ÎCCJ, decizie (scj.ro #86838)

Judecător. Demisie. Revenire. Principiul revocabilității actelor unilaterale.

Legea nr. 303/2004, art. 65 alin. (5)

Cuprins pe materii: Drept administrativ

Indice alfabetic: Act juridic unilateral. Principiul revocabilității

Administrație prezidențială

Demisie. Revenire

Decret prezidențial

Judecător

Demisia ca act juridic unilateral își produce efectele de la data la care cealaltă parte ia act de manifestarea de voință, iar nu din momentul manifestării de voință propriu-zise, în caz contrar ajungându-se la o înfrângere a principiului revocabilității actelor juridice unilaterale.

Faptul că după prezentarea demisiei, un judecător a revenit asupra acesteia anterior semnării și publicării în Monitorul oficial  a decretului prezidențial de eliberare din funcție,  face ca acest decret, chiar dacă semnat și publicat, să fie lipsit de forță juridică. Împrejurarea că dintr-o deficiență de comunicare revenirea asupra demisiei nu a fost adusă la cunoștința Administrației Prezidențiale în timp util, nu este de natură a lipsi de efecte juridice revenirea aspra demisiei.

Î.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal,

Decizia nr. 4106 din 26 octombrie 2007

Prin sentința nr.61 din 22 februarie 2007, Curtea de Apel Craiova – Secția Contencios Administrativ și Fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul GG, în contradictoriu cu pârâta AdministrațiaPrezidențială, dispunând anularea decretului nr.816 din 7 iulie 2006, de eliberare a reclamantului din funcția de judecător.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

În urma respingerii a două cereri de detașare pe funcția de director al Penitenciarului de Minori și Tineret Craiova, pentru care fusese admis, reclamantul, având funcția de judecător la Tribunalul București, a depus, la data de 15 mai 2006, cerere de demisie din magistratură, asupra căreia a revenit la data de 6 iunie 2006, printr-o altă cerere, înregistrată sub nr.8752 la Consiliul Superior al Magistraturii și sub nr.19623/2006 la Administrația Prezidențială.

Cu toate acestea, decretul de eliberare a reclamantului din funcția de judecător a fost semnat de Președintele României la data de 7 iunie 2006 și, ulterior, publicat în M.Of. al României nr.508 din 13 iunie 2006.

În intervalul cuprins între data semnării decretului și data publicării acestuia în M.Of. al României, reclamantul a formulat și alte cereri de revenire la demisie, pe care le-a depus atât la sediul AdministrațieiPrezidențiale, cât și la sediul C.S.M.

Din prevederile art.58 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr.303/2004, conform cărora C.S.M. poate dispune detașarea judecătorilor cu acordul scris al acestora, la Ministerul Justiției sau la unitățile subordonate acestuia, rezultă că, în perioada detașării, judecătorul își păstrează calitatea de magistrat, iar perioada detașării constituie vechime în funcția de judecător.

Reclamantul și-a retras cererea de demisie la data de 6.06.2006 însă, în circuitul firesc al actelor, cererea a fost înregistrată la Președintele României după data de 7 iunie 2006, când acesta luase deja act de demisia reclamantului, semnând decretul de eliberare din funcția de judecător.

De asemenea, decretul de eliberare din funcție a fost publicat după data când reclamantul renunțase la demisia sa.

Ca natură juridică, demisia reprezintă un act unilateral de voință care produce efecte în sensul că devine definitivă, conform art.65 alin. (5) din Legea nr.303/2004, după un termen de 30 de zile; din interpretarea acestui din urmă text de lege, rezultă că persoana care demisionează poate să-și retragă cererea de demisie, înainte ca aceasta să devină efectivă.

Or, reține instanța de judecată, observând articolul unic al decretului prezidențial publicat, se constată că motivul eliberării din funcție a fost demisia reclamantului, însă, așa cum s-a arătat, acesta a revenit la demisie înainte de semnarea și publicarea decretului, dar despre acest aspect pârâta încă nu luase cunoștință, cu toate că revenirea s-a făcut înainte de aceste operațiuni.

Cum demisia este un act juridic unilateral care poate fi revocat până la data când cealaltă parte ia act de manifestarea de voință făcută în acest sens, reține instanța de fond că, în situația în care s-ar aprecia că demisia devine obligatorie din momentul manifestării de voință, s-ar înfrânge principiul revocabilității actelor juridice unilaterale iar reclamantului i s-ar crea o situație defavorabilă, contrar voinței sale, pentru că prin demisie își pierde toate drepturile enumerate de dispozițiile sus arătate.

