ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1913/2013

Asupra recursului de față; În baza actelor dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 3 din 18 ianuarie 2013 a Curții de Apel Suceava, Secția Penală și pentru Cauze cu Minori, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă plângerea formulată de petentul F.A., împotriva rezoluțiilor nr. 238/P/2012 din data de 24 octombrie 2012 și nr. 385/II/2/2012 din data de 19 noiembrie 2012 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, intimat fiind B.C. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petentul la plata sumei de 80 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele: Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava petentul F.A.

a solicitat a se efectua cercetări față de inspectorul de poliție B.C. din cadrul Poliției Municipiului Suceava Secția 9 Poliția Rurală Moara, pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, prev. de art. 250 alin. (1) C. pen., comisă prin aceea că, la data de 9 iunie 2012, când, telefonic a dorit să îl reclame pe vecinul său N.G. pentru amenințare, i-ar fi adresat injurii. Prin rezoluția nr. 238/P/2012 din 24 octombrie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de B.C. - inspector de poliție, pentru infracțiunea de purtare abuzivă prev. de art. 250 alin. (1) C. pen.

S-a reținut de către procuror că la data indicată de petent în plângere, în jurul orelor 15 00 , acesta l-a apelat telefonic pe inspectorul de poliție B.C., reclamând că vecinul său nu îi permite accesul la wc-ul din propria grădină, precizând totodată că va apela numărul de urgență 112. Ofițerul de poliție i-a recomandat petentului să nu apeleze Serviciul de Urgență și l-a asigurat că va trimite o patrulă de poliție la fața locului pentru a verifica aspectele sesizate. Petentul a ignorai recomandarea inspectorului de poliție și a apelat numărul de urgență, motiv pentru care a fost sancționat cu amendă pentru contravenția prev. de art. 32 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 34/08.

S-a mai reținut că petentul a fost cel care a adoptat un comportament neadecvat față de inspectorul de poliție în momentul în care l-a apelat telefonic și că în anul 2011 a fost sancționat contravențional pentru că a apelat numărul telefonic de urgență 112 fără motive întemeiate la datele de 6 august și 2 octombrie. În consecință s-a apreciat că, din actele dosarului nu rezultă săvârșirea vreunei fapte penale de către inspectorul de poliție. Plângerea formulată de petent împotriva acestei rezoluții a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 385/II/2/2012 din 19 noiembrie 2012 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava. S-a reținut în motivarea acestei rezoluții că infracțiunea de purtare abuzivă nu există, soluția adoptată în cauză fiind legală și temeinică, reiterându-se aceeași situație de fapt reținută de procurorul de caz.

Împotriva acestei rezoluții petentul a formulat plângere petentul F.A., arătând că soluțiile adoptate sunt nelegale și netemeinice, intimatul fiind vinovat de comiterea infracțiunii arătate în plângere. Petentul a relatat în cuprinsul plângerii aceleași aspecte din plângerea inițială, motiv pentru care instanța nu a considerat necesar ca acestea să fie reluate. Examinând plângerea sub aspectul motivelor invocate și pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză, instanța de fond a reținut următoarele: La data de 9 iunie 2012, în jurul orelor 15 00 petentul l-a apelat telefonic pe inspectorul de poliție B.C. care se afla la sediul Secției 9 Poliție Rurală Moara și a reclamat faptul că un vecin al său pe nume N.G.

nu-i permite accesul la toaleta din propria grădină, motiv pentru care urmează să apeleze S.N.A.U. 112. Inspectorul de poliție i-a recomandat să nu facă acest lucru asigurându-l că va trimite o patrulă de poliție la fața locului, în vederea efectuării de verificări cu privire la aspectele semnalate. Cu toate acestea petentul a apelat S.N.A.U. 112. Lucrătorii de poliție care s-au deplasat la fața locului au procedat la sancționarea contravențională a petentului pentru apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgență, constatând că aspectele sesizate nu s-au confirmat. Nu există niciun indiciu care să ateste că intimatul B.C. ar fi săvârșit vreo faptă de natură penală sau l-ar fi vătămat pe petent în drepturile sale.

Acesta a dispus deplasarea unui echipaj de poliție la fața locului pentru efectuarea de verificări. În urma acestor verificări s-a procedat la sancționarea contravențională a petentului cu o amendă de 500 lei prin procesul verbal din 9 iunie 2012 (f.31). Mențiunile din procesul-verbal de contravenție s-au făcut în urma unor împrejurări percepute de agentul constatator care l-a încheiat, calificate de acesta ca făcându-se în dispozițiile art. 32 din O.U.G. nr. 34/08. De altfel legea oferă posibilitatea contestării în instanță a acestor procese verbale de contravenție, tocmai pentru a se înlătura eventuale vătămări ale intereselor persoanelor în situația în care acestea s-ar încheia contrar dispozițiilor legale.

