ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 34/CJ/2015 din 27 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori - Noul C. proc. pen., a fost respinsă cererea formulată de contestatorul T.O.V. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 218 alin. (5) C. pen.

Totodată, a fost respinsă, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul T.O.V. împotriva Sentinței penale nr. 188 din 3 martie 2015 pronunțate de Tribunalul Iași.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Iași a reținut următoarele:

Tribunalul Iași, prin Sentința penală nr. 188 din 3 martie 2015, a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de petentul T.O.V. împotriva Încheierii penale nr. 39 CP-G pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Iași la data de 10 noiembrie 2014 în Dosarul nr. 822/99/2014.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Iași a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 4 februarie 2015, contestatorul T.O.V. a formulat contestație la executare, invocând dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., solicitând, în esență, admiterea contestației, reducerea cuantumului sumei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat la care a fost obligat prin Încheierea nr. 39 CP-G și stabilirea modalității de plată în 20 de rate lunare.

Apreciind, în raport cu aspectele sesizate în cererea formulată, că se impune acordarea asistenței juridice pentru stabilirea concretă a obiectului cererii, în condițiile amplitudinii cantitative a datelor inserate în această cerere și pentru ca petentul să-și susțină interesele în mod adecvat, valorificând dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, în componenta sa esențială privind dreptul la apărare, în condițiile în care, față de conținutul cererii sale, s-a apreciat că acesta nu și-ar putea face singur apărarea, prima instanță a dispus desemnarea unui apărător din oficiu pentru petent.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate de către petent în cererea sa și a dispozițiilor legale incidente, prima instanță a constatat că prin Încheierea penală nr. 39 CP-G din data de 10 noiembrie 2014 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Iași, pronunțată în Dosar nr. 8220/99/2014, s-a dispus, în baza art. 341 alin. 6 lit. a) raportat la art. 340 alin. (1) C. proc. pen., respingerea, ca inadmisibilă, a plângerii formulată de petentul T.O.V. împotriva comunicării trimise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași la data de 13 august 2014, sub nr. 1007/VIII/1/2014 și a soluției dispuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași prin Ordonanța 879/II/2/2014 din 15 septembrie 2014 privind aceeași comunicare.

În baza art. 275 alin. (2) și 5 C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

S-a reținut, în esență, că prin plângerea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la data de 9 octombrie 2014 sub nr. 8220/99/2014, petentul T.O.V. a contestat, potrivit prevederilor art. 340 C. proc. pen., soluțiile comunicate de procuror prin Adresa nr. 1007/VIII/1/2014 din 13 august 2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași și prin Ordonanța nr. 879/II/2/2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.

La plângerea formulată petentul a atașat copia Adresei nr. 1007/VIII/I/2014 din 13 august 2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași și Ordonanța nr. 879/II/2/2014 din 15 septembrie 2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, precum și copia plângerii trimise Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.

Instanța a comunicat petentului și unităților de parchet ale căror acte sunt contestate termenul stabilit pentru soluționarea plângerii formulate, solicitând acestora să depună note scrise cu privire la admisibilitatea și temeinicia plângerii. în același timp, s-a interpelat Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași referitor la existența vreunui dosar de urmărire penală înregistrat pe rolul acestor unități de parchet la sesizarea petentului.

Petentul T.O.V. a înaintat însă instanței plângerea depusă inițial (originalul acesteia), precum și copii ale unor înscrisuri privind corespondența purtată cu unități de parchet din țară, fără a răspunde celor puse în vedere de judecătorul de cameră preliminară privind admisibilitatea plângerii formulate.

Potrivit răspunsului înaintat instanței de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași sub nr. 7550/111/7/2014 pe rolul acestei unități de parchet nu a fost identificat nici un dosar de urmărire penală înregistrat ca urmare a plângerii formulate de numitul T.O.V. S-a precizat că la data de 7 august 2014 această persoană a trimis prin serviciul de poștă electronică sesizări adresate organelor judiciare din țară și străinătate, sesizare înregistrată ca petiție sub nr. 1007/VIII/1/2014 și nu ca dosar de urmărire penală.

