ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 187/A/2016

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 211 din 14 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, printre altele, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 88, 89, 92 alin. (1) și (2) C. proc. pen., respectiv art. 336 alin. (1) C. pen. formulată de inculpatul A., prin apărător ales, apreciindu-se că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cuprinsă în Decizia penală nr. 211 din 14 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/245/2013, inculpatul A. a formulat recurs, susținând că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 88, art. 89 și art. 92 alin. (1) și (2) C. proc. pen., întrunește toate cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, inclusiv cea privind legătura cu cauza dedusă judecății, de soluționarea excepțiilor depinzând soluționarea apelului întrucât, în faza actelor premergătoare urmăririi penale, inculpatul nu a putut beneficia de o apărare reală motivat de faptul că dreptul la apărare al acestuia a fost limitat la faza de urmărire penală și judecată.

Totodată, a învederat, în susținerea îndeplinirii condiției privind legătura cu cauza dedusă judecății a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 336 alin. (1) C. pen., că și în situația identificării art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 ca fiind legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 336 alin. (1) C. pen. este admisibilă.

Prealabil examinării pe fond a căii de atac formulate de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte apreciază calea de atac formulată, ca fiind apel, pentru următoarele considerente:

Pornind de la dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, care stabilesc că încheierile de respingere a sesizării Curții Constituționale se atacă cu recurs în 48 ore de la pronunțare, dispoziții ce nu au fost modificate sau abrogate prin din Legea nr. 255/2013 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative, Înalta Curte apreciază că asemenea încheieri pot fi atacate cu apel, în condițiile în care noul C. proc. pen. nu mai reglementează calea de atac a recursului, iar potrivit art. 8 din Legea nr. 255/2013 hotărârile date în primă instanță după intrarea în vigoare a noii legi sunt supuse căilor de atac prevăzute de noul act normativ.

În plus, aceeași lege prevede în art. 24 că dispozițiile procesual penale din legile speciale se completează cu cele ale noului C. proc. pen., împrejurare ce impune o corelare sub aspectul căii de atac a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 cu cele privind căile de atac ordinare din norma procesual penală care se aplică de la 1 februarie 2014.

Importantă în dezlegarea acestei chestiuni de drept este și Decizia nr. XXXVI din 11 decembrie 2006 dată în recursul în interesul legii, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că încheierile de respingere ca inadmisibile a cererilor de sesizare a Curții Constituționale pronunțate de instanțele de recurs sunt atacate cu recurs la instanța ierarhic superioară, decizie care își produce efectele și în prezent, în lipsa oricărei reglementări legale contrare.

Totodată, calificarea ca apel a căii de atac care poate fi exercitată împotriva încheierilor la care face referire art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, decurge și din dispozițiile art. 7 alin. (2) și 1 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, potrivit cărora dacă o lege specială prevede că o hotărâre judecătorească este atacată cu recurs, ulterior intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă apelului la instanța ierarhic superioară, prevederi care în lumina reglementării din art. 2 alin. (2) C. proc. civ. sunt incidente și în materie procesual penală.

Este de menționat și faptul că o asemenea încheiere nu poate fi atacată cu contestație întrucât în art. 425

1

alin. (1) C. proc. pen. se prevede că o asemenea cale de atac poate fi exercitată doar în cazurile expres prevăzute de lege, ori în speță nu avem o astfel de prevedere și nici o dispoziție tranzitorie care să stabilească în ce condiții calea de atac a recursului poate fi recalificată ca și contestației.

În consecință, Înalta Curte va recalifica în apel calea de atac exercitată împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cuprinsă în Decizia penală nr. 211 din 14 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Examinând apelul declarat de inculpatul A., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat pentru motivele arătate în continuare.

Reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Caracterul excepției de neconstituționalitate de remediu procesual de ordine publică care poate fi invocat în orice etapă a procesului penal, determină ca cerința privind relevanța ei să fie analizată în concret în raport de faza în care este invocată. Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că examenul legăturii cu cauza trebuie făcut prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu etapa procesuală în care a intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Așadar, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

În concret, inculpatul A. a formulat, în calea de atac a apelului promovat împotriva Sentinței penale nr. 4106 din 17 decembrie 2015, pronunțată de Judecătoria Iași în Dosarul nr. x/245/2015, o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 88, art. 89, art. 92 alin. (1) și (2) C. proc. pen., respectiv art. 336 alin. (1) C. pen.

Astfel, neconformitatea dispozițiilor art. 88, art. 89 și art. 92 alin. (1) și (2) C. proc. pen. cu Constituția României a fost invocată prin prisma art. 20 și art. 24 din Constituția României, respectiv art. 6 pct. 3 lit. a) - d) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât îl împiedică pe inculpat să conteste actele efectuate în faza actelor premergătoare, organul de urmărire penală nefiind obligat să încunoștințeze persoana cercetată în legătură cu actele premergătoare și nici să asigure acesteia exercitarea dreptului la apărare și asistarea apărătorului la efectuarea acestor acte.

Cu privire la dispozițiile art. 336 alin. (1) C. pen., a fost invocată neconstituționalitatea acestora în raport de prevederile art. 1 alin. (5) și art. 23 alin. (12) din Constituția României, întrucât nu întrunesc condițiile de claritate, precizie, previzibilitate și accesibilitate, și nu îndeplinesc nici garanția reglementării prin lege a incriminării faptelor și stabilirea sancțiunii, în opinia sa, consecința admiterii unei astfel de excepții, făcând posibilă constatarea dezincriminării faptei.

Or, contrar susținerilor apărării, cu privire la dispozițiile art. 88, art. 89 și art. 92 alin. (1) și (2) C. proc. pen. se constată că acestea ar fi incidente în faza de urmărire penală, anterior dobândirii calității de suspect de către inculpat. În consecință, se constată că prevederile criticate din perspectiva neconformității cu legea fundamentală nu au legătură și nu pot influența modalitatea de rezolvare a cererii de apel cu care a fost investită Curtea de Apel Iași în dosarul de față, Înalta Curte apreciind că, pentru a avea o înrâurire asupra soluționării cauzei, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 88, art. 89 și art. 92 alin. (1) și (2) C. proc. pen. trebuia invocată în cadrul procedurii de cameră preliminară, eventualele neregularități ale fazei de urmărire penală neputând fi verificate pe calea apelului declarat împotriva unei sentințe pronunțate pe fondul cauzei, ci pot constitui doar obiect al procedurii de cameră preliminară, potrivit art. 342 - 346 C. proc. pen.

Referitor la lipsa de conformitate a dispozițiilor art. 336 alin. (1) C. pen. cu legea fundamentală a țării, Înalta Curte constată că prin excepția ridicată nu se formulează adevărate critici de neconformitate a textului de lege cu Constituția României, ci veritabile apărări pe fondul apelului, prin care autorul excepției tinde la o interpretare a acestor dispoziții legale, atribut ce nu intră în sfera de competență a instanței de contencios constituțional, ci a instanțelor de judecată care sunt singurele chemate să asigure interpretarea și aplicarea legii de la caz la caz.

În plus, se observă că inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 87 din O.U.G. nr. 195/2002, lege sub imperiul căreia a fost săvârșită fapta dedusă judecății și care a fost identificată ca fiind mai favorabilă inculpatului, or autorul excepției a vizat dispozițiile art. 336 alin. (1) C. pen., situație în care excepția invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei, având în vedere că nu este aptă să producă vreun efect concret asupra hotărârii ce se va pronunța pe fondul apelului.

Ca atare, în mod corect, instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate de inculpatul A.

Pentru considerentele arătate, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul Deciziei penale nr. 211 din 14 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, iar, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa procesuală, îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul Deciziei penale nr. 211 din 14 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 235 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 35 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 05 mai 2016.

Procesat de GGC - GV