ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4017/2015

Decizia nr. 4017/2015

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamanta A. SA Galați a solicitat, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Hotărârii Consiliului Local nr. 498 din 21 noiembrie 2013 privind taxa pentru activitatea de metalurgie și siderurgie prevăzută de art. 2.3. pct. 1.8., taxă stabilită pentru anul 2014, în cuantum de 8.198.927 RON.

Prin sentința nr. 73 din 18 martie 2014, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată cererea de suspendare a executării Hotărârii Consiliului Local nr. 498 din 21 noiembrie 2013 privind taxa pentru activitatea de metalurgie și siderurgie prevăzută de art. 2.3. pct. 1.8., formulată de reclamanta A. SA Galați, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Galați.

Pârâtul Consiliul Local Galați a formulat cerere de completare a dispozitivului sentinței nr. 73 din 18 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, iar, prin sentința nr. 119/2014 din 20 mai 2014, Curtea de apel a admis cererea de completare și a dispus completarea dispozitivului sentinței în sensul că obligă reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 2.000 RON cheltuieli de judecată, prin reducerea onorariului.

Împotriva sentinței nr. 73 din 18 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. SA Galați, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ.

Împotriva sentinței nr. 119/2014 din 20 mai 2014, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Consiliul Local Galați, criticând modul de soluționare a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, recurentul-pârât a invocat excepția lipsei de interes în ceea ce privește soluționarea recursului declarat de reclamantă.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat, recurenta-reclamantă a solicitat să se ia act de rămânerea fără obiect a cererii de suspendare, precum și restituirea cauțiunii în temeiul art. 1063 C. proc. civ.

I. În motivarea recursului declarat de reclamanta A. SA Galați se arată că prima instanță a aplicat greșit prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reglementează condițiile în care instanța trebuie să dispună în sensul suspendării executării unui act administrativ atacat ca nelegal.

Arată recurenta că soluția primei instanțe este nelegală, întrucât instanța a procedat la o nelegală interpretare și aplicare în situația de fapt dedusă judecății a noțiunii de caz bine justificat, definite de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care se impune casarea acesteia.

II. În motivarea căii de atac exercitate, pârâtul Consiliul Local Galați arată faptul că prin cererea de completare dispozitiv formulată a solicitat completarea dispozitivului sentinței civile nr. 73 din 18 martie 2014, pe motiv că instanța a omis să se pronunțe cu privire la capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, iar, prin sentința recurată, Curtea de Apel a admis cererea de completare dispozitiv, obligând reclamanta SC A. SA la plata sumei de 2000 RON cheltuieli de judecată, prin reducerea onorariului de avocat.

Arată recurentul că măsura instanței de fond de a diminua cheltuielile de judecată, respectiv onorariul avocatului ales, prin reducerea acestuia de la 4960 RON la 2000 RON, este una neîntemeiată.

Se arată în motivele de recurs că instanța de fond a considerat că se impune aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (1) C. proc. civ., apreciind că onorariul convenit de părți este în mod vădit disproporționat în raport cu valoarea, dificultatea litigiului sau volumul de muncă pe care îl presupune pregătirea apărării, dosarul fiind soluționat la primul termen de judecată fixat.

Apreciază recurentul, contrar celor reținute de către instanța de fond, că nu sunt incidente dispozițiile art. 451 alin. (1) C. proc. civ. în prezenta cauză, deoarece nu ne aflăm în prezența unui litigiu cu o valoare redusă sau lipsit de complexitate, ci a unui litigiu de o valoare mare, respectiv de 8.198.927 RON, actul administrativ a cărui suspendare a executării s-a solicitat având o importanță extrem de mare pentru autoritățile locale, dat fiind suma substanțială care ajunge la bugetul local prin aplicarea acestuia.

Subliniază recurentul că apărările formulate de către părți, în vederea susținerii propriului punct de vedere, au fost ample, presupunând un volum mare de muncă, dată fiind necesitatea analizării unor numeroase acte normative (atât interne, comunitare, cât și internaționale) și coroborarea acestora pentru a dovedi susținerile făcute în fața instanței de judecată.

