ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3812/2020

Ședința publică din data de 9 iulie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată. Primul ciclu procesual

1.1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 11.03.2013, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Galați, în principal, anularea în parte a Hotărârii Consiliului Local Galați nr. 141/22.11.2012 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2013, în ceea ce privește taxa stabilită pentru activitatea de metalurgie și siderurgie practicată de întreprinderile foarte mari - art. 2.3 al pct. 1.8 - Alte taxe locale din cuprinsul Anexei nr. 1 la H.C.L. GALAȚI nr. 141/22.11.2012.

În subsidiar, a solicitat modificarea în parte a hotărârii menționate, în sensul stabilirii unei taxe substanțial diminuate.

1.1.2. Prin sentința civilă nr. 2587 din 18 decembrie 2014, Curtea de Apel Galați a admis în parte acțiunea, a anulat în parte Hotărârea Consiliului Local Galați nr. 141/22.11.2012 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2013, în ceea ce privește taxa stabilită pentru activitatea metalurgie și siderurgie practicată de întreprinderile foarte mari - art. 2.3 al pct. 1.8 - Alte taxe locale din cuprinsul Anexei nr. 1 la H.C.L. Galați nr. 141/2012.

A respins, ca nefondat, capătul de cerere privind modificarea în subsidiar a actului administrativ contestat, în sensul stabilirii unei taxe substanțial diminuate.

1.1.3. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta A. S.A. și pârâtul Consiliul Local Galați.

Prin Decizia nr. 2393 din 22 iunie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursurile, a casat sentința recurată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

1.2. Al doilea ciclu procesual. Soluția primei instanțe în rejudecare după casare

În rejudecare, cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Galați la data de 05.01.2018.

Prin sentința civilă nr. 43 din 12 martie 2018, Curtea a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. și a obligat reclamanta să plătească pârâtului suma de 25.405,83 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. S.A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, pe fond, rejudecând cauza, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

În motivarea opțiunii sale procesuale reclamanta a susținut următoarele:

1.3.1. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., se susține că soluția primei instanțe este pronunțată atât cu nesocotirea dispozițiilor instanței de casare.

În decizia de casare Î.C.C.J. a stabilit, în concret, obligația Curții de Apel Galați de a analiza în concret motivele de nelegalitate invocate de către reclamantă, sens în care urmează să lămurească pe deplin raporturile juridice deduse judecății din perspectiva impactului asupra mediului înconjurător al activității desfășurate de AM Galați, prin examinarea punctuală a situației de fapt fiscale, cu luarea în considerare a prezumției de legalitate de care se bucură actele administrativ fiscale atacate, dar și a motivelor de nelegalitate și a apărărilor formulate, astfel încât justul echilibru care trebuie să existe între interesul public și cel privat să fie asigurat.

Pentru a pronunța hotărârea atacată, prima instanță nu s-a raportat decât formal la indicațiile obligatorii conținute de decizia de casare. Astfel, în rejudecare, Curtea de Apel Galați a făcut trimitere la dispozițiile acestei decizii și a punctat cu privire la problemele de drept pe care ar fi trebuit să le analizeze în prezenta cauză. Cu toate acestea, Curtea de Apel Galați a ales să le ignore cu desăvârșire, reținând că în fața dispozițiilor obligatorii cuprinse în decizia de casare din prezentul dosar prevalează așa-zisa puterea de lucru judecat a Deciziei I.C.C.J. nr. 1415/2012 identificând sumar similitudinile dintre cele două litigii.

În lipsa unei astfel de analize aprofundate a motivelor de nelegalitate invocate de către AM Galați, se impune concluzia că în realitate, Curtea de Apel Galați nu a analizat efectiv cererile reclamantei și nu a verificat în concret dacă există impactul semnificativ asupra mediului înconjurător, în sensul celor învederate de către ICCJ în primul ciclu procesual, ci s-a limitat la a relua considerentele reținute în celălalt litigiu dintre părți soluționat prin Decizia nr. 1415/2015 de ÎCCJ.