De asemenea, apreciază instanța de fond, prin admisibilitatea revenirii la demisie, se respectă și prevederile art.1 din Protocolul 1 al C.E.D.O., întrucât, așa cum s-a statuat în practica Curții, termenul de „bun" cuprinde și alte drepturi și interese care constituie active și pot fi considerate drepturi de proprietate.

În acest sens, dreptul reclamantului de a-și păstra calitatea de judecător are un conținut economic (salariu), precum și un ansamblu de interese pe care le poate dobândi în mod efectiv și licit.

Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta Administrația Prezidențială.

Recurenta arată că în raport de cererea precizatoare formulată de reclamant la 15.02.2007, cerere necomunicată, înțelege să invoce excepția lipsei calității procesual pasive a Administrației Prezidențiale, întrucât a fost chemată în judecată în nume propriu, iar nu în calitate de reprezentant într-o acțiune ce are ca obiect anularea unui act al Președintelui României.

Pe fond, sentința civilă este dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât potrivit prevederilor art.65 alin.5 din Legea nr.303/2004 în cazul în care judecătorul sau procurorul cere eliberarea din funcție prin demisie, Consiliul Superior al Magistraturii poate stabili un termen de cel mult 30 de zile de la care demisia să devină efectivă, dacă prezența judecătorului sau procurorului este necesară iar în cauză, prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr.355/2006 nu s-a stabilit un termen de definitivare a demisiei. În aceste condiții, susține recurenta, nu poate fi primită opinia primei instanțe, că demisia devine definitivă conform art.65 alin. (5) din Legea nr.303/2004, după un termen de 30 de zile, în toate cazurile, fără nici o condiție sau nuanțare.

De asemenea, se motivează că nu au fost analizate condițiile de legalitate ale Decretului atacat și s-a apreciat în mod greșit că retragerea demisiei înainte de îndeplinirea condiției procedurale posterioare a publicării în Monitorului Oficial constituie cauză de nulitate, fără urmărirea îndeplinirii condiției anterioare, respectiv existența propunerii Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant GG a solicitat respingerea recursului apreciind că nu a existat o cerere de precizare, astfel cum dispune art.132 alin. (2) C. proc. civ. fiind vorba de o îndreptare a erorii materiale din cuprinsul cererii de chemare în judecată, când din eroare s-a trecut revocarea în loc de anularea Decretului nr.816/ 7.06.2006 emis de Președintele României.

Cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive, arată intimatul că a înțeles să se judece cu Administrația Prezidențială, întrucât nu se poate susține că Președintele României poate fi chemat în judecată în nume propriu având în vedere că acesta nu are personalitate juridică, nu are buget propriu, patrimoniu, elemente esențiale ale personalității juridice.

Pe fondul motivelor de recurs, susține intimatul, a lipsit însăși cauza decretului de eliberare din magistratură întrucât a revenit asupra intenției sale de a demisiona, cerere comunicată atât recurentei cât și C.S.M.

Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate de recurent și sub toate aspectele potrivit art.304

1

Cod procedură civilă, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Excepția lipsei calității procesual pasive a fost invocată pentru prima dată în recurs. Prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei, intimata a făcut referire la prevederile art.1 din Legea nr.47/1994, modificată prin O.U.G. nr.1/2001 și la cele ale Regulamentului de organizare și funcționare a Administrației Prezidențiale privind exercitarea atribuțiilor de reprezentare în instanță a Președintelui României, precum și ale instituției Administrației Prezidențiale.

Se constată că recurenta nu își are definită reprezentarea sa procesuală în litigiile care vizează exercitarea mandatului de către Președintele României.

Din prevederile legale invocate rezultă că „pentru exercitarea de către Președintele României a prerogativelor care îi sunt stabilite prin Constituția României și alte legi, se organizează și funcționează Administrația Prezidențială, instituție publică cu personalitate juridică”.

În sensul Legii nr.47/1994 „prin Administrația Prezidențială se înțelege serviciile publice aflate la dispoziția Președintelui României pentru îndeplinirea atribuțiilor sale”.

Deci, cea care are personalitate juridică și care are atribuții de reprezentare și calitate procesuală în litigiile care vizează exercitarea mandatului de către Președintele României este recurenta Administrația Prezidențială.

Cu privire la încălcarea principiului contradictorialității, critica este de asemeni, nefondată.

