ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 158/A/2017

Deliberând asupra cauzei de față, în baza lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 827 din 29 noiembrie 2016, Curtea de Apel Iași a respins ca inadmisibilă în principiu, contestația în anulare formulată de către condamnatul A., împotriva Deciziei penale nr. 433 din 03 iunie 2016 a Curții de Apel Iași, pronunțată în Dosarul cu nr. x/89/2012. A respins cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 433 din 03 iunie 2016 a Curții de Apel Iași, pronunțată în Dosarul cu nr. x/89/2012.

În baza disp. art. 275 alin. (2) C. proc. pen. contestatorul a fost obligat să plătească statului cheltuieli judiciare.

Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că prin contestația în anulare formulată inițial, întemeiată pe dispozițiile art. 426 lit. b) și d) C. proc. pen., condamnatul A. a invocat faptul că a fost condamnat deși existau probe cu privire la o cauză justificativă sau de neimputabilitate, iar la judecata în fond a existat un caz de incompatibilitate. Ulterior, condamnatul a restrâns obiectul contestației în anulare la cazul prev. de art. 426 lit. d) teza a II-a C. proc. pen., respectiv existența unui caz de incompatibilitate.

Curtea a constatat îndeplinite cerințele prev. de art. 427 alin. (1) și art. 428 C. proc. pen., nu și condiția prev. de art. 431 alin. (2) C. proc. pen. pentru a se dispune admiterea în principiu, respectiv motivul pe care se sprijină contestația să fie dintre cele prev. de art. 426 C. proc. pen., cazul invocat și anume art. 426 lit. d) C. proc. pen. referindu-se la incompatibilitatea judecătorilor ce au soluționat apelul și nu la judecătorii fondului.

Împotriva acestei hotărâri condamnatul a declarat apel, solicitând admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte constată că apelul este inadmisibil.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Potrivit art. 432 alin. (4) C. proc. pen. sentința dată în contestație în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă. Conform art. 370 alin. (1) C. proc. pen. hotărârea prin care cauza este soluționată de prima instanță de judecată sau prin care aceasta se dezînvestește fără a soluționa cauza se numește sentință. Instanța se pronunță prin sentință și în alte situații prevăzute de lege; alin. (2) al aceluiași text de lege prevede că hotărârea prin care instanța se pronunță asupra apelului, recursului în casație și recursului în interesul legii se numește decizie; instanța se pronunță prin decizie și în alte situații prevăzute de lege.

Înalta Curte reține că singurele situații în care instanța ce judecă contestația în anulare se pronunță prin sentință, iar aceasta este supusă căii de atac a apelului, sunt reprezentate de cazurile în care competența de soluționare aparține instanței de fond, respectiv cel prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., când sentința a rămas definitivă prin neapelare, și cel prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. i) C. proc. pen., când ultima hotărâre a rămas definitivă prin neexercitarea căii ordinare de atac. În toate celelalte situații, competența de soluționare a contestației în anulare aparține instanței de apel, iar decizia acesteia este definitivă.

În speța de față, se constată că a fost declarat apel împotriva Deciziei penale nr. 827 din 29 noiembrie 2016 a Curții de Apel Iași, prin care s-a soluționat contestația în anulare formulată împotriva Deciziei penale nr. 433 din 03 iunie 2016 a Curții de Apel Iași, pronunțată în Dosarul cu nr. x/89/2012. În acest context, față de împrejurarea că, pe calea contestației în anulare promovate, contestatorul a criticat o decizie penală pronunțată în calea de atac a apelului, hotărârea prin care s-a soluționat contestația în anulare - atacată pe calea prezentului apel - este definitivă.

Prin urmare, în privința deciziei penale atacate, definitivă, legea nu prevede posibilitatea exercitării vreunei căi ordinare de atac.

Recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Inadmisibilitatea ca sancțiune procesual penală constă în lipsirea de efecte a unui act procedural pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și a unui act prin care a fost exercitat sau se încearcă exercitarea unui drept procesual exercitat și epuizat anterior. Inadmisibilitatea operează automat și inevitabil, ori de câte ori un act procesual este lipsit de bază legală.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că apelul formulat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 827 din 29 noiembrie 2016 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, este inadmisibil.

În ceea ce privește cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 431 C. proc. pen., respectiv a dispozițiilor art. 64 alin. (4), art. 66, art. 67, art. 68 alin. (6), (7) C. proc. pen., precum și cererea de sesizare a Înaltei Curți, completul pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală, privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 64 alin. (4), art. 66, art. 67, art. 68 C. proc. pen., Înalta Curte le va respinge ca inadmisibile, pentru următoarele considerente:

Astfel cum s-a arătat și anterior, inadmisibilitatea unui act procesual, fiind de natură constitutivă, acelui act nu i se poate recunoaște nicio eficiență. Ca atare, instanța de apel, nefiind legal sesizată, nu are posibilitatea de a cenzura hotărârea atacată, și, în mod evident, nu se poate pronunța asupra altor excepții ridicate. Singura situație în care cererea de sesizare a Curții Constituționale putea fi analizată din perspectiva întrunirii condițiilor prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992 o reprezintă invocarea neconstituționalității dispozițiilor art. 432 alin. final C. proc. pen. care statuează asupra caracterului definitiv al soluției pronunțate în contestație în anulare, atunci când competența de judecare a acesteia aparține instanței de apel.

Or, în cauză se invocă neconstituționalitatea prevederilor art. 431 C. proc. pen. text de lege care reglementează desfășurarea procedurii de admitere în principiu a acestei căi extraordinare de atac, și, respectiv, a dispozițiilor art. 64 alin. (4), art. 66, art. 67, art. 68 C. proc. pen., texte care vizează incidente procedurale legate de incompatibilitatea judecătorului și procedura de soluționare.

Aceeași soluție se impune și din perspectiva dispozițiilor art. 475 C. proc. pen., care statuează că instanța care poate sesiza completul pentru dezlegarea unor probleme de drept, trebuie să fie învestită în mod legal cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, condiție care în speța de față nu este îndeplinită.

Față de cele ce preced, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) teza ultimă C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil apelul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 827 din 29 noiembrie 2016 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/45/2016.

Va respinge, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curții Constituționale formulate în cauză.

Va respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Înaltei Curți, completul pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelantul contestator la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 827 din 29 noiembrie 2016 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/45/2016.

Respinge ca inadmisibile cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 431 C. proc. pen., respectiv a dispozițiilor art. 64 alin. (4), art. 66, art. 67, art. 68 alin. (6), (7) C. proc. pen.

Cu apel în 48 ore de la pronunțare, numai în ceea ce privește dispoziția de respingere a cererilor de sesizare a Curții Constituționale.

Respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 64 alin. (4), art. 66, art. 67, art. 68 C. proc. pen.

Obligă apelantul contestator la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 lei, rămâne în sarcina statului.

Pronunțată în ședință publică, azi, 2 mai 2017, ora 18

00

.

Procesat de GGC - CT