În același sens, prin Adresa nr. 879/11/2/2014 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a comunicat instanței faptul că în evidențele unității de parchet nu a fost identificat nici un dosar penal la sesizarea formulată de numitul T.O.V. Pe rolul unității de parchet a fost identificată doar Lucrarea nr. 879/II/2/2014 privind plângerea formulată de petentul T.O.V. împotriva Lucrării nr. 1007/VIII/1/2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, copia ordonanței fiind înaintată instanței.

După pronunțarea Deciziei Curții Constituționale din data de 21 octombrie 2014, prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 341 alin. (5) C. proc. pen. și s-a reținut că soluția legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță asupra plângerii fără participarea petentului, a procurorului și a intimaților este neconstituțională, în cauză s-a procedat la citarea petentului, cauza fiind soluționată în lipsa acestuia, dar legal citat și cu participarea procurorului.

Din analiza datelor cauzei s-a constatat faptul că petentul T.O.V. a formulat la data de 7 august 2014, prin intermediul poștei electronice, o sesizare către mai multe unități de parchet din țară, printre care și Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași. Din lecturarea sesizării s-a constatat că nu se reclamau fapte care să fie de competența procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, motiv pentru care, prin Adresa nr. 1007/VIII/1/2014 din data de 13 august 2014 prim-procurorul unității de parchet a comunicat petentului că la unitatea de parchet nu a fost înregistrat un dosar penal raportat la faptele descrise, întrucât acestea exced competenței teritoriale a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.

Împotriva acestei adrese petentul T.O.V. a formulat plângere către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, nemulțumit de faptul că la sesizarea sa nu a fost înregistrată o cauză penală.

Prin Ordonanța nr. 879/11/2/2014 din data de 15 septembrie 2014, plângerea formulată a fost respinsă ca inadmisibilă, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași reținând că, pe calea reglementată de art. 339 alin. (4) C. proc. pen., pot fi contestate doar soluțiile procurorului dispuse în cadrul unei cauze penale.

Prin urmare, văzând parcursul cererii adresate inițial de petent Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, s-a constatat că ceea ce contestă petentul T.O.V. în procedura de față, întemeiată pe dispozițiile art. 340 C. proc. pen., este Adresa nr. 1007/VIII/1/2014 din data de 13 august 2014 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, adresă la care se referă și plângerea adresată procurorului ierarhic superior din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.

Or, conform art. 340 C. proc. pen., pot fi contestate pe calea plângerii la judecătorul de cameră preliminară doar soluțiile de neurmărire penală sau netrimitere în judecată dispuse de procuror, din reglementarea întregii proceduri, rezultând că o atare soluție nu poate fi dispusă decât în contextul unui dosar penal înregistrat pe rolul unității de parchet. O soluție de neurmărire penală nu poate exista în lipsa unui dosar de urmărire penală cum este cazul situației sesizării formulate de petentul T.O.V.

Prin urmare, cât timp plângerea petentului vizează acte, măsuri sau soluții dispuse în afara unui proces penal, cu privire la modul de soluționare de către procuror a unei petiții și comunicările efectuate în acest context, aceasta este inadmisibilă, neîncadrându-se în dispozițiile art. 340 și următoarele C. proc. pen.

Așa cum a statuat instanța supremă prin Decizia nr. LVII/2007 dată în recurs în interesul legii, decizie care încă își produce efectele, plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispozițiilor date de acesta, altele decât rezoluțiile sau ordonanțele procurorului de netrimitere în judecată, este inadmisibilă.

