ÎCCJ, Decizia nr. 56/2016

Decizia penală nr. 56/2016

Asupra cererii de apel de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

I. Prin Decizia penală nr. 139/A din 17 aprilie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2014, printre altele, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de contestatorul A.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut următoarele:

Contestatorul A., prin apărător desemnat din oficiu, a invocat excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 260 alin. (1) și art. 257 alin. (2) și (3) C. proc. pen., susținând că atât înștiințarea, cât și toate actele de procedură comunicate contestatorului trebuiau depuse la cutia poștală, precizând totodată că termenul de 3 zile stabilit de legiuitor în vederea deplasării la instanța de judecată pentru ridicarea actelor este foarte scurt, astfel încât contestatorul nu s-a putut prezenta în acest interval de timp.

Or, în cazul actelor comunicate prin poștă, prin scrisoare recomandată sau confirmare de primire, agentul procedural lasă o înștiințare în care se menționează că persoana trebuie să se prezinte la poștă pentru a ridica plicul cu actele de procedură în intervalul celor 10 zile cât timp este păstrat plicul la poștă, indiferent dacă persoana căutată este în concediu.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că excepția ridicată nu are legătură cu obiectul cauzei, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, motiv pentru care a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 260

alin. (1) și art. 257 alin. (2) și (3) C. proc. pen.

formulată de contestatorul A.

II. Împotriva acestei dispoziții a formulat apel contestatorul A., apreciind că soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală este nelegală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înalta Curte - Completul de 5 Judecători la data de 22 ianuarie 2015, sub nr. x/1/2016, fixându-se, aleatoriu, primul termen de judecată la data de 22 februarie 2016.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, examinând apelul formulat în ceea ce privește dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cuprinsă în dispozitivul

Deciziei penale nr. 139/A din 17 aprilie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2014,atât prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, conform prevederilor art. 417 C. proc. pen. constată că apelul este nefondat.

Astfel, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători reține că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 modificată și republicată, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanței judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe sau a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. Astfel, o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate poate fi primită atunci când îndeplinește condițiile peremptorii de admisibilitate anterior menționate.

Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale”.

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:

- excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Totodată, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3), instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Acest text de lege instituie o obligație în sarcina instanței de a verifica legalitatea excepției de neconstituționalitate invocate înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituțional al acesteia.

Instanța de judecată în fața căreia s-a invocat o excepție de neconstituționalitate nu are competența examinării acesteia, ci se limitează exclusiv la analizarea pertinenței excepției, în sensul constatării existenței unei legături cu soluționarea cauzei, în orice fază a procesului și oricare ar fi obiectul acestuia, precum și a îndeplinirii celorlalte cerințe legale.

Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepții de neconstituționalitate impune justificarea unui interes de către autorul cererii.

Stabilirea acestui interes se face de către instanță, pe calea verificării pertinenței excepției, în raport cu procesul în care a intervenit și a efectului pe care decizia Curții Constituționale o produce în soluționarea procesului principal, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză.

Analizând incidența condițiilor sus-menționate în cauză, raportat la excepția invocată de contestatorul A., instanța de apel constată că excepția se referă la texte de lege în vigoare cu privire la care nu s-a constatat neconstituționalitatea printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, nefiind însă îndeplinită una dintre cerințele cumulative impuse de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în sensul ca excepția de neconstituționalitate invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Astfel, examinând prin prisma dispozițiilor legale menționate cererea formulată de apelantul contestator A.,

față de motivele invocate în scris de către autorul excepției,

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată

că apelantul a înțeles să invoce neconstituționalitatea textelor de lege care reglementează modul de citare și respectiv procedura înmânării citației, respectiv

a

dispozițiilor art. 260 alin. (1) și art. 257 alin. (2) și (3) C. proc. pen.

În speță, se constată că apelantul prin excepția invocată critică, în realitate, modul de reglementare a procedurii de citare și felul în care este pusă în practică aceasta,textele de lege invocate ca fiind neconstituționale de către

apelantul contestator A.,

neavând relevanță față de starea de fapt incidentă în speță, și neavând legătură cu soluționarea cauzei,

sub aspect substanțial

.

Dincolo de împrejurarea că prin excepția ridicată se tinde la modificarea textelor de lege indicate, ceea ce pune în discuție competența Curții Constituționale conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți, constată că

dispozițiile legale vizate formal nu sunt în conflict cu nici o normă constituțională.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul contestator A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cuprinsă în dispozitivul Deciziei penale nr. 139/A din 17 aprilie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2014.

Văzând dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul contestator la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul contestator A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cuprinsă în dispozitivul Deciziei penale nr. 139/A din 17 aprilie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2014.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă apelantul contestator la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 februarie 2016.