ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 688/2008

Decizia nr. 177/A/2017

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 28 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpatul A., cu privire la sesizarea Curții Constituționale în legătură cu neconstituționalitatea art. 12 alin. (3) C. proc. pen.

Analizând excepția invocată prin prisma prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea de Apel Târgu Mureș a constatat că, aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, instanța de contencios constituțional decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului. De asemenea, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, nu pot face obiectul excepției prevederile constatate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții.

Cauzele de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate la care face trimitere art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, sunt cele prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din legea organică a Curții, în prezența cărora instanța de judecată sau de arbitraj comercial are obligația de a respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Astfel, prin Decizia nr. 688/2008, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2), (3) și (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea a statuat că textele de lege care prevăd posibilitatea instanțelor de a respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate „sunt norme de procedură pe care instanța care a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepții care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, unica autoritate de jurisdicție constituțională. Această procedură nu face însă posibilă respingerea sau admiterea excepției de neconstituționalitate de către instanța judecătorească, ci doar pronunțarea, în situațiile date, asupra oportunității sesizării Curții Constituționale. Instanța de judecată are rol de filtru al excepției de neconstituționalitate ridicate de părți, având obligația de a le respinge, ca inadmisibile, pe cele care nu îndeplinesc cerințele legii”.

Cu privire la prima condiție de admisibilitate, a considerat că aceasta este îndeplinită având în vedere că excepția a fost invocată de către apărătorul ales al inculpatului A., în termenul de amânare a pronunțării asupra soluției care urmează să fie dată în cauza pendinte, în urma analizării căii de atac promovate de acuzat.

De asemenea și cea de a doua condiție de admisibilitate este îndeplinită, deoarece excepția ridicată are ca obiect prevederile art. 12 alin. (3) C. proc. pen., text de lege care este în vigoare la data soluționării excepției.

Însă, în opinia noastră, cea de a treia condiție de admisibilitate nu este îndeplinită.

Relevanța excepției de neconstituționalitate, exprimată în condiția ca textul de lege sau de ordonanță criticat, pentru neconstituționalitate, să aibă legătură cu soluționarea cauzei, este o cerință esențială, așa cum prevede art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. În lipsa acestei legături, excepția de neconstituționalitate este irelevantă și va fi respinsă, ca inadmisibilă.

Soluția se impune pentru că, în lipsa pertinenței excepției de neconstituționalitate, s-ar eluda dispoziția constituțională care impune ridicarea excepției de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele în fața instanțelor judecătorești, în cadrul unui proces pendinte. Or, rațiunea instituirii acestui tip de control al constituționalității nu se justifică decât în situația în care problema incidentă de constituționalitate are un caracter „serios”, este realmente utilă pentru soluționarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată.

Practic, decizia Curții Constituționale trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra desfășurării procesului, cerința relevanței fiind expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului dintre părți.

În cazul de față, prevederile legale criticate se referă la modalitatea de soluționare a unei alte cauze - anterioare celei pendinte, respectiv prin sentința penală nr. 156 din 07.11.2014, pronunțată de Judecătoria Sighișoara, în dosarul penal nr. x/308/2014 - în care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 10 luni închisoare, iar prin hotărârea de condamnare instanța de judecată a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate.

În termen legal, inculpatul A. a declarat apel împotriva încheierii din 28 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Examinând încheierea atacată, Înalta Curte constată că art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Se constată, așadar, că prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o formă a controlului de constituționalitate, în sensul soluționării excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești.

Drept urmare, prin alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o condiție și, pe cale de consecință, un control de pertinență al instanței de judecată în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, vizând constatarea că aceasta are legătură cu soluționarea cauzei.

Cu referire la condiția de admisibilitate, privind legătura cu soluționarea cauzei, aceasta privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății, adică a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești.

În orice caz, textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant în judecarea și soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței de judecată.

Totodată, instanța în fața căreia s-a invocat o excepție de neconstituționalitate nu are competența examinării acesteia ci, exclusiv a pertinenței excepției, în sensul legăturii ei cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia și a îndeplinirii celorlalte cerințe legale.

Alin. (6) al aceluiași articol prevede că dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Excepția de neconstituționalitate este un incident apărut în cadrul unui litigiu, ceea ce înseamnă ca invocarea ei impune justificarea unui interes. Stabilirea acestui interes se face pe calea verificării pertinentei excepției, în raport, cu procesul în care a intervenit, impunându-se ca decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

În esență, critica apelantului inculpat A. vizează faptul că prevederile art. 12 alin. (3) C. proc. pen., sunt incomplete, în sensul că nu este explicitat faptul că și hotărârea judecătorească, măcar în extras (dispozitiv) ar trebui să fie comunicată în limba în care partea din proces a beneficiat de traducător/interpret.

În același timp, Înalta Curte observă că prevederile legale criticate se referă la modalitatea de soluționare a unei alte cauze - anterioare celei pendinte, respectiv prin sentința penală nr. 156 din 07.11.2014, pronunțată de Judecătoria Sighișoara, în dosarul penal nr. x/308/2014 - în care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 10 luni închisoare, iar prin hotărârea de condamnare instanța de judecată a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate.

În ceea ce privește examenul legăturii excepției cu soluționarea cauzei, din examinarea argumentelor invocate de inculpatul A., Înalta Curte constată că obiecțiunile formulate de acesta cu privire la dispozițiile art. 12 alin. (3) C. proc. pen. vizează interpretarea și aplicarea legii, iar nu neconstituționalitatea textului de lege invocat.

Raportat la exigențele art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției nu ar fi de natură a produce un efect concret asupra hotărârii din judecata cauzei, câtă vreme prin excepția invocată se dorește interpretarea prevederilor menționate.

De altfel, Curtea Constituțională respinge, ca inadmisibile, excepțiile de neconstituționalitate prin care, criticându-se lipsa unei dispoziții legale cu conținutul dorit de autorii excepțiilor, se urmărește interpretarea și modificarea legii. În aceste cazuri, Curtea Constituțională, prin natura sa, nu este legiuitor pozitiv și numai organul legiuitor are competența de a adopta, modifica sau completa legile, în acest sens fiind prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. A accepta un alt punct de vedere înseamnă nu numai să se adauge la lege, dar să se eludeze în esență rolul Parlamentului de legiuitor.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva încheierii din 28 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Va obliga apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 130 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva încheierii din 28 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 130 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18 mai 2017.