ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 188/A/2016

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 177 din 29 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, printre altele, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 88, 89, 92 alin. (1) și (2) C. proc. pen., formulată de inculpatul A., apreciindu-se că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cuprinsă în Decizia penală nr. 177 din 29 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori,

în Dosarul nr. x/245/2015,

inculpatul

A. a declarat recurs, fără a prezenta, în scris, motivele căii de atac.

Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul A., a

solicitat admiterea apelului și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 88, art. 89, respectiv art. 92 alin. (1) și (2) C. proc. pen., apreciind că acestea încalcă dreptul la apărare garantat de art. 24 din Constituția României și limitează exercitarea acestuia, asigurându-l doar pe parcursul procesului penal, nu și în faza premergătoare acestuia.

Prealabil examinării pe fond a căii de atac formulate de

inculpatul

A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte apreciază calea de atac formulată, ca fiind apel, pentru următoarele considerente:

Pornind de la dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, care stabilesc că încheierile de respingere a sesizării Curții Constituționale se atacă cu recurs în 48 ore de la pronunțare, dispoziții ce nu au fost modificate sau abrogate prin din Legea nr. 255/2013 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative, Înalta Curte apreciază că asemenea încheieri pot fi atacate cu apel, în condițiile în care N.C.P.P nu mai reglementează calea de atac a recursului, iar potrivit art. 8 din Legea nr. 255/2013 hotărârile date în primă instanță după intrarea în vigoare a noii legi sunt supuse căilor de atac prevăzute de noul act normativ.

În plus, aceeași lege prevede în art. 24 că dispozițiile procesual penale din legile speciale se completează cu cele ale N.C.P.P., împrejurare ce impune o corelare sub aspectul căii de atac a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 cu cele privind căile de atac ordinare din norma procesual penală care se aplică de la 1 februarie 2014.

Importantă în dezlegarea acestei chestiuni de drept este și Decizia nr. 36 din 11 decembrie 2006 dată în recursul în interesul legii, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că încheierile de respingere ca inadmisibile a cererilor de sesizare a Curții Constituționale pronunțate de instanțele de recurs sunt atacate cu recurs la instanța ierarhic superioară, decizie care își produce efectele și în prezent, în lipsa oricărei reglementări legale contrare.

Totodată, calificarea ca apel a căii de atac care poate fi exercitată împotriva încheierilor la care face referire art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, decurge și din dispozițiile art. 7 alin. (2) și (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, potrivit cărora dacă o lege specială prevede că o hotărâre judecătorească este atacată cu recurs, ulterior intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă apelului la instanța ierarhic superioară, prevederi care în lumina reglementării din art. 2 alin. (2) C. proc. civ. sunt incidente și în materie procesual penală.

Este de menționat și faptul că o asemenea încheiere nu poate fi atacată cu contestație întrucât în art. 425

1

alin. (1) C. proc. pen. se prevede că o asemenea cale de atac poate fi exercitată doar în cazurile expres prevăzute de lege, ori în speță nu avem o astfel de prevedere și nici o dispoziție tranzitorie care să stabilească în ce condiții calea de atac a recursului poate fi recalificată ca și contestației.

În consecință, Înalta Curte va recalifica în apel calea de atac exercitată împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cuprinsă în Decizia penală nr. 177 din 29 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Examinând apelul declarat de inculpatul A., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat pentru motivele arătate în continuare.

Reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale,

republicată, prevede că aceasta trebuie

să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Caracterul excepției de neconstituționalitate de remediu procesual de ordine publică care poate fi invocat în orice etapă a procesului penal, determină ca cerința privind relevanța ei să fie analizată în concret în raport de faza în care este invocată. Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că examenul legăturii cu cauza trebuie făcut prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu etapa procesuală în care a intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Așadar, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

În concret, inculpatul A. a formulat, în calea de atac a apelului promovat împotriva sentinței penale nr. 3469 din 26 octombrie 2015, pronunțată de Judecătoria Iași, în Dosarul nr. x/245/2015, o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 88, art. 89, art. 92 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Astfel, neconformitatea dispozițiilor art. 88, art. 89 și art. 92 alin. (1) și (2) C. proc. pen cu Constituția României a fost invocată prin prisma prevederilor art. 24 din Constituția României, privind dreptul la apărare, apreciind că se limitează exercitarea acestuia, fiind asigurat doar pe parcursul procesului penal, nu și în faza premergătoare acestuia.

Or, contrar susținerilor apărării, cu privire la dispozițiile art. 88, art. 89 și art. 92 alin. (1) și (2) C. proc. pen. se constată că acestea ar fi incidente în faza de urmărire penală, anterior dobândirii calității de suspect de către inculpat. În consecință, se constată că prevederile criticate din perspectiva neconformității cu legea fundamentală nu au legătură și nu pot influența modalitatea de rezolvare a cererii de apel cu care a fost investită Curtea de Apel Iași în dosarul de față, Înalta Curte apreciind că, pentru a avea o înrâurire asupra soluționării cauzei, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 88, art. 89 și art. 92 alin. (1) și (2) C. proc. pen trebuia invocată în cadrul procedurii de cameră preliminară, eventualele neregularități ale fazei de urmărire penală neputând fi verificate pe calea apelului declarat împotriva unei sentințe pronunțate pe fondul cauzei, ci pot constitui doar obiect al procedurii de cameră preliminară, potrivit art. 342-346 C. proc. pen.

Ca atare, în mod corect, instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de inculpatul A.

Pentru considerentele arătate, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul Deciziei penale nr. 177 din 29 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, iar, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa procesuală, îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul Deciziei penale nr. 177 din 29 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 330 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 05 mai 2016.