ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1913/2013

Asupra

recursului de față;

În

baza actelor dosarului constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 3 din 18 ianuarie 2013 a Curții de Apel Suceava, Secția

Penală și pentru Cauze cu Minori, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit.

a) C. proc. pen., a fost respinsă plângerea formulată de petentul F.A., împotriva

rezoluțiilor nr. 238/P/2012 din data de 24 octombrie 2012 și nr. 385/II/2/2012

din data de 19 noiembrie 2012 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Suceava, intimat fiind B.C.

În

temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petentul la plata sumei

de 80 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru

a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Prin

plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava petentul F.A.

a solicitat a se efectua cercetări față de inspectorul de poliție B.C. din cadrul

Poliției Municipiului Suceava Secția 9 Poliția Rurală Moara, pentru săvârșirea

infracțiunii de purtare abuzivă, prev. de art. 250 alin. (1) C. pen., comisă

prin aceea că, la data de 9 iunie 2012, când, telefonic a dorit să îl reclame

pe vecinul său N.G. pentru amenințare, i-ar fi adresat injurii.

Prin

rezoluția nr. 238/P/2012 din 24 octombrie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Suceava s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de B.C. -

inspector de poliție, pentru infracțiunea de purtare abuzivă prev. de art. 250 alin.

(1) C. pen.

S-a

reținut de către procuror că la data indicată de petent în plângere, în jurul

orelor 15

00

, acesta l-a apelat telefonic pe inspectorul de poliție B.C.,

reclamând că vecinul său nu îi permite accesul la wc-ul din propria grădină,

precizând totodată că va apela numărul de urgență 112.

Ofițerul

de poliție i-a recomandat petentului să nu apeleze Serviciul de Urgență și l-a

asigurat că va trimite o patrulă de poliție la fața locului pentru a verifica

aspectele sesizate. Petentul a ignorai recomandarea inspectorului de poliție și

a apelat numărul de urgență, motiv pentru care a fost sancționat cu amendă

pentru contravenția prev. de art. 32 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 34/08.

S-a

mai reținut că petentul a fost cel care a adoptat un comportament neadecvat

față de inspectorul de poliție în momentul în care l-a apelat telefonic și că în

anul 2011 a fost sancționat contravențional pentru că a apelat numărul

telefonic de urgență 112 fără motive întemeiate la datele de 6 august și 2

octombrie.

În

consecință s-a apreciat că, din actele dosarului nu rezultă săvârșirea vreunei

fapte penale de către inspectorul de poliție.

Plângerea

formulată de petent împotriva acestei rezoluții a fost respinsă ca neîntemeiată

prin rezoluția nr. 385/II/2/2012 din 19 noiembrie 2012 a procurorului general

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

S-a

reținut în motivarea acestei rezoluții că infracțiunea de purtare abuzivă nu

există, soluția adoptată în cauză fiind legală și temeinică, reiterându-se aceeași

situație de fapt reținută de procurorul de caz.

Împotriva acestei rezoluții petentul a formulat plângere

petentul F.A., arătând că soluțiile adoptate sunt nelegale și netemeinice,

intimatul fiind vinovat de comiterea infracțiunii arătate în plângere.

Petentul

a relatat în cuprinsul plângerii aceleași aspecte din plângerea inițială, motiv

pentru care instanța nu a considerat necesar ca acestea să fie reluate.

Examinând

plângerea sub aspectul motivelor invocate și pe baza actelor premergătoare

efectuate în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 9 iunie 2012, în jurul orelor 15

00

petentul l-a apelat telefonic pe inspectorul de poliție B.C. care se afla la

sediul Secției 9 Poliție Rurală Moara și a reclamat faptul că un vecin al său

pe nume N.G. nu-i permite accesul la toaleta din propria grădină, motiv pentru

care urmează să apeleze S.N.A.U. 112. Inspectorul de poliție i-a recomandat să

nu facă acest lucru asigurându-l că va trimite o patrulă de poliție la fața

locului, în vederea efectuării de verificări cu privire la aspectele semnalate.

Cu toate acestea petentul a apelat S.N.A.U. 112. Lucrătorii de poliție care

s-au deplasat la fața locului au procedat la sancționarea contravențională a

petentului pentru apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgență,

constatând că aspectele sesizate nu s-au confirmat.

Nu

există niciun indiciu care să ateste că intimatul B.C. ar fi săvârșit vreo

faptă de natură penală sau l-ar fi vătămat pe petent în drepturile sale. Acesta

a dispus deplasarea unui echipaj de poliție la fața locului pentru efectuarea

de verificări. În urma acestor verificări s-a procedat la sancționarea

contravențională a petentului cu o amendă de 500 lei prin procesul verbal din 9

iunie 2012 (f.31).

Mențiunile

din procesul-verbal de contravenție s-au făcut în urma unor împrejurări

percepute de agentul constatator care l-a încheiat, calificate de acesta ca făcându-se

în dispozițiile art. 32 din O.U.G. nr. 34/08. De altfel legea oferă

posibilitatea contestării în instanță a acestor procese verbale de

contravenție, tocmai pentru a se înlătura eventuale vătămări ale intereselor

persoanelor în situația în care acestea s-ar încheia contrar dispozițiilor

legale.

