ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului, în baza lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 23/C din data de 23 martie 2015 Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, printre altele, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5, art. 38 alin. (1), art. 89 alin. (3), art. 131 alin. (2), art. 132 alin. (1) și (2) din Legea 304/2004, a prev. art. 40 din O.U.G. 83/2014 publicată în M. Of. nr. 925/2014, apreciindu-se, în esență că, nu sunt îndeplinite cumulative condițiile prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Împotriva acestei dispoziții petenta L.V. a declarat apel solicitând admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Examinând apelul prin prisma dispozițiilor legale Înalta Curte constată că este nefondat pentru cele ce urmează:

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legal:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d) interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3), instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Acest text de lege instituie obligația în sarcina instanței de a verifica legalitatea excepției de neconstituționalitate invocate înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituțional al acesteia.

Instanța de judecată în fața căreia s-a invocat o excepție de neconstituționalitate nu are competența examinării acesteia, ci se limitează exclusiv la analizarea pertinenței excepției, în sensul constatării existenței unei legături cu soluționarea cauzei, în orice fază a procesului și oricare ar fi obiectul acestuia, precum și a îndeplinirii celorlalte cerințe legale.

În cauză, excepția de neconstituționalitate invocată, privind dispozițiile art. 5, art. 38 alin. (1), art. 89 alin. (3), art. 131 alin. (2), art. 132 alin. (1) și (2) din Legea nr. 304/2004, a prev. art. 40 din O.U.G. 83/2014 vizează texte de lege care este în vigoare și nu s-a constatat anterior, printr-o decizie a Curții Constituționale că acestea sunt neconstituționale.

Referitor la condiția de admisibilitate - dispoziția legală a cărei neconstituționalitate a fost invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, aceasta vizează incidența prevederii legale asupra soluției ce se va pronunța în cauza dedusă judecății, adică asupra obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești și a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată.

Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepții de neconstituționalitate impune justificarea unui interes de către autorul cererii.

Stabilirea acestui interes se face de către instanță, pe calea verificării pertinenței excepției, în raport cu procesul în care a intervenit și a efectului pe care decizia Curții Constituționale o produce în soluționarea procesului principal, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză.

Dacă cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării acestui litigiu, pe cale de consecință, irelevantă este situația în care o excepție de neconstituționalitate nu are legătură cu cauza în care a fost invocată.

Față de motivele invocate în scris și susținute oral în fața instanței de către autorul excepției, se impun a fi făcute câteva precizări de ordin teoretic, privind condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, după modificarea și completarea Legii nr. 47/1992, privind organizarea Curții Constituționale.

Modificarea legii organice a adus o nuanțare a condiției relevanței, aceasta apărând ușor atenuată, deoarece ea nu mai prezintă o relație de dependență între dispoziția atacată și soluționarea cauzei, ci o simplă "legătură" între acestea.

Noțiunea de relevanță este subsumată ideii de interes al părții de a invoca excepția de neconstituționalitate, însă această noțiune nu a fost definită în jurisprudența Curții Constituționale; cu toate acestea, există o serie de elemente care influențează aprecierea relevanței unei excepții de neconstituționalitate, un astfel de element fiind caracterul material sau procesual al normei contestate.

Din această perspectivă, instanța este chemată, în egală măsură, să verifice și legalitatea excepției de neconstituționalitate a unei norme procedurale aplicabile procedurii de soluționare a cauzei, dacă excepția a fost invocată într-un moment al procesului în care relevanța sa să poată fi apreciată pe baza stării de fapt și a probelor administrate.

În ceea ce privește dreptul subiectiv de a invoca o excepție de neconstituționalitate, acesta nu are un caracter absolut, ci trebuie exercitat în condițiile și în limitele stabilite de lege (cu bună-credință), cu respectarea scopului legii și nu pentru a se încerca denaturarea sau a se împiedica aplicarea unei instituții ori a unei norme legale.

Examinând prin prisma dispozițiilor legale menționate cererea formulată de petenta L.V., Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că prevederile art. 5, art. 38 alin. (1), art. 89 alin. (3), art. 131 alin. (2), art. 132 alin. (1) și (2) din Legea nr. 304/2004, a prev. art. 40 din O.U.G. 83/2014, a căror neconstituționalitate a fost invocată, nu au legătură cu soluționarea cauzei.

Fața de toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că în mod corect Curtea de Apel Oradea a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale, motiv pentru care, în baza art. 42

1

pct. 1 lit. b) va respinge ca nefondat apelul declarat de petenta L.V. împotriva dispoziției de respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale din Decizia penală nr. 23/C din data de 23 martie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori și va obliga petenta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de petenta L.V. împotriva dispoziției de respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale din Decizia penală nr. 23/C din data de 23 martie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă apelanta la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 31 martie 2015.