ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 281/A/2017

Deliberând asupra apelului de față, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 560 din 29 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, Noul C. proc. pen., s-a dispus printre altele respingerea, ca inadmisibilă, a cererii formulată de apelantul A. de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 alin. (15) C. proc. pen. și art. 318 alin. (16) C. proc. pen.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Iași a reținut că nu poate fi invocată o excepție de neconstituționalitate a unor dispoziții legale într-o cale de atac inadmisibilă, întrucât ar însemna că petentul își creează singur cadrul procesual în vederea întrunirii uneia dintre condițiile de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curții Constituționale a României, condiții prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 471992.

Or, pentru a fi analizată orice cerere - inclusiv o cerere de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții legale - se impune cu necesitate existența unui cadru procesual în care sa poată fi analizată o cerere ulterioară.

Un astfel de cadru procesual nu există în prezenta cauză, apelul promovat de A. urmând a fi respins ca inadmisibil.

În plus, A. avea posibilitatea de a invoca în fața judecătorului de cameră preliminară de la Judecătoria Iași eventualele încălcări ale normelor constituționale decurgând din restricționarea la înscrisuri noi a mijloacelor de probă care pot fi administrate în fața judecătorului de cameră preliminară, în procedura de confirmare a renunțării la urmărirea penală, procedură reglementată de dispozițiile art. 318 alin. (12) - (16) C. proc. pen.

În etapa procesuală în discuție, A. avea posibilitatea de a invoca în fața judecătorului de cameră preliminară de la Judecătoria Iași și eventualele încălcări ale normelor constituționale prin lipsa reglementării unei căi de atac cu privire la soluția dată asupra solicitării procurorului de confirmare a renunțării la urmărirea penală.

În lumina acestor argumente, a apreciat ca neîntrunite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, iar în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de apelantul A. de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 alin. (15) C. proc. pen. și art. 318 alin. (16) C. proc. pen.

Împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul dispozitivului Deciziei nr. 560 din 29 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, Noul C. proc. pen. a formulat contestație inculpatul A. apreciind că sunt întrunite condițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Examinând cauza în raport cu dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază apelul formulat de inculpatul A. întemeiat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea formulată inculpatul A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 alin. (16) teza I C. proc. pen. apreciind că textul de lege nu corespunde exigențelor constituționale privind dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil, privind lipsa de proporționalitate a restricționării dreptului la apărare, precum și lipsa unei căi de atac.

Conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, modificată și republicată, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia".

Astfel, din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a unor exigențe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege. Această analiză presupune, concret, verificarea următoarelor cerințe cumulative:

- calitatea de parte în proces a autorului excepției;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii; sub acest aspect, se impune observația că indicarea explicită a textului normativ criticat este o condiție absolut necesară în etapa evaluării admisibilității cererii, numai astfel putându-se determina obiectul excepției de neconstituționalitate, dar și existența legăturii dintre norma criticată și soluția ce ar putea fi dată cauzei în care partea a înțeles să uzeze de mijlocul procedural al excepției;

- existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului; fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 916 din 16 decembrie 2014);

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

În analiza condițiilor enumerate anterior, instanța constată că excepția este invocată într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți și are în vedere neconstituționalitatea unor dispoziții legale care vizează o hotărâre împotriva căreia nu poate fi exercitată calea de atac, fără ca textul criticat să fie declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În concluzie, se constată că în speță excepția este ridicată în fața instanței de judecată, că dispozițiile a căror constituționalitate este contestată vizează drepturile și interesele părții și are legătură cu soluționarea cauze.

Dispozițiile art. 318 alin. (15) și (16) C. proc. pen. stabilesc că soluția pronunțată în acest cadru procesual nu pot fi atacate fiind definitive, cu efecte asupra situației inculpatului A.

În consecință, sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale având în vedere și interesul apelantului cu privire la cadrul procesual în care urmează a fi examinată calea de atac.

Opinia instanței cu privire la constituționalitatea art. 318 alin. (15) și alin. (16) C. proc. pen.

Apelantul a apreciat că textele de lege invocate încalcă dispozițiile art. 21, art. 24 alin. (1), art. 53 și art. 126 din Constituție, republicată și art. 13 Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit art. 318 alin. (16) C. proc. pen.: "Încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (15) este definitivă."

