ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1342/2016
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1342/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 1342/2016
Asupra
recursului, constată următoarele:
Prin cererea formulată în cadrul Dosarului
nr. x/95/2013al Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă, și
înregistrată pe rolul acelei instanțe la data de 10 iunie 2014, A.,
în calitate de creditor, a formulat contestație la tabelul preliminar de
creanțe al debitoarei SC B. SRL, întocmit de administratorul judiciar SC
C. SPRL, solicitând totodată și reorganizarea societății.
Prin
sentința nr. 1181 din 30 septembrie 2014, Tribunalul Gorj, secția a
II-a civilă, a respins contestația formulată de A. împotriva
tabelului preliminar al creanțelor debitoarei SC B. SRL, întocmit de
administratorul judiciar SC C. SPRL.
Împotriva
sentinței sus-menționate, contestatorul A. a declarat apel,
criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin cererea
depusă la data de 07 decembrie 2015, în fața instanței de apel, SC
B. SRL, prin administrator A., a invocat excepția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49 alin. (2) teza C. proc.
civ., arătând că aceste prevederi contravin dispozițiilor art. 21
alin. (3) din Constituția României, potrivit cărora,,părțile
au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un
termen rezonabil”.
La
aceeași dată, SC B. SRL, prin administrator A., a depus și o
cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
pentru a dezlega, în temeiul art. 519
C. proc. civ.
, dispozițiile art.
49 alin. (2) teza I
C. proc. civ.
, în ceea ce privește posibilitatea unui
judecător împotriva căruia s-a formulat o cerere de recuzare de a se
pronunța asupra cauzei până la soluționarea recursului declarat
împotriva încheierii date în cererea de recuzare.
Prin Decizia nr.
1020 din 16 decembrie 2015, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă,
a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Înaltei Curți de
Casație și Justiție, a respins ca inadmisibilă cererea de
sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de
neconstituționalitate privind dispozițiile art. 49 alin. (2) teza IC.
proc. civ. și a respins ca nefondat apelul declarat împotriva
sentinței nr. 1181 din 30 septembrie 2014 a Tribunalului Gorj, secția
a II-a civilă.
Împotriva
acestei decizii, criticând-o numai sub aspectul soluției date cererii de
sesizare a Curții Constituționale, contestatorul A., în nume propriu
și în calitate de administrator al SC B. SRL, a declarat recurs, invocând
motivul de casare prevăzut de art. 488
alin. (1) pct. 8
C. proc. civ.,
care reglementează cazul de casare a hotărârii date cu
încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
În temeiul art. 29 alin. (4) din Legea
nr. 47/1992, recurentul a învestit Curtea de Apel Craiova cu o cerere de
sesizare a Curții Constituționale cu excepția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49 alin. (2) teza I-a
C. proc. civ.,
care
prevăd că: „formularea unei cereri de recuzare nu determină
suspendarea judecății", raportat la dispozițiile art. 21 alin.
(3) din Constituția României, conform cărora, „părțile au
dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un
termen rezonabil".
În
susținerea acesteia, recurentul a arătat că f
ormularea
unei cereri de recuzare, în condițiile C. proc. civ., nu determină suspendarea
cauzei, petentul fiind obligat să formuleze concluzii în fața unei
instanțe asupra căreia planează suspiciuni de lipsă de
imparțialitate, iar s
oluționarea recursului împotriva
încheierii de respingere a cererii de recuzare după ce magistratul recuzat
s-a pronunțat îl plasează pe petent în imposibilitatea de a
obține judecarea cauzei sale de o instanță imparțială.
În acest sens, recurentul a susținut
că Curtea Europeană a Drepturilor Omului a conceput un mecanism de
analiză asupra imparțialității instanțelor, care
cuprinde două faze distincte, pe baza a două criterii individuale,
care necesită o abordare separată, respectiv criteriul subiectiv si
criteriul obiectiv.
Astfel,
criteriul subiectivității este determinat de existența anumitor
fapte certe din care să reiasă dubii asupra
imparțialității, iar c
riteriul obiectivității va
trebui determinat, dacă în afara conduitei personale a judecătorului,
există fapte dovedite de natură a ridica îndoieli în ceea ce
privește imparțialitatea acestuia.
În raport cu aceste aspecte, recurentul a
apreciat că în măsura în care soluționarea cauzei are loc
înainte de judecarea recursului împotriva încheierii de respingere a cererii de
recuzare, asemenea situație duce la concluzia că pricina a fost
examinată de judecător lipsit de imparțialitate.
Mai susține recurentul că,
într-adevăr, legiuitorul a urmărit să limiteze posibilitatea
justițiabilului de a formula cereri de recuzare în scopul
tergiversării judecății, dar la fel de adevărat este și
că justițiabilul trebuie protejat împotriva abuzurilor
instanței, astfel încât a considerat neconstituțional textul
criticat, deoarece justiția trebuie făcută în interesul
justițiabilului și nu împotriva lui.
