ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 216/A/2016

Asupra apelurilor de față;

În baza actelor si lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Încheierea nr. x din 07 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, s-au respins, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 347 alin. (1) C. proc. pen., formulate de petenții A. și SC B. SA.

Totodată, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) teza finală C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, plângerile formulate de aceeași petenți împotriva Ordonanței nr. 172/P/2014 din 27 februarie 2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava și a Ordonanței nr. 83/II/2/2015 din 17 aprilie 2015 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererile formulată în scris, petenții au solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 347 alin. (1) C. proc. pen., care contravin art. 16 alin. (1) și (2), art. 21, art. 24, art. 53, art. 126 alin. (2) din Constituția României, art. 6, art. 13, art. 14, art. 17 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocolul Adițional nr. 1 la Convenție, ratificat prin Legea nr. 30/1994, întrucât aceste prevederi exclud din dreptul de a face contestație celelalte părți din dosar, respectiv suspectul, petentul, partea vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente, lăsând acest drept, prin discriminare, doar procurorului și inculpatului.

Judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță a constatat că nu este îndeplinită condiția prevăzută la art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 republicată

întrucât, prin Decizia Curții Constituționale nr. 631 din 8 octombrie 2015 publicată în M. Of. nr. 831 din 6 noiembrie 2015, soluția legislativă cuprinsă în art. 347 alin. (1) C. proc. pen. a fost declarată neconstituțională,.

De asemenea s-a apreciat că nu este îndeplinită nici condiția ca excepția invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, întrucât dosarul are ca obiect soluționarea, de către judecătorul de cameră preliminară a plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, procedură prevăzută de art. 340 C. proc. pen., în timp ce dispozițiile art. 347 alin. (1) reglementează calea de atac împotriva încheierilor pronunțate de judecătorul de cameră preliminară prin care se verifică, după trimiterea în judecată, competența și legalitatea sesizării instanței precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, astfel încât excepția invocată nu vizează o normă de drept procedural de natură a influența soluția instanței.

Totodată, s-a mai reținut că prin Ordonanța nr. 172/P/2014 din 27 februarie 2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a dispus, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., art. 314 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. și art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., clasarea cauzei privind plângerea penală formulată de A. și SC B. SA, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., întrucât faptele reclamate nu există, soluție menținută prin Ordonanța nr. 83/II/2/2015 din 17 aprilie 2015 a Procurorului General al aceleiași unități de parchet, prin respingerea, ca neîntemeiate, a plângerilor formulate de petenți.

Plângerile formulate de petenți împotriva acestor ordonanțe au fost respinse, ca nefondate, prin aceeași încheiere, cu motivarea că, din verificările efectuate, nu s-a demonstrat încălcarea obligațiilor profesionale de către intimați în realizarea activităților legate de serviciu și care să se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu, astfel încât, în mod corect prin ordonanțele procurorului s-a reținut incidența cazului prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Împotriva dispoziției de respingere a cererilor de sesizare a Curții Constituționale, din cuprinsul încheierii nr. 17 din 07 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, petenții SC B. SA și A. au declarat apel,

susținând că dispozițiile art. 347 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 53 C. proc. pen., art. 54 C. proc. pen., art. 322-348 C. proc. pen. și art. 341 alin. (9) și (10) C. proc. pen., sunt neconstituționale, apreciind excepția admisibilă întrucât instanța de contencios constituțional nu s-a pronunțat încă asupra acestora din urmă, este declarată de o parte din proces și are legătură cu cauza pendinte, fiind îngrădit liberul acces la justiție, rezonabilitatea procesului penal, dreptul la un proces echitabil și la un recurs efectiv.

Totodată, petenții au declarat apel și împotriva dispoziției de respingere, ca nefondate, a plângerilor

formulate împotriva Ordonanței nr. 172/P/2014 din data de

27 februarie 2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava și a Ordonanței nr. 83/II/2/2015 din data de 17 aprilie 2015 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, din cuprinsul aceleiași încheieri.

Examinând apelurile declarate de petenți, Înalta Curte constată că cel formulat împotriva dispoziției de respingere a cererilor de sesizare a Curții Constituționale, din cuprinsul Încheierii nr. x din 07 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, nu este fondat, iar cel declarat împotriva dispoziției de respingere, ca nefondate, a plângerilor împotriva Ordonanței nr. 172/P/2014 din 27 februarie 2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava și a Ordonanței nr. 83/II/2/2015 din 17 aprilie 2015 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, din cuprinsul aceleiași încheieri este inadmisibil, pentru motivele arătate în continuare.

I. Asupra apelurilor declarate de petenți împotriva dispoziției de respingere a cererilor de sesizare a Curții Constituționale, din cuprinsul Încheierii nr. x din 07 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori:

Reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții din cuprinsul unor asemenea acte normative în vigoare la momentul invocării; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată. în aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Deci, judecătorul învestit cu o cerere de sesizare a Curții Constituționale, realizează un veritabil filtru cu ocazia examinării respectării cumulative a cerințelor legale de admisibilitate, în final stabilind în ce măsură excepția de neconstituționalitate ridicată poate fi folosită, ca incident procedural, în scopul în care a fost reglementată de legiuitor.

Analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie, însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepția de

neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei. în consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Sub acest aspect, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că cererile de sesizare a Curții Constituționale întrunesc doar două din cele patru condiții cerute de lege pentru admisibilitatea acesteia, nefiind îndeplinite cerințele ca norma vizată să nu fi fost declarată neconstituțională printr-o deciziei anterioară a Curții Constituționale si

cea a legăturii excepției invocate cu soluționarea cauzei.

