ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 29/2015
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 29/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra apelului de față;
Examinând actele și lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin
decizia penală nr. 663/A din 09 decembrie 20J4 a Curții de Apel
Oradea, secția penală și pentru cauze
cu minori, între altele, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 s-a
respins ca inadmisibilă cererea formulată de revizuentul M.R. privind sesizarea
Curții Constituționale cu excepția de
neconstituționalitate
a dispozițiilor art. 279 alin. (1) C. pen. din
1969
.
Pentru a se pronunța astfel, Cartea de
Apel Oradea a reținut
că,
potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/2002 privind organizarea și funcționarea
Curții Constituționale, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate
în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea
unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță
în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului
și oricare ar fi obiectul acestuia. Excepția poate fi ridicată, la cererea uneia
dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial.
De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată,
în cauzele la care participă. Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate
ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Raportat la textul legal menționat, a apreciat
ca inadmisibilă cererea revizuentului privind sesizarea Curții Constituționale a
României pentru a se pronunța cu privire la excepția de neconstituționalitate a
dispozițiilor art. 279 alin. (1) C. pen. anterior, întrucât excepția de neconstituționalitate
invocată privește un text de lege care nu mai este in vigoare.
A arătat că, începând cu data de 01
februarie 2014 a intrat in vigoare Legea nr. 286/2009 privind C. pen. al României,
care incriminează, la art. 342 nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Totodată,
din cuprinsul art. 250 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii
nr. 286/2009 privind C. pen., rezultă că la data intrării în vigoare a acesteia
se abrogă Legea nr. 15/1968 privind C. pen., împrejurare față de care este evident
că dispozițiile art. 279 alin. (1) C. pen. anterior nu mai sunt în vigoare.
Prin urmare, Curtea de Apel Oradea a constatat
că, pentru a fi admisibilă o cerere de sesizare a Curții Constituționale este necesar
ca excepția de neconstituționalitate invocată de parte în fata instanței de judecată
să privească o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță, în vigoare, dispoziția legală,
fiind necesar să aibă legătură cu soluționarea cauzei și a considerat că, în speță,
nu sunt întrunite cumulativ cele două condiții mai sus arătate care să permită admiterea
cererii de sesizare a Curții Constituționale formulată de revizuent.
Împotriva deciziei penale nr. 663/A din
09 decembrie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori,
în termen legal, revizuentul M.R. a declarat recurs cu privire la soluția de respingere
ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate
a dispozițiilor art. 279 alin. (1) C. pen. anterior.
Examinând calea de atac formulată, sub
toate aspectele, Înalta Curte reține următoarele:
Prioritar, precizează că, potrivit dispozițiilor
art. 8 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind
C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind
dispoziții
procesual penale,
hotărârile pronunțate în primă instanță după intrarea în vigoare a legii noi sunt
supuse căilor de atac, termenelor și condițiilor de exercitare ale acestora, prevăzute
de legea nouă.
Ca atare, recursul promovat de revizuentul
M.R., la data de 11 decembrie 2014, în temeiul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992
cu modificările ulterioare, este considerat apel, având în vedere că, în noua reglementare
procesual penală, nu se mai regăsește calea de atac a recursului.
Referitor la situația juridică a apelantului,
Înalta Curte constată că, revizuentul M.R. a fost condamnat prin sentința penală
nr. 636 din 07 mai 2013, pronunțată de Judecătoria Oradea în Dosarul nr. 6814/271/2012,
la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a
regimului armelor și munițiilor (fapta din 2009), prevăzută de art. 279 alin.
(1) C. pen. din 1969 și la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea aceleiași
infracțiuni (fapta din 2010); s-au contopit pedepsele aplicate, iar executarea pedepsei
rezultante de 2 ani a fost suspendată condiționat în baza art. 81 C. pen. din 1969.
