ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1301/2016

Decizia nr. 1301/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția I civilă, la data de 07 mai 2014, reclamanții A., B., C. și D. au solicitat obligarea pârâtei SC E. SA la plata unor despăgubiri materiale și morale ca urmare a prejudiciului produs prin decesul numiților F. și G., părinții, respectiv sora și fratele reclamanților, în urma accidentului rutier din data de 13 ianuarie 2012. Astfel, reclamantul A., fiul defuncților, a solicitat suma de 1.000.000 lei daune morale, suma de 7.329,29 lei daune materiale (cheltuieli de înmormântare și pentru ritualurile creștinești ulterioare) și suma de 11.390 lei reprezentând 1/4 din salariul minim pe economie de la data producerii accidentului și până la când va împlini 26 de ani (167,50 lei x 68 luni).

Reclamanta B., sora defunctei G., a solicitat suma de 250.000 lei daune morale și suma de 1.413,20 lei daune materiale (cheltuieli cu plata necropsiilor și închirierea sălii de înmormântare). Reclamanta C., sora defunctei G., a solicitat suma de 250.000 lei daune morale. Reclamantul D., fratele defunctei G., a solicitat suma de 250.000 lei daune morale. Reclamanții au mai solicitat obligarea pârâtei în calitate de asigurător de răspundere civilă auto la plata de penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a hotărârii până la plata efectivă a sumelor, precum și la plata cheltuielilor de judecată. Prin Sentința civilă nr. 1134 din 04 septembrie 2014, Tribunalul Galați, secția I civilă, a admis excepția necompetenței funcționale a Secției I civile, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției a II-a civile din cadrul Tribunalului Galați.

Prin Sentința civilă nr. 546 din 20 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Galați, secția a II-a civilă, a fost admisă excepția de necompetență funcțională și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției I civile din cadrul Tribunalului Galați. Curtea de Apel Galați, prin Sentința civilă nr. 105/F-C.C. din 03 decembrie 2014, a soluționat conflictul negativ de competență, stabilind competența de soluționare în favoarea Secției I civile a Tribunalului Galați, unde dosarul a fost înregistrat în 04 februarie 2015, sub nr. x/121/2014**.

Prin Sentința civilă nr. 727 din 18 iunie 2015 a Tribunalului Galați acțiunea a fost admisă în parte, fost obligată pârâta să plătească reclamantului A. suma de 308.847,32 lei, cu titlu de despăgubiri, ca urmare a decesului mamei sale (numita G.), din care suma de 300.000 lei reprezintă daune morale, suma de 3.414,82 lei reprezintă daune materiale constând în cheltuieli efectuate cu ocazia înmormântării și a ritualurilor creștinești, iar suma de 5.432,5 lei reprezintă daune materiale constând în întreținerea de care ar fi beneficiat reclamantul de la data decesului mamei și până la data pronunțării prezentei hotărâri; a fost obligată pârâta să plătească reclamantului A. suma de 132,5 lei lunar de la data pronunțării prezentei hotărâri, pe toată perioada continuării studiilor, însă nu mai târziu de data la care reclamantul va împlini 26 de ani; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei B. suma de 30.657 lei, cu titlu de despăgubiri, ca urmare a decesului surorii sale (numita G.), din care suma de 30.000 lei reprezintă daune morale, iar suma de 657 lei reprezintă daune materiale constând în contravaloarea necropsiei și cheltuieli de înmormântare; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei C. suma de 30.000 lei, cu titlu de daune morale, ca urmare a decesului surorii sale (numita G.); a fost obligată pârâta să plătească reclamantului D. suma de 30.000 lei,

cu titlu de daune morale, ca urmare a decesului surorii sale (numita G.); a fost obligată pârâta la plata către reclamanți a unor penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, prin raportare la sumele indicate mai sus, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la plata efectivă a sumelor. Au fost respinse restul pretențiilor reclamanților, ca nefondate. În temeiul art. 453 C. proc. civ., a fost obligată pârâta la plata către reclamantul A. a sumei de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva acestei decizii au declarat apel reclamanții și pârâta. Reclamanții au solicitat majorarea daunelor morale iar pârâta SC E. SA a criticat sentința sub aspectul cuantumului exagerat al daunelor morale acordate reclamantului A. Prin Decizia nr. 208/A din 2 decembrie 2015 a Curții de Apel Galați, secția I civilă, au fost respinse apelurile ca nefondate.