Procedând de asemena manieră, instanța de fond a nesocotit dispozițiile instanței de casare, cu încălcarea dispozițiilor procedurale ale art. 501 alin. (1) și (3) C. proc. civ. încălcarea acestor dispoziții, reprezentând un fapt extrinsec hotărârii judecătorești pronunțate, conduce la nulitatea acesteia, necondiționat de existența vreunei vătămări a recurentelor-reclamante, în virtutea art. 176 pct. 6 C. proc. civ. Oricum, vătămarea este evidentă, întrucât nesocotirea dispozițiilor de casare a condus la respingerea cererii de chemare în judecată formulată de AM Galați.

Pentru a reține puterea de lucru judecat derivată din decizia civilă nr. 1415/2015 a Î.C.C.J., Curtea de Apel Galați a procedat la o amplă prezentare sub aspect teoretic a acestei instituții, apreciind că toate aspectele dezlegate în litigiul anterior dintre părți (dosar nr. x/2013) trebuie opuse părților și în litigiul de față, fără posibilitatea dovezii contrare din partea acestora, întrucât prezentul litigiu are legătură cu chestiunea de drept deja soluționată.

Decizia civilă nr. 1415 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la care se raportează pârâta în susținerea excepției puterii lucrului judecat, fusese pronunțată cu mai mult de doi ani anterior deciziei de casare din prezentul dosar (26 martie 2015, față de 22 iunie 2017), iar C.L. Galați a invocat puterea de lucru judecat care ar rezulta din această hotărâre judecătorească și cu ocazia soluționării în primul ciclu procesual a prezentului dosar, astfel că se poate afirma că instanța supremă, la momentul pronunțării deciziei de casare, a avut în vedere soluția pronunțată în dosarul anterior și efectele puterii de lucru judecat și a stabilit că nu se impune a fi avută în vedere decât în legătură cu problema (ne)motivării actului administrativ atacat, nu și în legătură cu celelalte aspecte, care țin de probațiunea impactului semnificativ asupra mediului și care nici nu au fost avute în vedere la pronunțarea Deciziei nr. 1415 a ÎCCJ.

Decizia nr. 1415/26 martie 2015 nu cuprinde dispoziții de natură să permită influențarea judecătorului fondului asupra soluției referitoare la caracterul concret sau nu al impactului activității AM Galați asupra mediului.

Prima instanță a făcut o eronată aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în materia puterii de lucru judecat, apreciind în mod nelegal că litigiul de față se impune a fi soluționat în temeiul acestei excepții.

Contrar celor reținute de prima instanță, prin Decizia nr. 1415/2015 nu s-a dat o dezlegare exact acelorași probleme de drept care fac și obiectul prezentei spețe, ci numai privitor la competența autorităților locale de a institui taxe fiscale fără a exista o contraprestație (chestiune invocată în recursul AM Galați) și la motivarea actului administrativ atacat (invocată în recursul CL Galați).

În prezentul litigiu, instanța supremă, apreciind că H.C.L. contestat este motivată, a dispus reanalizarea cauzei sub toate aspectele, fiind necesar să se verifice toate motivele de nelegalitate invocate de către C.L. Galați.

Pentru toate aceste considerente, soluția primei instanțe este vădit nelegală, deoarece chestiunile litigioase transmise în mod expres de instanța de casare în vederea rejudecării de către instanța de fond în prezentul litigiu nu au mai făcut obiectul unei alte judecăți în dosarul nr. x/2013.

1.3.2. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. se susține încălcarea dispozițiilor de drept material aplicabile în materia stabilirii taxelor specifice pentru activității cu impact semnificativ.

Distinct de motivul de nelegalitate vizând nemotivarea actului administrativ atacat, reclamanta AM Galați a invocat și următoarele motive, care nu au fost analizate de instanța de judecată în primul ciclu procesual și cu privire la care instanța de casare ar fi trebuit sa facă o verificare proprie, autonomă, în raport cu susținerile și apărările părților din acest litigiu.

H.C.L. Galați nr. 141/22 noiembrie 2012 este nelegală în raport cu dispozițiile art. 283 Codul fiscal, deoarece nu este fundamentată pe argumente de ordin tehnic care să demonstreze impactul asupra mediului înconjurător a activităților taxate, potrivit art. 283 alin. (2) din Codul fiscal.

