ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1301/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1301/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr.

1301/2016

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului Galați, secția I civilă, la data de 07 mai

2014, reclamanții A., B., C. și D. au solicitat obligarea pârâtei SC

E. SA la plata unor despăgubiri materiale și morale ca urmare a

prejudiciului produs prin decesul numiților F. și G.,

părinții, respectiv sora și fratele reclamanților, în urma

accidentului rutier din data de 13 ianuarie 2012.

Astfel,

reclamantul A., fiul defuncților, a solicitat suma de 1.000.000 lei daune

morale, suma de 7.329,29 lei daune materiale (cheltuieli de înmormântare

și pentru ritualurile creștinești ulterioare) și suma de

11.390 lei reprezentând 1/4 din salariul minim pe economie de la data

producerii accidentului și până la când va împlini 26 de ani (167,50

lei x 68 luni).

Reclamanta

B., sora defunctei G., a solicitat suma de 250.000 lei daune morale și

suma de 1.413,20 lei daune materiale (cheltuieli cu plata necropsiilor și

închirierea sălii de înmormântare).

Reclamanta

C., sora defunctei G., a solicitat suma de 250.000 lei daune morale.

Reclamantul

D., fratele defunctei G., a solicitat suma de 250.000 lei daune morale.

Reclamanții

au mai solicitat obligarea pârâtei în calitate de asigurător de

răspundere civilă auto la plata de penalități de întârziere

de 0,2% pe zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a

hotărârii până la plata efectivă a sumelor, precum și la

plata cheltuielilor de judecată.

Prin

Sentința civilă nr. 1134 din 04 septembrie 2014, Tribunalul

Galați, secția I civilă, a admis excepția

necompetenței funcționale a Secției I civile, invocată din

oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Secției a II-a civile din cadrul Tribunalului Galați.

Prin

Sentința civilă nr. 546 din 20 noiembrie 2014 pronunțată de

Tribunalul Galați, secția a II-a civilă, a fost admisă

excepția de necompetență funcțională și

declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea

Secției I civile din cadrul Tribunalului Galați.

Curtea de

Apel Galați, prin Sentința civilă nr. 105/F-C.C. din 03

decembrie 2014, a soluționat conflictul negativ de competență,

stabilind competența de soluționare în favoarea Secției I civile

a Tribunalului Galați, unde dosarul a fost înregistrat în 04 februarie

2015, sub nr. x/121/2014**.

Prin

Sentința civilă nr. 727 din 18 iunie 2015 a Tribunalului Galați

acțiunea a fost admisă în parte, fost obligată pârâta să

plătească reclamantului A. suma de 308.847,32 lei, cu titlu de

despăgubiri, ca urmare a decesului mamei sale (numita G.), din care suma

de 300.000 lei reprezintă daune morale, suma de 3.414,82 lei

reprezintă daune materiale constând în cheltuieli efectuate cu ocazia înmormântării

și a ritualurilor creștinești, iar suma de 5.432,5 lei

reprezintă daune materiale constând în întreținerea de care ar fi

beneficiat reclamantul de la data decesului mamei și până la data

pronunțării prezentei hotărâri; a fost obligată pârâta

să plătească reclamantului A. suma de 132,5 lei lunar de la data

pronunțării prezentei hotărâri, pe toată perioada

continuării studiilor, însă nu mai târziu de data la care reclamantul

va împlini 26 de ani; a fost obligată pârâta să plătească

reclamantei B. suma de 30.657 lei, cu titlu de despăgubiri, ca urmare a

decesului surorii sale (numita G.), din care suma de 30.000 lei reprezintă

daune morale, iar suma de 657 lei reprezintă daune materiale constând în

contravaloarea necropsiei și cheltuieli de înmormântare; a fost

obligată pârâta să plătească reclamantei C. suma de 30.000

lei, cu titlu de daune morale, ca urmare a decesului surorii sale (numita G.);

a fost obligată pârâta să plătească reclamantului D. suma

de 30.000 lei, cu titlu de daune morale, ca urmare a decesului surorii sale

(numita G.); a fost obligată pârâta la plata către reclamanți a

unor penalități de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere,

prin raportare la sumele indicate mai sus, de la data rămânerii definitive

a prezentei hotărâri și până la plata efectivă a sumelor.

