ÎCCJ, decizie (scj.ro #85006)

Act propus ca probă într-un litigiu. Solicitarea

comunicării. Caracterul refuzului.

Legea

nr

. 554/2004,

art

. 2 alin. (1)

lit

. h)

Potrivit dispozițiilor art.2 alin. (1)

lit.h

) din Legea

nr

. 554/2004

reprezintă refuz nejustificat de a soluționa o cerere exprimarea explicită cu

exces de putere a voinței de a nu rezolva cererea.

Refuzul unei autorități de a comunica personal

reclamantului un act propus ca probă într-un litigiu în care autoritatea

emitentă nu este parte, nu reprezintă refuz nejustificat, cu atât mai mult cu

cât informațiile conținute de actul solicitat nu sunt de interes public.

Î.C.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal,

Decizia

nr

.

1036 din 20 februarie 2007

Prin sentința civilă nr.2038 din 27 septembrie 2006 a Curții de Apel București

– Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal pronunțată în dosarul

nr.7898/1/2005, a fost admisă în parte acțiunea numitei MA, în contradictoriu

cu pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (A.V.A.S.),

fiind  obligată aceasta să soluționeze cererea nr.279 din 6 ianuarie 2005,

în sensul comunicării clauzei sociale din contractul de vânzare-cumpărare de

acțiuni nr.1472 din 7 decembrie 1997, încheiat de Fondul Proprietății de Stat

(în prezent AVAS) cu societatea K.

A fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind daunele materiale și

morale.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanta a solicitat

pârâtei,

recomunicarea

unor copii ale clauzelor

sociale din contractul mai sus menționat, pe motiv că cele depuse de pârâtă

într-un alt litigiu au fost sustrase de la dosar, primind răspunsul că actul

solicitat a fost transmis în copie la dosarul nr.3001/2003 al Tribunalului

București, astfel încât o nouă copie poate fi transmisă numai la cererea

instanței.

A apreciat instanța că reclamanta are nevoie de acea copie pentru a-și formula

apărările într-un litigiu aflat pe rol și că apărările pârâtei în sensul că nu

poate furniza informații dintr-un contract fără acordul părților acestuia – pe

temeiul art.5 din O.G. nr.25/2002 – dovedesc o conduită contradictorie în

raport cu răspunsul la cererea reclamantei.

A considerat instanța că solicitarea clauzelor sociale nu ține de secretele

comerciale și de afaceri, iar art.5 din O.G. nr.25/2002 nu se poate invoca în

speță deoarece se referă la astfel de secrete care trebuie respectate în

legătură cu utilizarea rezultatelor unei analize și ale controlului

post-privatizare.

A constatat instanța că

refuzul AVAS este nejustificat și îi încalcă reclamantei interesul legitim

(întrucât la data încheierii contractului reclamanta era angajata S.C. „K” SA)

obligația autorității fiind de a asigura informarea cetățenilor asupra

problemelor de interes personal, prevăzută de art.31 alin. (2) din Constituție

care conferă reclamantei un drept corelativ.

Asupra cererii de acordare a daunelor materiale și morale, instanța a constatat

că, deși reclamanta nu a mai susținut-o după precizarea temeiului acțiunii, a

exprimat totuși renunțarea la acest capăt de cerere sub condiție suspensivă,

iar condiția nu s-a realizat (pârâta nu a depus la dosar clauzele sociale), astfel

încât instanța trebuie să se pronunțe.

Instanța a respins cererea, reținând că reclamanta nu a dovedit prejudiciul

moral și pe cel material pe care le-a suferit, iar pârâta a răspuns cererii

reclamantei în sensul că are intenția de a da curs solicitării ei.

I. Împotriva acestei sentințe a declarat în termen recurs reclamanta, criticând

sentința pentru respingerea cererii de obligare a pârâtei la daune materiale și

morale.

În motivarea cererii se arată:

- că AVAS trebuia să urmărească dacă societatea K SA a dus la îndeplinire

clauzele contractului de vânzare-cumpărare a societății „I” în special

„obligațiile cumpărătorului” și „clauzele sociale” atașate contractului;

- că societatea sus menționată nu a dus la îndeplinire și în mod nelegal i-a

desfăcut reclamantei contractul individual de muncă, iar AVAS trebuia să ia

atitudine și să clarifice drepturile pe care reclamanta le obținuse ca salariat

în urma negocierilor sau să-i comunice reclamantei aceste clauze pentru a-și

valorifica singură drepturile;

- că refuzul AVAS de a-i înainta aceste clauze sociale i-a cauzat o pagubă

materială de 500 de milioane de lei reprezentând pierderea contractului

individual de muncă și salariile aferente;

- că, deși prin sentința din 27 septembrie 2006 AVAS a fost obligată să-i

comunice clauzele sociale, la 26 octombrie 2006 când s-a prezentat la sediul

acesteia a refuzat să i le înainteze, înșelând-o premeditat cu un extras din

capitolul „obligațiile cumpărătorului” de la altă unitate K.

Recursul nu se fondează, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele

care urmează:

S.A. București a fost concediată de către angajator prin desfacerea

contractului individual de muncă.

Măsura a fost contestată de reclamantă și face (sau a făcut) obiectul unui

litigiu de muncă pe rolul Tribunalului București în dosarul nr.3001/2003.

