ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 590/2019

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 102 din 31 octombrie 2019 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, între altele, s-a dispus respingerea cererii contestatorului condamnat A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (3) și (7) C. proc. pen. raportat la art. 61 alin. (4) lit. f), art. 67 și art. 68 C. proc. pen.

Examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (3) și (7) C. proc. pen. raportat la art. 61 alin. (4) lit. f), art. 67 și art. 68 C. proc. pen., s-a reținut ca nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, mai exact, cea a legăturii cu soluționarea fondului cauzei, prin raportare la obiectul dosarului, contestatorul neprecizând care sunt dispozițiile din Constituția României în raport de care apreciază că prevederile din C. proc. pen. sunt contrare.

Împotriva acestei dispoziții din Decizia penală nr. 102 din 31 octombrie 2019 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, contestatorul A. a declarat recurs, susținând, potrivit concluziilor orale formulate cu ocazia dezbaterilor de apărătorul din oficiu, că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, motiv pentru care se impune, admiterea căii de atac și a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (3) și (7) C. proc. pen. raportat la art. 61 alin. (4) lit. f), art. 67 și art. 68 C. proc. pen.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte, apreciază recursul declarat de contestatorul A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Deci, judecătorul învestit cu o cerere de sesizare a Curții Constituționale, realizează un veritabil filtru cu ocazia examinării respectării cumulative a cerințelor legale de admisibilitate, în final stabilind în ce măsură excepția de neconstituționalitate ridicată poate fi folosită, ca incident procedural, în scopul în care a fost reglementată de legiuitor.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Sub acest aspect, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curții Constituționale întrunește doar trei din cele patru condiții cerute de lege pentru admisibilitatea acesteia, nefiind îndeplinită cerința legăturii excepției invocate cu soluționarea cauzei.

Astfel, referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Așadar, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

Or, speța în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate sus menționată are ca obiect soluționarea contestației formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 135 din 9 iulie 2019 a Tribunalului Vaslui, prin care s-a respins contestația la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 C. proc. pen., și nu o cerere de recuzare sau o declarație de abținere susceptibilă a fi soluționată potrivit dispozițiilor art. 68 C. proc. pen., doar în această ultimă situație putându-se aprecia că autorul excepției ar putea avea un interes legitim, astfel încât o eventuală apreciere a instanței de contencios constituțional cu privire la normele contestate (referitoare la separarea funcțiilor judiciare, la recuzare sau la procedura de soluționare a abținerii și recuzării) nu este de natură a influența soluționarea cauzei.

Altfel spus, examenul legăturii cu cauza a excepției de neconstituționalitate invocate de recurentul contestator se face atât prin raportare la stadiul proceduri, cât și prin prisma interesului specific al autorului acesteia și influența pe care dispozițiile legale o au în concret.

Așadar, prevederile a căror neconstituționalitate se invocă nu au legătură și nu pot influența modalitatea de rezolvare a cererii cu care este investită instanța în dosarul de față, situație în care excepția de neconstituționalitate invocată apare ca lipsită de pertinență în raport cu procesul principal în care a fost formulată, astfel încât, în mod corect, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Mai mult decât atât, deși recurentul invocă neconstituționalitatea mai multor dispoziții procesual penale nu indică care sunt articolele din Constituția României cu care acestea nu sunt conforme, obligație care însă îi incumbă întrucât raportarea textelor de lege trebuie făcută la legea fundamentală și dublată de o argumentare pertinentă din care să rezulte că prevederile legale contestate nu concordă cu cele constituționale.

În consecință, pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul Deciziei penale nr. 102 din 31 octombrie 2019 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, și, având în vedere că acesta este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul Deciziei penale nr. 102 din 31 octombrie 2019 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 noiembrie 2019.

Procesat de GGC - LM