Cuantumul taxei a fost stabilit aleatoriu, contrar prevederilor art. 56 din Constituția României precum și a principiului eficienței impunerii consacrat de art. 3 din Codul fiscal.

Taxa este nelegală raportat la prevederile art. 2 pct. 55 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale întrucât nu poate fi încadrată nici în categoria de taxă și nici în categoria de impozit, astfel cum sunt acestea definite de legiuitor.

În final, s-a mai susținut că taxa de mediu instituită prin H.C.L. Galați nr. 498/2013 este nelegală deoarece constituie o dublă impunere.

Dispozițiile instanței de casare erau foarte clare în sensul că instanța de casare trebuia să lămurească situația de fapt dedusă judecății din perspectiva verificării, în concret, a impactului semnificativ asupra mediului înconjurător. În acest sens, Î.C.C.J. a menționat expres că "Noțiunea de activitate cu impact semnificativ asupra mediului prevăzută de art. 5 din Legea nr. 359/2004 nu este similară cu noțiunea de activitate cu impact asupra mediului înconjurător prevăzută de art. 283 alin. (2) Codul fiscal."

Această distincție nu putea fi înțeleasă decât în sensul că prevederile Legii nr. 359/2004 au în vedere calificarea unor anumite activități strict din perspectiva formalităților de înregistrare la registrul comerțului, impactul semnificativ asupra mediului avut în vedere fiind vizat doar în sensul de element potențial, iar nu concret (subiecți ai legii fiind societățile care desfășoară activități cu potențial efect semnificativ asupra mediului). Chiar dacă intră sub incidența acestei legi, nu este în mod obligatoriu ca activitatea unei societăți să producă în mod efectiv un impact semnificativ asupra mediului.

Prima instanță răstălmăcește sensul deciziei de casare și, plecând de la ideea că "noțiunea de activitate cu impact semnificativ asupra mediului înconjurător prevăzută de articolul 5 din Legea nr. 359/2004 nu este similară cu noțiunea de activitate cu impact asupra mediului înconjurător prevăzută de articolul 283 alin. (2) Codul fiscal", ajunge în mod surprinzător la ideea că eventuala depășire a limitelor legale a emisiilor rezultate în procesul de producție are relevanță în procesul de autorizare a întreprinderilor și nu în ceea ce privește plata taxei de mediu instituită de un consiliu local, în temeiul prevederilor Codul fiscal, astfel cum s-a reținut și prin Decizia 1415/2015 a ÎCCJ.

Această motivare este apreciată ca eronată dintr-o dublă perspectivă, întrucât pe de o parte, dacă cele două noțiuni, prevăzute în două legi distincte, nu au aceeași semnificație, concluzia nu poate fi aceea că impactul asupra mediului se prezumă ci, dimpotrivă, că impactul asupra mediului trebuie să fie dovedit, iar pe de altă parte, prin Decizia nr. 1415/2015, ÎCCJ nu a realizat o analiză a impactului activității recurentei-reclamante asupra mediului, ci a considerat că există o similitudine între cele două noțiuni, din legi diferite, pentru a extrage așa-zisa prezumție legală absolută de impact. Or, în prezentul litigiu, un astfel de raționament nu mai este posibil nici măcar în virtutea teoriei puterii lucrului judecat, având în vedere prevederile exprese ale art. 501 alin. (1) C. proc. civ., care obligă Curtea de Apel Galați să țină seama de dezlegările date problemelor de drept în decizia de casare.

Reiterând apărările din primul ciclu procesual se arată că pentru a fi legală, o taxă percepută pentru activități cu impact asupra mediului înconjurător trebuie să prezinte două caracteristici esențiale:

- să fie fundamentată pe argumente de ordin tehnic care să demonstreze în concret impactul asupra mediului înconjurător a activităților taxate, potrivit art. 283 alin. (2) din Codul fiscal, ceea ce în speță nu este cazul;

- cuantumul taxei să nu fie stabilit aleatoriu, potrivit prevederilor art. 56 din Constituția României precum și principiului eficienței impunerii consacrat de art. 3 din Codul fiscal, ceea ce de asemenea nu este cazul.