De altfel și în practica anterioară instanța supremă statuase în același sens (exemplu, Decizia penală nr. 264 din 7 aprilie 2005), reținând că, „comunicările făcute de parchet ori alte organe din sistemul judiciar, în afara cadrului procesual, fără adoptarea unor rezoluții sau ordonanțe de clasare, de neîncepere a urmăririi penale, respectiv de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, nu pot fi atacate cu plângere conform art. 278

1

C. proc. pen." din 1968, actualul art. 340 și următoarele C. proc. pen.

În conformitate cu dispozițiile art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Prima instanță a apreciat că niciuna dintre situațiile enumerate nu este incidentă în cauză, cererea petentului neîncadrându-se în niciunul dintre motivele prevăzute de lege.

Legea prevede expres cazurile în care se poate formula contestație la executare, astfel că orice cerere adresată instanței dincolo de cadrul procesual expres stabilit de lege este inadmisibilă.

Sancțiunea admisibilității intervine în cazul în care partea din proces efectuează acte pe care legea nu le îngăduie sau acte în afara condițiilor legale sau exercită drepturi procesuale epuizate prin alte căi procesuale sau neprocesuale.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație T.O.V., care în cadrul dezbaterilor asupra contestației a arătat că după pronunțarea sentinței contestate a plătit cheltuielile judiciare stabilite prin Încheierea penală nr. 39 CP-G din data de 10 noiembrie 2014 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Iași, pronunțată în Dosar nr. 8220/99/2014, astfel că prin contestația adresată Curții de Apel solicită doar reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din 7 mai 2015 contestatorul T.O.V. a invocat, în scris, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 218 alin. (5) C. pen., cu referire la fapta de viol, care prevede „acțiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) și alin. (2) se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate". În opinia contestatorului, dispozițiile menționate nu sunt în acord cu dispozițiile art. 1 alin. (3) din Constituția României care prevede, România este stat de drept, în care demnitatea omului, reprezintă valori supreme și este garantată". În susținerea excepției de neconstituționalitate a arătat că un viol este un fapt care implică constrângerea sau punerea victimei în imposibilitatea de a se apăra, inclusiv prin amenințarea cu omorul, este un fapt de umilire profundă a victimei și ca urmare, pentru acordul cu prevederile Constituției specificate, punerea în mișcare a acțiunii penale ar trebui realizată, în opinia sa, legal și procedural de către organele de urmărire penală și ca urmare a unui denunț al oricărei persoane, inclusiv a soțului, dar și ca urmare a unui autodenunț, a unei recunoașteri din partea făptuitorului indiferent de cauza legală care a determinat această recunoaștere, aceste acte de sesizare fiind realizate conform legii în fond și în formă.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepțiile de neconstituționalitate au fost ridicate în fața unei instanțe judecătorești, de către o parte din proces, însă nu sunt îndeplinite celelalte condiții prevăzute de textul de lege, respectiv condiționarea legăturii cu soluționarea fondului cauzei.

Curtea a apreciat că aceste dispoziții legale invocate ca neconstituționale nu au legătură cu dezlegarea pe fond a contestației la executare, care are ca obiect reducerea cheltuielilor judiciare la plata cărora a fost obligat contestatorul prin Încheierea penală nr. 39 CP-G din data de 10 noiembrie 2014 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Iași, pronunțată în Dosar nr. 8220/99/2014.

Pentru aceste motive, Curtea a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În continuare, examinând contestația în temeiul art. 425

1

C. proc. pen., Curtea a constatat că este nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Față de textul de lege menționat, prima instanță a constatat în mod temeinic și legal faptul că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 598 alin. (1) C. proc. pen.

Astfel, s-a reținut că, fiind un mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele privind executarea, art. 598 C. proc. pen. a prevăzut expres cazurile în care poate fi folosită contestația la executare, iar prin limitarea acestora, legiuitorul a urmărit să nu transforme acest mijloc procesual într-o cale prin care să se împiedice procedura normală de punere în executare a hotărârilor definitive, putând fi vizate exclusiv aspecte ce se referă la executarea hotărârii intrate în puterea lucrului judecat, fără a se putea aduce modificări în ceea ce privește soluția.