Au fost

respinse restul pretențiilor reclamanților, ca nefondate.

În temeiul

art. 453 C. proc. civ., a fost obligată pârâta la plata către

reclamantul A. a sumei de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva

acestei decizii au declarat apel reclamanții și pârâta.

Reclamanții

au solicitat majorarea daunelor morale iar pârâta SC E. SA a criticat

sentința sub aspectul cuantumului exagerat al daunelor morale acordate

reclamantului A.

Prin Decizia

nr. 208/A din 2 decembrie 2015 a Curții de Apel Galați, secția I

civilă, au fost respinse apelurile ca nefondate.

Împotriva

deciziei a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alineatul 1

punctul 8 din noul C. proc. civ., pârâta SC E. SA, susținând că

hotărârea recurată a fost dată cu greșita aplicare a

dispozițiilor art. 49 punctul 2 litera d) din Norma Ordinului (fostei)

C.S.A. (actualmente A.S.F.) nr. 14/2011 în care se stipulează:

"La

stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau

al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele:

deces: (...)

d) daunele

morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din

România".

Recurenta

susține că instanța de apel a aplicat în mod greșit

prevederile legale menționate, neținând seama de jurisprudența

instanțelor în spețe similare astfel cum rezultă din

"Ghidul pentru soluționarea daunelor morale", elaborat de

către Fondul de Protecție al Victimelor Străzii și nici de

Decizia nr. 2158/2014 pronunțată de către Înalta Curte de

Casație și Justiție în Dosarul nr. x/3/2010 ce a avut ca obiect

acordarea de daune morale și unde instanța supremă a luat în

considerare acest ghid.

Daunele

morale, conform art. 49 din Norma RCA adoptata prin Ordinul C.S.A. nr. 14/2011,

se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența

din România însă cum legislația nu cuprinde criterii concrete de

evaluare a unor astfel de daune, atât instanța de fond cât și

instanța de apel aveau îndatorirea de a examina jurisprudența în

materie, atât pentru a stabili o despăgubire justă și

rezonabilă, cât și pentru a-l nu pune pe intimatul-reclamant A. în

situația unei îmbogățiri fără justă cauză.

Arată

recurenta că, în acordarea daunelor morale, instanța este

ținută, în afara criteriilor statuate de doctrina, de practica

judiciară în spețe similare.

Examenul

jurisprudenței este important pentru a nu se ajunge la discrepante majore

între sumele acordate cu acest titlu în cauze similare.

Precizează

că nu a contestat suferința intimatului-reclamant A. însă, de

cele mai multe ori, în asemenea cazuri granița dintre patrimonial și

nepatrimonial este greu de perceput conducând adesea la hotărâri

arbitrare.

Media sumelor

regăsite în practica judiciară în spețe similare este mult mai

mică decât suma acordată intimatului-reclamant A. În acest sens,

Ghidul pentru soluționarea daunelor morale elaborat de Fondul de

Protecție al Victimelor Străzii a avut la baza un număr de 2.339

decizii ale Curților de Apel din România, din care 715 cazuri ca urmare a

decesului de persoane. Calculându-se media despăgubirilor acordate la

nivelul Curților de Apel din România, pentru rudele de gradul I ale

persoanei decedate, precum și pentru fratele/sora, potrivit ghidului, au

rezultat următoarele valori: pentru copilul major, ca urmare a decesului

părintelui său (mama/tata) - 36.434 lei; pentru frate/soră -

29.912 lei.

Susține

recurenta că în jurisprudența națională se observă

diferențe substanțiale în ceea ce privește cuantumul

indemnizațiilor acordate pentru daune nepatrimoniale de la o

instanță la alta sau chiar la aceeași instanță, când

două cazuri relativ identice au fost tratate diferit în privința

"valorizării" suferinței.

