ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1508/2016

Decizia nr. 1508/2016

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 6 București la data de 6 aprilie 2010, sub nr. x/3/2010, reclamantul Municipiul București prin Primar General a chemat în judecată pârâta A. pentru anularea contractului subsecvent de prestare de servicii juridice din 20 martie 2009.

Prin Sentința civilă nr. 6483 din 13 septembrie 2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București s-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București.

Prin Sentința civilă nr. 283 din 28 februarie 2011, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins ca nefondată cererea, reținând că la data de 4 decembrie 2008 s-a încheiat între reclamantul Municipiul București prin Primar General și pârâta A. un acord-cadru de asistență juridică având ca obiect acordarea de servicii de asistență sau reprezentare prin realizarea de sarcini juridice complexe.

S-a prevăzut în acordul-cadru la art. 2.3 că prestarea efectivă a serviciilor juridice se va face exclusiv ca urmare a solicitării exprese a achizitorului, adică a reclamantului, și numai după încheierea unui contract subsecvent prin care să se specifice obiectul asistenței juridice și termenul de execuție.

La data de 20 martie 2009 s-a încheiat între părți în baza acordului cadru contractul subsecvent nr. x având ca obiect prestarea de servicii juridice în vederea demarării procedurii de achiziție pentru atribuirea contractelor de execuție pentru realizarea parcărilor subterane și pentru 21 parcări supraterane, inclusiv obținerea finanțărilor.

S-a stabilit ca preț pentru serviciile acordate suma de 679.000 lei inclusiv TVA, plata urmând a se face după emiterea facturilor.

La pct. 14 din contractul subsecvent s-a prevăzut că în cazul nerespectării obligațiilor asumate prin contract de către una dintre părți partea lezată poate cere rezilierea contractului și daune interese.

La data de 7 mai 2009 pârâta a emis factura cu nr. x pentru suma de 141.372 lei pentru asistență juridică în baza contractului pentru perioada 1 aprilie 2009 - 30 aprilie 2009 și nota de onorarii privind activitățile desfășurate.

Reclamantul Municipiul București a solicitat anularea contractului subsecvent din 20 martie 2009 motivând că o parte din activitățile menționate în nota de onorarii nu se încadrează în activitățile privind aplicarea proiectelor de concesiuni, respectiv de exemplu Legea nr. 51/2006 și Legea nr. 71/2002.

De fapt, este vorba despre Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice și O.G. nr. 71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local.

Se remarcă faptul că reclamantul nu indică în concret activitățile menționate în Nota de onorarii care nu se încadrează în activitățile privind aplicarea proiectelor de concesiuni.

Nota de onorarii prevede că activitățile desfășurate se referă la analiza documentelor și studiilor elaborate de Primăria Municipiului București în legătură cu proiectul de construcție și operare în regim de parteneriat public-privat pentru realizarea unor parcări care sunt prevăzute în contractul subsecvent.

Legea nr. 51/2006 și O.G. nr. 71/2002 sunt acte normative care se referă la activitatea serviciilor publice și a serviciilor comunitare, iar administrarea domeniului public și privat al unității administrativ teritoriale, inclusiv administrarea spațiilor de parcare se încadrează în activitatea acestor servicii publice așa cum rezultă din prevederile art. 1 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 51/2006 și art. 2 lit. a) din O.G. nr. 71/2002.

S-a mai susținut de către reclamant că analiza documentelor și studiilor elaborate de PMB în legătură cu construirea și operarea în regim de parteneriat public-privat pentru realizarea unor parcări nu se regăsește în nici un punct de vedere cu privire la aceste proiecte transmis și înregistrat la Primăria Municipiului București.

Tribunalul a constatat că în cazul în care reclamantul ar fi apreciat că pârâta nu și-a respectat clauzele contractuale ar fi trebuit să solicite rezilierea contractului în baza art. 14 din contract, iar nu anularea contractului.

Anularea contractului înseamnă nulitatea relativă a acestuia care presupune că la momentul încheierii acestuia nu au fost respectate condițiile pentru încheierea valabilă a acestuia, ceea ce reclamantul nici nu susține.

La dosarul cauzei a fost depusă dovada unei comunicări prin e-mail cu privire la analiza și studiul documentelor.

S-a mai invocat de către reclamant faptul că nu a putut verifica factura și nota de onorarii pentru că nu era clarificată situația unui contract de consultanță încheiat între Primărie și BERD, aspect care nu poate fi imputat pârâtei care nu este parte în acest contract. Nu se poate invoca propria culpă pentru anularea unui contract.

Prin Decizia civilă nr. 798 A din 18 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost admis apelul formulat de apelantul reclamant Municipiul București împotriva acestei sentințe, a fost desființată sentința apelată și trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul București, reținând, în esență că instanța de fond nu și-a exercitat corect rolul activ și în mod greșit nu a procedat la calificarea obiectului acțiunii, în raport de situația de fapt invocată, ci s-a pronunțat doar prin prisma denumirii dată de reclamant cererii de chemare în judecată.