Așa cum rezultă din conținutul art. 283 alin. (2) din Codul fiscal și cum a reținut și instanța de casare, consiliile locale au posibilitatea de a institui taxe pentru activitățile cu impact efectiv asupra mediului înconjurător.

În aceste condiții, se apreciază că pentru justificarea instituirii unei asemenea taxe ar fi fost necesară stabilirea în prealabil de către autoritatea emitentă a actului administrativ normativ a impactului asupra mediului înconjurător a activităților pentru care se percepe taxa respectivă. O altă interpretare a textului legal ar conduce la concluzia absurdă potrivit căreia consiliile locale ar putea pretinde taxe pentru orice activitate derulată în orașul respectiv, motivând instituirea acestora pe așa-zisul impact asupra mediului înconjurător.

Or, în speță, prin actul administrativ normativ criticat, Consiliul local a procedat la adoptarea Taxei locale pentru activitatea de metalurgie și siderurgie practicată de întreprinderile foarte mari pe raza teritorială a municipiului Galați, fără a analiza și a demonstra impactul activităților desfășurate de către AM Galați (singura întreprindere căreia i se adresează această taxă asupra mediului înconjurător).

Reclamanta recurentă pretinde că a demonstrat deja în primul ciclu procesual, pe bază de probe, că activitatea de producere a oțelului de către AM Galați respectă cu precădere toate cerințele de mediu. Autorizația de mediu pe care reclamanta o deține încă din anul 2007 face dovada îndeplinirii tuturor condițiilor necesare referitoare la măsurile preventive adecvate împotriva poluării.

Societatea reclamantă își desfășoară activitatea în deplină conformitate cu legislația aplicabilă referitoare la protecția mediului și își îmbunătățește continuu performanța de mediu, atât prin adoptarea măsurilor de prevenire a poluării, inclusiv prin închiderea unei uzine care genera activitate potențial poluantă, cât și prin investițiile importante făcute de societate în domeniul prevenirii poluării.

Monitorizarea respectării obligațiilor de mediu impuse prin autorizația integrată de mediu (controlul conformării) revine autorității de mediu, care are atribuții în domeniu conform legii. Rezultatele monitorizării se regăsesc în raportul anual întocmit de autoritatea de mediu care atestă respectarea acestora de către AM Galați.

Toate aceste aspecte rezultă fără putință de tăgadă atât din documentele administrate în probațiune de către reclamantă, cât și din raportul de expertiză tehnică de specialitate în protecția mediului, raport întocmit și completat apoi, la solicitarea pârâtei, de către expertul numit de instanță, doamna Dr. Ing. chim. B..

Astfel, se consideră că impactul asupra mediului prevăzut de art. 283 alin. (3) in temeiul căruia a fost adoptată H.C.L. Galați nr. 141/2012 ar fi trebuit raportat la consecințele concrete, determinate sau determinabile și evaluabile în bani ale unor activități asupra mediului înconjurător, diferențiate în funcție de gradul impactului.

În al doilea rând, suma de 8.198.927 RON este stabilită în mod aleatoriu de către Consiliul local, fără avea la bază niciun algoritm pertinent care să justifice cuantumul acesteia, fapt ce contravine dispozițiilor art. 56 alin. (2) din Constituția României, potrivit cărora "Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale."

Principiul așezării juste a sarcinilor fiscale consacrat de textul constituțional precizat implică, pe de o parte, respectarea principiului echității impunerii, iar pe de altă parte, a principiului proporționalității, care presupune stabilirea sarcinilor fiscale, în speță a taxei locale, în funcție de cauza care a justificat instituirea sa. Or, în speța, având în vedere faptul că impactul asupra mediului înconjurător a activităților metalurgice și siderurgice desfășurate în Galați este minim, rezultă fără putință de tăgadă faptul că H.C.L. Galați nr. 141/2012 a fost adoptată cu încălcarea prevederilor art. 56 alin. (2) din Constituție.