Este real că prin cerere scrisă reclamantul a arătat că înțelege să îndrepte greșelile materiale din cuprinsul cererii de chemare în judecată, atât în privința temeiului juridic indicat generic fără legătură cu cuprinsul cererii, precum și a mențiunii că solicită anularea și nu revocarea Decretului nr.816 din 7.06.2006 emis de Președintele României, însă nu s-au schimbat temeiurile acțiunii prin care, în esență, reclamantul solicită să se anuleze actul atacat întrucât și-a retras demisia în condițiile art.65 alin. (2) din Legea nr.303/2004.

Prin motive de fapt și de drept, art.112 pct.4 C.proc.civ desemnează toate acele împrejurări, circumstanțe, dar și principii, instituții, categorii, reguli juridice, a căror cunoaștere este necesară pentru explicarea și lămurirea obiectului procesului.

Astfel nu este obligatoriu ca reclamantul să indice chiar textele de lege pe care se întemeiază pretenția sa, deoarece judecătorul va face încadrarea juridică, având la dispoziție obiectul și motivele de fapt.

Pentru calificarea juridică a cererii, ajunge o simplă expunere clară și ordonată a faptelor.

În cauză, reclamantul a sesizat indicarea greșită a temeiului juridic al cererii, precum și a denumirii sancțiunii ce a solicitat a se dispune asupra actului atacat și a cerut aplicarea art.132 alin. (2) pct.1 C.proc.civ. iar instanța de fond constatând că nu s-a modificat obiectul cererii nu a acordat termen pentru comunicarea concluziilor scrise depuse la dosar.

Mai mult, se constată că, deși invocă încălcarea principiului contradictorialității că nu i s-a comunicat cererea reclamantului, face aceleași apărări în raport de pretențiile reclamantului, în plus se ridică excepția lipsei calității procesual pasive, excepție analizată în prezentul recurs și care este nefondată în raport de dispozițiile Legii nr.47/1994 și motivele sus menționate.

Cu privire la criticile ce vizează fondul cauzei, se constată că în mod corect prima instanță a reținut că demisia  ca manifestare de voință și act juridic unilateral poate fi retrasă până la data când se ia act de aceasta.

În speță, reclamantul prin cererea înregistrată la C.S.M. sub nr.8752/ 6.06.2006 și sub nr.19623 din aceeași dată la Administrația Prezidențială și-a retras demisia.

Așa cum arată și intimatul în întâmpinare, revenirea asupra demisiei s-a produs și comunicat atât C.S.M. cât și recurentei, anterior semnării decretului de eliberare din magistratură.

Conform dispozițiilor art.65 alin. (2) din Legea nr.303/2004 eliberarea din funcție a judecătorilor se dispune prin decret al Președintelui României în cazul demisiei.

Constatând că reclamantul a revenit asupra demisiei din funcția de judecător, în mod corect prima instanță a dispus anularea decretului prezidențial de eliberare din funcție. Aceasta întrucât cauza eliberării din funcție a fost demisia intimatului, asupra căreia acesta a revenit înainte de semnarea și publicarea Decretului nr.816/ 7.06.2006.

Împrejurarea că de la data retragerii demisiei de către reclamant – 6.06.2007 și data semnării decretului prezidențial, C.S.M. nu a avut timpul material să facă propunerea în raport de această manifestare de voință nu poate conduce la concluzia că este lipsită de eficiență juridică și reprezintă „un simplu memoriu” cererea făcută de reclamant în acest sens.

Demisia ca act juridic unilateral poate fi revocată până la data la care se ia act de această manifestare de voință și nu se confundă cu data la care demisia devine, definitivă conform art.65 alin. (5) din Legea nr.303/2004 întrucât problema analizată este reprezentată de posibilitatea revenirii asupra demisiei respectiv a revocabilității actelor juridice unilaterale, înainte de data semnării decretului prezidențial și de publicarea acestuia în Monitorul Oficial.

Așa cum s-a reținut de prima instanță, motivul eliberării din funcție a fost demisia reclamantului, demisie asupra căreia acesta a revenit înainte de semnarea și publicarea decretului prezidențial, iar împrejurarea că acest aspect nu a fost adus la cunoștința recurentului prin deficiențele de comunicare a documentelor, nu lipsește de efecte juridice revenirea la demisie.

Constatând că recursul declarat de pârâta Administrația Prezidențială pentru motivele arătate, este nefondat, în baza art.312 C. proc.civ. acesta a fost respins.