ce se va da în cauză, ci reprezintă o prerogativă a judecătorului - aceea a rolului activ al acestuia în vederea lămuririi tuturor aspectelor cauzei cu care a fost investit.

Astfel, nu se poate reține că, prin invocarea excepției autorității de lucru judecat față de decizia nr. 1574 din 28 martie 2016, pronunțată în dosar nr. x/2015, judecătorii completului s-au antepronunțat în cauză, și-au spus părerea cu privire la cauza dedusă judecății

Se constată că discuțiile purtate și consemnate în încheierea de ședință de la data de 14 noiembrie 2016, în urma cărora a intervenit cererea de recuzare a completului de judecată s-au desfișurat potrivit legii, iar judecătorii nu au făcut vreo afirmație cu referire la soluția pe fond, în sensul că va admite sau respinge acțiunea.

În concluzie, rezolvarea anumitor cereri, în condițiile conforme cu cele impuse în C. proc. civ., nu poate constitui motiv de a aprecia că judecătorul și-a exprimat deja o opinie asupra modului în care va soluționa în final cauza sau că există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa.

În consecință, față de cele arătate, în raport de dispozițiile art. 496 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta M. S.A. (fostă A. SA) prin administrator judiciar N. Oradea împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 22 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosar nr. x/2015.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2017.