De altfel, stabilirea Taxei în mod aleatoriu de către Consiliul local, într-un cuantum exagerat, nemotivat sub nici un aspect, ilustrat și de creșterea continuă și aberantă a Taxei, fără nicio fundamentare în valoarea reală a monedei sau în impactul concret asupra mediului, demonstrează odată în plus nelegalitatea actului administrativ.

În plus, faptul că legislația în materie fiscală permite majorarea taxelor și impozitelor locale de către consiliile locale sau județene - Capitolul XII, art. 287 din Codul fiscal - nu este suficient per se pentru a justifica în concret majorarea Taxei contestate. Principiul așezării juste a sarcinilor fiscale consacrat de textul constituțional precitat implică, pe de o parte, respectarea principiului echității impunerii, iar pe de altă parte, a principiului proporționalității, care presupune stabilirea sarcinilor fiscale, în speță a taxei locale, în funcție de cauza care a justificat instituirea sa.

Pe de altă parte, Taxa instituită de Consiliul Local Galați nu se bazează nici pe o monitorizare concretă a poluanților emiși de combinat, nu există o proporționalitate cu producția societății sau cu tipurile de procese tehnologice desfășurate și nu are o baza de calcul.

În aceste condiții, impactul taxei de mediu în prețul de cost al oțelului este din ce în ce mai mare, contribuind la reducerea profitabilității produsului finit, în condițiile presiunii tot mai crescute asupra prețului de vânzare al otelului pe diferite piețe.

Se mai susține că taxa este nelegală raportat la prevederile art. 2 pct. 55 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale întrucât nu poate fi încadrată nici în categoria de taxă și nici în categoria de impozit, astfel cum sunt acestea definite de legiuitor.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a arătat că aceasta a fost instituită și cu exces de putere, prin raportare la prevederile art. 2 pct. 55 din Legea nr. 263/2006 și ale art. 248 Codul fiscal.

Pârâta CL Galați nu a avut și nu are o viziune conformă legii asupra noțiunii de "taxă" deși, potrivit celor afirmate în preambulul H.C.L. Galați atacate și recunoscute prin întâmpinare, debitul fiscal contestat reprezintă o taxă de mediu, respectiv o contribuție obligatorie percepută în considerarea unei materii impozabile susceptibile de a aduce atingere mediului, indiferent de bugetul la care este colectată.

O atare contribuție reprezintă însă o taxă (fie că este denumită taxă de mediu, fie că este denumită taxă ecologică) și este instituită expres în scopul asigurării protecției mediului. Nimic din toate aceste trăsături nu poate exclude caracterul esențial al contribuției în discuție, acela de a fi potrivit art. 2 pct. 55 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale:

"plătită de o persoană fizică sau juridică, de regulă, pentru serviciile prestate acesteia de către un operator economic, o instituție publică ori un serviciu public."

Doctrina și practica de specialitate sunt unanime în acest sens, niciuna dintre referirile doctrinare invocate de către pârâtă în cuprinsul întâmpinării nefiind de natură să infirme această definiție generală a noțiunii de taxă. Independent de tipologia diversă pe care o cunosc taxele locale (taxa contestată făcând parte din categoria "alte taxe locale"), de esența acestora este faptul că se achită pentru un serviciu prestat contribuabilului de către autoritatea publică competentă.

Or, în speță, taxa nu este achitată în considerarea unui serviciu de care ar urma să beneficieze AM Galați din partea autorităților publice locale. În realitate, deși taxa este impusă în sarcina operatorilor economici care derulează activități de metalurgie și siderurgie, aceștia nu au totodată și calitatea de beneficiari ai vreunui serviciu public.

Din această perspectivă, nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia taxa de mediu stabilită de C.L. Galați ar reprezenta o taxă locală specială în sensul art. 282 Codul fiscal, prin raportare la prevederile art. 30 din Legea nr. 273/2006. Astfel, potrivit art. 282 alin. (1) Codul fiscal "(1) Pentru funcționarea unor servicii publice locale create în interesul persoanelor fizice și juridice, consiliile locale, județene și Consiliul General al Municipiului București, după caz, pot adopta taxe speciale."

