ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 179/A/2016
Asupra apelului de față;
În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 11 aprilie 2016, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 29 din Legea nr. 47/1992 a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpata apelantă A., privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 68 alin. (8) și (9) C. proc. pen.
Pentru a dispune astfel
instanța de fond a reținut că, în Dosarul nr. x/271/2010*, la termenul din data de 11 aprilie 2016, apărătorul ales al inculpatei apelante A., în temeiul art. 146 lit. d din Constituția României și art. 29 din Legea nr. 47/1992, a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale, cu excepția de neconstituționalitate a unor prevederi ale art. 68 alin. (8) și (9) noul Cod de procedură penală, în raport cu prevederile art. 124 alin. (3), art. 30 alin. (1), (2), art. 1 alin. (5), art. 154 din Constituția României, solicitând admiterea acesteia și sesizarea instanței de contencios constituțional, întrucât privește o dispoziție dintr-o lege în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acesteia, depunând în ședință publică un înscris în acest sens.
A reținut că, în baza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
Raportând textul de lege la motivele invocate de inculpata A. prin avocat ales, curtea de apel a apreciat că nu este îndeplinită condiția de admisibilitate cu privire la legătura care trebuie să existe între textul legal a cărui neconstituționalitate se invocă și soluționarea cauzei.
Referitor la condiția privind legătura cu soluționarea cauzei, a apreciat că aceasta privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată, în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății, adică a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești, iar soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.
S-a mai reținut că art. 68 C. proc. pen., care reglementează procedura soluționării abținerii și recuzării nu este în măsură să producă vreun efect cu privire la fondul dedus judecății în prezenta cauză, text de lege care nu are incidență nici în
privința incidentelor procedurale invocate, cât timp niciunul din membrii completului de judecată nu au formulat declarație de abținere, iar modalitatea în care legiuitorul a reglementat procedura de soluționare a abținerii, similară cu aceea a soluționării cererii de recuzare, nu are legătură cu soluționarea prezentei cauze, ceea ce conduce respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă.
Împotriva dispoziției privind excepția de neconstituționalitate cuprinsă în încheierea din 11 aprilie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat apel inculpata A., în motivele apelului susținând că excepția de neconstituționalitate are legătură cu soluționarea cauzei.
Examinând apelul declarat de apelanta inculpată A., înalta Curte urmează a îl respinge, ca nefondat, din următoarele considerente:
Constituția și legea de organizare și funcționare a instanței constituționale stabilesc că obiectul excepției de neconstituționalitate îl pot constitui exclusiv dispozițiile cuprinse într-o lege sau o ordonanță.
Potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe, stipulate expres de respectivul text de lege, și anume:
a) excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;
b)
excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;
c)
norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.
Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.
În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
Înalta Curte constată că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 68 alin. (8) și (9) C. proc. pen., în raport cu prevederile art. 124 alin. (3), art. 30 alin. (1), (2), art. 1 alin. (5), art. 154 din Constituția României.
Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent
cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale.
Simpla invocare a neconstituționalității dispozițiilor din legi sau ordonanțe nu este adecvată atâta timp cât apelanta s-a raportat doar formal la prevederile din Constituție, fără a argumenta în ce constă legătura textelor în discuție cu prevederile constituționale si care este neconcordanta dintre ele si textul legii fundamentale.
În acord cu instanța de fond, Înalta Curte apreciază că invocarea prezentei excepții de neconstituționalitate a fost făcută doar formal, în condițiile în care niciunul din membrii completului nu a formulat cerere de abținere, neexistând o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate.
Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpata A. împotriva dispoziției privind excepția de neconstituționalitate cuprinsă în încheierea din 11 aprilie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.
În baza dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelanta la plata sumei de 360 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 260 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpata A. împotriva dispoziției privind excepția de neconstituționalitate cuprinsă în încheierea din 11 aprilie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă apelanta la plata sumei de 360 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 260 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 28 aprilie 2016.