Hotărârea a rămas definitivă prin decizia penală nr. 660/R din 24 septembrie 2013
a Curții de Apel Oradea, fără a se schimba situația juridică a inculpatului M.R.,
stabilită de prima instanță.
Împotriva sentinței penale nr. 636 din
07 mai 2013 a Judecătoriei Oradea, pronunțată în Dosar nr. 6814/271/R/2012, definitivă
prin decizia penală nr. 660/R din 24 septembrie 2013 a Curții de Apel Oradea, condamnatul
M.R. a formulat cerere de revizuire, invocând prevederile art. 453 alin. (1)
lit. a) C. proc. pen. În susținere, a arătat că a existat un abuz de interpretare
și nicidecum o analiză obiectivă a probelor în contextul în care legile aplicabile
speței deduse judecății au suferit mai multe modificări de-a lungul timpului.
Cererea de revizuire a fost respinsă ca
inadmisibilă în principiu prin sentința penală nr. 23 din data de 07 octombrie 2014
pronunțată de Judecătoria Oradea, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., reținându-se,
în esență, că motivele invocate nu se pot încadra în cazurile de revizuire prevăzute
de lege.
Împotriva acestei sentințe, revizuentul
M.R. a formulat apel, iar în cursul judecării apelului, la termenul din 9 decembrie
2014, a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 279
alin. (1) C. pen. anterior și a solicitat sesizarea Curții Constituționale, susținând
că sunt încălcate prevederile art. 16, art. 20-23 și art. 52 din Constituția României,
întrucât textul de lege anterior menționat a constituit temeiul condamnării sale,
în condițiile în care, în conținutul Legii nr. 295/2004 se precizează ca aceasta
transpune în practică Directiva nr. 91/477C.E.E. din 18 iunie 1991 privind controlul
achiziționării și deținerii armelor.
A mai susținut că, în art. 279 alin.
(1) C. pen. anterior trebuia să se reformuleze conținutul infracțiunii de nerespectare
a regimului armelor și munițiilor, prin prisma noilor reglementari. Fapta pentru
care a fost condamnat era incriminată într-o variantă tip și două agravate și avea
ca obiect armele și munițiile, așa cum au fost ele clasificate prin Legea nr.
17/1996, fără să se țină seama că regimul
armelor
și munițiilor reglementat de Legea nr. 295/2004 dădea o altă clasificare armelor
și munițiilor. A arătat că aplicabilitatea directivei europene s-a dovedit a fi
reală abia la intrarea în vigoare a noului C. pen., așa cum rezultă din mențiunile
și precizările Ministerului Justiției în care se arată că dispozițiile noului Cod
transpun în legislația internă prevederile unor documente internaționale pe care
România le-a semnat, fiind indicată, și directiva menționată mai sus.
Întrucât
solicitarea privind, sesizarea Curții Constituționale
cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 279 alin. (1) C. pen.
din 1969 a fost respinsă ca inadmisibilă, prin decizia penală nr. 663/A din 09 decembrie
2014 a Curții de Apel Oradea, astfel cum s-a arătat anterior, apelantul revizuent
M.R. a formulat prezentul apel, solicitând admiterea cererii și sesizarea Curții
Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.
Examinând apelul formulat de revizuentul
M.R., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, soluția de respingere ca inadmisibilă
a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate
a dispozițiilor art. 279 alin. (1) C. pen. anterior fiind pronunțată de Curtea de
Apel Oradea, secția penală și pentru, cauze cu minori, prin decizia penală nr. 663/A
dîn 09 decembrie 2014, cu respectarea dispozițiilor legale incidente.