De asemenea, s-a mai menționat că petentul a mai fost sancționat pentru contravenții de același fel la datele de 6 august 2011 și 2 octombrie 2011 așa cum rezultă din procesele-verbale atașate la dosar (f.32, 33). Instanța de fond a mai avut in vedere că infracțiunea de purtare abuzivă presupune întrebuințarea de expresii jignitoare față de o persoană, de către un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu. S-a apreciat că în cauză nu s-a dovedit că intimatul a folosit expresiile enumerate de petent în plângere, discuția telefonică dintre cei doi fiind auzită și de către agenții de poliție N.V. și N.V. care participau la o instruire și se aflau în aceeași încăpere cu intimatul.

De asemenea, instanța de fond a mai apreciat că înscrisurile depuse de petent în fața instanței nu au adus elemente noi în sprijinul acuzațiilor aduse intimatului în condițiile în care o parte se regăsesc în dosarul de cercetare penală, iar celelalte sunt înscrisuri medicale privind starea sa de sănătate. Față de situația expusă și motivele arătate de petent în plângere, prima instanță a apreciat că acestea nu sunt întemeiate, rezoluțiile atacate fiind legale și temeinice, iar plângerea formulată de petent ca nefondată. Împotriva sentinței penale nr. 3 din 18 ianuarie 2013 a Curții de Apel Suceava - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori a declarat recurs petentul F.A., cauza fiind înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție.

La termenul de judecată stabilit pentru soluționarea recursului, respectiv 04 iunie 2013, înalta Curte a pus în discuție, din oficiu, conform dispozițiilor art. 302 alin. (2), rap. la art. 385 1 , art. 385 15 lit. a) teza a II-a și la art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen. excepția inadmisibilității recursului declarat de petentul F.A. Excepția pusă în discuție este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Legea procesual penală a stabilit un cadru corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituția României revizuită, cu referire la art. 21 din Legea nr. 47/1992 pentru realizarea protecției judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigențele art. 1, 5, 6 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În consecință, revine părții interesate obligația de a alege și exercita în condițiile legii calea procesuală prevăzută de Codul de procedură penală și în legi speciale. Corespunzător principiului constituțional al exercitării căilor de atac, numai în condițiile legii, legea procesual penală a reglementa cadrul căilor de atac, precum și cazurile de casare. Dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen. enumera strict și limitativ hotărârile care pot fi atacate cu recurs, sentința atacată fiind definitivă. Totodată, sistemul român de jurisdicție a statuat principiul legalității și unicității acestei căi de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac, și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Raportat la cauza dedusă judecății, se constată că dispozițiile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, privind accelerarea soluționării proceselor publicată în M. Of. Partea I nr. 714 din 26 octombrie 2010, au modificat prevederile art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., stabilind că hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alineatului 8 al aceluiași text de lege, este definitivă. Potrivit art. XXIV alin. (1) din aceeași lege, hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul. Per a contraria, hotărârile pronunțate după intrarea în vigoare a legii menționate sunt supuse căilor de atac reglementate de legea nouă.

Prin urmare, prin această modificare legislativă, hotărârile pronunțate în fond în procedura prevăzută de 278 1 C. proc. pen. au fost excluse din categoria hotărârilor susceptibile a fi atacate cu recurs, prevăzute de art. 385 1 C. proc. pen. În aceste condiții, se constată că sentința penală nr. 3 din 18 ianuarie 2013 a Curții de Apel Suceava - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori pronunțată sub imperiul modificărilor legislative instituite prin Legea nr. 202/2010, este definitivă și nu poate face obiectul controlului jurisdicțional, astfel încât recursul declarat de petentul F.A. împotriva acestei hotărâri este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare. Ca urmare, pentru considerentele expuse, înalta Curte, în temeiul art. 385 15 lit. a) teza a II-a C. proc.

pen., respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul F.A. împotriva sentinței penale nr. 3 din 18 ianuarie 2013 a Curții de Apel Suceava - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul petent F.A. împotriva sentinței penale nr. 3 din 18 ianuarie 2013 a Curții de Apel Suceava, Secția Penală și pentru Cauze cu Minori. Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 4 iunie 2013.