Mai mult,

când în 20 de cazuri similare există rapoarte de 1 la 10 între valorile

despăgubirilor, este necesar să se pună problema existenței

unui sistem de reglementare. Conform recomandărilor Consiliului Europei

principiul reparației daunelor morale trebuie recunoscut,

despăgubirea având rolul de a da o compensare celor

îndreptățiți, dar instanța trebuie să aibă în

vedere gradul vătămărilor psihice și alterarea

condițiilor de viața a acestora.

Totodată,

atunci când instanța stabilește daunele morale pentru acest tip de

evenimente, trebuie să țină cont și de restul principiilor

stabilite de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și anume:

principiul echității, principiul nevoii sociale, principiul

îmbogățirii fără just temei, principiul stabilirii daunelor

morale la nivelul venitului lunar mediu, pe economie, al țării membre

UE.

Jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului (invocată atât de Tribunalul

Galați cât și de Curtea de Apel în decizia recurată),

obligatorie pentru instanțele naționale în aplicarea principiilor mai

sus enunțate, face referire directă la aplicarea nivelului mediu net

și a salariului de bază pe economie, astfel încât să nu se

creeze un act de injustiție prin acordarea unor sume extraordinar de mari

cu titlul de daune morale, care duc în realitate la o îmbogățire

fără just temei, creând astfel un dezechilibru evident între spiritul

legii, scopul urmărit de legiuitor și de valorificarea drepturilor

părții vătămate în cauză.

Faptul

că instanța nu face nicio referire la Ghidul pentru soluționarea

daunelor morale elaborat de Fondul de Protecție al Victimelor Străzii

invocat în apel, echivalează cu o nemotivare a hotărârii.

Intimații

reclamanți au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca

nefondat.

Recurenta

pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat

înlăturarea apărărilor intimaților.

Înalta Curte

a procedat, la data de 6 aprilie 2016, la întocmirea raportului asupra

admisibilității în principiu a recursului.

Completul de

filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493

alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția de la aceeași

dată, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să

depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C.

proc. civ.

În cauză

nu s-au formulat puncte de vedere la raportul de admisibilitate.

Prin

încheierea din camera de consiliu din data de 4 mai 2016, recursul a fost admis

în principiu conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ., stabilindu-se termen în

ședință publică pentru judecata în fond.

Analizând

cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Cu privire la

situația de fapt, la judecata în fond a cauzei s-a reținut că,

în data de 13 ianuarie 2012, în timp ce conducea autovehiculul marca H., pentru

care pârâta SC E. SA a eliberat polița de asigurare obligatorie RCA din 04

august 2011, numitul F. a părăsit partea carosabilă și a

lovit un copac de pe marginea drumului, iar, în urma accidentului, atât

conducătorul auto, cât și ocupanta locului dreapta față,

G., au decedat.

Reclamantul

A., în vârstă de 20 de ani la data accidentului rutier, student, este

singurul copil al celor doi defuncți F. și G., iar reclamanții

B., C. și D. sunt frații defunctei G.

Nu s-au

acordat despăgubiri pentru prejudiciile produse ca urmare a decesului

numitului F., considerat vinovat de producerea accidentului, ci numai pentru

decesul numitei G., întrucât nu a putut fi reținută ca fiind dovedită

culpa ei în producerea vătămărilor suferite de aceasta, conform

art. 1371 C. civ.

Instanța

de fond a acordat reclamantului A. despăgubiri materiale pentru

prejudiciul material suferit ca urmare a decesului mamei sale G., precum

și o prestație lunară, pe durata studiilor, reprezentând

contribuția mamei la cheltuielile legate de creșterea și

educarea sa. De asemenea, instanța a apreciat ca fiind dovedit un

prejudiciu material suferit de reclamanta B. ca urmare a decesului surorii sale,

numita G., obligând pe pârâtă la plata acestei sume. În ceea ce

privește prejudiciile morale pretinse de reclamanți, instanța a

apreciat că suma de 300.000 lei pentru reclamantul A. și suma de

30.000 lei pentru fiecare dintre reclamanții B., C. și D. este

suficientă pentru a reprezenta o compensare a suferințelor morale

încercate de aceștia ca urmare a decesului numitei G., respectiv pentru a

le aduce acestora o alinare prin condiții de viață mai

confortabile.