De asemenea, potrivit art. 318 alin. (15): Judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea și temeinicia soluției de renunțare la urmărirea penală pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire penală și a înscrisurilor noi prezentate și, prin încheiere, admite sau respinge cererea de confirmare formulată de procuror. În cazul în care respinge cererea de confirmare, judecătorul de cameră preliminară:

a) desființează soluția de renunțare la urmărire penală și trimite cauza la procuror pentru a începe sau a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mișcare acțiunea penală și a completa urmărirea penală;

b) desființează soluția de renunțare la urmărirea penală și dispune clasarea.

Limitarea sferei hotărârilor împotriva cărora se poate exercita calea de atac nu vine în contradicție cu dispozițiile constituționale și cu cele ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Astfel, sub un prim aspect, Înalta Curte apreciază că dispozițiile art. 318 alin. (15) și (16) C. proc. pen. sunt constituționale, fiind în acord cu cele ale art. 126 din Constituție, care garantează accesul la justiție.

Prin urmare, constituie atributul exclusiv al legiuitorului reglementarea căilor de atac împotriva hotărârii prin care judecătorul de cameră preliminară verifică soluția procurorului de renunțare la urmărire penală. Eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 318 C. proc. pen., legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului.

Înalta Curte consideră că această procedură este similară, într-o anumită măsură, cu cea privitoare la soluționarea plângerii împotriva soluției procurorului de netrimitere în judecată reglementată în dispozițiile art. 341 C. proc. pen. și art. 278

1

ale vechiului C. proc. pen. Or, privitor la aceste din urmă dispoziții, Curtea Constituțională s-a pronunțat în mai multe rânduri (după eliminarea căii de atac a recursului prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor), constatându-se că acestea sunt constituționale (spre exemplu, Decizia nr. 272/2011 a Curții Constituționale).

Reglementarea soluțiilor ce pot fi dispuse în această procedură este atribuția exclusivă a legiuitorului.

Totodată, în opinia Înaltei Curți textul criticat nu încalcă nici dispozițiile art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului întrucât acest text, care reglementează dreptul la un recurs efectiv, ca drept subiectiv de natură procesuală, nu poate fi interpretat ca reclamând un recurs intern pentru orice doleanță pe care o poate invoca o persoană în baza Convenției. Astfel cum reiese din jurisprudența Curții dezvoltată în această materie, art. 13 din Convenție impune o cale internă de atac în fața unei autorități naționale competente care să examineze o cerere întemeiată pe dispozițiile Convenției numai pentru plângerile care pot fi apreciate ca fiind posibil de susținut în raport de dispozițiile Convenției.

Mai mult, suspectul are posibilitatea, potrivit art. 18 C. proc. pen., să ceară continuarea procesului penal pentru a-și dovedi nevinovăția, dispoziții de care nu a uzat petentul din prezenta cauză.

De asemenea, în opinia Înaltei Curți, nu se poate considera că se încalcă dispozițiile art. 24 alin. (1) din Constituție care garantează dreptul la apărare întrucât prin hotărârea respectivă judecătorul de cameră preliminară nu a declarat vinovată și nici nu a condamnat vreo persoană. Potrivit dispozițiilor art. 318 alin. (16) C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară doar verifică legalitatea și temeinicia soluției de renunțare la urmărire penală pe baza lucrărilor și materialului de urmărire penală, precum și a înscrisurilor noi prezentate nefiind afectat în niciun fel dreptul la apărare.

Dispozițiile analizate nu încalcă nici art. 21 din Constituție privitor la accesul liber la justiție, acestea garantând accesul la justiție, nu oricum, ci cu respectarea normelor de procedură.

Considerăm că nu se încalcă nici dispozițiile art. 53 din Constituție, în cauză nefiind vorba de o restrângere a unor drepturi, ci de exercitarea lor cu respectarea dispozițiilor legale.

În egală măsură, Înalta Curte are în vedere și faptul că prin Încheierea nr. 548 din 24 mai 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/35/2017, Judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 alin. (6) C. proc. pen.

Pentru cele anterior evocate, Înalta Curte va admite apelul declarat de intimatul A., împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul dispozitivului Deciziei nr. 560 din 29 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, Noul C. proc. pen., va desființa în parte decizia penală atacată și rejudecând, va dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 alin. (15) și alin. (16) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de intimatul A., împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul dispozitivului Deciziei nr. 560 din 29 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, Noul C. proc. pen.

Desființează în parte decizia penală atacată și rejudecând:

Dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 alin. (15) și alin. (16) C. proc. pen.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 septembrie 2017.

Procesat de GGC - N