ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 390/2017

Decizia

nr. 390/2017

Deliberând,

asupra cauzei civile de față, constatată următoarele:

În fapt,

prin cererea de chemare în judecată reclamanții A., B. și C. au

solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru

Compensarea Imobilelor (CNCI), anularea Titlului de despăgubire nr. 147

din 14 noiembrie 2013 emis de Comisia Națională pentru Compensarea

Imobilelor, în temeiul art. 18 alin. (3), art. 41 alin. (1) și alin. (3)

din Legea nr. 165 din 20 mai 2013, în dosarul înregistrat la Secretariatul CNCI

cu nr. 33462/CC din 06 martie 2007 și obligarea pârâtei să

stabilească măsura compensatorie prin puncte determinate conform art.

21 alin. (6) din Legea nr, 165/2013.

În

motivarea cererii, reclamanții au arătat, în esență,

că pârâta CNCI a decis emiterea Titlului de despăgubire nr. 147 din

14 noiembrie 2013 pentru suma de 225,000 lei ce reprezintă valoarea

echivalentă a terenului de 15.000 mp situat în Ploiești Vest, str.

D., așa cum a fost identificat și evaluat de către expertul E.,

consemnat în cuprinsul Deciziei civile nr. 1021 din 21 septembrie 2005

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, suma fiind însă

greșită, întrucât prin expertiza efectuată în condițiile

Legii nr. 247/2005 nu a fost evaluat imobilul.

Prin

Sentința civilă nr. 8480 din 19 decembrie 2014, pronunțată

în Dosarul civil nr. x/3/2014, Tribunalul București, secția a IX-a

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția

necompetenței sale materiale (funcționale) și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea unei secții

civile a Tribunalului București.

Prin

Sentința civilă nr. 721 din 09 iunie 2015, Tribunalul București,

secția a V-a civilă, a respins ca neîntemeiată, excepția

prematurității cererii invocată de către pârâta, a admis

acțiunea formulată de către reclamanți, a anulat în parte

Titlul de despăgubire nr. 147 din 14 noiembrie 2013 emis de pârâta CNCI,

art. 1 alin. (1), în sensul că, valoarea despăgubirilor pentru care

s-a emis titlul în favoarea reclamanților a fost stabilit la 9.350.000 lei

și a menținut restul dispozițiilor titlului de despăgubire.

Prin

Decizia nr. 499-A din 8 iulie 2016 a Curții de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, a fost admis apelul declarat de pârâta Comisia Națională

pentru Compensarea Imobilelor împotriva Sentinței civile nr. 721 din 09

iunie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a

V-a civilă, și în consecință, a fost schimbată în tot

sentința apelată în sensul că, pe fond, a fost respinsă

acțiunea reclamanților, ca nefondată. În dispozitivul acestei

decizii s-a menționat "Definitivă".

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs reclamanții B., A. și C. invocând

în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După

comunicarea raportului cu privire la admisibilitatea în principiu, intimata

Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) a formulat

punct de vedere prin care a solicitat admiterea excepției de

inadmisibilitate a recursului formulat de reclamanți.

Prin

rezoluția de la 15 februarie 2017 s-a stabilit termen la 23 februarie

2017, pentru analiza admisibilității în principiu a recursului,

dată la care instanța a rămas în pronunțare în camera de

filtru asupra excepției de inadmisibilitate a recursului declarat

împotriva unei hotărâri supuse doar apelului.

Analizând

cauza în condițiile dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. cu

referire la art. 499 teza finală C. proc. civ., potrivit cărora în

cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond,

hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției

fără a se evoca și anal ta motivele de casare, Înalta Curte

constata următoarele:

Potrivit

art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. sunt hotărâri definitive,

hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și

cele neatacate cu recurs.

Rezultă

că deciziile definitive nu pot fi supuse nici apelului și nici

recursului și, prin urmare, are caracter inadmisibil calea de atac exercitată

împotriva unor atare hotărâri.

Conform

dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea

judecătorească este supusă numai căilor de atac

prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de

aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", iar potrivit

alin. (2). "Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu

privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect

asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege."

Legea

nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire,

în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în

perioada regimului comunist în România, în temeiul căreia a fost

formulată prezenta acțiune, în art. 35 prevede că: "(1)

Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate

de persoana care se consideră îndreptățită la secția

civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află

sediul entității, în termen de 30 de zile de ia data

comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu

emite decizia în termenele prevăzute la art, 33 și 34, persoana care

se consideră îndreptățită se poate adresa instanței

judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la

expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța

judecătorească se pronunță asupra existenței și

întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură

sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei

legi. (4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit

alin. (3) sunt supuse numai apelului. (5) Cererile sau acțiunile în

justiție formulate în temeiul alin. (1) și (2) simt scutite de taxa

judiciară de timbru" .

Reiese,

deci, că potrivit art. 35 din Legea specială nr. 165/2013,

hotărârea tribunalului este supusă doar apelului, a cărui

soluționare intră în competența curții de apel.

În

cauză, sunt însă incidente și dispozițiile tranzitorii ale

art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2032 pentru punerea în

aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, care

prevăd că "Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel,

ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea

judecătorească de primă instanță este definitivă,

de la data intrării în vigoare a Codului de procedură, aceasta va fi

supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară. (2)

Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o

lege specială se prevede că hotărârea judecătorească

de primă instanță este supusă recursului sau că poale

fi atacată cu recurs, ori, după caz, legea folosește o altă

expresie similară."

Din

interpretarea sistematică a dispozițiilor menționate

rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor

pronunțate de tribunal în materia Legii nr. 165/2013 este apelul.

Pentru

argumentele expuse, din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct.

4 C. proc. civ. cu art. 35 din Legea nr. 165/2013 și art. 7 alin. (1)

și alin. (2) din Legea nr. 76/2012 rezultă că Decizia nr. 499-A

din 8 iulie 2016 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, nu este

susceptibilă de recurs, fiind pronunțată de curtea de apel în

cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri

supuse numai apelului.

Pentru

considerentele arătate, recursul declarat de reclamanți va fi

respins, ca inadmisibil, în raport de dispozițiile art. 493 alin. (5) C.

proc. civ.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții B., A. și C.

împotriva Deciziei civile nr. 499-A din 8 iulie 2016, pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Fără

nicio cale de atac.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 23 februarie 2017.

Procesat

de GGC - GV