Pentru a fi vorba despre o taxă specială, instituită în temeiul art. 282 Codul fiscal și art. 30 din Legea nr. 263/2006, este necesar ca taxa specială să fie percepută pentru funcționarea unor servicii publice locale, fiind necesar să rezulte din însuși cuprinsul actului administrativ care este serviciul public local pentru care s-a instituit taxa, taxa să fie folosită exclusiv pentru acoperirea cheltuielilor necesare înființării și funcționării serviciului public local pentru care a fost instituită taxa, adoptarea acesteia să fie făcută în baza unui regulament, aprobat în prealabil de autoritatea locală și să se încaseze exclusiv de la persoanele fizice și juridice care beneficiază de serviciile publice locale pentru care s-a instituit taxa.

Or, nici în cuprinsul H.C.L. Galați atacate și nici măcar prin întâmpinare nu se menționează care este în concret serviciul public local pentru care s-a instituit taxa (nu se poate argumenta în sensul că este vorba despre atribuțiile generale care revin Consiliului Local în temeiul art. 36 din Legea nr. 215/2001, privind administrația publică locală).

Rezultă așadar că, în ceea ce privește legalitatea taxei, această contribuție bănească impusă persoanelor juridice nu întrunește cerințele instituite prin art. 2 pct. 55 din Legea nr. 273/2006, putând fi catalogată cel mult ca având natura juridică a unui impozit.

Or, prevederile art. 248 din Codul fiscal nu stabilesc posibilitatea reglementării, cu titlu de impozit, a unei sarcini fiscale cum este cea contestată, impozitele locale fiind expres și limitativ prevăzute de lege.

Prin urmare, întrucât în cauză nu este vorba despre prestarea unui serviciu direct sau chiar indirect către persoanele juridice în sarcina cărora este impusă sarcina fiscală în discuție, apreciem că aceasta nu are natura juridică a unei taxe, dar nici nu poate fi recalificată ca fiind un impozit, categoriile de impozite fiind expres și limitativ reglementate în Codul fiscal, impunându-se în consecință anularea acestei taxe ca fiind vădit nelegală.

Taxa de mediu instituită prin H.C.L. Galați nr. 498/2013 este nelegală deoarece constituie o dublă impunere, în opinia recurentei.

AM Galați constituie și virează lunar Fondul pentru mediu, reglementat prin O.U.G. nr. 196/2005, aprobată prin Legea 105/2006 cu modificările și completările ulterioare.

Cuantumul acestor taxe este prevăzut în Anexa 1 a acestei ordonanțe, în funcție de emisiile de gaze arse, metale și pulberi.

În aplicarea O.U.G. nr. 196/2005, societatea depune lunar Declarația privind fondul de mediu, care cuprinde sumele datorate la acest fond, calculate în baza cantităților efective de emisii de poluanți în atmosferă și a tarifelor prevăzute în Anexa 1 a acestei ordonanțe. Pentru exemplificare au fost anexate Declarațiile privind obligațiile la Fondul pentru mediu - Perioada de raportare: lunile ianuarie și februarie 2013 (dovada achitării de obligații bugetare către Administrația Fondului pentru Mediu - 3% deșeuri feroase și neferoase, emisii de poluanți în atmosferă de la surse staționare, contribuție pentru ambalaje introduse pe piață - Total ianuarie 2013 - 15.387 RON, Total februarie 2013 - 14.774 RON).

Sumele declarate și plătite în cursul anului la Fondul pentru mediu se ridică la 192.955 Ron, comparativ cu exorbitanta sumă de 8.198.927 RON, achitată ca taxă pentru mediu către C.L..Galați.

În plus față de plățile efectuate pentru emisiile de poluanți în atmosferă, calitatea apelor uzate evacuate de societate este strict reglementată și monitorizată prin Autorizația de gospodărire a apelor nr. 50/2013, valabilă până la 31.12.2014, emisă de Administrația națională "Apele Române".