Recurentul punctează faptul că onorariul solicitat prin cererea completatoare a fost achitat pentru toate stadiile procesuale ale prezentei cauze, implicit pentru căile extraordinare de atac.

Solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună casarea sentinței și obligarea intimatei-reclamante la plata întregii sume reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de către pârât în prezentul litigiu, respectiv 4960 RON.

I. Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de susținerile părților și de dispozițiile legale aplicabile în materie, Înalta Curte apreciază că recurenta-reclamantă nu mai justifică un interes legal în judecarea recursului declarat de această parte, având în vedere considerentele expuse în continuare.

Recurenta a învestit Curtea de Apel Galați cu soluționarea unei cereri având ca obiect suspendarea provizorie a executării a H.C.L. Galați nr. 498 din 21 noiembrie 2013 privind taxa pentru activitatea de metalurgie și siderurgie prevăzută de art. 2.3 pct. 1.8., cerere întemeiată inițial în drept pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

La termenul din 18 martie 2014, recurenta a formulat o cerere modificatoare, solicitând instanței să constate că înțelege să modifice temeiul juridic al acțiunii introductive, în sensul invocării prevederilor art. 15 din Legea nr. 554/2004.

La solicitarea pârâtului de a i se acorda un termen în vederea pregătirii apărării față de cererea modificatoare, solicitare încuviințată, recurenta a renunțat la judecarea cererii prin raportare la dispozițiile art. 15, înțelegând să rămână sub auspiciile art. 14 din Legea nr. 554/2004, text care are în vedere o suspendare provizorie a executării actului administrativ ce dăinuie numai până la pronunțarea instanței de fond.

În pricina de față, astfel cum rezultă și din susținerile recurentei, în cadrul Dosarului nr. x/44/2014, Curtea de Apel Galați a fost sesizată să se pronunțe asupra unei cereri de suspendare a executării actului administrativ întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 și asupra cererii de anulare a actului administrativ, iar prin încheierea de ședință din 09 iulie 2014, în cadrul acelui dosar, Curtea a respins și respectiva cerere de suspendare a actului administrativ.

Înalta Curte constată, astfel, că suspendarea ce poate fi solicitată în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 este condiționată doar de formularea plângerii prealabile și produce efecte, în cazul admiterii, doar până la pronunțarea instanței de fond, iar, în cealaltă ipoteză (art. 15), dreptul de a solicita suspendarea se naște odată cu dreptul de a solicita anularea și, în caz de admitere, produce efecte juridice până la soluționarea definitivă a cererii privind anularea actului administrativ.

Astfel, dreptul instituit de art. 15 este mai cuprinzător decât cel reglementat la art. 14, care trebuie văzut ca un precursor menit să ofere protecție și răstimpul necesar autorității în vederea soluționării recursului administrativ.

Așa cum rezultă din atitudinea recurentei, în speța de față aceasta a înțeles să valorifice inițial dreptul cu o sferă mai restrânsă instituit prin art. 14, iar când s-a născut dreptul mai cuprinzător, reglementat de art. 15, a înțeles să îl exercite și pe acesta.

Înalta Curte apreciază că, pe de o parte, interesul de a obține o modificare a hotărârii criticate nu subzistă, câtă vreme recurenta a uzat de un drept care oferă prerogative mai însemnate, dar solicitarea i-a fost respinsă, iar, pe de altă parte, în măsura în care a fost respinsă și cererea de suspendare atașată cererii de anulare, recursul apare ca fiind lipsit de interes, câtă vreme finalitatea practică urmărită (suspendarea provizorie) nu mai poate fi atinsă decât prin promovarea unei căi de atac împotriva încheierii din 09 iulie 2014.

Or, o soluție de respingere a excepției lipsei de interes și de admitere a recursului ar nesocoti autoritatea de lucru judecat a încheierii de ședință din 09 iulie 2014 a Curții de Apel Galați, pronunțată în Dosarul nr. x/44/2014, irevocabilă prin nerecurare.

