Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.05.2016
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1128/2016

HOTĂRÂRE
20.05.2016
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1128/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1128/2016 Asupra recursului constată următoarele: Curtea de Apel lași, secția civilă, prin Decizia nr. 81 din 24 februarie 2016, a respins recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva încheierii de ședință din 14 octombrie 2015 a Tribunalului lași, secția I civilă, în Dosarul nr. x/245/2012/a3, pe care a menținut-o, reținând următoarele considerente: Prin încheierea din 14 octombrie 2015 a Tribunalului lași, secția I civilă, s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de recurentul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 1 C. proc. civ. și a dispozițiilor din Legea nr. 47/1992. În petitul cererii de recurs, se arată că s-a formulai cerere de recuzare a judecătorilor care au pronunțat încheierea, care au refuzat sesizarea Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate.

Instanța de recurs a reținut că petentul A., deși se află în exercitarea unei căi de atac ce are în vedere numai controlul de legalitate (respectiv sesizarea sau nu a Curții Constituționale), a invocat examinarea constituționalității altor prevederi legale, care nu au nicio legătură cu obiectul cauzei. Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale este o lege care asigură controlul constituționalității legilor și a investirii acesteia de către instanțe numai în condițiile art. 29 din Lege. S-a constatat că, în cauză, petentul a formulat cereri de recuzare a tuturor judecătorilor care i-au soluționat procesele, cereri care au fost anulate ca netimbrate, susținând și invocând aceleași excepții de neconstituționalitate care nu au legătura cu cauza.

Împotriva acestei hotărâri irevocabile pronunțată ele Curtea de Ape! Iași, secția civilă, în calea de atac a recursului a declarat recurs recurentul-pârât A., reiterând criticile invocate în recursul promovat împotriva încheierii de ședință din 14 octombrie 2015 a Tribunalului Iași, secția I civilă. În ședința publică de azi Înalta Curte în temeiul art. 299 alin. (1) și art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., a ridicat, din oficiu, excepția admisibilității recursului. Față de excepția invocată Înalta Curte reține următoarele: Conform dispozițiilor art. 299 C. proc. civ. sunt supuse recursului hotărârile date tară drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională în condițiile prevăzute de lege.

în consecință recursul declarat împotriva unei hotărâri irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil. Or, în cauză, se constată că recurentul-petent A. a exercitat calea de atac a recursului împotriva unei hotărâri irevocabile pronunțată în recurs, motiv pentru care în raport de dispozițiile art. 299 alin. (1) și art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. este incidență excepția absolută și dirimantă a inadmisibilității recursului.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva Deciziei nr. 81 din 24 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel lași, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi, 20 mai 2016.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-09-13
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1342/2016
nțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. În susținerea acestui motiv de recurs, recurentul-contestator A. arată că soluția pronunțată de Curtea de Apel Craiova a fost dată cu încălcarea și aplicare
ÎCCJ 2017-10-09
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 252/2017
x/46/2014, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea recurentului A., de sesizare a completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Totodată, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea aceluiași
ÎCCJ 2017-05-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1798/2017
/2016 pronunțate de Curtea de București, secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarele nr. x/3/2015 și nr. x/2/2016. Prin încheierea pronunțată la data de 13 martie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios admin
ÎCCJ 2016-09-16
0,95
ÎCCJ, Secția penală
ții Constituționale, fiind respinsă ca inadmisibilă. Împotriva acestei soluții, contestatorul A. a declarat calea de atac de față, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 02 iunie 2016, sub nr. 2165
ÎCCJ 2016-09-30
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1726/2016
iția constituțională, contravenind astfel prevederilor art. 21 coroborate cu cele ale art. 146 lit. d) din Constituție. Pe de altă parte, nicio dispoziție a legii nu exceptează de la controlul de constituționalitate prevederile procedurale
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă