ÎCCJ, Decizia nr. 199/2016

Decizia penală nr. 199/2016

Asupra apelului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. x/RC din data de 26 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/271/2010s-a dispus, printre altele, respingerea, ca inadmisibilă, a cererii formulată de recurenta parte responsabilă civilmente A., de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, la termenul din 26 septembrie 2016, luând în examinare, în Cameră de Consiliu, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a cererilor de recurs în casație formulate de partea civilă B. și de partea responsabilă civilmente A. împotriva Deciziei penale nr. 271/A din 27 aprilie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen., invocată în cuprinsul cererii de recurs în casație, a reținut, în esență, următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (2) din aceeași lege, excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

Alin. (3) al aceluiași articol stipulează că nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992 rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică, pe de o parte, examinarea prealabilă a exigențelor formale de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din legea sus menționată.

S-a apreciat că analiza se realizează, în cazul de față, de către instanța în fața căreia a fost ridicată excepția și presupune verificarea calității de parte a autorului excepției, a aflării în vigoare a legii/ordonanței în care este inserată acea dispoziție, a legăturii dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului și, în final, a deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale.

Pe de altă parte,sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate presupune, în egală măsură, și examinarea unei cerințe implicite de admisibilitate care, deși nu este prevăzută, în mod expres, în conținutul art. 29 din Legea nr. 47/1992, se deduce din întreaga reglementare legală a organizării și funcționării Curții Constituționale.

În acest sens,s-a relevat că instanța este obligată să verifice și măsura în care excepția de neconstituționalitate tinde, în mod real, la investirea Curții cu un examen al conformității dintre înțelesul normei legale și exigențele Constituției, prerogativă recunoscută Curții prin dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

S-a apreciat că obligația judecătorului de a examina și această condiție implicită de admisibilitate rezultă chiar din jurisprudența instanței de contencios constituțional, ale cărei decizii au fost, în mod constant, în sensul respingerii, ca inadmisibile, a excepțiilor de neconstituționalitate formulate cu nerespectarea competenței sale expres prevăzute de art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Or, în cauza de față, secția penală, a Înaltei Curți a constatat că nu este îndeplinită una dintre cerințele de admisibilitate anterior enunțate, întrucât norma a cărei constituționalitate este criticată nu are, în substanță, legătură cu soluționarea cauzei.

În acest sens, s-a reținut că excepția de neconstituționalitate invocată vizează dispozițiile art. 438 alin. (1) C. proc. pen. (care reglementează cazurile în care se poate face recurs în casație), în integralitate, în contextul în care recursul în casație promovat de partea responsabilă civilmente este întemeiat exclusiv pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prevederile legale a căror neconstituționalitate se invocă neavând legătură cu soluția în prezenta cale de atac, aflată în faza examinării admisibilității în principiu, procedură reglementată de art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

Totodată, s-a mai reținut că, în esență, autoarea excepției a susținut că, potrivit art. 436 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., partea civilă și partea responsabilă civilmente au dreptul să declare recurs în casație, însă dispozițiile art. 438 alin. (1) din același cod îngrădesc dreptul acestor părți de a uza de calea de atac, în contextul în care motivele de recurs în casație se limitează doar la latura penală a cauzei, având un caracter pur formal, ținând cont că niciunul dintre motivele de recurs în casație nu conțin prevederi specifice acțiunii civile, apreciindu-se, așadar, că părțile civile/responsabile civilmente recurente se află într-o imposibilitate obiectivă de a contesta în mod real considerentele hotărârii pronunțate de instanța de apel.

Raportat la argumentele expuse, în sensul că partea civilă/responsabilă civilmente nu ar avea acces la invocarea unor motive de recurs în casație care să vizeze latura civilă, Secția Penală a Înaltei Curți a constatat că recurenta parte responsabilă civilmente A., pe calea excepției invocate, înțelege să critice modalitatea în care legiuitorul a înțeles să legifereze cazurile de recurs în casație, solicitând Curții Constituționale să se transforme într-un legiuitor pozitiv și să reglementeze noi astfel de cazuri, în sensul celor precizate (autoarea excepției fiind, practic, nemulțumită de inexistența unui motiv pentru promovarea recursului în casație care să se circumscrie situației particulare a acesteia din cadrul procesului penal) or, o astfel de solicitare nu poate fi primită, atât timp cât aceasta vizează inițierea unui proces legislativ prin care, substituindu-se Parlamentului României, Curtea Constituțională ar trebui să realizeze o modificare a dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurenta parte responsabilă civilmente A.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen., din cuprinsul Încheierii nr. x/RC din data de 26 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/271/2010, în termen legal, a formulat apel partea civilă A., solicitând, în baza art. 421 alin. (2) lit. a C. proc. pen. raportat la art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale republicată, admiterea apelului astfel cum a fost formulat, casarea în parte a încheierii atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, pentru motivele redate în partea introductivă a prezentei decizii, apreciind, în esență, că Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-a pronunțat asupra fondului excepției și nu doar asupra condițiilor de admisibilitate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători la data de 17 noiembrie 2016, fixându-se, aleatoriu, primul termen de judecată la data de 12 decembrie 2016.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, examinând dispoziția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, atât prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, conform prevederilor art. 417 C. proc. pen., constată că apelul este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În primul rând, trebuie făcută precizarea că legalitatea și temeinicia încheierii atacate va fi analizată în raport cu situația în care se afla partea responsabilă civilmente A. la momentul invocării excepției, făcându-se abstracție de faptul că, ulterior respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale, recursul în casație a fost admis în principiu, dar a fost respins pe fond.