Astfel, referitor la admisibilitatea unei
asemenea sesizări, Înalta Curte reține că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute
de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale,
respectiv:
a. excepția să fie ridicată în. fața instanțelor
de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de
judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată,
în cauzele în care participă;
b. excepția să vizeze neconstituționalitatea
unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță
în vigoare;
c. excepția să nu aibă ca. obiect prevederi
constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;
d. excepția să aibă legătură cu soluționarea
cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
În
analiza condițiilor enumerate anterior, se constată că excepția
a fost invocată de revizuentul condamnat M.R. în cursul soluționării apelului aflat
pe rolul Curții de Apel Oradea, declarat împotriva sentinței prin care s-a respins
ca inadmisibilă în principiu cererea de revizuire formulată împotriva unei hotărâri
de condamnare rămasă definitivă și are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor
art. 279 alin. (1) C. pen. din 1969, text care nu a fost declarat neconstituțional
printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Din economia textului prevăzut de art.
29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
reiese că cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi
formulată în orice fază a procesului penal, deci și ulterior rămânerii definitive
a unei hotărâri de condamnare, într-o cale extraordinară de atac cum este revizuirea.
Specific speței de față este faptul că,
cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate
vizează dispozițiile art. 279 alin. (1) C. pen. din 1969, text legal aflat în vigoare
la data condamnării apelantului revizuent M.R., invocarea neconstituționalității
acestei dispoziții survenind însă în anul 2014, ulterior intrării în vigoare a modificărilor
aduse legislației penale prin Legea nr. 286/2009 privind C. pen.
În consecință, Înalta Curte consideră îndeplinită
condiția ca excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori
a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, contrar celor reținute
de Curtea de Apel Oradea, având în vedere că dispozițiile art. 279 alin. (1) C.
pen. din 1969 își au corespondent în noua legislație penală, în concret, în dispozițiile
art. 342 din Legea nr. 286/2009 privind C. pen., intrată în vigoare la data de 01
februarie 2014, ambele texte de lege reglementând aceeași infracțiune, respectiv
nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
Referitor la condiția ca excepția să aibă
legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia, Înalta Curte constată
că, în mod corect, Curtea de Apel Oradea a apreciat că aceasta nu este îndeplinită.
Pentru a fi admisibilă o cerere de sesizare
a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a unui text de lege,
îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie
să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate
nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv
pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură
cu soluționarea cauzei. În consecință, instanța trebuie să analizeze, implicit,
corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut
de lege.
Critica apelantului revizuent M.R. vizând
condamnarea sa prin raportare la dispozițiile art. 279 C. pen. din 1969, neadaptat
apariției Legii nr. 295/2004, aspect care îl îndreptățește să susțină neconstituționalitatea
acestui text de lege, motivat de faptul că, în cauză, se impunea aplicarea textului
ce incrimina infracțiunea în baza căreia a fost condamnat, prin prisma noii legi
speciale, este nefondată.
În acest context, se reține că instanța
în fața căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate nu se poate limita
la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca
neconstituțional, fiind obligată să verifice și măsura în care o astfel de excepție
tinde, în mod real, la învestirea Curții Constituționale cu un examen al conformității
dintre înțelesul normei legale și exigențele Constituției, prerogativă recunoscută
Curții prin dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.
Mai mult, în mod constant, instanțele judecătorești
au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate
este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare
și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza sau se tinde la modificarea legii.
Or, în cauza de față, se constată că excepția
invocată are doar o legătură formală cu soluționarea cauzei, în concret, aceasta
vizând o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau, mai exact, prin invocarea
excepției de neconstituționalitate se urmărește transformarea Curții Constituționale
în legislator pozitiv, situație nepermisă de lege.
Ca atare, față de considerentele expuse,
Înalta Curte va respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul M.R. împotriva
deciziei penale nr. 663/A din 09 decembrie 2014 a Curții de Apel Oradea, secția
penală și pentru cauze cu minori, privind cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Va obliga apelantul la plata sumei de 100
RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat apelul declarat
de apelantul M.R. împotriva deciziei penale nr. 663/A din 09 decebrie 2014 a
Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, privind cererea
de sesizare a Curții Constituționale.
Obligă apelantul la plata sumei de 100
RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 30
ianuarie 2015.