Reclamanta consideră că,

neavând

ca probă în acel

dosar „clauzele sociale” anexă la contractul de privatizare, nu a putut să

înlăture măsura desfacerii contractului individual de muncă și să obțină

salariile cuvenite .

Daunele materiale solicitate reprezintă, în opinia recurentei, chiar aceste

salarii și reparația măsurii de desfacere a contractului de muncă.

Pretențiile sunt neîntemeiate, câtă vreme nu există o hotărâre judecătorească

irevocabilă, pronunțată în litigiul de muncă, din care să rezulte explicit că

respingerea acțiunii sale s-a datorat

nedepunerii

„clauzelor sociale” de către AVAS.

accesorie la refuzul de a i se comunica „clauzele sociale”, așadar pentru

neîndeplinirea

unei cereri cu caracter pur formal.

Ca urmare, criticile

recurentei privind

neîndeplinirea

de către AVAS a

obligațiilor post-privatizare nu au legătură cu obiectul cauzei deduse

judecății, cu atât mai mult cu cât sindicatul existent în cadrul societății

„I”, iar nu AVAS este reprezentantul legitim al salariaților în raporturile cu

patronatul.

II. Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și pârâta AVAS invocând

dispozițiile art.304

1

Cod procedură civilă și arătând că nu este

vorba de „un refuz nejustificat” din partea sa, câtă vreme contractul de

vânzare-cumpărare de acțiuni nu reprezintă o informație de interes public, iar

reclamanta,

nefiind

parte în contract, nu are un

drept de a deține o copie a contractului.

Arată recurenta că i-a comunicat reclamantei la 2 noiembrie 2006 două file

reprezentând „adresa” și „clauza 8.3”, iar aceasta, deși recunoaște că le-a

primit, pretinde că ele „nu stipulează drepturile salariaților” și că AVAS

refuză să-i soluționeze cererea.

Recursul se fondează, sentința urmând a fi modificată în sensul de a respinge

și primul capăt de cerere din acțiune, în temeiul art.304 pct.9 și art.304

1

Cod procedură civilă, pentru următoarele considerente:

Refuzul reclamat de

petentă

prin acțiune, pe temeiul

art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004 nu este unul nejustificat.

Copia „clauzelor sociale”

din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni ale societății „I” a fost

propusă ca probă de către reclamanta din cauza de față într-un litigiu de muncă

în care are (sau avea) calitatea de reclamantă și unde susținea

nelegalitatea

desfacerii contractului individual de muncă.

Instanța investită cu cererea – Tribunalul București – a admis proba și a

solicitat comunicarea înscrisului de către AVAS. Aceasta s-a conformat, iar

actul a fost trimis la dosar pentru termenul din 29 septembrie 2003 în dosarul

nr.3001/2003 .

Reclamanta, la 6 ianuarie 2005 solicită direct AVAS să-i comunice ei personal

copia „clauzelor sociale”, iar refuzul acestei autorități, comunicat cu adresa

nr.2698 din 7 februarie 2005, este motivat de situația că și-a îndeplinit o

dată obligația impusă de Tribunalul București, o nouă comunicare urmând să facă

numai la solicitarea acestei instanțe.

Motivația refuzului este pertinentă și –

nefiind

o

expresie a abuzului de putere – este și legală.

Fiind vorba de probe

într-un dosar – în care AVAS nu era parte – era firesc ca deținătoarea actului

să pretindă o cerere formală a instanței de judecată, cu atât mai mult cu cât

acele informații nu erau de interes public.

Reclamanta, după primirea acestui răspuns de la AVAS, avea dreptul procesual de

a solicita instanței – Tribunalul București – să revină la AVAS pentru

recomunicarea

înscrisului probator.

Ea a ales însă calea reclamației în contenciosului administrativ pentru

obținerea unei probe pentru care avea calea legală în cadrul litigiului de

muncă. Acest exercițiu al dreptului de petiționare întemeiat pe dispozițiile

Legii nr.554/2004 este însă abuziv, analizat fiind sub incidența art.723 Cod

procedură civilă.

În realitate, reclamanta a luat cunoștință de extrasul din contractul de

vânzare-cumpărare de acțiuni nr.1473/1997 „Obligațiile și garanțiile

cumpărătorului” – punctul 8.3, dar contestă faptul că acest extras ar

reprezenta „clauzele sociale”, fiind încredințată că există alte dispoziții

contractuale „oculte” privind protecția socială la care s-a angajat

cumpărătorul și pe care nu le-ar fi respectat.

Or, după cum rezultă din

adresa AVAS către Tribunalul București la dosarul nr.3001/2003, aceeași

copie-extras înmânată reclamantei a fost comunicată și instanței în litigiul de

muncă.

În fine, se cuvine a constata că, după pronunțarea sentinței în cauza de față,

AVAS a comunicat intimatei-reclamante copia extras a „clauzelor sociale” și

anume punctul 8.3 din contract (fila 18 dosar) pe care reclamanta însăși l-a

depus în cauza de față, împreună cu întâmpinarea la recursul AVAS.

Pentru aceste motive, recursul

reclamantei a fost respins, iar recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului împotriva sentinței civile nr.2038 din 27

septembrie 2006 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a fost admis, sentința fiind modificată, în sensul

respingerii capătului de cerere al acțiunii reclamantei privind obligarea

pârâtei la soluționarea cererii nr.279 din 6 ianuarie 2005.