De

asemenea, s-a mai menționat că petentul a mai fost sancționat pentru

contravenții de același fel la datele de 6 august 2011 și 2 octombrie 2011 așa

cum rezultă din procesele-verbale atașate la dosar (f.32, 33).

Instanța

de fond a mai avut in vedere că infracțiunea de purtare abuzivă presupune

întrebuințarea de expresii jignitoare față de o persoană, de către un

funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu.

S-a

apreciat că în cauză nu s-a dovedit că intimatul a folosit expresiile enumerate

de petent în plângere, discuția telefonică dintre cei doi fiind auzită și de

către agenții de poliție N.V. și N.V. care participau la o instruire și se

aflau în aceeași încăpere cu intimatul.

De

asemenea, instanța de fond a mai apreciat că înscrisurile depuse de petent în

fața instanței nu au adus elemente noi în sprijinul acuzațiilor aduse

intimatului în condițiile în care o parte se regăsesc în dosarul de cercetare

penală, iar celelalte sunt înscrisuri medicale privind starea sa de sănătate.

Față

de situația expusă și motivele arătate de petent în plângere, prima instanță a

apreciat că acestea nu sunt întemeiate, rezoluțiile atacate fiind legale și

temeinice, iar plângerea formulată de petent ca nefondată.

Împotriva

sentinței penale nr. 3 din 18 ianuarie 2013 a Curții de Apel Suceava - Secția

Penală și pentru Cauze cu Minori a declarat recurs petentul F.A., cauza fiind

înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție.

La

termenul de judecată stabilit pentru soluționarea recursului, respectiv 04

iunie 2013, înalta Curte a pus în discuție, din oficiu, conform dispozițiilor art.

302 alin. (2), rap. la art. 385

1

, art. 385

15

lit. a) teza

a II-a și la art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen. excepția

inadmisibilității recursului declarat de petentul F.A.

Excepția

pusă în discuție este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare:

Legea procesual penală a stabilit un cadru corespunzător

dispozițiilor art. 129 din Constituția României revizuită, cu referire la art. 21

din Legea nr. 47/1992 pentru realizarea protecției judiciare a drepturilor

subiective, de natură a satisface exigențele

art.

1,

5, 6 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale.

În

consecință, revine părții interesate obligația de a alege și exercita în

condițiile legii calea procesuală prevăzută de Codul de procedură penală și în

legi speciale.

Corespunzător

principiului constituțional al exercitării căilor de atac, numai în condițiile

legii, legea procesual penală a reglementa cadrul căilor de atac, precum și

cazurile de casare.

Dispozițiile

art. 385

1

C. proc. pen. enumera strict și limitativ hotărârile care

pot fi atacate cu recurs, sentința atacată fiind definitivă. Totodată, sistemul

român de jurisdicție a statuat principiul legalității și unicității acestei căi

de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea

procesual penală ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de

atac, și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Raportat

la cauza dedusă judecății, se constată că dispozițiile art. XVIII pct. 39 din

Legea nr. 202/2010, privind accelerarea soluționării proceselor publicată în M.

Of. Partea I nr. 714 din 26 octombrie 2010, au modificat prevederile art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., stabilind că hotărârea judecătorului pronunțată

potrivit alineatului 8 al aceluiași text de lege, este definitivă.

Potrivit

art. XXIV alin. (1) din aceeași lege, hotărârile pronunțate în cauzele penale

înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac,

motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Per

a contraria, hotărârile pronunțate după intrarea în vigoare a legii menționate

sunt supuse căilor de atac reglementate de legea nouă.

Prin urmare, prin această modificare legislativă, hotărârile

pronunțate în fond în procedura prevăzută de 278

1

C. proc. pen. au

fost excluse din categoria hotărârilor susceptibile a fi atacate cu recurs,

prevăzute de art. 385

1

C. proc. pen.

În

aceste condiții, se constată că sentința penală nr. 3 din 18 ianuarie 2013 a

Curții de Apel Suceava - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori pronunțată sub

imperiul modificărilor legislative instituite prin Legea nr. 202/2010, este

definitivă și nu poate face obiectul controlului jurisdicțional, astfel încât

recursul declarat de petentul F.A. împotriva acestei hotărâri este inadmisibil,

urmând a fi respins ca atare.

Ca

urmare, pentru considerentele expuse, înalta Curte, în temeiul art. 385

15

lit. a) teza a II-a C. proc. pen., respinge, ca inadmisibil, recursul declarat

de petentul F.A. împotriva sentinței penale nr. 3 din 18 ianuarie 2013 a Curții

de Apel Suceava - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul petent va fi obligat la plata

sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de recurentul petent F.A. împotriva sentinței

penale nr. 3 din 18 ianuarie 2013 a Curții de Apel Suceava, Secția Penală și

pentru Cauze cu Minori.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 lei cu titlu

de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi, 4 iunie 2013.