În al doilea rând, din economia dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, expuse pe larg în încheierea atacată, rezultă că cerințele imperative ce trebuie verificate de instanțe, pentru a decide cu privire la inadmisibilitatea sau nu a unei cereri de sesizarea Curții Constituționale sunt doar următoarele:

- să se invoce neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță;

- legea/ordonanța sau dispoziția criticată să fie în vigoare;

- legea/ordonanța sau dispoziția criticată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia și;

- legea/ordonanța sau dispoziția criticată să nu fi fost constatată ca nefiind constituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În afară de aceste condiții de admisibilitate legea nu impune nicio altă verificare astfel că, din acest punct de vedere, în speță, cererea de sesizare a Curții Constituționale este fondată.

Contrar celor reținute prin încheierea atacată, Înalta Curte - Completul de 5 judecători constată că norma a cărei constituționalitate este criticată are, în substanță, legătură cu soluționarea cauzei și exista un interes al părții responsabile civilmente în promovarea acesteia.

Astfel, trebuie observat faptul că, la momentul invocării excepției partea responsabilă civilmente se afla în faza admisibilității în principiu a recursului în casație, iar o interpretare deosebit de strictă a dispozițiilor 440 alin. (2) C. proc. pen. ar fi putut conduce la respingerea, ca inadmisibil, a recursului în casație.

În ceea ce privește legătura cu soluționarea cauzei - în sensul de incidență a dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată, în privința soluției ce se va pronunța în procesul pendinte, respectiv a obiectului procesului aflat pe rolul instanței judecătorești - această legătură există, întrucât partea responsabilă civilmente critică tocmai faptul că textul de lege a cărui neconstituționalitate o invocă nu-i oferă un motiv concret de recurs în casație.

Referitor la constatarea că, prin formularea excepției s-ar solicita

Curții Constituționale să se transforme într-un legiuitor pozitiv și să reglementeze noi cazuri de recurs în casație, Înalta Curte - Completul de 5 judecători consideră că acest aspect nu poate fi analizat decât de Curtea Constituțională însăși, mai ales dacă se are în vedere ultima orientare jurisprudențială a instanței de contencios constituțional (a se vedea în acest sens Decizia nr. 540/2016 a Curții Constituționale).

Ca atare, față de considerentele arătate anterior se va admite apelul declarat de apelanta A. împotriva dispoziției vizând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen., din cuprinsul Încheierii nr. x/RC din data de 26 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/271/2010.

Se va desființa, în parte, încheierea atacată și rejudecând, se va admite cererea formulată de apelanta A. urmând a fi sesizată Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate propriu-zisă, Înalta Curte - Completul de 5 judecători constată că susținerile părții responsabile civilmente, în sensul lipsei unui motiv concret de recurs în casație, sunt fondate.

Astfel, deși potrivit dispozițiilor art. 436 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. partea responsabilă civilmente poate formula recurs în casație, acest drept este numai unul teoretic în condițiile în care legiuitorul nu a reglementat niciun caz de recurs în casație care să poată fi valorificat în interesul părții responsabile civilmente.

Totodată, este de subliniat și necorelarea legislativă a dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen. - ce prevăd motivele de recurs în casație - cu dispozițiile art. 448 alin. (2) C. proc. pen., deoarece „greșita soluționare a laturii civile” la care se referă acest ultim text nu se subsumează niciunuia din cazurile de recurs în casație.

Referitor la constatarea încălcării sau nu a dispozițiilor constituționale invocate de apelantă, stabilirea acestui aspect este însă exclusiv de competența Curții Constituționale.

Văzând și dispozițiile art. 275 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul formulat de apelanta A. împotriva dispoziției vizând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen., din cuprinsul Încheierii nr. x/RC din data de 26 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/271/2010.

Desființează, în parte, încheierea atacată și rejudecând:

Admite cererea formulată de apelanta A. și sesizează Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea prezentei cauze rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2016.