Astfel, Înalta Curte constată, pe de o parte, că prin Decizia nr. 631 din 8 octombrie 2015 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 831 din 6 noiembrie 2015, soluția legislativă cuprinsă în art. 347 alin. (1) C. proc. pen. a fost declarată neconstituțională, iar, pe de altă parte, că prezentul dosar are ca obiect plângerea împotriva unei soluții de clasare, în procedură prevăzută de art. 340 C. proc. pen., în timp ce dispozițiile art. 347 alin. (1) C. proc. pen. reglementează calea de atac împotriva încheierilor pronunțate de judecătorul de cameră preliminară prin care se verifică, după trimiterea în judecată, competența și legalitatea sesizării instanței precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

În ceea ce privește examenul legăturii excepției cu soluționarea cauzei, din examinarea argumentelor invocate de inculpați, Înalta Curte constată că obiecțiunile formulate de aceștia cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 347 alin. (1) C. proc. pen. prin raportare la art. 53 C. proc. pen., art. 54 C. proc. pen., art. 322-348 C. proc. pen. și art. 341 alin. (9) și (10) C. proc. pen. întrucât instanța de contencios constituțional nu s-a pronunțat asupra tuturor textelor de lege, vizează interpretarea și aplicarea acestor prevederi, aspecte ce intră în sfera de competență a instanțelor de judecată, singurele chemate să asigure interpretarea și aplicarea legii de la caz la caz, iar nu a instanței de contencios constituțional.

Astfel, excepția de neconstituționalitate trebuie să aibă construcția unei argumentări a neconstituționalității textului de lege invocat, iar rezultatul final al excepției de neconstituționalitate, respectiv admiterea efectivă a excepției de către instanța competentă, să conducă la un rezultat concret din punct de vedere al bunei soluționări a cauzei, or, în speța de față, se poate observa că petenții nu au invocat contradicția dintre o dispoziție C. proc. pen. și o prevedere constituțională, aceștia dorind să adauge sau să modifice normele procesual penale ce vizează soluționarea, de către judecătorul de cameră preliminară a plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată în procedură

prevăzută de art. 340 C. proc. pen., sens în care s-au limitat la a enumera textele din Constituție și Convenția europeană, care în opinia lor, atrag neconstituționalitatea.

De altfel, așa cum rezultă din dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, instanța de contencios constituțional nu poate fi transformată în legislator pozitiv, fiind contrar principiului separației puterilor în stat, ci este obligată să se pronunțe numai asupra constituționalității actelor cu care a fost sesizată.

Ca atare, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, prima instanță a respins, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curții Constituționale, în condițiile în care remediul procedural al excepțiilor de neconstituționalitate nu a fost folosit de petenți în scopul și finalitatea sa, adică pentru armonizarea prevederilor legale considerate neconstituționale cu legea fundamentală.

Pentru considerentele arătate, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de declarat de petenții SC B. SA și A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, din cuprinsul Încheierii nr. x din 07 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

II. Asupra apelurilor declarate de petenți împotriva dispoziției de respingere, ca nefondate, a plângerilor formulate împotriva Ordonanței nr. 172/P/2014 din 27 februarie 2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava și a Ordonanței nr. 83/II/2/2015 din 17 aprilie 2015 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, din cuprinsul aceleiași încheieri:

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituția României, precum și exigențelor determinate prin art. 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Din economia textelor menționate rezultă că hotărârile judecătorești, sunt supuse căilor de atac determinate de lege, legea procesual penală, prin norme imperative, stabilind un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces.

Potrivit dispozițiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen., încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. 6, alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) și alin. (7

1

) este definitivă.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că, în cauză, prin încheierea atacată, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) teza finală C. proc. pen., au fost

respinse, ca nefondate, plângerile . formulate petenți împotriva Ordonanței nr. 12/P/2014 din 27 februarie 2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava și a Ordonanței nr. 83/II/2/2015 din 17 aprilie 2015 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, astfel încât Înalta Curte constată că aceasta este definitivă, potrivit textelor legale sus menționate.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 551 pct. 1 C. proc. pen., hotărârea primei instanțe rămâne definitivă la data pronunțării, când hotărârea nu este supusă apelului.

În prezenta cauză, Înalta Curte a fost sesizată cu apelul declarat de petenți împotriva unei hotărâri definitive, respectiv Încheierea nr. x din 07 martie 2016 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, astfel încât, calea de atac care nu întrunește cerințele textelor menționate și, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.

Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare, ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petenții SC B. SA și A. împotriva dispoziției de respingere, ca nefondate, a plângerilor formulate împotriva Ordonanței nr. 172/P/2014 din data de 27 februarie 2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava și a Ordonanței nr. 83/II/2/2015 din data de 17 aprilie 2015 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, din cuprinsul încheierii nr. x din 07 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Totodată, în baza art. 275 . alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa procesuală a petenților apelanți, îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului, onorariul apărătorului desemnat din oficiu urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de petenții SC B. SA și A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, din cuprinsul Încheierii nr. x din 07 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de petenții SC B. SA și A. împotriva dispoziției de respingere, ca nefondate, a plângerilor formulate împotriva Ordonanței nr. 172/P/2014 din data de 27 februarie 2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava și a Ordonanței nr. 83/II/2/2015 din data de 17 aprilie 2015 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, din cuprinsul aceleiași încheieri.

Obligă apelanții petenți la plata sumei de câte 235 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 35 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 mai 2016.