Prin Decizia civilă nr. 158 din 22 ianuarie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a fost admis recursul declarat de pârâtă împotriva Deciziei civile nr. 798 A din 18 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost casată decizia recurată și trimisă cauza pentru rejudecare în apel.

Pentru a pronunța această decizie de casare, instanța de recurs a reținut, în esență, că greșit instanța de apel a apreciat că a fost încălcat principiul rolului activ, în detrimentul principiului disponibilității, instanța fiind obligată să soluționeze acțiunea cu care a fost învestită, iar, pe de altă parte, având în vedere că sancțiunea rezilierii produce efecte numai pentru viitor, iar actul juridic dedus judecății și-a încetat efectele prin ajungerea la termen, acesta nici nu mai este susceptibil a fi desființat prin reziliere.

În rejudecare, prin Decizia civilă nr. 373 A din 8 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-reclamant Municipiul București prin Primarul General, împotriva Sentinței civile nr. 283 din 28 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

Curtea de apel a constatat că prin apelul formulat împotriva Sentinței civile nr. 283/2011 apelantul Municipiul București a dezvoltat, în primul rând, critici în sensul că instanța ar fi trebuit să califice cererea în raport de susținerile dezvoltate, iar, în al doilea rând, critici pe fondul soluției, în sensul că pârâta nu a onorat nicio clauză din contract și totuși a facturat către reclamant suma de 141.372 lei care nu apare ca fiind datorată și nu poate fi încadrată ca decurgând din proiecte de concesiune de lucrări publice. S-a mai susținut că nu era clarificată la data facturării situația contractului de consultanță nr. x/SPA/2006.

Instanța de apel a reținut că prima categorie de critici referitoare la greșita calificare a cererii a fost tranșată prin decizia de casare menționată, care a impus ca pricina să fie soluționată astfel cum a fost formulată, respectiv ca o acțiune în declararea nulității contractului de asistență juridică.

În ce privește cea de-a doua categorie de critici, instanța de apel le-a constatat nefondate, în mod corect reținând prima instanță că toate motivele dezvoltate de reclamant nu pun în discuție nulitatea contractului nr. x/2009, nereprezentând cauze de nulitate a acestui contract, ci eventual cauze de reziliere a acestuia pentru neexecutare.

Astfel, s-a apreciat că toate aceste motive vizează împrejurări ulterioare încheierii contractului și care rezidă în principal în neexecutarea de către pârât a obligațiilor contractuale, în condițiile în care nulitatea poate fi atrasă numai de cauze concomitente încheierii acestuia și care vizează nerespectarea condițiilor legale pentru valabilitatea încheierii lui, în vreme ce neexecutarea obligațiilor contractuale de către una dintre părți nu poate reprezenta niciodată o cauză de nulitate, ci numai o cauză de reziliere a unui contract valabil încheiat.

Cele două cauze de ineficiență ale actului juridic sunt distincte, intervin pentru motive distincte și produc efecte diferite, astfel că existența unor motive de reziliere nu poate justifica declararea nulității.

În ce privește nota de onorarii privind activitățile desfășurate și faptul că o parte din acestea nu s-ar încadra în activitățile privind aplicarea proiectelor de concesiuni, curtea de apel a reținut că în discuție este o notă de onorarii emisă și ea ulterior încheierii contractului în discuție, în baza acestui contract, iar această notă de onorarii a stat la baza facturării sumei de 141.372 lei cu factura din 7 mai 2009, deci și de data aceasta este vorba de împrejurări ulterioare încheierii contractului și care nu pot influența valabilitatea acestuia.

În consecință, având în vedere că nulitatea unui act juridic poate fi atrasă doar de existența unor cauze concomitente încheierii acelui act juridic și care constau în nerespectarea condițiilor de valabilitate ale actului juridic, iar în cauza prezentă reclamantul nu susține și nu invocă astfel de împrejurări de nevalabilitate a contractului din 20 martie 2009, ci exclusiv cauze ulterioare încheierii contractului, care ar fi putut întemeia eventual o cerere în rezilierea contractului, instanța de apel a constatat ca fiind nefondate criticile apelantului, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul Municipiul București prin Primarul General, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și, pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Recurentul-reclamant susține că, față de decizia de casare nr. x/2013, obligatorie, pricina trebuie să fie soluționată astfel cum a fost formulată, respectiv ca o acțiune în anularea contractului subsecvent de prestare servicii juridice din 20 martie 2009.

Conform art. 948 C. civ., condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al celui ce se obligă, un obiect determinat, o cauza licită, iar consimțământul pentru a fi valabil trebuie să nu fie alterat de viciile de consimțământ: eroarea, dolul, violența sau leziunea. Dolul este o cauză de nulitate a convenției când mijloacele viclene, întrebuințate de una din părți, sunt astfel încât este evident că, fără aceste mașinații, cealaltă parte n-ar fi contractat.