Împotriva deciziei a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alineatul 1 punctul 8 din noul C. proc. civ., pârâta SC E. SA, susținând că hotărârea recurată a fost dată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 49 punctul 2 litera d) din Norma Ordinului (fostei) C.S.A.

(actualmente A.S.F.) nr. 14/2011 în care se stipulează: "La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele: 2. în caz de deces: (...) d) daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România". Recurenta susține că instanța de apel a aplicat în mod greșit prevederile legale menționate, neținând seama de jurisprudența instanțelor în spețe similare astfel cum rezultă din "Ghidul pentru soluționarea daunelor morale", elaborat de către Fondul de Protecție al Victimelor Străzii și nici de Decizia nr. 2158/2014 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/3/2010 ce a avut ca obiect acordarea de daune morale și unde instanța supremă a luat în considerare acest ghid.

Daunele morale, conform art. 49 din Norma RCA adoptata prin Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România însă cum legislația nu cuprinde criterii concrete de evaluare a unor astfel de daune, atât instanța de fond cât și instanța de apel aveau îndatorirea de a examina jurisprudența în materie, atât pentru a stabili o despăgubire justă și rezonabilă, cât și pentru a-l nu pune pe intimatul-reclamant A. în situația unei îmbogățiri fără justă cauză. Arată recurenta că, în acordarea daunelor morale, instanța este ținută, în afara criteriilor statuate de doctrina, de practica judiciară în spețe similare. Examenul jurisprudenței este important pentru a nu se ajunge la discrepante majore între sumele acordate cu acest titlu în cauze similare.

Precizează că nu a contestat suferința intimatului-reclamant A. însă, de cele mai multe ori, în asemenea cazuri granița dintre patrimonial și nepatrimonial este greu de perceput conducând adesea la hotărâri arbitrare. Media sumelor regăsite în practica judiciară în spețe similare este mult mai mică decât suma acordată intimatului-reclamant A. În acest sens, Ghidul pentru soluționarea daunelor morale elaborat de Fondul de Protecție al Victimelor Străzii a avut la baza un număr de 2.339 decizii ale Curților de Apel din România, din care 715 cazuri ca urmare a decesului de persoane. Calculându-se media despăgubirilor acordate la nivelul Curților de Apel din România, pentru rudele de gradul I ale persoanei decedate, precum și pentru fratele/sora, potrivit ghidului, au rezultat următoarele valori: pentru copilul major, ca urmare a decesului părintelui său (mama/tata) - 36.434 lei; pentru frate/soră - 29.912 lei.

Susține recurenta că în jurisprudența națională se observă diferențe substanțiale în ceea ce privește cuantumul indemnizațiilor acordate pentru daune nepatrimoniale de la o instanță la alta sau chiar la aceeași instanță, când două cazuri relativ identice au fost tratate diferit în privința "valorizării" suferinței. Mai mult, când în 20 de cazuri similare există rapoarte de 1 la 10 între valorile despăgubirilor, este necesar să se pună problema existenței unui sistem de reglementare. Conform recomandărilor Consiliului Europei principiul reparației daunelor morale trebuie recunoscut, despăgubirea având rolul de a da o compensare celor îndreptățiți, dar instanța trebuie să aibă în vedere gradul vătămărilor psihice și alterarea condițiilor de viața a acestora.

Totodată, atunci când instanța stabilește daunele morale pentru acest tip de evenimente, trebuie să țină cont și de restul principiilor stabilite de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și anume: principiul echității, principiul nevoii sociale, principiul îmbogățirii fără just temei, principiul stabilirii daunelor morale la nivelul venitului lunar mediu, pe economie, al țării membre UE.

Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (invocată atât de Tribunalul Galați cât și de Curtea de Apel în decizia recurată), obligatorie pentru instanțele naționale în aplicarea principiilor mai sus enunțate, face referire directă la aplicarea nivelului mediu net și a salariului de bază pe economie, astfel încât să nu se creeze un act de injustiție prin acordarea unor sume extraordinar de mari cu titlul de daune morale, care duc în realitate la o îmbogățire fără just temei, creând astfel un dezechilibru evident între spiritul legii, scopul urmărit de legiuitor și de valorificarea drepturilor părții vătămate în cauză. Faptul că instanța nu face nicio referire la Ghidul pentru soluționarea daunelor morale elaborat de Fondul de Protecție al Victimelor Străzii invocat în apel, echivalează cu o nemotivare a hotărârii.

