ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 390/2017

Decizia nr. 390/2017 Deliberând, asupra cauzei civile de față, constatată următoarele: În fapt, prin cererea de chemare în judecată reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI), anularea Titlului de despăgubire nr. 147 din 14 noiembrie 2013 emis de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în temeiul art. 18 alin. (3), art. 41 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 165 din 20 mai 2013, în dosarul înregistrat la Secretariatul CNCI cu nr. 33462/CC din 06 martie 2007 și obligarea pârâtei să stabilească măsura compensatorie prin puncte determinate conform art. 21 alin. (6) din Legea nr, 165/2013.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat, în esență, că pârâta CNCI a decis emiterea Titlului de despăgubire nr. 147 din 14 noiembrie 2013 pentru suma de 225,000 lei ce reprezintă valoarea echivalentă a terenului de 15.000 mp situat în Ploiești Vest, str. D., așa cum a fost identificat și evaluat de către expertul E., consemnat în cuprinsul Deciziei civile nr. 1021 din 21 septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, suma fiind însă greșită, întrucât prin expertiza efectuată în condițiile Legii nr. 247/2005 nu a fost evaluat imobilul. Prin Sentința civilă nr. 8480 din 19 decembrie 2014, pronunțată în Dosarul civil nr. x/3/2014, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale (funcționale) și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea unei secții civile a Tribunalului București.

Prin Sentința civilă nr. 721 din 09 iunie 2015, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins ca neîntemeiată, excepția prematurității cererii invocată de către pârâta, a admis acțiunea formulată de către reclamanți, a anulat în parte Titlul de despăgubire nr. 147 din 14 noiembrie 2013 emis de pârâta CNCI, art. 1 alin. (1), în sensul că, valoarea despăgubirilor pentru care s-a emis titlul în favoarea reclamanților a fost stabilit la 9.350.000 lei și a menținut restul dispozițiilor titlului de despăgubire.

Prin Decizia nr. 499-A din 8 iulie 2016 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelul declarat de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva Sentinței civile nr. 721 din 09 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, și în consecință, a fost schimbată în tot sentința apelată în sensul că, pe fond, a fost respinsă acțiunea reclamanților, ca nefondată. În dispozitivul acestei decizii s-a menționat "Definitivă". Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții B., A. și C. invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. După comunicarea raportului cu privire la admisibilitatea în principiu, intimata Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) a formulat punct de vedere prin care a solicitat admiterea excepției de inadmisibilitate a recursului formulat de reclamanți.

Prin rezoluția de la 15 februarie 2017 s-a stabilit termen la 23 februarie 2017, pentru analiza admisibilității în principiu a recursului, dată la care instanța a rămas în pronunțare în camera de filtru asupra excepției de inadmisibilitate a recursului declarat împotriva unei hotărâri supuse doar apelului. Analizând cauza în condițiile dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. cu referire la art. 499 teza finală C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și anal ta motivele de casare, Înalta Curte constata următoarele: Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc.

civ. sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. Rezultă că deciziile definitive nu pot fi supuse nici apelului și nici recursului și, prin urmare, are caracter inadmisibil calea de atac exercitată împotriva unor atare hotărâri. Conform dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc.

civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", iar potrivit alin. (2). "Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege." Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în temeiul căreia a fost formulată prezenta acțiune, în art. 35 prevede că: "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de ia data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art, 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului. (5) Cererile sau acțiunile în justiție formulate în temeiul alin. (1) și (2) simt scutite de taxa judiciară de timbru" . Reiese, deci, că potrivit art. 35 din Legea specială nr. 165/2013, hotărârea tribunalului este supusă doar apelului, a cărui soluționare intră în competența curții de apel.

În cauză, sunt însă incidente și dispozițiile tranzitorii ale art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2032 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, care prevăd că "Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este definitivă, de la data intrării în vigoare a Codului de procedură, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este supusă recursului sau că poale fi atacată cu recurs, ori, după caz, legea folosește o altă expresie similară." Din interpretarea sistematică a dispozițiilor menționate rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunțate de tribunal în materia Legii nr. 165/2013 este apelul.

Pentru argumentele expuse, din coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. cu art. 35 din Legea nr. 165/2013 și art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012 rezultă că Decizia nr. 499-A din 8 iulie 2016 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului. Pentru considerentele arătate, recursul declarat de reclamanți va fi respins, ca inadmisibil, în raport de dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanții B., A. și C. împotriva Deciziei civile nr. 499-A din 8 iulie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Fără nicio cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 februarie 2017. Procesat de GGC - GV