Cum legea de procedură penală stabilește cazurile de contestație la executare și nu prevede în materia cheltuielilor judiciare și soluția reducerii lor în faza executării sau plății lor eșalonate, așa cum prevede în cazul amenzii penale la art. 559 alin. (2) C. proc. pen., s-a constatat că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică.

S-a apreciat că susținerea formulată în sensul că hotărârile pronunțate în Dosarele nr. 8220/99/2014 și nr. 769/99/2015 sunt afectate de viciu de consimțământ, prin violența exercitată de Serviciul Român de Informații, nu poate fi analizată în acest cadru procesual, întrucât în contestația la executare instanța nu poate reexamina fondul cauzei.

Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins contestația ca nefondată.

Împotriva Deciziei penale nr. 34/CJ/2015 din 27 mai 2015 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori - Noul C. proc. pen. a formulat apel condamnatul T.O.V. în ceea ce privește dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 218 alin. (5) C. pen.

În motivarea căii de atac, apelantul condamnat T.O.V. a susținut, în esență, că magistrații învestiți cu soluționarea dosarelor sale „sunt sub amenințarea Serviciului de Informații" și dorește să demonstreze implicarea S.R.I. ca „autor, instigator, complice și organizator în infracțiuni contra libertății sexuale" a fostei sale soții.

Examinând apelul declarat de apelantul condamnat T.O.V. în ceea ce privește dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 218 alin. (5) C. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 188 din 3 martie 2015, Tribunalul Iași a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de petentul T.O.V. împotriva Încheierii penale nr. 39 CP-G pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Iași la data de 10 noiembrie 2014 în Dosarul nr. 822/99/2014.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație petentul, iar prin Decizia penală nr. 34/CJ/2015 din 27 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori - Noul C. proc. pen., a fost respinsă cererea formulată de contestatorul T.O.V. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 218 alin. (5) C. pen.

Totodată, a fost respinsă, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul T.O.V. împotriva Sentinței penale nr. 188 din 3 martie 2015 pronunțate de Tribunalul Iași.

Înalta Curte, cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 218 alin. (5) C. pen., constată că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:

a. excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

b. excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

c. excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d. excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În analiza condițiilor enumerate anterior, instanța constată că excepția a fost invocată de apelantul condamnat într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Iași, iar aceasta vizează neconstituționalitatea unui articol C. pen. (art. 218 alin. (5)), fără ca textul criticat să fi fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În ceea ce privește cea de-a patra condiție, respectiv excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia, Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită.

Astfel, art. 218 C. pen. reglementează infracțiunea de viol, iar în alin. (5) se prevede că acțiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. (1) și alin. (2) se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Înalta Curte constată că în mod corect a reținut Curtea de Apel Iași că dispozițiile legale invocate ca neconstituționale nu au legătură cu dezlegarea pe fond a contestației la executare, care are ca obiect reducerea cheltuielilor judiciare la plata cărora a fost obligat contestatorul prin Încheierea penală nr. 39 CP-G din data de 10 noiembrie 2014 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Iași, pronunțată în Dosar nr. 8220/99/2014.

Prin urmare, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 218 alin. (5) C. pen. este inadmisibilă.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte, conform dispozițiilor art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., urmează să respingă, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul T.O.V. împotriva Deciziei penale nr. 34/CJ/2015 din 27 mai 2015 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori - Noul C. proc. pen. în ceea ce privește dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 218 alin. (5) C. pen.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat apelantul condamnat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul T.O.V. împotriva Deciziei penale nr. 34/CJ/2015 din 27 mai 2015 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori - Noul C. proc. pen. în ceea ce privește dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 218 alin. (5) C. pen.

Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 iulie 2015.

Procesat de GGC - LM