Societatea încheie contracte cu "Apele Române" atât pentru alimentarea cu apă cât și pentru evacuarea apelor uzate. În 2013 reclamanta a fost încheiat contractul abonament nr. 51583/2013 pentru perioada 01.01.2013-31.12.2013, în valoare de 3.400.245 RON, acest contract fiind aplicat numai șase luni întrucât, ca urmare a proiectului de mediu finalizat la balta C., având ca rezultat îmbunătățirea semnificativă a calității apelor uzate. Sumele s-au renegociat pentru ultimul trimestru al anului 2013 și primul semestru al anului 2014 a fost încheiat Act adițional nr. x la contractul 51583 pentru perioada 1 oct - 31 martie 2014, în valoare de 1.605.849 RON.

Față de cele prezentate mai sus, se apreciază că societatea achită sumele datorate pentru emisiile de poluanți în aer și apă către organismele îndreptățite de legiuitor să le solicite cât și taxa de mediu pretinsă de C.L. Galați are un cuantum exorbitant față de taxele de mediu specific reglementate de lege și reprezintă o dublă impunere, întrucât se aplică asupra acelorași forme de poluare.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare pârâtul intimat Consiliul Local Galați a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat.

În favoarea acestei soluții s-a suținut în primul rând că în mod corect instanța a constatat că a mai existat o judecată cu privire Ia obiectul prezentei pricini, problema fiind tranșată în mod irevocabil.

În continuare, se arată în esență, relativ la celelalte critici ale recurentei, că din perspectiva finalității urmărite prin adoptarea H.C.L. nr. 141/22.11.2012, anume instituirea unor taxe, noțiunea de motivare a actului administrativ trebuie interpretată în mod corespunzător. A așeza în sarcina unui legiuitor obligația de a motiva nivelul tuturor taxelor echivalează cu o știrbire semnificativă a puterii acestuia.

Nivelul taxei reprezintă o componentă a oportunității emiterii actului normativ, aspect care excedează analizei unei instanțe de contencios administrativ, iar o conduită contrară ar constitui o ingerință de nepermis a puterii judecătorești în treburile puterii administrative care exercită puterea delegată de legiferare.

Impactul efectiv actual al activității recurentei asupra mediului nu poate fi disociat de potențialul de poluare al acestora.

Se concluzionează că niciun element prezentat de către recurentă, în ceea ce privește nelegalitatea actului administrativ, nu se verifică iar mai mult decât atât, chiar și cele care vizează oportunitatea, privite dintr-o perspectivă corectă, conduc către altă concluzie decât cea propusă de partea adversă.

II. Considerentele și soluția instanței de recurs

2.1. Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă și a apărărilor intimatului, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este nefondat potrivit următoarelor considerente:

2.1.1. Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia soluția primei instanțe este pronunțată cu nesocotirea dispozițiilor instanței de casare este nefondat.

Prin decizia nr. 2393 din 22.06.2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursurile declarate de Consiliul Local Galați și A. S.A. și a casat hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Galați în primul ciclu procesual cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

Prin considerentele instanței supreme s-a stabilit obligația Curții de Apel Galați de a analiza în concret motivele de nelegalitate invocate de către reclamantă, sens în care urmează să lămurească pe deplin raporturile juridice deduse judecății din perspectiva impactului asupra mediului înconjurător al activității desfășurate de AM Galați, prin examinarea punctuală a situației de fapt fiscale, cu luarea în considerare a prezumției de legalitate de care se bucură actele administrativ fiscale atacate, dar și a motivelor de nelegalitate și a apărărilor formulate, astfel încât justul echilibru care trebuie să existe între interesul public și cel privat să fie asigurat.

Obligațiile dispuse în sarcina instanței de fond nu reprezintă dezlegări de drept pentru a fi incidente dispozițiile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., ci este o reluare într-o manieră proprie, determinată de natura specifică a litigiilor în contencios administrativ, a obligației legale a instanței de fond, de a judeca din nou, conform art. 501 alin. (3) C. proc. civ., în limitele casării și ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată.

O astfel de obligație, chiar reiterată de instanța de recurs, nu împiedica instanța de trimitere a valorifica efectele puterii de lucru judecat a aspectelor dezlegate de o altă instanță judecătorească, atunci când erau întrunite condițiile legale.

Aceasta întrucât, așa cum s-a reținut în practica constantă a instanței supreme, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă triplă identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Puterea de lucru judecat, în forma prezumției, vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești, principiul puterii de lucru judecat împiedicând infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată în alt proces. Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.

Anterioritatea formulării acestor apărări de către intimat, în primul ciclu procesual, înainte de a fi pronunțată decizia nr. 2393 din 22.06.2017, nu poate duce la concluzia că instanța supremă a avut în vedere netemeinicia acestor susțineri constituind astfel, prin ea însăși, o dezlegare a instanței de casare, obligatorie în temeiul art. 501 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care considerentele acestei decizii nu fac nici o referire la puterea de lucru judecat a dezlegărilor date de o altă instanță judecătorească, îndrumarea (dispoziția) cu privire la limitele rejudecării nefiind incompatibilă cu valorificarea efectului pozitiv al statuărilor altei instanțe.

2.1.2. Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. instanța de control judiciar constată că este, de asemena, nefondat.

Procedând la propria evaluare a puterii de lucru judecat a Deciziei nr. 1415 din 26.03.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție se constată că în mod corect au fost valorificate de instanța de fond dezlegările problemelor de drept oferite prin această hotărâre judecătorească, care au fost invocate și în fața instanței de fond și au fost reiterate prin cererea de recurs, în cadrul acestui motiv de casare.

În privința criticii conform căreia H.C.L. Galați nr. 141/22 noiembrie 2012 este nelegală în raport cu dispozițiile art. 283 Codul fiscal, deoarece nu este fundamentată pe argumente de ordin tehnic care să demonstreze impactul asupra mediului înconjurător a activităților taxate, potrivit art. 283 alin. (2) din Codul fiscal, prin hotărârea menționată s-a răspuns că pentru justificarea instituirii unei asemenea taxe nu este necesară stabilirea în prealabil de către autoritatea emitentă a impactului asupra mediului înconjurător a activităților pentru care se percepe taxa respectivă.

Motivului de nelegalitate conform căruia cuantumul taxei a fost stabilit aleatoriu, contrar prevederilor art. 56 din Constituția României precum și a principiului eficienței impunerii consacrat de art. 3 din Codul fiscal s-a argumentat că taxa pentru activitățile cu impact asupra mediului înconjurător este conformă cu prevederile Codul fiscal și ale Legii nr. 273/2006 și că stabilirea taxei se poate face fără a avea la bază nici un algoritm care să justifice cuantumul acesteia.

Și critica privind nelegalitatea taxei raportat la prevederile art. 2 pct. 55 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale întrucât nu ar putea fi încadrată nici în categoria de taxă și nici în categoria de impozit, astfel cum sunt acestea definite de legiuitor, a fost avută în analiză prin decizia anterior menționată, considerându-se că, în raport de prevederile art. 2 pct. 55 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale care definesc taxa ca fiind suma plătită de o persoană fizică sau juridică, de regulă pentru serviciile prestate acesteia de către un operator economic, o instituție public ori un serviciu public, este posibil ca instituirea unei taxe locale să fie făcută fără respectarea condiției existenței unui serviciu prestat operatorului economic de către instituția/serviciul public.

În final, s-a mai susținut că taxa de mediu instituită prin H.C.L. Galați nr. 498/2013 este nelegală deoarece constituie o dublă impunere, însă rezolvarea acestei critici, în condițiile în care recurenta - reclamantă nu s-a prevalat de o normă legală care să consacre o astfel de interdicție, rezultă implicit din dezlegările referitoare la conformitatea instituirii acestei taxe în raport de dispozițiile Codul fiscal, care conferă competență Consiliului local de a institui taxe de această natură în condițiile arătate.

În concluzie, nu sunt fondate criticile reclamantei, astfel că hotărârea instanței de fond care a valorificat puterea de lucru judecat a dezlegărilor Deciziei nr. 1415 din 26.03.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul formulat de D. S.A. împotriva sentinței nr. 43 din 12 martie 2018 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de D. S.A. împotriva sentinței nr. 43 din 12 martie 2018 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 iulie 2020.