În acest
sens, recurentul a apreciat că în mod greșit instanța de apel
a respins
cererea de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă,
întrucât nu a observat că sunt îndeplinite, în speță,
condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992,
cererea având legătură cu cauza, excepția de neconstituționalitate
fiind invocată în cursul unui litigiu, precum și faptul că nu
există o decizie a Curții Constituționale care să fi
declarat ca neconstituționale dispozițiile actului normativ
contestat.
În
aceeași ordine de idei, recurentul a arătat că
dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 recunosc posibilitatea
părților din proces să invoce excepții de
neconstituționalitate, astfel că soluția pronunțată de
Curtea de Apel Craiova a fost dată cu încălcarea și aplicarea
greșită a legii.
Prin
întâmpinarea transmisă prin poștă la 24 februarie 2016, intimata
SC C. SPRL, în calitate de administrator judiciar al SC B. SRL, a invocat
excepția lipsei calității procesuale active a contestatorului A.,
arătând că acesta nu poate reprezenta în mod valabil societatea debitoare,
având în vedere că nu a fost desemnat administrator special, în
condițiile în care împotriva debitoarei SC B. SRL a fost deschisă
procedura falimentului, iar dreptul de administrare a fost ridicat
administratorului societar.
În
considerarea celor expuse, a solicitat respingerea recursului ca fiind formulat
de o persoană fără calitate procesuală activă, iar în
subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Prin
răspunsul la întâmpinare
transmis prin poștă la 18 martie 2016,
recurentul A., în nume propriu și în calitate de administrator al SC B.
SRL, a solicitat înlăturarea susținerilor intimatei ca fiind
nefondate, arătând că are calitate
procesuală
activă, iar societatea aflată în procedura de reorganizare este
reprezentată în instanță de administratorul statutar, dacă
acestuia nu i-a fost ridicat dreptul de administrare, iar nu de către
administratorul judiciar.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra
admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin.
(2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil
în principiu.
Prin încheierea din camera de consiliu din 17 mai 2016 a
fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra
admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus
comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin.
(4) C. proc. civ.
Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra
admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat
părților la 27 mai 2016.
La 6 iunie 2016,
intimata SC C. SPRL a
depus punct
de vedere asupra raportului, prin care arată că
împotriva debitoarei SC
B. SRL a fost deschisă procedura falimentului și că,în calitate
de lichidator judiciar al SC B. SRL, nu își însușește recursul
formulat de
A.
în numele debitoarei, iar cu privire la
motivele de recurs invocate
apreciază că acestea sunt
nefondate, sens în care solicită
respingerea acestora.
Analizând
decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de
drept invocate, Înalta Curte va anula recursul declarat de către recurenta-intervenientă
SC B. SRL și va re
spinge ca nefondat recursul
declarat
de
recurentul-contestator
A., pentru următoarele considerente:
Înalta Curte,
în conformitate cu art. 248 alin. (1) C. proc. civ. a luat în examinare
excepția
lipsei
calității numitului A. de reprezentant al SC B. SRL,
rămânând
în pronunțare asupra acesteia.
Față de dispozițiile art.
248 alin. (1)
C.
proc. civ., analizând cu prioritate, excepția
lipsei
calității de reprezentant
și în raport de dispozițiile art. 82
alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 82 alin. (1) C. proc.
civ., „când instanța constată
lipsa calității de
reprezentant a celui care a acționat în numele părții, va da un
termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se
acoperă, cererea va fi anulată
”.
Rezultă, din aceste prevederi legale că
lipsa
calității de reprezentant se invocă pe cale de excepție.
Deși prin efectul pe care îl produce excepția este peremptorie,
pentru că duce la anularea cererii, ea începe prin a avea efect dilatoriu
deoarece nulitatea nu intervine automat, la data la care se invocă
excepția, ci numai dacă nu se face dovada calității de
reprezentant în termenul acordat în acest scop.
În acest sens,
Înalta Curte constată că prin sentința nr. 220 din 18 februarie
2014 s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței în Dosarul nr. x/95/2013,
aflat pe rolul Tribunalului Gorj,
secția a II-a civilă,
administrator judiciar fiind desemnată societatea SC C. SPRL, iar
dreptul de
reprezentare al societății revenind, potrivit dispozițiilor
Legii nr. 85/2006, administratorului judiciar desemnat de judecătorul
sindic.
În cuprinsul
punctului de vedere asupra raportului depus la 6 iunie 2016,
intimata SC
C. SPRL arată că împotriva debitoarei SC B. SRL a fost deschisă
procedura falimentului și că,
dreptul de administrare a numitului A.
a fost ridicat.
Totodată se menționează că
față de împrejurarea că SC B. SRL
se află în
procedura falimentului,
intimata SC C. SPRL, în calitate de
lichidator
judiciar nu își însușește recursul formulat de numitul A., în
numele debitoarei.