Intimații reclamanți au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Recurenta pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor intimaților. Înalta Curte a procedat, la data de 6 aprilie 2016, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția de la aceeași dată, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. În cauză nu s-au formulat puncte de vedere la raportul de admisibilitate. Prin încheierea din camera de consiliu din data de 4 mai 2016, recursul a fost admis în principiu conform art. 493 alin. (7) C. proc.

civ., stabilindu-se termen în ședință publică pentru judecata în fond. Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele: Cu privire la situația de fapt, la judecata în fond a cauzei s-a reținut că, în data de 13 ianuarie 2012, în timp ce conducea autovehiculul marca H., pentru care pârâta SC E. SA a eliberat polița de asigurare obligatorie RCA din 04 august 2011, numitul F. a părăsit partea carosabilă și a lovit un copac de pe marginea drumului, iar, în urma accidentului, atât conducătorul auto, cât și ocupanta locului dreapta față, G., au decedat.

Reclamantul A., în vârstă de 20 de ani la data accidentului rutier, student, este singurul copil al celor doi defuncți F. și G., iar reclamanții B., C. și D. sunt frații defunctei G. Nu s-au acordat despăgubiri pentru prejudiciile produse ca urmare a decesului numitului F., considerat vinovat de producerea accidentului, ci numai pentru decesul numitei G., întrucât nu a putut fi reținută ca fiind dovedită culpa ei în producerea vătămărilor suferite de aceasta, conform art. 1371 C. civ. Instanța de fond a acordat reclamantului A. despăgubiri materiale pentru prejudiciul material suferit ca urmare a decesului mamei sale G., precum și o prestație lunară, pe durata studiilor, reprezentând contribuția mamei la cheltuielile legate de creșterea și educarea sa.

De asemenea, instanța a apreciat ca fiind dovedit un prejudiciu material suferit de reclamanta B. ca urmare a decesului surorii sale, numita G., obligând pe pârâtă la plata acestei sume. În ceea ce privește prejudiciile morale pretinse de reclamanți, instanța a apreciat că suma de 300.000 lei pentru reclamantul A. și suma de 30.000 lei pentru fiecare dintre reclamanții B., C. și D. este suficientă pentru a reprezenta o compensare a suferințelor morale încercate de aceștia ca urmare a decesului numitei G., respectiv pentru a le aduce acestora o alinare prin condiții de viață mai confortabile. Respingând apelurile părților ce au vizat cuantificarea daunelor, instanța de apel a reținut că daunele materiale au fost corect acordate, raportat la probele administrate.

În ceea ce privește daunele morale, acestea au fost corect individualizate pe baza evaluării instanței de judecată. Chiar dacă este adevărat că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, s-a apreciat că instanța trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecințele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. Acordarea unor sume de bani cu titlu de despăgubiri morale nu trebuie să depășească sfera unor compensații destinate a alina suferința psihică și nici să conducă la îmbogățirea fără just temei a persoanelor îndreptățite la reparație.

S-a afirmat că există o prezumție absolută a unei strânse legături afective între victima accidentului și copii sau frați, așa cum rezultă și din Rezoluția nr. 75-7 a Comitetului de Miniștrii al Consiliului Europei și că tribunalul a ținut seama și de practica judiciară relevantă depusă la dosar de părți, la acordarea despăgubirilor morale. S-a arătat că, atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare a cauzei, relativ la suferințele fizice și psihice pe care le-au suportat victimele unui accident de circulație, respectiv rudele persoanelor decedate, precum și la consecințele nefaste pe care acel accident le-a avut cu privire la viața lor particulară, astfel cum acestea sunt evidențiate prin probele administrate.

Ca atare, în materia daunelor morale, atât jurisprudența națională, cât și hotărârile Curții de la Strasbourg pot furniza judecătorului cauzei doar criterii de estimare a unor astfel de despăgubiri și, respectiv, pot evidenția limitele de apreciere a cuantumului acestora, instanța de apel apreciind că sumele acordate de judecătorul fondului fiului victimei cu acest titlu respectă jurisprudența invocată. Acest raționament al instanței de apel a fost combătut, în memoriul de recurs, de către pârâtă, care a susținut că hotărârea recurată a fost dată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 49 punctul 2 litera d din Norma Ordinului C.S.A. nr. 14/2011 care stipulează că daunele morale, în cazul decesului unor persoane, se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

În acest sens se critică faptul că hotărârea recurată nu face nicio referire la Ghidul pentru soluționarea daunelor morale elaborat de Fondul de Protecție al Victimelor Străzii, în care media sumelor regăsite în practica judiciară în spețe similare este mult mai mică decât sumele acordate în cauză și se invocă, cu titlu de jurisprudență, Decizia nr. 2158/2014 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în care instanța supremă a ținut cont de acest ghid. De asemenea recurenta redă criteriile utilizate în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și Curții Europene a Drepturilor Omului la cuantificarea daunelor morale. Înalta Curte nu va reține ca fiind întemeiată critica de nelegalitate astfel formulată, apreciind că instanțele de fond au ținut cont de jurisprudența în materie atunci când au stabilit cuantumul daunelor morale.

În analiza acestei critici, se are în vedere, ca prim aspect, faptul că, în faza procesuală a recursului, nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor care rezultă dintr-o reevaluare a situației de fapt, prin prisma elementelor de probatoriu, întrucât o astfel de împrejurare excede limitelor analizei permisă în calea extraordinară de atac. Se poate invoca, însă, nesocotirea unor criterii legale care ar fi stat la baza stabilirii acestor despăgubiri, în măsura în care acestea există. În acest sens, recurenta se prevalează de dispozițiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Norma Ordinului nr. 14/2011 care stipulează că daunele morale, în cazul decesului unor persoane, se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Cum legislația nu cuprinde criterii concrete de evaluare, recurenta susține că jurisprudența instanțelor naționale este unicul criteriu oferit de lege, a cărui corectă aplicare poate face obiectul controlului judiciar în recurs. Din această perspectivă solicită a fi utilizat Ghidul pentru soluționarea daunelor morale elaborat de către Fondul de Protecție al Victimelor Străzii, care are la bază 715 cazuri de accidente soldate cu decesul victimelor, similare dosarului pendinte, pe baza cărora s-au calculat statistic anumite valori ale daunelor morale ce au fost acordate rudelor victimelor, menționând, ca argument, și faptul că, în Decizia nr. 2158/2014 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a făcut aplicarea acestui ghid.

Este reală afirmația recurentei în sensul că, în aprecierea cuantumului daunelor morale, soluțiile adoptate trebuie să se înscrie în linia jurisprudenței naționale, reperul la care face trimitere art. 49 alin. (2) lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011 fiind cel al unei jurisprudențe constante și unitare. Sub acest aspect, Înalta Curte reține că studiul de practică judiciară intitulat "Ghid pentru soluționarea daunelor morale", nu poate constitui, în lipsa unei dispoziții legale care să îl definească ca atare, un criteriu legal obligatoriu pentru instanțe, a cărui neaplicare să atragă desființarea unei hotărâri pentru lipsă de temei legal.

În plus, analiza unei jurisprudențe relevante în materie presupune verificarea unor cazuri concrete pentru a identifica situații similare în care, aplicându-se criteriile create pe cale jurisprudențială, s-au determinat anumite valori ale prejudiciului, acestea constituind o marjă de apreciere pentru instanța aflată în situația de a statua cu privire la cuantificarea despăgubirilor. Simplele cifre statistice, culese din cazurile soldate cu decesul victimei, în funcție de vârsta și gradul celor aflați în raportul de rudenie, astfel cum sunt conținute în ghid, nu sunt suficiente pentru a putea fi considerate relevante din punctul de vedere al exigențelor unui criteriu și nu se pot impune, cu forță obligatorie, în lipsa unei trimiteri normative exprese la atare mecanism de cuantificare, având, cel mult, un caracter orientativ pentru o parte a jurisprudenței.

Pe de altă parte, se constată că îndrumarul de practică a fost întocmit la cererea și pentru a fi utilizat de către Fondul de protecție a victimelor străzii, asociație de drept privat fără scop patrimonial, constituită în scopul reparării unor categorii de prejudicii, în situația inexistenței unui contract de asigurare. Or, această situație nu este incidentă în prezenta cauză, în care asigurătorul este ținut de clauzele unui contract de asigurare.