Respingând

apelurile părților ce au vizat cuantificarea daunelor, instanța

de apel a reținut că daunele materiale au fost corect acordate,

raportat la probele administrate. În ceea ce privește daunele morale,

acestea au fost corect individualizate pe baza evaluării instanței de

judecată. Chiar dacă este adevărat că stabilirea

cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial

include o doză de aproximare, s-a apreciat că instanța trebuie

să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecințele

negative suferite de cel în cauză pe plan fizic și psihic,

importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate

aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele

vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost

afectată situația familială, profesională și

socială. Acordarea unor sume de bani cu titlu de despăgubiri morale

nu trebuie să depășească sfera unor compensații

destinate a alina suferința psihică și nici să conducă

la îmbogățirea fără just temei a persoanelor

îndreptățite la reparație.

S-a afirmat

că există o prezumție absolută a unei strânse legături

afective între victima accidentului și copii sau frați, așa cum

rezultă și din Rezoluția nr. 75-7 a Comitetului de

Miniștrii al Consiliului Europei și că tribunalul a ținut

seama și de practica judiciară relevantă depusă la dosar de

părți, la acordarea despăgubirilor morale.

S-a

arătat că, atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât

și Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când

acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare

prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o

apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare a cauzei, relativ

la suferințele fizice și psihice pe care le-au suportat victimele

unui accident de circulație, respectiv rudele persoanelor decedate, precum

și la consecințele nefaste pe care acel accident le-a avut cu privire

la viața lor particulară, astfel cum acestea sunt evidențiate

prin probele administrate. Ca atare, în materia daunelor morale, atât

jurisprudența națională, cât și hotărârile Curții

de la Strasbourg pot furniza judecătorului cauzei doar criterii de

estimare a unor astfel de despăgubiri și, respectiv, pot

evidenția limitele de apreciere a cuantumului acestora, instanța de

apel apreciind că sumele acordate de judecătorul fondului fiului

victimei cu acest titlu respectă jurisprudența invocată.

Acest

raționament al instanței de apel a fost combătut, în memoriul de

recurs, de către pârâtă, care a susținut că hotărârea

recurată a fost dată cu greșita aplicare a dispozițiilor

art. 49 punctul 2 litera d din Norma Ordinului C.S.A. nr. 14/2011 care

stipulează că daunele morale, în cazul decesului unor persoane, se

acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din

România.

În acest sens

se critică faptul că hotărârea recurată nu face nicio

referire la Ghidul pentru soluționarea daunelor morale elaborat de Fondul

de Protecție al Victimelor Străzii, în care media sumelor

regăsite în practica judiciară în spețe similare este mult mai

mică decât sumele acordate în cauză și se invocă, cu titlu

de jurisprudență, Decizia nr. 2158/2014 pronunțată de

către Înalta Curte de Casație și Justiție în care

instanța supremă a ținut cont de acest ghid.

De asemenea

recurenta redă criteriile utilizate în jurisprudența Curții de

Justiție a Uniunii Europene și Curții Europene a Drepturilor

Omului la cuantificarea daunelor morale.

Înalta Curte

nu va reține ca fiind întemeiată critica de nelegalitate astfel

formulată, apreciind că instanțele de fond au ținut cont de

jurisprudența în materie atunci când au stabilit cuantumul daunelor morale.

În analiza

acestei critici, se are în vedere, ca prim aspect, faptul că, în faza

procesuală a recursului, nu poate fi reapreciat cuantumul

despăgubirilor care rezultă dintr-o reevaluare a situației de

fapt, prin prisma elementelor de probatoriu, întrucât o astfel de împrejurare

excede limitelor analizei permisă în calea extraordinară de atac.

