ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 351/A/2016

Asupra apelului de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 07 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de apărătorul ales al contestatorului A.

Pentru a dispune astfel, s-a avut în vedere că apărătorul inculpatului a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) teza ultimă C. proc. pen. și art. 396 din același cod, cu referire la art. 19 din Legea nr. 682/2002, în raport de dispozițiile art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în fața legii și a autorităților publice, precum și art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil din Constituția României, cu trimitere la dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În esență, apărarea a arătat că sunt îndeplinite condițiile art. 29 alin. (1), (3) din Legea nr. 47/1992 pentru admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale. S-a arătat că Parchetul avea obligația, potrivit legii, ca prin rechizitoriu să arate că inculpatul trimis în judecată a obținut acest beneficiu legal, însă nu a făcut acest lucru. De asemenea, nici în cursul judecății procurorul nu a informat instanța de fond și nici instanța de apel în legătură cu câștigarea acestui drept de către inculpat. Nefiind informat în legătură cu existența cauzei sale în faza de apel, nu s-a prezentat pentru a-și susține drepturile și chiar dacă s-ar fi prezentat, atât inculpatul, cât și instanța nu au fost informați de către parchet despre respectivul beneficiu legal care se referea la stabilirea limitelor de pedeapsă.

În raport de principiul egalității în fața legii, apărătorul contestatorului a arătat că nu există nici o distincție prevăzută de lege în sensul că acest beneficiu ar fi aplicabil într-o anumită unitate de timp. Astfel, s-a susținut că inculpatul, care în timpul procesului penal sesizează în legătură cu comiterea unor fapte penale, obține acest beneficiu în momentul în care a fost valorificată sesizarea sa.

Asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția invocată, Curtea de Apel București a constatat următoarele:

Pentru admisibilitatea sesizării Curții Constituționale este necesar a fi îndeplinite condițiile prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992. S-a menționat că, dacă, într-adevăr, instanța va constata că, art. 598 alin. (1) lit. b) teza finală C. proc. pen. este un act normativ emis de Parlamentul României și care îmbracă în speță forma unei legi organice, este aplicabil în cauză, în aceste condiții, excepția este invocată în fața unei instanțe judecătorești de către unul dintre titularii cererii de sesizare - în speță de către un petent aflat în fața unei instanțe judecătorești, cererea va fi respinsă pentru considerentul lipsei legături cu soluționarea cauzei.

Curtea de Apel București a subliniat în mod expres că pentru a se pronunța o astfel de sesizare, în cadrul noțiunii de legătură cu soluționarea cauzei, primordial este ca partea să aibă un interes propriu în vederea soluționării unei astfel de excepții.

S-a constatat că din modul de redactare a excepției, petentul nu își dovedește un interes propriu ci, din contră, a formulat o cerere împotriva propriilor sale interese, în condițiile în care Curtea, fiind legiuitor negativ, nu va putea decât să pronunțe o eventuală soluție de declarare neconstituțională tocmai a dispoziției pe care se bazează petentul în promovarea prezentei cereri.

Prin urmare, s-a apreciat că o eventuală declarare neconstituțională a dispozițiilor art. 598 lit. b) C. proc. pen. - așa cum a solicitat petentul -, îi lipsește acestuia de temei chiar prezenta cerere.

Totodată, s-a menționat că trimiterile făcute la art. 396 C. proc. pen., exced excepției de neconstituționalitate deoarece o astfel de excepție nu se analizează prin prisma altor articole C. proc. pen., ci prin prisma articolelor din Constituție. Oricum, s-a arătat că art. 396 C. proc. pen. nu are nici o legătură cu soluționarea cauzei pentru că vizează dispozițiile referitoare la exercitarea acțiunii penale, ce este deja epuizată la acest moment.

S-a mai reținut că, petentul este nemulțumit de modul în care instanțele înțeleg să aplice sau nu dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 în diferite faze ale procesului penal, temei ce nu are nici o legătură cu problema de neconstituționalitate, ci va fi interpretată ca o solicitare a petentului ca art. 19 să fie aplicabil și în dosarele în care acuzele au fost soluționate definitiv.