Astfel, la data de 20 martie 2009 s-a încheiat contractul subsecvent de prestare servicii juridice din 20 martie 2009 privind demararea procedurii de achiziție pentru atribuirea contractelor de execuție lucrări pentru realizarea parcărilor subterane Piața Alba Iulia, Piața Charles de Gaulle, Piața Revoluției, str. Edgar Quinet, Piața Walter Maracineanu, Piața Dorobanți, Gara Băneasa Esplanada și Piața Presei Libere cât și pentru execuția a 21 de parcări supraterane, inclusiv obținerea finanțărilor necesare precum și pentru introducerea acțiunii penale pentru recuperarea diferențe de avans acordat și a valorii garanției de bună execuție pentru contractul din 19 iunie 2006 încheiat cu SC B. SRL.

Recurentul-reclamant consideră că intimata nu justifică nicio activitate cu privire la aceste proiecte, respectiv de la data încheierii contractului la 20 martie 2009 până la încetarea acestuia la 30 aprilie 2009.

Susține că pârâta a indus în eroare Municipiul București, prin mijloace viclene, mașinațiuni dolosive determinante la încheierea unui contract defectuos, cu atât mai mult cu cât este vorba de bani publici.

De altfel, recurentul arată că Municipiul București nu datorează pârâtei factura în valoare de 141.372 lei, întrucât nu justifică nicio activitate dintre cele de mai sus, parte din nota de onorariu nici măcar nu este aplicabilă proiectelor de concesiune de lucrări publice, respectiv Legea nr. 51/2006 și Legea nr. 71/2002.

Susține că este absurd că intimata a trimis factura din 7 mai 2009 și nota de onorarii privind activitățile de asistență juridică desfășurată de A. privind activitățile de asistență juridică, deși nu era clarificată situația contractului de consultanță "Strategia de parcare București și servicii de consultanță pentru PPP".

Recurentul consideră că intimata C. (fosta D.) l-a indus în eroare, încheind un contract prin care a urmărit doar obținerea unor sume de bani din bani publici.

Intimata-pârâtă nu a depus întâmpinare.

Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat, instanța de apel dezlegând raportul juridic dedus judecății, în conformitate cu dispozițiile legale incidente în cauză, corect interpretate și aplicate.

Instanța de recurs în primul ciclu procesual a statuat că litigiul supus judecății are ca obiect o acțiune în declararea nulității contractului subsecvent de prestare servicii juridice din 20 martie 2009. Ca atare, decizia de casare are caracter obligatoriu pentru instanța de rejudecare sub aspectul problemelor de drept dezlegate, în sensul că fiind vorba de un contract sinalagmatic care și-a încetat efectele prin ajungerea la termen, acesta nu este susceptibil de a fi desființat prin reziliere, iar instanța de rejudecare trebuie să analizeze cauza în limitele învestirii primei instanțe și a motivelor de apel.

Instanța de apel a respectat aceste îndrumări, în sensul că a analizat toate motivele dezvoltate de reclamant, ajungând la concluzia că acestea nu reprezintă cauze de nulitate a contractului nr. x/2009, ci eventual cauze de reziliere a acestuia pentru neexecutare.

Prin urmare, instanța de apel, în deplin acord cu decizia de casare pronunțată în ciclul procesual anterior, a apreciat că nulitatea actului juridic civil reprezintă acea sancțiune civilă aplicabilă actului juridic civil încheiat cu încălcarea normelor legale edictate pentru încheierea sa valabilă. Prin urmare, din definiția nulității, rezultă că motivele de nulitate ale actului juridic civil trebuie să fie anterioare sau cel mult, contemporane încheierii actului, nicidecum ulterioare acestuia. Ori, neexecutarea obligațiilor contractuale de către una dintre părți este un motiv de reziliere a unui contract valabil încheiat și nu poate justifica declararea nulității.

Susținerile recurentului potrivit cărora consimțământul său a fost viciat la încheierea contractului întrucât intimata, prin manevre dolosive l-a indus în eroare și l-a determinat să încheie acest contract de asistență juridică pentru obținerea unor sume de bani din bani publici, sunt simple afirmații, neargumentate juridic.

Instanța de apel a reținut în mod corect faptul că nota de onorarii privind activitățile desfășurate, care a stat la baza facturării sumei de 141.372 lei cu factura din 7 mai 2009, și care, în opinia recurentului, nu este aplicabilă proiectelor de concesiune de lucrări publice, a fost emisă ulterior încheierii contractului nr. x/2009 și, în consecință, nu poate influența valabilitatea acestuia.

În concluzie, sunt nefondate criticile recurentului Municipiul București prin Primarul General prin care se pretinde greșita aplicare a dispozițiilor legale incidente, având în vedere faptul că acesta nu a susținut și nu a invocat vreo cauză de nulitate care să atragă nevalabilitatea contractului din 20 martie 2009, ci exclusiv cauze ulterioare încheierii contractului, care ar fi putut constitui temei pentru formularea unei cereri având ca obiect rezilierea contractului.

Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este la adăpost de orice critică, motiv pentru care, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Municipiul București prin Primarul General împotriva Deciziei civile nr. 373 A din 8 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, menținând decizia atacată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Municipiul București prin Primarul General împotriva Deciziei civile nr. 373 A din 8 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2016.

Procesat de GGC - CL