În acest context, jurisprudența Înaltei Curți, invocată ca argument în susținerea aplicabilității îndrumarului de practică judiciară, nu este relevantă, întrucât Decizia nr. 2158/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a avut a dezlega o altă situație de fapt și de drept, în care partea din proces care s-a prevalat de respectivul ghid era chiar inițiatorul acestuia, respectiv Fondul de Protecție al Victimelor Străzii, ghidul reprezentând un reper pentru sumele ce puteau fi acordate, în lipsa unui contract de asigurare, din punctul de vedere al părții, în aplicarea principiilor obiectivității și tratamentului nediscriminatoriu; instanța de recurs a apreciat, în acel dosar, că respectivele cuantificări reprezintă valori ale jurisprudenței în funcție de care, pe baza situației de fapt determinate în apel, se poate realiza o evaluare a cuantumului daunelor morale, în condițiile în care instanța de apel utilizase, ca unic criteriu de apreciere, relația de rudenie dintre reclamanți și victime.

Prin urmare, nici în cauza respectivă instanța nu a calificat respectivul ghid drept criteriu legal și nu l-a utilizat în mod exclusiv în determinarea cuantumului despăgubirilor. De asemenea, Înalta Curte reține că, în speța de față, recurenta nu a indicat, în mod concret, care este acea jurisprudență constantă care ar justifica acordarea despăgubirilor într-un alt cuantum, considerat echitabil din perspectiva sa, în condițiile în care, soluția criticată nu excede, într-o manieră nejustificată, limitelor stabilite în spețe cu o cazuistică similară, depuse la dosar, în care asigurătorii de răspundere civilă delictuală au fost obligați să plătească rudelor celor decedați (copil și frați), atât prin hotărâri ale instanțelor civile, cât și ale instanțelor penale, sume comparabile cu cele acordate în cauza de față.

Acesta este și motivul pentru care instanța de apel nu s-a prevalat, ca mijloc de probă, de ghidul depus la dosar de pârâtă, acesta neconstituind un criteriu legal pe care instanțele sunt ținute a-l respecta în stabilirea plafonului de despăgubiri, ci a considerat, în mod pertinent, că instanța de fond a respectat criteriile jurisprudențiale și limitele de apreciere asupra cuantumului daunelor morale, soluția astfel pronunțată înscriindu-se în marja jurisprudenței constante și unitare pentru cazuri similare. Pe de altă parte, o astfel de împrejurare nu poate fi echivalată cu o nemotivare a hotărârii, cum a susținut recurenta, câtă vreme instanța de apel a argumentat soluția de menținere a sentinței sub aspectul cuantificării despăgubirilor.

Este corectă afirmația pârâtei în sensul că diferențele de apreciere destul de mari între valorile despăgubirilor stabilite în cazuri asemănătoare (ajungând la un raport de 1 la 10) ar impune adoptarea unei reglementări sistemice, printr-un act cu forță normativă, a unor criterii și plafoane de acordare a acestor despăgubiri, însă, câtă vreme nu există o soluție legislativă, instanțele sunt abilitate a aprecia în echitate cu privire la aceste despăgubiri, pe baza unor criterii stabilite în jurisprudența internă și a Curții europene, analizând împrejurările concrete și urmările faptei prejudiciabile, ținând cont, totodată, de necesitatea păstrării unui echilibru între scopul urmărit, acela de compensație echitabilă pentru gravitatea suferinței generate de distrugerea legăturii afective și preocuparea ca, prin acordarea daunelor, să nu se producă o îmbogățire fără justă cauză.

Deși pârâta reia, în memoriul de recurs, criteriile ce pot fi utilizate, potrivit recomandărilor Consiliului Europei, în evaluarea despăgubirilor, respectiv gradul vătămărilor psihice și alterarea condițiilor de viață a celor îndreptățiți, precum și principiile stabilite de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și anume: principiul echității, principiul nevoii sociale, principiul îmbogățirii fără just temei, principiul stabilirii daunelor morale la nivelul venitului lunar mediu net sau salariul de bază pe economie, al țării membre UE, aceasta nu formulează critici de nelegalitate referitoare la nerespectarea, de către instanța de apel, a unuia sau mai multor criterii astfel enunțate, de natură a constitui obiect al controlului judiciar în recurs.

În consecință, în raport de cele reținute anterior, Înalta Curte constată că hotărârea recurată nu este susceptibilă de critică sub motivul nesocotirii normei art. 49 alin. (2) lit. d) din Ordinul nr. 14/2011. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul ca nefondat, constatând că instanța de apel a efectuat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC E. SA împotriva Deciziei nr. 208/A din 2 decembrie 2015 a Curții de Apel Galați, secția I civilă. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2016. Procesat de GGC - NN