Astfel, în
condițiile în care
intimata SC C. SPRL,
lichidator judiciar
al SC B. SRL nu a înțeles să-și însușească recursul declarat
de administratorul A. în numele debitoarei SC B. SRL, Înalta Curte în aplicarea
dispozițiilor art.
82 alin. (1)
C. proc. civ. și
a Legii nr. 85/2006 va a
dmite excepția lipsei
calității numitului A. de reprezentant al SC B. SRL și, în
consecință
va anula recursul
declarat de către
recurenta-intervenientă SC B. SRL.
În
ceea ce privește recursul
declarat
de
recurentul-contestator
A., Înalta Curte a apreciat că este
nefondat,
pentru urmă
toarele considerente:
Motivul
prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat
atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu
încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
În
susținerea acestui motiv de recurs, recurentul-contestator A. arată
că
soluția
pronunțată de Curtea de Apel Craiova a fost dată cu
încălcarea și aplicarea greșită a legii, având în vedere
că
în
mod eronat instanța de apel
a respins cererea de sesizare a Curții
Constituționale ca inadmisibilă, întrucât nu a observat că sunt
îndeplinite, în speță, condițiile de admisibilitate
prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, cererea având legătură
cu cauza, excepția de neconstituționalitate fiind invocată în
cursul unui litigiu, precum și faptul că nu există o decizie a
Curții Constituționale care să fi declarat ca
neconstituționale dispozițiile actului normativ contestat.
Pentru ca
susținerile dezvoltate de recurentă să se încadreze în ipoteza prevăzută
de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea trebuiau
să demonstreze încălcarea sau aplicarea greșită a unor
norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele
legale incidente nu au fost corect aplicate la situația de fapt
stabilită.
Din analiza
dosarului, Înalta Curte constată că argumentele aduse în sprijinul criticii
formulate sunt nefondate, având în vedere că în cauză,
Curtea de
Apel Craiova a soluționat în mod corect
cererea de sesizare a
Curții Constituționale referitoare la excepția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49 alin. (2) teza I C.
proc. civ., care prevăd că „formularea unei cereri de recuzare nu
determină suspendarea judecății”.
Aceasta
deoarece, prin susținerile formulate, recurentul a arătat că
dispozițiile evocate privind f
ormularea unei cereri de recuzare care nu
determină suspendarea cauzei, obligă partea să formuleze
concluzii în fața unei instanțe asupra căreia planează
suspiciuni de lipsă de imparțialitate, aspect care în opinia sa
contravine dispozițiilor
art. 21 alin. (3) din Constituția României,
conform cărora,
„părțile au dreptul la un proces echitabil și la
soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil” iar s
oluționarea recursului,
în condițiile
art. 53 alin. (1) teza a II-a
C. proc. civ.,împotriva
încheierii de respingere a cererii de recuzare după ce magistratul recuzat
s-a pronunțat îl plasează pe petent în imposibilitatea de a
obține judecarea cauzei sale de o instanță imparțială.
Astfel, d
in verificarea
îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, prevăzute de art. 29 din
Legea nr. 47/1992, instanța de apel a constatat că dispozițiile art.
49 alin. (2) teza I C. proc. civ. a căror neconstituționalitate se
solicită vizează soluționarea cererii de recuzare de către
instanța în fața căreia a fost formulată cererea, nu
procedura de soluționare de către instanța superioară,
prevăzută de dispozițiile art. 53 C. proc. civ.
În aceste
condiții, Înalta Curte constată că în mod corect s-a
reținut neîndeplinirea condiției de admisibilitate
prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit
căreia, „
Curtea
Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața
instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind
neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei
dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care
are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a
litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia”, întrucât excepția
invocată nu avea legătură cu soluționarea apelului declarat
în cauză.
În acest
context, se reține că motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct.
8 C. proc. civ. vizează aplicarea greșită a legii de către
instanțele anterioare rezultată din nesocotirea unor norme de drept
material, iar în speța de față o astfel de regulă nu a fost
încălcată și, pe cale de consecință, întrucât critica
adusă deciziei pronunțate de Curtea de Apel Craiova este
nefondată, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ.,
Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de
recurentul-contestator A. împotriva Deciziei nr. 1020 din 16 decembrie 2015,
pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă,
iar în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (5) C. proc. civ., va anula
recursul declarat de către recurenta-intervenientă SC B. SRL
împotriva aceleiași decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite
excepția lipsei calității numitului A. de reprezentant al SC B.
SRL.
Anulează
recursul declarat de către recurenta-intervenientă SC B. SRL
împotriva Deciziei nr. 1020 din 16 decembrie 2015, pronunțată de
Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.
Respinge
ca nefondat recursul
declarat
de
recurentul-contestator A. împotriva
aceleiași decizii.
Definitivă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 13 septembrie 2016.