Prezenta cale de atac este lipsită de interes și prin raportare la faptul că recurenta a executat, din proprie inițiativă, dispozițiile actului administrativ, prin aceea că a plătit sumele cu titlu de impozit reglementate prin H.C.L. Galați nr. 498/2013, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar (extrase de cont și o decizie de compensare), care atestă faptul că taxa de mediu a fost achitată integral, actul administrativ, sub aspectul consecințelor juridice pe care le poate produce față de recurentă, fiind executat.

De altfel, prin răspunsul la întâmpinare formulat de recurenta-reclamantă, aceasta învederează faptul că cererea de suspendare a rămas fără obiect ca urmare a achitării integrale a sumei stabilite în sarcina acesteia.

Astfel fiind, în raport de cele expuse anterior, Înalta Curte constată că în prezentul dosar cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect și, în consecință, recursul formulat de reclamantă apare ca lipsit de interes.

Înalta Curte are în vedere faptul că activitatea judiciară nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes legitim încălcat.

Literatura de specialitate și practica judiciară au statuat că interesul reprezintă o condiție generală de exercitare a dreptului la acțiune, ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să subziste nu doar cu prilejul promovării acțiunii, ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmărește cel ce investește o instanță de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut și actual.

Pornind de la aceste premise teoretice, rezultă că interesul, definit ca folosul practic pe care partea îl poate obține prin promovarea acțiunii civile, trebuie să se reflecte într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana reclamanților.

Condiția interesului se verifică nu numai la introducerea cererii, ci ea trebuie îndeplinită pe toată durata procesului civil, inclusiv în legătură cu exercitarea căilor de atac.

În măsura în care promovarea unei căi de atac nu mai prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de interes.

Astfel, recurenta nu mai justifică un folos practic, legitim, în obținerea unei soluții de admitere a recursului, de modificare a sentinței atacate și de admitere a cererii de suspendare.

Sancțiunea lipsei interesului, așa cum a fost ea consacrată de jurisprudență, este în cauza de față aceea a respingerii cererii de recurs, neputând fi respinsă cererea de suspendare ca rămasă fără obiect, fiind evident că la momentul sesizării instanței de fond erau îndeplinite toate condițiile de exercitare a acțiunii civile și, în aceste condiții, nu mai prezintă interes analizarea criticilor invocate de reclamantă privind neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În consecință, pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 493 alin. (6) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte, constatând că este întemeiată excepția lipsei de interes a recursului, va respinge recursul reclamantei ca lipsit de interes, fără a mai analiza motivele invocate prin cererea de recurs, o astfel de analiză fiind inutilă și inoperantă.

II. Înalta Curte are în vedere faptul că recurenta-reclamantă a solicitat, în temeiul art. 1064 alin. (4) C. proc. civ., să se dispună restituirea cauțiunii consemnate de aceasta pentru soluționarea Dosarului nr. x/44/2014.

Potrivit dispozițiilor art. 1064 alin. (1) și (4) C. proc. civ.:

„Art. 1.064 - (1) Cauțiunea depusă se va restitui, la cerere, după soluționarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea, respectiv după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus.

(2) Cauțiunea se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin. (1). Cu toate acestea, cauțiunea se restituie de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea celui care a depus-o la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin încuviințarea măsurii pentru care aceasta s-a depus.

(3) Instanța se pronunță asupra cererii de restituire a cauțiunii cu citarea părților, printr-o încheiere supusă numai recursului la instanța ierarhic superioară. Recursul este suspensiv de executare. încheierea pronunțată de una dintre secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție este definitivă.

(4) Dacă cererea pentru care s-a depus cauțiunea a fost respinsă, instanța va dispune din oficiu și restituirea cauțiunii”.

Având în vedere cele reținute anterior asupra recursului declarat de reclamanta A. SA Galați, care se apreciază ca fiind lipsit de interes, Înalta Curte constată întemeiată cererea de restituire a cauțiunii, motiv pentru care va dispune în consecință.