Se poate

invoca, însă, nesocotirea unor criterii legale care ar fi stat la baza

stabilirii acestor despăgubiri, în măsura în care acestea

există. În acest sens, recurenta se prevalează de dispozițiile

art. 49 pct. 2 lit. d) din Norma Ordinului nr. 14/2011 care stipulează

că daunele morale, în cazul decesului unor persoane, se acordă în

conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

Cum

legislația nu cuprinde criterii concrete de evaluare, recurenta

susține că jurisprudența instanțelor naționale este

unicul criteriu oferit de lege, a cărui corectă aplicare poate face

obiectul controlului judiciar în recurs. Din această perspectivă

solicită a fi utilizat Ghidul pentru soluționarea daunelor morale

elaborat de către Fondul de Protecție al Victimelor Străzii,

care are la bază 715 cazuri de accidente soldate cu decesul victimelor,

similare dosarului pendinte, pe baza cărora s-au calculat statistic

anumite valori ale daunelor morale ce au fost acordate rudelor victimelor,

menționând, ca argument, și faptul că, în Decizia nr. 2158/2014

pronunțată de către Înalta Curte de Casație și

Justiție, s-a făcut aplicarea acestui ghid.

Este

reală afirmația recurentei în sensul că, în aprecierea

cuantumului daunelor morale, soluțiile adoptate trebuie să se înscrie

în linia jurisprudenței naționale, reperul la care face trimitere

art. 49 alin. (2) lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011 fiind cel al unei jurisprudențe

constante și unitare.

Sub acest

aspect, Înalta Curte reține că studiul de practică

judiciară intitulat "Ghid pentru soluționarea daunelor

morale", nu poate constitui, în lipsa unei dispoziții legale care

să îl definească ca atare, un criteriu legal obligatoriu pentru instanțe,

a cărui neaplicare să atragă desființarea unei

hotărâri pentru lipsă de temei legal.

În plus,

analiza unei jurisprudențe relevante în materie presupune verificarea unor

cazuri concrete pentru a identifica situații similare în care,

aplicându-se criteriile create pe cale jurisprudențială, s-au

determinat anumite valori ale prejudiciului, acestea constituind o marjă

de apreciere pentru instanța aflată în situația de a statua cu

privire la cuantificarea despăgubirilor.

Simplele

cifre statistice, culese din cazurile soldate cu decesul victimei, în

funcție de vârsta și gradul celor aflați în raportul de rudenie,

astfel cum sunt conținute în ghid, nu sunt suficiente pentru a putea fi

considerate relevante din punctul de vedere al exigențelor unui criteriu

și nu se pot impune, cu forță obligatorie, în lipsa unei

trimiteri normative exprese la atare mecanism de cuantificare, având, cel mult,

un caracter orientativ pentru o parte a jurisprudenței.

Pe de

altă parte, se constată că îndrumarul de practică a fost

întocmit la cererea și pentru a fi utilizat de către Fondul de

protecție a victimelor străzii, asociație de drept privat

fără scop patrimonial, constituită în scopul reparării unor

categorii de prejudicii, în situația inexistenței unui contract de

asigurare.

Or,

această situație nu este incidentă în prezenta cauză, în

care asigurătorul este ținut de clauzele unui contract de asigurare.

În acest

context, jurisprudența Înaltei Curți, invocată ca argument în

susținerea aplicabilității îndrumarului de practică

judiciară, nu este relevantă, întrucât Decizia nr. 2158/2014 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție a avut a dezlega o

altă situație de fapt și de drept, în care partea din proces

care s-a prevalat de respectivul ghid era chiar inițiatorul acestuia,

respectiv Fondul de Protecție al Victimelor Străzii, ghidul

reprezentând un reper pentru sumele ce puteau fi acordate, în lipsa unui

contract de asigurare, din punctul de vedere al părții, în aplicarea

principiilor obiectivității și tratamentului nediscriminatoriu;

instanța de recurs a apreciat, în acel dosar, că respectivele

cuantificări reprezintă valori ale jurisprudenței în

funcție de care, pe baza situației de fapt determinate în apel, se

poate realiza o evaluare a cuantumului daunelor morale, în condițiile în

care instanța de apel utilizase, ca unic criteriu de apreciere,

relația de rudenie dintre reclamanți și victime. Prin urmare,

nici în cauza respectivă instanța nu a calificat respectivul ghid

drept criteriu legal și nu l-a utilizat în mod exclusiv în determinarea

cuantumului despăgubirilor.