În consecință, instanța a apreciat că petentul nu are un interes în promovarea cauzei, cererea de sesizare a Curții Constituționale, fiind respinsă ca inadmisibilă.

Împotriva acestei soluții, contestatorul A. a declarat calea de atac de față, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 02 iunie 2016, sub nr. 2165/1/2016.

Cu prilejul dezbaterilor în ședința din 16 septembrie 2016, apărătorul ales al apelantului contestator a solicitat admiterea apelului și sesizarea Curții Constituționale cu excepția invocată de contestator, arătând, în esență, că dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. sunt neconstituționale în sensul că în actuala formulare a art. 598 alin. (1) lit. d) se exclude de la aplicare în cauză a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 pentru dosarele soluționate în mod definitiv. Concluziile apărătorului ales al apelantului au fost redate pe larg în practicaua prezentei decizii.

Analizând apelul declarat cu privire la soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată de contestatorul condamnat A., Înalta Curte apreciază că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin încheierea apelată în prezenta cauză, cu prilejul dezbaterilor asupra contestației formulate de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 261 din 4 februarie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. x/3/2016, printre altele, Curtea de Apel București a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 598 alin. (1) lit. d)) teza ultimă C. proc. pen. cu referire la art. 19 din Legea nr. 682/2002 invocată de apărătorul ales al contestatorului inculpat A.

Înalta Curte constată că dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se invocă, prevăd că, potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: (...)

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Neconstituționalitatea art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. a fost invocată de apărătorul contestatorului condamnat cu referire la teza ultimă a lit. d) a acestui articol referitor la cauza de micșorare a pedepsei, în speță, aplicabilitatea art. 19 din Legea nr. 682/2002 în ceea ce îl privește pe inculpat.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de apelantul inculpat A., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, modificată și republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanței judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe sau a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) al Legii nr. 47/1992, modificată și republicată, rezultă că pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial, excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare și norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepții de neconstituționalitate impune justificarea unui interes de către autorul cererii.

Stabilirea acestui interes se face de către instanță, pe calea verificării pertinenței excepției, în raport cu procesul în care a intervenit și a efectului pe care decizia Curții Constituționale o produce în soluționarea procesului principal, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză.

Este incontestabil că excepția a fost invocată de către apelantul A., prin apărător ales, în fața unei instanțe judecătorești și vizează dispoziții din legi în vigoare, care nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Admisibilitatea cererii impune însă îndeplinirea cumulativă și a cerinței ca excepția invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, legătură ce trebuie să aibă semnificație cu privire la soluția ce ar putea fi dată fondului litigiului inclusiv din perspectiva interesului pe care partea îl justifică.

Deși aparent excepția invocată are legătură cu soluționarea cauzei, în realitate ceea ce contestă apelantul nu vizează textul de lege menționat, respectiv art. 598 alin. (1) C. proc. pen., ci modul în care instanțele interpretează conținutul sintagmei "cauză de micșoare a pedepsei".

Așadar, scopul invocării excepției de neconstituționalitate nu poate fi doar acela de a supune controlului de constituționalitate o dispoziție legală care reglementează măsuri sau activități vizând desfășurarea procesului penal.

Având în vedere cele menționate mai sus, Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate invocată de către apelantul A. nu are legătură cu soluționarea cauzei, întrucât în concret criticile aduse textului de lege contestat vizează modul, respectiv momentul procesual în care instanțele fac sau nu aplicabilitatea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, nefiind așadar critici care, în realitate, să vizeze probleme de neconstituționalitate a textului de lege și prin care să se tindă la armonizarea normei procesual penale cu legea fundamentală.

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în încheierea de ședință din data de 07 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/3/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu și onorariul interpretului se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în încheierea de ședință din data de 07 aprilie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/3/2016.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 35 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului de limbă franceză se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 septembrie 2016.

Procesat de GGC - GV