III. În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Consiliul Local Galați, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Soluția instanței de fond a fost criticată de către recurent pentru că ar fi fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, temeiul de drept invocat fiind art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Prin cererea de completare dispozitiv formulată de către pârât, acesta a solicitat completarea dispozitivului sentinței civile nr. 73 din 18 martie 2014, pe motiv că instanța a omis să se pronunțe cu privire la capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, iar, prin sentința recurată de acesta, Curtea de Apel a admis cererea de completare dispozitiv, obligând reclamanta SC A. SA la plata sumei de 2000 RON cheltuieli de judecată, prin reducerea onorariului de avocat.

Recurentul a arătat că în prezenta cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 451 alin. (1) C. proc. civ., invocate de către instanță în susținerea măsurii dispuse, deoarece acesta nu este un litigiu cu o valoare redusă sau lipsit de complexitate, ci un litigiu de o valoare mare, respectiv de 8.198.927 RON, actul administrativ a cărui suspendare a executării s-a solicitat are o importanță extrem de mare pentru autoritățile locale, dat fiind suma substanțială care ajunge la bugetul local prin aplicarea acestuia, iar apărările formulate de către părți în vederea susținerii propriului punct de vedere au fost ample, presupunând un volum mare de muncă, dată fiind necesitatea analizării unor numeroase acte normative (atât interne, comunitare, cât și internaționale) și coroborarea acestora pentru a dovedi susținerile făcute în fața instanței de judecată. Recurentul a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună casarea sentinței și obligarea intimatei-reclamante la plata întregii sume reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de către pârât în prezentul litigiu, respectiv 4960 RON.

Potrivit dispozițiilor art. 451 C. proc. civ.:

„Art. 451 - (1) Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.

(2) Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.

(3) Dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător la plata experților judiciari și a specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3).

(4) Nu vor putea fi însă micșorate cheltuielile de judecată având ca obiect plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și plata sumelor cuvenite martorilor potrivit alin. (1)”.

Art. 453 C. proc. civ. prevede că: „(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

(2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată”.

Astfel, de la regula potrivit căreia partea care a câștigat procesul urmează a-și recupera integral cheltuielile de judecată efectuate, art. 451 alin. (2) C. proc. civ. prevede o excepție, în sensul că judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat Curtea de apel că se impune reducerea onorariului avocatului ales de la 4960 RON la 2000 RON, întrucât onorariul convenit de reclamant și avocatul ales este în mod vădit disproporționat în raport cu valoarea, dificultatea litigiului și volumul de muncă pe care îl presupune pregătirea apărării, dosarul fiind soluționat la primul termen de judecată fixat.

Este fără putință de tăgadă că pârâtul Consiliul Local Galați a efectuat cheltuieli de judecată pentru a-și apăra interesele, prin angajarea unui avocat, cheltuieli ce constau în onorariul avocațial achitat în baza contractului de asistență juridică încheiat cu apărătorul său ales, însă, raportat la cuantumul acestuia și la activitatea desfășurată de avocat (redactarea întâmpinării și asigurarea asistenței judiciare la doar un termen de judecată), instanța de control judiciar apreciază că onorariul avocațial este vădit disproporționat, motiv pentru care se impunea a se face aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., reducând cuantumul acestor cheltuieli de judecată, astfel cum în mod corect a apreciat curtea de apel.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului asupra recursului declarat de acesta sunt neîntemeiate și nu pot fi primite.

În consecință, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar și susținerile părților, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârât ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părților.

IV. Cât privește cererea formulată de recurentul-pârât de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în calea de atac a recursului, Înalta Curte urmează a o admite, având în vedere dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. și soluția dată recursului promovat de recurenta–reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes invocată de recurentul-pârât Consiliul Local Galați.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. SA Galați împotriva sentinței nr. 73 din 18 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Local Galați împotriva sentinței nr. 119/2014 din 20 mai 2014, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Dispune restituirea cauțiunii în sumă de 81.990,00 RON, achitată la Banca B. – Sucursala Galați cu chitanța din 28 februarie 2014.

Obligă pe recurenta-reclamantă A. SA Galați la plata sumei de 218 RON cheltuieli de judecată către recurentul-pârât Consiliul Local Galați.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 decembrie 2015.