De asemenea,

Înalta Curte reține că, în speța de față, recurenta nu

a indicat, în mod concret, care este acea jurisprudență

constantă care ar justifica acordarea despăgubirilor într-un alt

cuantum, considerat echitabil din perspectiva sa, în condițiile în care,

soluția criticată nu excede, într-o manieră nejustificată,

limitelor stabilite în spețe cu o cazuistică similară, depuse la

dosar, în care asigurătorii de răspundere civilă delictuală

au fost obligați să plătească rudelor celor decedați

(copil și frați), atât prin hotărâri ale instanțelor

civile, cât și ale instanțelor penale, sume comparabile cu cele

acordate în cauza de față.

Acesta este

și motivul pentru care instanța de apel nu s-a prevalat, ca mijloc de

probă, de ghidul depus la dosar de pârâtă, acesta neconstituind un

criteriu legal pe care instanțele sunt ținute a-l respecta în

stabilirea plafonului de despăgubiri, ci a considerat, în mod pertinent,

că instanța de fond a respectat criteriile jurisprudențiale

și limitele de apreciere asupra cuantumului daunelor morale, soluția

astfel pronunțată înscriindu-se în marja jurisprudenței

constante și unitare pentru cazuri similare.

Pe de

altă parte, o astfel de împrejurare nu poate fi echivalată cu o

nemotivare a hotărârii, cum a susținut recurenta, câtă vreme

instanța de apel a argumentat soluția de menținere a

sentinței sub aspectul cuantificării despăgubirilor.

Este

corectă afirmația pârâtei în sensul că diferențele de

apreciere destul de mari între valorile despăgubirilor stabilite în cazuri

asemănătoare (ajungând la un raport de 1 la 10) ar impune adoptarea

unei reglementări sistemice, printr-un act cu forță

normativă, a unor criterii și plafoane de acordare a acestor despăgubiri,

însă, câtă vreme nu există o soluție legislativă,

instanțele sunt abilitate a aprecia în echitate cu privire la aceste

despăgubiri, pe baza unor criterii stabilite în jurisprudența

internă și a Curții europene, analizând împrejurările concrete

și urmările faptei prejudiciabile, ținând cont, totodată,

de necesitatea păstrării unui echilibru între scopul urmărit,

acela de compensație echitabilă pentru gravitatea suferinței

generate de distrugerea legăturii afective și preocuparea ca, prin

acordarea daunelor, să nu se producă o îmbogățire fără

justă cauză.

Deși

pârâta reia, în memoriul de recurs, criteriile ce pot fi utilizate, potrivit

recomandărilor Consiliului Europei, în evaluarea despăgubirilor,

respectiv gradul vătămărilor psihice și alterarea

condițiilor de viață a celor îndreptățiți, precum

și principiile stabilite de Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și anume: principiul echității, principiul nevoii

sociale, principiul îmbogățirii fără just temei, principiul

stabilirii daunelor morale la nivelul venitului lunar mediu net sau salariul de

bază pe economie, al țării membre UE, aceasta nu formulează

critici de nelegalitate referitoare la nerespectarea, de către

instanța de apel, a unuia sau mai multor criterii astfel enunțate, de

natură a constitui obiect al controlului judiciar în recurs.

În

consecință, în raport de cele reținute anterior, Înalta Curte

constată că hotărârea recurată nu este susceptibilă de

critică sub motivul nesocotirii normei art. 49 alin. (2) lit. d) din

Ordinul nr. 14/2011.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte va respinge în baza art. 496 alin. (1) C. proc.

civ., recursul ca nefondat, constatând că instanța de apel a efectuat

o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta SC E. SA împotriva Deciziei nr. 208/A din

2 decembrie 2015 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 8 iunie 2016.

Procesat

de GGC - NN